gabriel constantinescu Din publica ţ iile funda ţ iei culturale FRONDE 1 * * *: Publica ţ iile scoase din circula ţ ie pân ă la 1 iunie 1946, 1994. 2. Eugen M ă girescu, Moara dracilor, 1994. 3. Lucian Blaga, Curs de filosofia religiilor, 1994. 4. Mihail Sturza, România ş i sfâr ş itul Europei, 1994. 5. Ana Selejan, Literatura în totalitarism (anul 1954), 1996. 6. Pamfil Seicaru, DOTLA, 1996. 7. Zaharia Bena, Cântece ş i hore culese din gura poporului, 1996. 8. Israel Shahak, Povara a trei milenii de istorie ş i de religie iudaic ă , 1997. 9. Giovanni Papini, Cartea Neagr ă , 1997. 10. Radu C ă rpini ş ianu, Suferin ţ ă ş i speran ţ e, 1997 11. Roger Garaudy, Miturile fondatoare ale politicii israeliene, 1998. 12. Julius Evola, Na ţ ionalism ş i ascez ă , 1998. 13. Ilariu Dobridor, Dec ă derea dogmelor, 1999. 14. Dumitru Furdui, Teatrul în comunism, 1999 în curs de apari ţ ie H. St. Chamberlain, Geneza secolului al XlX-lea. Qabriel Constantinescu Evreii în România Pe copert ă : Nicolae Qrigorescu, Evreu în caftan Qabriel Constantinescu evreii în românia (secolele XVI-XX) © FRONDE 2000 pentru prezenta edit ţ e I.S.B.N. 973 - 994661 - 3-1 FRONDE Alba lulia - Paris 2000 /V In loc de prefa ţ ă Problema evreiasc ă Publicarea unui studiu cu tema “Evreii în România” î ş i g ă se ş te justificarea în constatarea c ă , cel pu ţ in în trecut, acolo unde î ş i afirma prezen ţ a fie ş i numai un singur evreu, automat î ş i f ă cea apari ţ ia o “problem ă evreiasc ă ”. Or cum în spa ţ iul etnic românesc au existat perioade în care prezen ţ a evreilor a atins cote neegalate în celelalte ţ ă ri europene, este firesc s ă fi existat o “problem ă evreiasc ă ” endemic ă , manifestat ă sub forma unor st ă ri conflictuale, adeseori grave, între popula ţ ia autohton ă româneasc ă ş i evreii venetici. Reprezentan ţ ii evreimii denumesc atitudinea de adversitate manifestat ă de “gentili” (neevrei) fa ţ ă de evrei - “antisemitism”. Termenul a fost creat în anul 1879 de scriitorul evreu de limb ă german ă Wilhelm Marr, autorul eseului Der Sieg des Judentums uberdas Germanentum (Victoria iudaismului asupra germanit ă ţ ii). Sub aspect semantic termenul este îns ă impropriu, deoarece aria sa de cuprindere este limitat ă la poporul evreu, nu la toate semin ţ iile semite (în rândul c ă rora, cel pu ţ in sub aspect numeric, arabii ocup ă o pozi ţ ie predominat ă ). Prin urmare, sensul propriu al termenului de antisemitism este cel de “antiiudaism” sau “antievreism”. Cum îns ă , într-un timp relativ scurt, termenul creat de W. Marr s-a 5 Evreii în România împ ă mântenit cu în ţ elesul de “antiiudaism”, ne vom alinia consensului actual, ş i vom în ţ elege prin “antisemitism ’, a ş a cum precizeaz ă majoritatea dic ţ ionarelor enciclopedice, doctrina adoptat ă de cei care se opun influen ţ ei specifice exercitate de evrei, cerând ca împotriva lor s ă fie luate m ă suri discriminatorii. “Pentru mul ţ i istorici - scrie Francois de Fontette, în Histoire de l'antisemitisme (P. U. F., Paris, 1982, p. 9) antisemitismul este un fenomen permanent în spa ţ iu ş i, mai cu seam ă , în timp. Theodor Mommsen îl consider ă «la fel de vechi ca însu ş i iudaismul», punct de vedere împ ă rt ă ş it ş i de Theodoie Reinach. Renan constat ă îndelungata sa existen ţ ă , iar Moise Engelsohn crede c ă antisemitismul s-a n ă scut odat ă cu «na ş terea iudaismului, în momentul încheierii pactului sacru între Dumnezeu ş i Avraam». Numero ş i al ţ i autori cre ş tini, catolici ş i protestan ţ i, ajung la concluzii analoage, studiile lor având ca tem ă antisemitismul permanent, care a dominat, cu prec ă dere, sfâr ş itul secolului trecut ş i prima jum ă tate a secolului nostru”. ... .. , în replic ă lapunctul de vedere care consider ă antisemitismul “la fel de vechi ca în ş u ş i iudaismul”, istoricii evrei se str ă duiesc s ă -i dateze actul de na ş tere mult mai recent: odat ă cu apari ţ ia cre ş tinismului. în lucr ă rile sale Jesus et Israel ş t Genese de l'antisemitisme {Iisus ş i Israel ş i Geneza antisemitismului), istoricu evreu Jules Isaac încearc ă s ă g ă seasc ă originile antisemitismului m cre ş tinism. Pe acea ş i linie se înscrie ş i lucrarea în patru volume a lui Leon Poliakov, Istoria antisemitismului (lucrare tradus ă ş i in limba român ă , primele dou ă volume fiind ap ă rute la Editura Hasefer). Inten ţ ia de a-i exonera pe antici de învinuirea de antisemitism ş i de a pune în sarcina Bisericii cre ş tine persecu ţ ia organizat ă ş i sistematic ă a evreilor (antisemitismul fund considerat unul dintre punctele doctrinare ale Bisericii întemeiate de Iisvis Hristos) apare în modul în care a fost periodizat ă tema tratat ă Primul volum al Istoriei antisemitismului poart ă subtitlul De la 6 Problema evreiasc ă Hristos la evreii de curte ”, ceea ce vrea s ă sugereze c ă antisemitismul ş i Biserica cre ş tin ă apar concomitent pe scena istoriei, ele fiind într-un anumit fel fenomene complementare. Cu toate acestea, Poliakov nu poate scoate din cuprinsul tratatelor consacrate de istorie universal ă consemnarea existen ţ ei unui antisemitism precre ş tin, pe care, înaintea istoricilor, îl men ţ ioneaz ă , cu tot dramatismul în care s-a consumat, Biblia. Prin urmare, înainte de a trece la analiza istoric ă a modului în care a evoluat corela ţ ia “Biseric ă -antisemitism”, Poliakov insereaz ă în ampla sa lucrare un capitol introductiv intitulat “Antisemitismul în antichitatea p ă gân ă ”. Din p ă cate, din acest capitol lipsesc m ă rturiile biblice ş i egiptene despre existen ţ a unui antisemitism virulent, manifestat cu mult înaintea apari ţ iei antisemitismului de inspira ţ ie cre ş tin ă , dup ă cum literatura cu con ţ inut antisemit din antichitatea elenistic ă ş i roman ă este tratat ă numai fugar ş i fragmentar. O pozi ţ ie ceva mai nuan ţ at ă în problema originii ş i a formelor de manifestare ale antisemitismului este exprimat ă de Hannah Arendt în studiile sale asupra poblemei evreie ş ti. Autoarea acestor studii atrage aten ţ ia asupra unei erori comise frecvent: “confundarea a dou ă realit ă ţ i total diferite: antisemitismul ideologic laic din secolul al XlX-lea, care apare sub aceast ă denumire dup ă 1870, ş i ura împotriva evreilor, de origine religioas ă , inspirat ă de ostilitatea reciproc ă a celor dou ă credin ţ e religioase antagoniste”. Un punct de vedere în care transpare rolul ş i importan ţ a dobândite de evreime dup ă cel de al doilea r ă zboi mondial, pe care nu gre ş im afirmând c ă nu l-au câ ş tigat nici democra ţ iile occidentale, nici comunismul, ci fiii lui Israel, “poporul ales”. Prin victoria dobândit ă , nu atât pe câmpurile de lupt ă , cât pe t ă râm ideologic, evreii ş i-au v ă zut împlinit ă aspira ţ ia de st ă pânire a lumii. Ast ă zi omenirea tr ă ie ş te momentul iudaic, iar faptul c ă cercet ă torii evrei î ş i concentreaz ă aten ţ ia asupra raporturilor dintre evrei ş i “gentili” din perioada pe care Hannah Arendt o eticheta cu denumirea de 7 Evreii în România “antisemitismul ideologic laic” (secolul al XlX-lea), culminând cu Ş oah-ul, este explicabil. Pe noi românii, îns ă , evolu ţ ia raporturilor cu evreimea ne intereseaz ă pe tot întinsul existen ţ ei noastre ca na ţ iune, nu numai pe anumite por ţ iuni, a ş a cum procedeaz ă majoritatea cercet ă torilor evrei care abordeaz ă aceast ă problema. Un argument care justific ă apari ţ ia acestei lucr ă ri. Pentru a ilustra punctul de vedere iudaic în problema rela ţ iilor dintre minoritatea evreiasc ă din România ş i popula ţ ia majoritar ă autohton ă , din vasta bibliografie evreiasc ă dedicat ă acestui subiect, am ales cartea publicistului evreu francez Bemar Lazare (1865r 1903),' intitulat ă L'Antisemitisme - son histoire et ses causes (Antisemitismul - istoria ş i cauzele sale), publicata la Paris în 1894. De ş i rostul ini ţ ial al c ă r ţ ii lui Bernard Lazare a fost de a r ă spunde publica ţ iilor antisemite ale lui Edouard Drumont (1844- 1917), ea s-a impus prin temeinicia documenta ţ iei, devenind studiul de referin ţ ă în acest domeniu. O pozi ţ ie pe care o p ă streaz ă pân ă în zilele noastre, la mai bine de o sut ă de ani de la apari ţ ie, fapt confirmat prin reeditarea ei în colec ţ ia de prestigiu La vie iile taupe- Organe critique et d'orientation postmessianique (B ă trâna cârti ţ ă - Organ de critic ă ş i de orientare postmesianic ă ). în capitolul VIE, intitulat “L'antijudaisme legal modern (“Antiiudaismul legal modem”), Bernard Lazare face urm ă toarele preciz ă ri, de pe pozi ţ ie iudaic ă , în problema “evreilor în Romama “Evreii stabili ţ i în România, adic ă în ţ ă rile moldo-valahe, dup ă secolul XIV nu au sosit masiv ca la începutul acestui secol [sec. XIX- n.n.], când în urma emigr ă rii din Ungaria [referire la Austro-Ungaria- n.n.] ş i Rusia au atins num ă rul de trei sute demn. O lung ă perioad ă de timp evreii au avut o existen ţ ă lini ş tita. Ei depindeau de boierii care conduceau ţ ara ş i care le aiendau vânzarea b ă uturilor spirtuase, domeniu în care boierimea de ţ inea monopolul. îndeplinind func ţ iile de colectori de taxe, agen ţ i fiscali ş i intermediari de tot soiul, evreii au devenit utili ş i necesari, boierii Problema evreiasc ă le-au acordat numeroase privilegii, astfel c ă nu aveau a se teme decât de excesele de supersti ţ ii ş i de izbucnirile de mânie ale popula ţ iei. Persecu ţ ia oficial ă împotriva evreilornu a început decât în 1856, când României i s-a permis s ă aib ă un regim reprezentativ ş i ca urmare puterea politic ă a fost preluat ă de burghezie. Tratatul de la Paris din 1858, care a precedat unirea Moldovei cu Valahia, recuno ş tea moldo-valahilor, f ă r ă deosebire de religie, accesul la drepturile civile. Dar în pofida textului fonnal al tratatului, evreii au fost exclu ş i de la avantajele de care se bucura popula ţ ia indigen ă ş i, la obiec ţ iunile ridicate de evrei, guvernul român a r ă spuns c ă evreii erau str ă ini. Cu timpul, m ă surile restrictive s-au agravat. Israeli ţ ii nu puteau de ţ ine func ţ ii publice, li s-a retras dreptul de a avea domiciliu permanent la sate, nu le era îng ă duit s ă posede imobile în mediul rural, precum nici terenuri agricole ş i vii. Le era interzis s ă ia mo ş ii în arend ă , s ă de ţ in ă hoteluri ş i cabarete, s ă vând ă alcool, s ă aib ă servitori cre ş tini ş i s ă construiasc ă noi sinagogi. Unele dintre aceste decizii erau luate arbitrar de municipalit ă ţ i; în alte localit ă ţ i, dimpotriv ă , evreii erau tolera ţ i. Aceast ă stare de lucruri a durat pân ă în anul 1867. în acea perioad ă , ministrul Ion Br ă tianu a publicat o circular ă prin care se reamintea c ă evreii nu aveau di'eptul s ă locuiasc ă în mediul rural ş i nici s ă arendeze terenuri agricole. în urma acestei circulare, evreii au fost izgoni ţ i din satele în care locuiau, fiind .condamna ţ i ca vagabonzi, abuzuri care au durat pân ă în anul 18/7. în general, aceste expulz ă ri erau provocate de mi ş c ă ri izbucnite în Bucure ş ti, Ia ş i, Gala ţ i, Tecuci ş i în alte localit ă ţ i, mi ş c ă ri care aveau drept consecin ţ e profanarea cimitirelor evreie ş ti ş i incendierea sinagogilor. Care au fost - ş i înc ă sunt - cauzele acestei legisla ţ ii ş i animozit ă ţ ii manifestate de români fa ţ ă de evrei? Ele nu sunt cauze exclusiv religioase ş i, de ş i persist ă înc ă prejudec ă ţ i atavice, nu este vorba de un conflict confesional. în momentul form ă rii României, evreii români constituiau în ţ ă rile moldo-valahe aglomera ţ ii complet 8 9 Evreii în România separate de majoritatea popula ţ iei. Portul lor era specific, locuiau în cartiere separate ş i vorbeau un jargon iudeo-german care-i deosebea de restul popula ţ iei. Evreii tr ă iau sub autoritatea rabinilor, talmudi ş ti limita ţ i, spirite m ă rginite, ignoran ţ i care, dm pricina educa ţ iei primite în ş colile lor (.Heder), contribuiau la perpetuarea înapoierii lor intelectuale. Evreii au devenit victimele acestei izol ă ri, izolare care l-a f ă cut dependen ţ i de rabbani ţ ii care îi îndrumau. In aceast ă ţ ar ă care tocmai se n ă ş tea, care î ş i dobândea o identitate na ţ ionala ş i tindea spre unitate, pasiunile patriotice erau exacerbate cu prec ă dere. A luat flint ă un panromânism, asem ă n ă tor cu pangermamsmul sau cu panslavismul; se discuta despre rasa româneasc ă , despre integritatea ş i despre puritatea ei, despre primejdia de a fi alterata. S-au forma asocia ţ ii pentru a rezista invaziei str ă ine ş i în primul rând invaziei iudaice. Corpul didactic, înv ă ţ ă torii, profesorii secundari ş i profesorii universitari au fost sufletul acestor societ ă ţ i; ei au tost, ca ş i în Germania, cei mai activi antisemi ţ i. Profesorimea repro ş a evreilor c ă se constituie ca un Stat în Stat, ceea ce era adevarat, ş i - etern ă contradic ţ ie a antiiudaismului - se f ă ceau legi care sa-i men ţ in ă în aceast ă situa ţ ie. Se afirma c ă educa ţ ia iudaica deformeaz ă min ţ ile celor care o primesc, c ă ea îi face pe evrei inap ţ i pentru via ţ a social ă , ceeace erade fapt exact, iar consecin ţ a interzicerii evreilor de a beneficia de instruc ţ ia pe care o primeau cre ş tinii n împiedica s ă se ridice deasupra înapoierii în care se g ă seau. Profesorii universitari nu au fost îns ă singurii antisemi ţ i in România; al ă turi de motiva ţ ia patriotic ă a antisemitismului, au existat ş i cauze economice. Acestea au ap ă rut odat ă cu ascensiunea burgheziei, care genereaz ă antisemitism, deoarece clasa burgheza, format ă din comercian ţ i ş i industria ş i, era în concuren ţ a cu evreu, care- ş i desf ă ş urau activitatea, în exclusivitate, în comer ţ ş i indus ne. Prin urmare, burghezia autohton ă avea tot interesul sa fie votate legi protectioniste, legi care nu-i nominalizeaz ă pe evrei, dar care io Problema evreiasc ă în realitate au rostul s ă pun ă piedici în calea dezvolt ă rii economice a acestora, ei constituind cea mai grav ă primejdie pentru economia româneasc ă Burghezia autohton ă instig ă popula ţ ia la mi ş c ă ri antisemite, dup ă care reprezentan ţ ii ei din Parlament propun reglement ă ri în sensul dorit de agitatori. Astfel, putem reduce toate cauzele care conduc la antisemitism la una singur ă :protec ţ ionismul na ţ ional. Un protec ţ ionism gândit cu ş iretenie, c ă ci în timp ce evreilor le erau refuzate drepturile civile, ei erau obliga ţ i s ă presteze serviciul militar. O grav ă contradic ţ ie, c ă ci o persoan ă care nu se bucur ă de cet ă ţ enie nu poate s ă fac ă parte dintr-o armat ă na ţ ional ă .” Remarcabil în analiza lui Bernard Lazare asupra manifest ă rilor antisemite este faptul c ă nu se limiteaz ă la depistarea focarelor de antisemitism ş i a categoriilor sociale ş i profesionale care între ţ in un climat de adversitate fa ţ ă de evrei. în capitolul XIII al c ă r ţ ii sale, intitulat “Les Juifs et Ies transformations de la societe - Les causes politiques et religieuses de I’antisemitisme (“Evreii ş i transform ă rile societ ă ţ ii - Cauzele politice ş i religioase ale antisemitismului”), el deschide “cutia Pandorei” - modul în care este perceput ă de antisemi ţ i activitatea desf ă ş urat ă de evrei împotriva comunit ă ţ ilor majoritare de “gentili”, cu prec ă dere împotriva comunit ă ţ ilor cre ş tine (“ostilitatea reciproc ă a celor dou ă credin ţ e religioase”, de care vorbe ş te Hannah Arendt). Dar iat ă cum sun ă cuvintele pe care Bernard Lazare le pune în gura antisemi ţ ilor: Deîndat ă ce evreul intr ă într-o comunitate, el devine agent perturbator, ac ţ ionând ca o cârti ţ ă la distrugerea temeliilor seculare pe care au fost cl ă dite statele cre ş tine. Astfel se explic ă decrepitudinea popoarelor, decaden ţ a ş i degradarea lor intelectual ă ş i moral ă [...] Prin prezen ţ a sa, evreul ac ţ ioneaz ă ca un distrug ă tor; el distruge, perturb ă ş i provoac ă reac ţ iuni din cele mai teribile. Introducerea evreului în mijlocul unei na ţ iuni este funest ă pentru acea na ţ iune; acceptându-1 pe evreu, na ţ iunile mor [...] Evreul nu 11 Evreii în România se mul ţ ume ş te s ă descre ş tineze, el iudaizeaz ă ; el distruge credin ţ a catolic ă sau pe cea protestant ă [Bernard Lazare ş i-a orientat studiul spre problemele occidentale; prin urmare, nu trebuie s ă surpi ind ă faptul c ă ortodoxia nu este men ţ ionat ă - n.n.]; el nu numai c ă provoac ă indiferen ţ a religioas ă , dar le impune celor a c ă ror credin ţ ă a ruinat-o, concep ţ ia sa despre lume, despre moral ă ş i despre via ţ ă El lucreaz ă la opera sa secular ă : distrugerea credin ţ ei cre ş tine . Ac ţ iunea de iudaizare a comunit ă ţ ilor cre ş tine, desf ă ş urat ă de evreimea mondial ă prin intermediul ideilor ş i organiza ţ iilor de inspira ţ ie iudaic ă (curentele filozofice ateiste, materialiste, pozitiviste etc., indiferentismul religios, lojile masonice, larg deschise neevreilor cu pozi ţ ii dominante în societate, sectele religioase care au misiunea s ă submineze dogma cre ş tin ă despre Biseric ă - “Una Sfânt ă , Soborniceasc ă ş i Apostoleasc ă ”, asocia ţ iile ş i funda ţ iile pseudo-culturale de inspira ţ ie iudaic ă , organiza ţ iile filantropice ş i umanitare patronate de evrei, b ă ncile transna ţ ionale cu capital evreiesc care st ă pânesc finan ţ ele lumii ş . a. m. d.), a constituit o pennanen ţ ă în evolu ţ ia Europei dup ă succesul repurtat de Revolu ţ ia francez ă , nu atât asupra regalit ă ţ ii Fran ţ ei, cât asupra Bisericii cre ş tine. Metodele folosite în scopul descre ş tin ă rii ş i iudaiz ă rii sunt de o varietate impresionant ă . Lele mai perfide sunt îns ă acelea care urm ă resc subminarea temeiurilor credin ţ ei cre ş tine, în primul rând negarea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos, ş i apoi a tuturor adev ă rurilor fundamentale ale cre ş tin ă t ă ţ ii, a ş a cum au fost ele formulate de Biseric ă , pe baza Sfintei Scripturi ş i Sfintei Tradi ţ ii, de c ă tre Sfin ţ ii Apostoli, Sinoadele ecumenice ş i Sfin ţ ii P ă rin ţ i, atât cei ai Bisericii r ă s ă ritene, cât ş i cei ai Bisericii apusene. (Hannah Arendt consider ă c ă , în raporturile dintre cre ş tini ş i evrei, permanent ă ş i nealterat ă r ă mâne “ura împotriva evreilor, de origine religioas ă , inspirat ă de ostilitatea reciproc ă dintre cele dou ă credin ţ e”.) în fa ţ a acestor dezolante constat ă ri, se impune cu necesitate întrebarea: Care este cauza du ş m ă niei de veacuri dintre evrei ş i 12 Problema evreiasc ă “gentili”, dar mai ales cauza du ş m ă niei de veacuri dintre evrei ş i cre ş tini? Studiile care trateaz ă problema antisemitismului încearc ă s ă g ă seasc ă un r ă spuns conving ă tor la aceast ă tulbur ă toare întrebare. Rezultatele investiga ţ iilor se reduc îns ă , din p ă cate, numai la constatarea faptelor, extrase din con ţ inutul istoriei universale, pentru care ac ţ iunile cu caracter antisemit, situa ţ iile conflictuale dintre evrei ş i cre ş tini sunt evenimente comune evolu ţ iei istorice. Adev ă ratul r ă spuns transcende îns ă istoria. El are caracter metaistoric ş i rabinul A. Cohenîl formuleaz ă astfel, în termeni lipsi ţ i de echivoc: “Popula ţ ia p ă mântului poate fi împ ă r ţ it ă între Israel ş i celelalte na ţ iuni luate în bloc. Israel este poporul ales: dogm ă capital ă ” (A. Cohen, Talmudul, Editura Hasefer, Bucure ş ti, 1999, p. 116). Cuvintele rabinului Cohen sintetizeaz ă spiritul care str ă bate textul Talmudului, una dintre c ă r ţ ile sfinte ale evreilor, considerat ă uneori mai presus chiar decât îns ă ş i Tora. Or Talmudul exprim ă “Psyche-iil iudaic”, con ţ inutul s ă u identificându-se cu fiin ţ a poporului evreu, pentru care împ ă r ţ irea umanit ă ţ ii “între Israel ş i celelalte na ţ iuni luate în bloc” este într-adev ă r “dogma capital ă ”. O dogm ă pe care o alt ă personalitate ilustr ă a iudaismului, Rabbi Ş neor Zalman (n ă scut în 1887 la Moghilev ş i decedat în 1959 la New York), reprezentant de seam ă al hasidismului (curentul de resurec ţ ie spiritual ă ap ă rut în secolul al XVHI-lea în Polonia ş i Rusia), o readuce în con ş tiin ţ a lumii iudaice occidentale ş i, totodat ă , pentru ca lucrurile s ă fie clare, o comunic ă , spre ş tiin ţ ă , “gentililor”, cu prec ă dere cre ş tinilor. Dar iat ă cum sun ă m ă rturisirea de credin ţ ă a lui Rabbi Ş neor Zalman cu privire la deosebirile de substan ţ ă dintre sufletele evreilor ş i “gentililor”: “Sufletele goim-ilor [neevreilor] sunt de o substan ţ ă inferioar ă ş i total diferit ă [fa ţ ă de sufletele evreilor]. To ţ i evreii sunt buni de la natur ă , to ţ i goim-ii sunt de la natur ă r ă i. Evreii sunt încununarea crea ţ iei, goim-ii sunt scursura ei” (text citat dup ă Frankfurter Allgemeine Zeitung din 11.03.94, p. 14). 13 Evreii în România S ă -i l ă s ă m îns ă pe teologi ş i pe filozofii istoriei s ă r ă scoleasc ă la r ă d ă cini cauzele metaistorice ale antisemitismului. Pentru judecata omului de bun-sim ţ , preceptul Ex nihilo nihil ( Din nimic, nimic”), formulat de poetul latin Lucre ţ iu în poemul De natura rerum (Despre natura lucrurilor), este suficient pentru a-1 feri de primejdia de a considera manifest ă rile etichetate drept antisemite ca r ă bufniri bezmetice, f ă r ă motiva ţ ie, ale tuturor “celorlalte na ţ iuni luate în bloc”, împotriva lui “Israel”. în istorie, în m ă sura în care istoria este o ş tiin ţ ă , evenimentele au cauze, iar datoria istoricului este s ă le scoat ă la iveal ă , explicând de ce faptele s-au produs într-un anumit fel, de ce au avut o anumit ă desf ă ş urare. Este pozi ţ ia pe care am adoptat-o la întocmirea acestui studiu. Pentru a ob ţ ine o în ţ elegere nedeformat ă a modului în care s-au consumat de-alungul timpului rela ţ iile dintre popula ţ ia româneasc ă autohton ă ş i evreii venetici, am recurs la lucr ă rile istoricilor care abordeaz ă aceast ă tem ă . Bineîn ţ eles c ă am recurs numai la acei istorici care se bucur ă de o necontestat ă autoritate ş tiin ţ ific ă , dar ş i de probitate moral ă , nef ă când concesii de la adev ă r din motive care contrazic nonnele deontologice pe care trebuie s ă le respecte un adev ă rat om de ş tiin ţ ă în acest context se impune o ultim ă precizare. Pentru români, “Problema evreiasc ă ” este un capitol care face parte din Istoria românilor. Pentru evrei, îns ă , acelea ş i fapte ş i personaje constituie un capitol care apar ţ ine Istoriei evreilor în general ş i Istoriei antisemitismului, în special. Faptul c ă între modul de tratare a aceluia ş i capitol de istorie exist ă , în cele dou ă “istorii”, flagrante neconcordan ţ e nu trebuie s ă surprind ă . Explica ţ ia acestor neconcordan ţ e trebuie c ă utat ă în “metaistoria” poporului evreu, care subordoneaz ă “totul ş i toate” destinului mesianic al lui Israel. G. C. Diaspora Dup ă victoria ob ţ inut ă în primul r ă zboi iudaic (66-70 d. Chr.), represaliile dezl ă n ţ uite de Titus au fost cumplite. Ierusalimul a fost d ă râmat. Templul a fost ars pân ă în temelii ş i peste un milion de evrei au fost lua ţ i în sclavie, au fost alunga ţ i ori s-au refugiat unde au v ă zut cu ochii, spre a sc ă pa de persecu ţ ii, m ă rind num ă rul cona ţ ionalilor lor stabili ţ i în afara Palestinei. Istoricii au denumit acest impresionant exod al popula ţ iei evreie ş ti diaspora (dispersare, împr ă ş tiere). De fapt, îns ă , diaspora iudaic ă a început cu ş ase secole mai înainte, odat ă cu exilul babilonian (586 î.d.Chr.) ş i a continuat neîntrerupt de-a lungul întregii perioade cât Iudeea s-a g ă sit sub diferite st ă pâniri str ă ine. A ş a se face c ă , de la distrugerea Ierusalimului, în întregul bazin al M ă rii Mediterane, ca ş i în Orien¬ tul Apropiat ş i în Mesopotamia, existau numeroase comunit ă ţ i iudaice. în lucrarea sa Legatio ad Gaium (Ambasada la Caligula), în care descrie activitatea sa ca ambasador al comunit ă ţ ii iudaice din Alexandria pe lâng ă împ ă ratul Caligula, filosoful evreu Philon afirm ă : “Continentele sunt pline cu a ş ez ă ri iudaice... de asemenea insulele ş i întreaga Babilonie”. Afirma ţ ia lui Philon este confirmat ă de Strabon care, cu cinci ani înainte de c ă derea Ierusalimului, relata cu un nedisi- mulat sentiment antiiudaic: “Evreii sunt r ă spândi ţ i în aproape toate ora ş ele de pe suprafa ţ a p ă mântului ş i este cu neputin ţ ă s ă g ă se ş ti un loc în lume unde, dup ă ce s-au a ş ezat, s ă nu- ş i fi impus autoritatea”. Cercet ă rile istorice au stabilit c ă în jurul anului 70 d.Chr., 15 Evreii în România în Seleucia pe Tigru, ca ş i în toate ora ş ele importante din Par ţ ia, locuiau mii de evrei. Numero ş i evrei erau stabili ţ i în Arabia, de unde au p ă truns în Etiopia. în Siria ş i în Fenicia evreii se g ă seau în num ă r mare. Comunit ă ţ i iudaice puternice se g ă seau în Tarsos, Antiohia, Milet, Efes, Sardes, Smirna, Delos, Corint, Atena, Philippi, Patras ş i Tesalonic. în Alexandria Egiptului, ca ş i în ora ş ele din Cirenaica, existau cartiere întregi locuite de evrei. în vest existau colonii evreie ş ti puternice în Cartagina, Siracuza, Pteoli, Capua, Pompei ş i, în primul rând, la Roma. Odat ă cu p ă trunderea legiunilor romane în Galia ş i în regiunea Rinului, pe aceste teritorii anexate Imperiului s-au constituit nuclee ale unor viitoare comunit ă ţ i iudaice. Istoricii apreciaz ă num ă rul evreilor din Imperiul Roman la peste ş apte milioane. Aceast ă cifr ă reprezint ă aproximativ ş apte procente din întreaga popula ţ ie a Imperiului, dublu fa ţ ă de procentul actual al evreilor în totalul popula ţ iei Statelor Unite ale Americii. în ciuda înfrângerilor politice ş i a pierderii de vie ţ i omene ş ti pe care evreii le-au suferit, puternica lor credin ţ ă în destinul mesianic ce le-a fost h ă r ă zit de Iahve a r ă mas neclintit ă . Credin ţ a c ă ei sunt “Poporul Ales” ş i particularit ă ţ ile de comportament care decurg din aceast ă credin ţ ă îi vor pune inevitabil în conflict atât cu intolerantele autorit ă ţ i romane, cât ş i cu popoarele în mijlocul c ă rora evenimentele istorice i-au obligat s ă tr ă iasc ă . Nici unui dintre împ ă ra ţ ii ce i-au urmat lui Titus nu au manifestat o atitudine binevoitoare fa ţ ă de evrei, dar cel în timpul domniei c ă ruia vor suferi din nou persecu ţ ii a fost Traian. Dup ă ce a cucerit Dacia, Traian ş i-a îndreptat legiuni le spre r ă s ă rit, spre a supune bogata regiune cuprins ă între Eufrat ş i Tigru. Micile principate ale p ă r ţ ilor ş i armenilor i s-au supus f ă r ă lupte. în schimb, ora ş ele în care locuiau puternice comunit ă ţ i iudaice i-au opus o crâncen ă rezisten ţ ă . Evreii babilonieni vedeau în Traian pe urma ş ul celui care le distrusese Templul ş i au refuzat s ă i se supun ă . Dar pre ţ ul pe care au trebuit s ă -l pl ă teasc ă a fost pe m ă sura rezisten ţ ei opuse. 16 Diaspora Scânteia nesupunerii evreilor din Mesopotamia în fa ţ a legiunilor lui Traian s-a transmis cu repeziciune în toate col ţ urile Imperiului unde existau comunit ă ţ i iudaice puternice. Cu o vigoare care amintea de fanatismul zelo ţ ilor, în anul 115 evreii din Cirenaica, Egipt ş i Cipru s-au r ă sculat împotriva popula ţ iilor b ă ş tina ş e, cu prec ă dere greci, în mijlocul c ă rora tr ă iau. “Era un fapt la ordinea zilei ca p ă gânii s ă -i m ă cel ă reasc ă pe evrei ş i evreii pe p ă gâni”, scrie WiWDwantm Istoria culturii omenirii, referindu-se la evenimentele din prima jum ă tate a secolului al II-lea al erei cre ş tine. Evreii din Cirenaica, profitând de faptul c ă majoritatea trupelor din nordul Africii erau deplasate în Par ţ ia, i-au m ă cel ă rit pe to ţ i romanii ş i grecii care le-au ie ş it în cale. Istoricul grec Cassius Dio apreciaz ă la peste 220.000 de oameni uci ş i de evrei ş i descrie cu lux de am ă nunte cruzimea de care r ă scula ţ ii au dat dovad ă ş i ororile pe care le-au comis. în a sa Istorie a evreilor, Hirsch Graetz contest ă faptele oribile ce se pun în sarcina evreilor, dar accept ă c ă r ă scula ţ ii “ca r ă zbunare, i-au obligat pe prizonieri s ă lupte cu fiare s ă lbatice” ş i c ă “au fost sfâ ş ia ţ i de acestea”. Dup ă ce au pus st ă pânire pe ora ş ele din Cirenaica, evreii r ă scula ţ i s-au n ă pustit asupra Alexandriei, unde, a ş a cum relateaz ă istoricul Appian, au ucis ş i au distrus tar ă cru ţ are. în insula Cipru, unde tr ă ia o numeroas ă comunitate iudaic ă ş i unde î ş i construiser ă numeroase sinagogi, evreii s-au r ă sculat împotriva romanilor ş i a grecilor din acelea ş i motive ca ş i cona ţ ionalii lor din nordul Africii. Ş i aici r ă scula ţ ii s-au dovedit la fel de cruzi ş i necru ţ ă tori. Cassius Dio apreciaz ă num ă rul celor uci ş i la 240.000 ş i chiar dac ă cifra este exagerat ă , ea sugereaz ă dimensiunile v ă rs ă rii de sânge. Represaliile romane împotriva focarelor de r ă scoal ă au fost cumplite. Dup ă ce generalul roman Martius Turbo, îns ă rcinat de Traian s ă pun ă cap ă t r ă zmeri ţ elor, i-a înfrânt pe r ă scula ţ ii din nordul Africii, s-a n ă pustit asupra r ă scula ţ ilor din Cipru. întreaga 17 Evreii în România popula ţ ie iudaic ă din insul ă a fost exterminat ă , dar amintirea crimelor comise de evrei a r ă mas puternic întip ă rit ă în memoria ciprio ţ ilor. Ca o lege nescris ă , perpetuat ă secole de-a rândul, evreilor le-a fost interzis ă orice form ă de acces pe insul ă R ă scoalele din anii 115-116 au fost înecate în sânge de legiunile romane, dar credin ţ a c ă Mesia cel promis va veni în curând ca s ă recl ă deasc ă Templul ş i s ă -i conduc ă pe evreii de pretutindeni, în triumf, la Ierusalim, a r ă mas vie. Ş i cu cât aceast ă credin ţ ă era mai puternic ă , cu atât ura împotriva romanilor ş i a tuturor necredincio ş ilor era mai înver ş unat ă Urma ş ul lui Traian, Hadrian, s-a dovedit animat de acelea ş i sentimente antiiudaice ca ş i predecesorul s ă u. în anul 130 el a f ă cut cunoscut ă inten ţ ia de a construi în locul Templului lui Iahve un templu închinat lui Jupiter. în anul urm ă tor, pe linia adversit ă ţ ii nedisimulate fa ţ ă de evrei, a emis un decret prin care se interzicea atât circumcizia, cât ş i propov ă duirea Legii. în fa ţ a acestui atentat la adresa supremului suport al existen ţ ei lor - Legea -, evreii s-au r ă sculat din nou. In fruntea r ă scula ţ ilor a ap ă rut o figur ă de erou legendar, Simon Bar-Kochba, care pretindea despre el c ă este Mesia cel a ş teptat s ă mântuiasc ă poporul evreu. Rabbi Akiba, conduc ă torul spiritual al iudeilor, în vârst ă de peste nou ă zeci de ani, care o via ţ ă întreag ă predicase duhul p ă cii ş i al în ţ elegerii, a binecuvântat r ă scoala ş i l-a recunoscut pe Bar-Kochba ca adev ă ratul Mesia. Luptele dintre r ă scula ţ i ş i legiunile romane au durat timp de trei ani. In cele din urm ă , lipsi ţ i de hran ă ş i de ajutoare, r ă scula ţ ii au fost învin ş i. Bilan ţ ul înfrângerii a fost tragic pentru evrei. Romanii au distrus 985 de localit ă ţ i din Palestina ş i num ă rul celor c ă zu ţ i în lupte s-a ridicat la 580.000. întreaga Iudee era un câmp de ruine. Bar-Kochba a c ă zut eroic în ap ă rarea ultimului punct de rezisten ţ ă , cetatea Bethar. Rabbi Akiba a fost judecat ca instigator, condamnat ş i executat. Sute de mii de supravie ţ uitori ai r ă scoalei 18 Diaspora au fost vându ţ i pe pre ţ uri de nimic, ca sclavi, în toate provinciile Imperiului. Dup ă zdrobirea r ă scula ţ ilor, Hadrian s-a hot ă rât s ă distrug ă r ă d ă cinile care hr ă neau vitalitatea iudaic ă : credin ţ a evreilor în Iahve ş i respectarea strict ă a Legii. Orice form ă de ritual iudaic a fost interzis ă , nerespectarea interdic ţ iei fiind pedepsit ă cu moartea. Pe ruinele Ierusalimului a fost construit un ora ş p ă gân, Aelia Capitolina, cu temple închinate lui Jupiter ş i Venus, cu palate, teatre ş i terme. Evreii au fost izgoni ţ i din noul ora ş ş i nu li se permitea decât într-o anumit ă zi a anului s ă vin ă ş i s ă plâng ă pe ruinele Templului. De acum înainte, secole de-a rândul, existen ţ a poporului evreu se va consuma în exil ş i în peregrin ă ri, în a ş teptarea venirii lui Mesia cel adev ă rat ş i a împlinirii prorociei: “Iar când te va duce Domnul Dumnezeul t ă u în p ă mântul acela pentru care s-ajurat p ă rin ţ ilor t ă i: lui Avraam, lui Isaac ş i lui Iacov, ca s ă ţ i-1 dea cu cet ă ţ i mari ş i frumoase, pe care nu le-ai zidit tu, cu case pline de toate bun ă t ă ţ ile, pe care nu le-ai umplut tu, cu fântâni s ă pate în piatr ă , pe care nu le-ai s ă pat tu, cu vii ş i m ă slini, pe care nu le-ai s ă dit tu, ş i vei mânca ş i te vei s ă tura, atunci, p ă ze ş te-te s ă nu se ademeneasc ă inima ta, ca s ă ui ţ i pe Domnul Care te-a scos din p ă mântul Egiptului ş i din casa robiei” (Deuteronomul 6, 10-12). Prezen ţ a evreilor, atestat ă istoric, în toate provinciile Imperiului Roman justific ă ipoteza c ă , dup ă cucerirea Daciei de c ă tre Traian, reprezentan ţ i ai comunit ă ţ ilor de limb ă ş i religie iudaic ă , atra ş i de bog ă ţ iile noii provincii, au p ă truns ş i în spa ţ iul carpato-dun ă rean unde, în secolele urm ă toare, se va z ă misli poporul român. Dac ă îns ă investiga ţ iile pe marginea acestei ipoteze s-ar opri aici, ele s-ar înscrie pe linia cercet ă rilor ce urm ă resc definirea conturului diasporei iudaice. în realitate, scopul nem ă rturisit, urm ă rit de autorii unor lucr ă ri privind diaspora iudaic ă în Dacia, este cu totul altul. într-o serie de studii, datând din cea de-a doua jum ă tate a secolului trecut ş i din prima jum ă tate a acestui secol, 19 Evreii în România autorii lor î ş i propun s ă fundamenteze, cu “rigurozitate ş tiin ţ ific ă ”, teza “continuit ă ţ ii evreie ş ti în Dacia”. Cu alte cuvinte se urm ă re ş te acreditarea tezei c ă evreii nu numai c ă sunt p ă mânteni pe meleagurile române ş ti, dar ei s-au a ş ezat pe aceste meleaguri înainte de a exista poporul român! Unul dintre cei mai cunoscu ţ i reprezentan ţ i ai acestei str ă veziu de tenden ţ ioase teze este jurisconsultul elve ţ ian Johan Kaspar Bluntschli (1808-1881), profesor de Teoria Statului, mai întâi la Ziirich, apoi la Munchen ş i Heidelberg. Un scurt citat din lucrarea sa intitulat ă Statul român ş i situa ţ iajuridic ă a Evreilor în România, ap ă rut ă în anul 1879, este suficient pentru a deconspira adev ă ratele inten ţ ii ale autorului: “Ca ş i în celelalte ţ ă ri ale Europei orientale, de ş i mai pu ţ in numero ş i ca în ţ ă rile Europei occidentale, se g ă seau Evrei din timpurile cele mai vechi ş i în Moldova ş i în Muntenia. F ă r ă îndoial ă c ă un num ă r mare de familii israelite au venit în provincia dun ă rean ă Dacia, înc ă sub domnia vechilor împ ă ra ţ i romani. Aceste familii vechi israelite s-au conservat aici ş i sunt chiar cel pu ţ in tot a ş a de vechi p ă mântene ca ş i na ţ iunea român ă , în mijlocul c ă reia tr ă iau. Ele formeaz ă ş i sâmburele popula ţ iei evreie ş ti de ast ă zi din România”. R ă spunsul la acest atentat la adresa Istoriei românilor a fost dat, de la în ă l ţ imea unanim acceptatului s ă u prestigiu ca istoric, de Nicolae Iorga în lucrarea Istoria Evreilor în Ţ ă rile noastre, prezentat ă în ş edin ţ a Academiei Române din 13 septembrie 1913. (înainte de a schi ţ a obiec ţ iunile marelui nostru istoric la preten ţ iile unor anumite cercuri evreie ş ti, trebuie s ă atragem aten ţ ia cititorilor s ă evite confuzia dintre adev ă rata Academie Român ă , înaltul for de cultur ă în fotoliile c ă ruia au tronat personalit ă ţ i ca Nicolae Iorga ş i Vasile Pârvan, ş i caricatura denumit ă ast ă zi tot “Academie” ş i tot “Român ă ”, pe b ă ncile c ă reia î ş i odihnesc tic ă lo ş ia politic ă ş i pu ţ in ă tatea intelectual ă figuri care ilustreaz ă procesul de degradare al actualei culturi române ş ti.) 20 Diaspora Dar s ă -l ascult ă m pe Nicolae Iorga (în citatele care urmeaz ă am simplificat, pe alocuri, ortografia greoaie a epocii): “în ultimele timpuri, în leg ă tur ă cu o anume campanie politic ă a c ă rei legitimitate n-avem s-o discut ă m aici, s-au tip ă rit în române ş te ş i în fran ţ uze ş te, o sum ă de scrieri, pân ă la propor ţ ii de volume cu preten ţ ii ş tiin ţ ifice, în cari se înf ă ţ i ş eaz ă trecutul Evreilor în România. Unele dintre ele, ca teza de doctorat din Paris a d-lui Bemard Stambler, care e ş i diplomat al Ş colii de Ş tiin ţ e Politice (L ’histoire [sic] des Israelites roumains et le droit d ’intervention, Paris, Jouve, 1913), sunt a ş a de superficiale, încât iau numerele de ordine ale unor documente, 1164,1292,1293,1327, ca probe c ă în Principate tr ă iau Evreii în anii 1164,1292,1293,1327, înainte chiar de înfiin ţ area ţ ă rii respective... S ă mi se dea voie a nu m ă opri asupra Evreilor «idumeeni» ş i «itureeni» din inscrip ţ ii g ă site în Dacia dup ă cucerirea lui Traian. îi cred îndoielnici ş i, a ş a cum s-a f ă cut men ţ ionarea lor, de ş i nu t ă g ă duiesc c ă în amestecul de Latini de limb ă care a fost adus în noua provincie sau atras de dânsa, de minele de aur ş i argint ale acestui Transvaal roman, c ă între ace ş ti uitlanderi au putut fi ş i Evreii cei mai autentici. Dar contopirea lor cu popora ţ ia cealalt ă era împiedecat ă de motive religioase, iar de men ţ inerea ca na ţ iune a acelor aventurieri sporadici nici vorb ă nu poate fi. Na ţ iunea care s-a format la Dun ă re nici n-a avut a face decât subsidiar cu coloni ş tii or ă ş eni cari se duceau ş i veniau dup ă câ ş tig ş i în marginile siguran ţ ei garantate de un Stat victorios; ea vine desigur dintr-un vechiu amestec f ă cut la sate între ţ ă ranii traci, str ă vechi locuitori ai p ă mântului ş i tovar ă ş i de ocupa ţ ie, strecura ţ i pe încetul, al ă turi de cronici, decrete ş i inscrip ţ ii, din Italia rezervat ă ora ş elor luxoase ş i vilelor de bog ă ta ş i ş i hr ă nit ă din produc ţ iile lumii întregi aduse pe cor ă bii. Tot a ş a putem fi siguri c ă , dup ă lichidarea ora ş elor prin încetarea marelui nego ţ , strâns legat de siguran ţ a public ă , între s ă tenii cari, p ă strându- ş i numele ş i amintirea de Romani, de partea 21 Evreii în România aceast ă lalt ă a Dun ă rii, au format trecerea la genera ţ ii viitoare, ce erau s ă tr ă iasc ă în forme politice proprii, Evreii târgove ţ i, lega ţ i totdeauna de gospod ă ria banului, nu se puteau p ă stra...” Dup ă ce, de-a lungul primului capitol al lucr ă rii, Nicolae Iorga trece în revist ă toate documentele în care este men ţ ionat ă prezen ţ a unor evrei pe teritoriul Ţ ă rii Române ş ti ş i al Moldovei, formuleaz ă urm ă toarea concluzie: “Astfel am ajuns la 1600 f ă r ă a g ă si men ţ iunea unui element evreesc a ş ezat în p ă r ţ ile noastre”. Probitatea care îi caracterizeaz ă opera istoric ă îl oblig ă îns ă s ă adauge: “Totu ş i, dac ă e autentic ă ş tirea ş ederii la Ia ş i, pe la 1618, a rabinului, expert în cabal ă , Solomon ben Arayo, la care vine s ă înve ţ e ş i un Evreu candiot, Iosif Solomon del Medigo, existen ţ a unui mic popas de Evrei spanioli, în necontenit ă prefacere - c ă ci acei cari-1 compuneau f ă ceau continuu drumul de la Constantinopol în Polonia, ca del Medigo însu ş i, ar trebui s ă se admit ă . între ei îns ă ş i masele evreie ş ti de ast ă zi nu e nici o leg ă tur ă ’. Ş i o ultim ă precizare. Regret ă m faptul c ă în explozia editorial ă ce a avut loc în România dup ă evenimentele din decembrie ’89, nici una dintre marile edituri, nici chiar Editura Humanitas, nu au socotit util s ă reediteze Istoria Evreilor în Ţ ă rile noastre. în starea de dezinformare, confuzie ş i dezorientare în care se g ă se ş te întreaga popula ţ ie a ţ ă rii, f ă r ă a-i exclude, ci men ţ ionându-i pe primul loc, pe posesorii de diplome de studii universitare, reeditarea lucr ă rii lui Nicolae Iorga ar fi avut darul s ă limpezeasc ă multe dintre nedumeririle speculate de toate taberele care vor, cu orice pre ţ , s ă creeze o acut ă “problem ă evreiasc ă ” în România. Antisemitismul “în ultimele decenii ş i-a f ă cut apari ţ ia un nou du ş man de moarte al evreilor, de data aceasta nu sub semnul crucii, ci în numele superiorit ă ţ ii rasiale. Un ticluitor de fraze a introdus în literatura curent ă un cuvânt incendiar, prin care vrea s ă sublinieze c ă popoarele semite - descenden ţ ii lui Sem - evreii, arabii ş i alt