1 Nicolae Iuga ● Maramureșul ca fenomen originar și cultura actuală 2 Nicolae Iuga s- a născut pe 12 iunie 1953 în Săliştea de Sus, jud. Maramureş. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1978) și a susținut doctoratul în Filosofie la Universitatea „Babes Bolyai” din Cluj -Napoca sub îndrumarea profesorului Andrei Marga. A fost profesor la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmației și ulterior lector dr. la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj - Napoca. Între 2003 și 2018 a fost conferenţiar și respectiv profesor universitar la Departamentul de Științe Socio- Umane al Universității de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. În prezent este Cercetător științific asociat la Institutul de Fil osofie „Constantin Rădulescu - Motru” din București al Academiei Române și membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj -Napoca. A scris și publicat sute de eseuri și articole, precum și un număr de peste 20 de cărți, dintre care șase au fost tra duse în mai multe limbi (franceză, engleză, germană, italiană, rusă, spaniolă, portugheză, daneză, poloneză) și au fost publicate la edituri prestigioase din străinătate. Activitatea sa științifică și culturală a fost recunoscută și apreciată cu premii și distincții, între care: Premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române (2017), Medalia „Distincția culturală” conferită de Academia Română (2019), pentru lucrările din domeniul Filosofiei publicate în străinătate și Medalia Ordinului „Mihai Vodă” al Arhiepis copiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului (2019). A mai primit premii și distincții din partea mai multor universități și institute de cercetare din țară și din străinătate. 3 Nicolae Iuga MARAMUREȘUL CA FENOMEN ORIGINAR Ș I CULTURA ACTUALĂ S tudii și articole LIMES 2023 4 Colecția ESEURI Coordonator: ȘTEFAN BORB ÉLY Editor: MIRCEA PETEAN Coperta: DINU VIRGIL Ilustrație Coperta I : Detaliu de pictură din Biserica de lemn (a Nistoreștilor) din Săliștea de Sus, sec. al XVII -lea. Imagine reprodusă după: Grigore Man, „Biserici de lemn din Maramureș”, Ed. Proema, Baia Mare, 2005 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României IUGA, NICOLAE Maramureșul ca fenomen originar și cultura actuală . Studii ș i articole / Nicolae Iuga. - Floreşti : Limes, 2023 ISBN 978-606-799-690-6 32 © Copyright Editura Limes Str. Castanilor, 3 407280 Florești, jud. Cluj Tel.: 0723-194022 e-mail: edituralimes2008@yahoo.com www.edituralimes.ro 5 Cuprins 1. Latinisme fosilizate în graiul arhaic maramureșean ............... 7 2. Simbolistica lupului la românii din Maramureș .................... 20 3. Simbolistica blazoanelor voievozilor Dragoș și Bogdan ...... 40 4. Dipomele maramureșene ...................................................... 49 5. Începuturile scrisului în limba română ................................. 59 6. Ziarul „Sfatul” apărut la Sighet între anii 1918 -1919 ........... 73 7. Războiul dintre România și Ungaria, aprilie – august 1919 . 97 8. Situația limbii române și a Bisericii Ortodoxe Române în Ucraina de azi ..................................................................... 106 9. Acțiunile Ungariei împotriva Cehoslovaciei și a României după Primul Dictat de la Viena (2 noiembrie 1938) .......... 124 10. Actualitatea „Țiganiadei” lui Budai -Deleanu ................... 142 11. Islamizarea Europei .......................................................... 163 12. Fața întunecată a revoluției culturale americane contemporane ..................................................................... 175 13. Ce se întâmplă dacă apare un papă eretic? ........................ 195 14. Televiziunea și rețelele sociale, impactul asupra limbii literare .......................................................... 204 15. Globalismul și impactul lui asupra religiilor .................... 215 Epilog: De la Războiul de Treizeci de Ani la un posibil război de treizeci de minute ............................................... 236 6 7 1. L ATINISME FOSILIZATE ÎN GRAIUL ARHAIC MARAMUREȘEAN Articol publicat sub titlul: Some archaisms from The Maramuresh that come from latin and are in Biblia Vulgata, în „Journal of Romanian Literary Studies”, Vol. 16 martie 2019, Published by Arhipeleag XXI Press, E-ISSN 2248-3004, p. 34-40. Abstract: In the language of Maramures, so in the northern end of the Romanian area, we had a series of archaisms of Latin origin, archaisms that were actually fossilized Latinos and preserved intact in the deep layers of the language, many of which are found in the text Vulgate. Where do these words come from? Have they been taken from the language of the Holy Book, which drops daily in the unknowing book's ears? Or are they coming from other, secular and accidental sources? We have selected here only a few such archaisms, performed in Maramures by the elderly people three to four decades ago, words that are also found in the Sacred Vulgata Biblie, as it was translated from Greek into Latin by the Holy Jerome, at the end of the sec. the fourth after Christ. Keywords : Latinism, Maramuresh, archaisme, Sacred Vulgate Bible Considerații preliminare Cu privire la apariția creștinismului la români, în planul ipotezelor cred că putem accepta, fără prea mari rezerve, următoarele principii stabilite de mai multă vreme de către istoricii Bisericii: (1) Poporul român s- a creștinat în primele veacuri, primind mai întâi revelația divină în limba latină zisă Vulgata, transmisă prin păturile de jos ale societății, soldați, negustori, sclavi sau funcționari ai administrației imperiale; (2) Limba slavonă a devenit limbă de cult la românii nord- dunăreni mult mai târziu, în chip fortuit, după așezarea unor populații slave (bulgare) la sud de Dunăre și închegarea unor 8 organizări politice și militare („țarate”) ale acestora, populații s lave care au primit mai târziu religia creștină (în secolele IX – X). În acest interval de aproximativ șapte veacuri, dintre secolele III – X, protoromânii (sau vlahii, cum mai erau numiți), au avut o limbă de origine latină și a fortiori o formă de viață religioasă creștină bazată pe aceasta; (3) Românii au avut o continuitate de viețuire pe teritoriul vechii Dacii până în nordul provinciei, la izvoarele Tisei, în Maramureș. Pentru primul mileniu de după Christos în care, după cum spun unii istorici, documentele scrise tac, avem altfel de documente care vorbesc, avem documentele vii ale limbii vorbite, o limbă cu un substrat evident latin. De notat că, din punct de vedere cantitativ, avem mai multe acoperiri în arhaismele limbii române de azi din limba lati nă vulgară, în care a fost tradusă Biblia inițial, decât din limba latină literară. Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere faptul că, în afară de tăblița votivă de la Biertan (județul Sbiu) din secolul al IV -lea d. H., inscripționată în limba latină cu celebra: ego zenovivs votvm posvi, noi avem și o serie de arhaisme (și totdată regionalisme) maramureșene de origine latină, deci din extremitatea nordică a arealului românesc, arhaisme care sunt de fapt latinisme fosilizate și păstrate intacte în stra turile profunde ale limbii, multe dintre acestea regăsindu -se ca atare în textul Vulgatei. De unde ne vin aceste cuvinte ? Au fost preluate din limba Cărții sfinte, care a picurat zilnic în urechea omului neștiutor de carte? Sau provin din alte surse, de natură laică și accidentală? Noi am selectat aici doar câteva astfel de arhaisme, performate în Maramureș de către oamenii în vârstă până în urmă cu cinci- șase decenii, cuvinte care se află și în Biblia Sacra Vulgata , așa cum a fost Cartea tradusă din greacă în latină de către Sf. Ieronim, pe la sfârșitul sec. al IV - lea după Christos. 9 Termenii Ablezui (a) – a alunga pe cineva, a țâpà, a izgoni, a sili pe cineva să părăsească un loc sau un grup, a - l îndepărta. În expresie: „L‟o ablezuit de p‟ângă casă”. În gramatica limbii latine există un caz al declinării numit „ablativ”, care exprimă despărțirea de un loc. În medicină s - a păstrat termenul tehnic de „ablațiune”, cu sensul de îndepărtare chirurgicală a unei tumori. În latină: ablatum – a îndepărta, a înlătura. În Cartea Psalmilor se spune: „Ca umbra ce se înclină m-am petrecut ” (Ps. CVIII, 22). Sau în Evanghelia după Luca: „Vor veni zile cînd Mirele se va lua [se va îndepărta] de la ei” (Lc. V, 35). În Biblia Sacra Vulgata: „Sicut umbra cum declinat ablatus sum” Și: „Venient autem dies cum ablatus fuerit ab illis sponsus”. Agâmba (a se) – a se strâmba la față, a avea mimica schimonosită ca urmare a unui puternic sentiment de nemulțumire, a face criză de nervi sau a se preface nervos pentru a obține ceva. Întrebare ironică: „Da‟ ce te agâmbă?”, cu sensul: „Ce te nemulțumește așa de tare?” În latină: aggimbare – a fi strâmbat la trup, a se îndoi; gibbus – a fi îndoit, ghebos, cocoșat. În Vechiul Testament se spune că, pentru a fi preot, bărbatul nu trebuie să aibă nici un fel de defecte fizice, adică să nu fie „Orb sau șchiop sau ciung, sau cu urechile tăiate sau cu mâna ruptă sau cu piciorul rupt sau ghebos sau cu albeață la ochi” etc. (Lev. XXI, 18 -20). În Biblia Sacra Vulgata: „Nec accedet ad minist erium eius si caecus fuerit si claudus si vel parvo vel grandi et torto naso si fracto pede si manu si gibbus si lippus si albuginem habens in oculo” etc. Aierlea – altundeva; a merge în alt loc, a fi în altă parte. A grăi aierlea – a grăi în altă lature, a vorbi fără sens, a buigui, a aiura, a delira. În latină: alius – altul; aliunde – din altă parte. Iar în limba - soră franceză îl avem pe ailleurs exact cu același sens. În Evanghelia după 10 Ioan: „Adevărat, adevărat zic vouă: cine nu intră pe ușă în staul ul oilor, ci sare pe altundeva, acela este fur și tâlhar” (X, 1). În Biblia Sacra Vulgata: „Amen amen dico vobis qui non intrat per ostium in ovile ovium sed ascendit aliunde ille fur este et latro”. Arét’e – berbece matur, mare, bun de prăsilă. În latină: arietem. În Vechiul Testament: „Să aduceți ardere de tot (...) un vițel, un berbec , șapte miei de câte un an fără meteahnă” (Num., XXIX, 2). În Biblia Sacra Vulgata : „Offeretisque holocaustum (...) vitulum de armento unum, arietem unum, agnos anniculos inmaculatos septem”. Blem – a merge, la imperativ (de exemplu: „Noa, amu blem acasă!”. În latină: ambulare – a umbla. În Evanghelia după Ioan (V, 8), Iisus Christos zice slăbănogului de la scăldătoarea Betesda: „Ridică -te, ia- ți patul tău și umblă !” (In. , V, 8). În Biblia Sacra Vulgata: „Surge, tolle grabattum et ambula !”. Bucin – instrument muzical de suflat de mari dimensiuni, folosit de către păcurari la stână; trâmb‟dită. În latină: bucina – trompetă, goarnă, trâmbiță. Când au început să apară autoc amioanele și automobilele în Maramureș, oamenii bătrâni nu ziceau despre acestea că au claxonat, ci că „au bucinat”. Fabrica de cherestea de la Vișeu nu avea sirenă, ci „bucin”. Pe Valea Izei, la hotarul dintre Săliște și Săcel, spre sud, se află un deal înalt despădurit, de pe care există o foarte bună vizibilitate de - a lugul văii până departe și unde se poate improviza un bun post de observație, iar acest deal se numește „Gruiul Bucinilor”. Se vede treaba că de acolo se dădea alarma în vreme de primejdie. În Vechiul Testament, acolo unde este descris asediul Ierihonului, se spune: „Șapte preoți să poarte înaintea chivotului șapte trâmbițe din corn de berbec” (Iosua, VI, 4). În Biblia Sacra Vulgata: „Septimo autem die sacerdotes tollant septem bucinas quaru m usus est in iobeleo et praecedant arcam foederis”. 11 Cot, plural Coți – unitate de măsură pentru lungime, aproximativ 65 cm. În latină: cubitus – cot. Se măsura trecând o frânghie din mijlocul palmei pe la îndărătul cotului și înapoi în palmă, în lungul osului principal al antebrațului, numit în cărțile de anatomie cubitus. În Evanghelia după Luca este scris: „Și cine dintre voi, purtându- și de grijă, poate să adauge staturii sale un cot ?” (Lc., XII, 25). În Biblia Sacra Vulgata : „qui autem vestrum cogita ndo potest adicere ad staturam suam cubitum unum ”?. D’ehonostà (a) – a dezonora, a prejudicia onoarea, cinstea cuiva; a calomnia. Arhaism performat pe cursul superior al Văii Izei, dar și în satele românești din Maramureșul din dreapta Tisei, azi în Ucra ina. Pe la începutul Primului Război Mondial, în toamna anului 1915, atunci când cazacii au ajuns în Slatina (azi în Ucraina), preotul român din sat nota în Jurnalul său că aceștia „au dehonostat [violat] vergure și muieri”. În latină: honestas – onoare, cinste, bun nume, iar termenul negat, opusul: dehonesto – însemnând dimpotrivă a dezonora, a înjosi. Normal, termenul de onoare nu era curent în graiul vechi țărănesc, dar se găsește în Noul Testament, Sf. Apostol Pavel folosindu-l de mai multe ori în Epistolele sale (de ex. Rom. IX, 21; II Timotei, II, 20). În Epistola către Romani, Apostolul Pavel scrie: „Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeași frământătură să facă un vas de cinste , iar altul de necinste?” (Rom., IX, 21). În Biblia Sacra Vulgata: „ An non habet potestatem figulus luti ex eadem massa facere aliud quidem vas in honorem aliud vero in contumeliam?”. D’ejd’inà (a) – a rupe în două, a frânge, a diviza, a dez -îmbina, a se despica prin forță crengile unui copac din punctu l de îmbinare: „crengile mărului s - o d‟ejd‟inat, c - o fost multe mere”; a disloca picioarele cuiva din șolduri: „Omu‟ Negru o crăcit - o pă Fata Pădurii până o d‟ejd‟inat - o”. În latină: imbibo – a îmbina, a uni, antonimul 12 fiind divisio – divizarea, dez-îmbinarea, dezbinarea. În Evanghelii: „Orice împărăție care se dezbină întru sine se pustiește și orice casă care se dezbină întru sine nu va dăinui” (Mt., XII, 25; idem Mc., III, 24-25). În Biblia Sacra Vulgata: „Omne regnum divisum contra se desolatur et omnis domus divisa contra se non stabit”. Frămbd’ie – sfoară mai groasă de lână colorată, de regulă terminată cu mici ciucuri, cu care femeile își legau pânzătură sau zadia pe talie. În latină: fimbria – ciucure. Iisus Christos, atunci când descrie comportamentul fariseilor, spune: „Toate faptele lor le fac ca să fie priviți de către oameni, căci își lățesc filacteriile și își măresc ciucurii de pe poale” (Mt., XXIII, 5). În Biblia Sacra Vulgata: „Omnia vero opera sua faciunt ut videantur ab hominibus dilatant enim phylacteria sua et magnificant fimbrias ”. Fugău – fugar, pribeag, om care fuge de stăpânire și se ascunde în pădure. Și a zis Cain către Dumnezeu: „Rătăcitor voi fi eu și fugar pe pământ” (Fac. IV, 14). În Biblia Sacra Vulgata: „Ego vagus et profugus in terra”. Fușt’el – băț mai gros folosit ca treaptă la scară; bețe așezate orizontal de care se leagă ițele la războiul de țesut; bâtă, ciomag. În latină: fustis – ciomag. În Eva nghelia după Matei, Iisus a zis celor care au venit să - l prindă în Grădina Ghetsimani: „Ca la un tâlhar ați ieșit cu săbii și ciomege , ca să Mă prindeți” (Mt. XXVI, 55). În Biblia Sacra Vulgata: „tamquam ad latronem existis cum gladiis et fustibus conprehe ndere me”. Iască – Ciupercă parazită care crește pe trunchiul copacilor, văcălie. În vechime era folosită ca aliment și medicament. În stare uscată, era folosită la aprinderea focului, iasca se aprindea de la scânteile ce săreau la lovirea unei bucăți de cremene cu un amnar de oțel. În latină: esca – hrană, momeală pentru vânat. Încă din primul capitol al Cărții Facerii, Dumnezeu le -a zis primilor oameni de pe 13 pământ: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânță de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță în el. Acestea vor fi hrana voastră” (Fac. I, 29). În Biblia Sacra Vulgata: „Ecce dedit vobis omnem herbam adferentem semen super terram et universa ligna quae habent in semet ipsis sementem generis sui sint vobis in escam ”. Jămânări – f rați gemeni, termen folosit nu doar pentru oameni, ci și pentru vitele casei, pentru iezii și mieii gemeni etc. În latină: geminus – gemeni. Cu privire la copii: „Și i - a venit Rebecăi vremea să nască și iată erau în pântecele ei doi gemeni ” (Fac., XXV, 24) . În Biblia Sacra Vulgata: „Iam tempus pariendi venerat et ecce gemini in utero repperti sunt”. Lăut – Spălat, curat. În duminici și la sărbătorile mari, omul era lăut (spălat pe tot corpul) și cu hainele schimbate. În latină: lavatum, lautum: - spălat. Este un fapt notoriu că evreii practicau spălatul pe mâini, din motive simultan igenice și rituale. Evanghelia după Marcu ne spune: „fariseii și toți iudeii, dacă nu își spală mâinile nu mănâncă” (Mc., VII, 3). În Biblia Sacra Vulgata: „Pharisaei enim et omnes Iuidaei nisi crebro lavent non manducant”. Lesped’e – tigaie, dar și lespede (tablă) de piatră pusă în cuptor, pe care în vreme de post aspru se coceau turte fără ulei sau pogăci din mămăligă cu usturoi. În latină: lapis – piatră; lapideus – de piatră. În Cartea Exodului: Zis- a Domnul către Moise: „Ia cu tine două table de piatră ș i suie- te la Mine în Munte” (Ex. XXXIV, 1). În Biblia Sacra Vulgata: „Ait tibi duas tabulas lapideas ut ascendas statim in montem”. Mas – a rămâne de mas peste noapte, a fi găzduit pentru o noapte undeva. Feciorul care era în perspectivă de căsătorie cu o fată rămânea la ea „de mas”, adică dormea la ea. Într - un cântec: „Mare ploaie‟o fost as‟noapte / Ș‟o mânat mândrele toate / Numa una o 14 rămas / La care -am fost eu de mas”. În latină: manere – a rămâne; mansio – oprire; iar mansit – a rămâne pentru mai multă vreme. În Vechiul Testament ni se spune ce a făcut Lot în Sodoma, atunci când au venit îngerii. Anume i- a rugat să rămână de mas la el peste noapte: „Stapânii mei, abateți - vă pe la casa slugii voastre ca să rămâneți aici peste noapte” (Fac., XIX, 2). În Biblia Sacra Vulgata: „Domini, declinate in domum pueri vestri et manete ibi”. Iar după ce Lot a fost scos din Sodoma, „A ieșit Lot din Țoar și s-a așezat în mu nte și a locuit într- o peșteră, împreună cu cele două fete ale sale” (Fac., XIX, 30). În Biblia Sacra Vulgata: „Ascenditque Lot de Segor et mansit in monte duae quoque filiae eius cum eo et mansit in spelunca ipse et duae filiae eius”. Mur – zid de piatr ă. Fundația vechilor case de lemn din Maramureș era făcută din piatră de râu și se numea mur, iar mortarul cu care erau prinse pietrele se numea muruială. În latină: murus - zid. În Vechiul Testament, întâmplările legate de scăparea spionilor evrei din cet atea Ierihonului este relatată astfel: Rahab „le -a dat drumul cu o frânghie pe fereastră, căci casa ei era în zidul cetății și ea locuia chiar deasupra zidului ” (Iosua Navi, II, 15). În Biblia Sacra Vulgata: „ Dimisit ergo eum per funem de fenestra domus enim eius herebat muro ”. Sau, în Epistola a doua către Corinteni, Sf. Apostol Pavel își narează peripețiile, scriind: „În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea ca să mă prindă, și printr - o fereastră am fost lăsat în jos peste zid , într- un coș, și am scăpat din mâinile lui” (II Corint., XI, 32- 33). Și în Biblia Sacra Vulgata: „Damasci praepositus gentis Aretae regis custodiebat civitate ut me conprehenderet et per fenestram in sporta dimissus sum per murum et effugi manus eius”. Nat – neam. De exemp lu: „Lupu‟ Natului” (al „neamului”, poreclă ironică în Săliștea de Sus, dată cuiva care se pretindea de neam mare, fără să fie). Nu provenea din neamurile mari din sat, se 15 numea Oacheș Lupu. Acest om care a trăit în perioada interbelică a ajuns celebru deoarece s- a răzbunat, dând la rândul lui porecle altora. Pe Valea Sălăuței din vecinătatea imediată a Maramureșului, în poezia „Moartea lui Fulger” de George Coșbuc, cuvântul apare tot cu sensul de neam: „... Și sfetnici și feciori de crai / Și nat de rând”. Î n latină: natus – fiu, dar și neam. În Vechiul Testament: „Dar acela i -a zis: de aici nu plec decât în țara mea și la neamul meu ” (Num. X, 30). În Biblia Sacra Vulgata: „Cui ille respondit: non vadam tecum sed revertar in terram meam in qua natus sum ”. O arzăne – (despre fructe) care se coc mai timpuriu. Derivat de la orz, plantă cerealieră care se coace mai repede decât celelalte din același gen, cu 7 – 10 zile înaintea grâului. În latină: hordeum – orz. În Sf. Evanghelie după Ioan, la minunea înmulțirii pâinilor, se spune: „Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești” (In., VI, 9). În Biblia Sacra Vulgata: „Est puer unus hic qui habet quinque panes hordiacios et duo pisces”. Răcădui (a se) – a amenința cu lovirea pe cineva, a - și arăta prin gesturi de amenințare mânia față de cineva. În latină: ira – mânie, iracundia – pornire mânioasă. În Cartea Apocalipsei se spune: „Și una din cele patru făpturi le - a dat celor șapte îngeri șapte cupe de aur pline de mânia lui Dumnezeu” (Apoc. XV, 7). În Biblia Sacra Vulgata: „Et unus ex quattuor animalibus dedit septem angelis septem fialas aureas plenas iracundiae Dei”. Sodom’ni (a se) – (de la Sodoma): a (se) nimici, a (se) distruge, a dispărea fără urmă și fără urmași, a omorî, a se sinucide („Eu femeie nu i-oi si / Mai bine m- oi sodomni”), nimicire, distrugere totală. Sodoma – numele unei binecunoscute cetăți biblice, conotând depravarea și inversiunea sexuală, pedepsită de către Dumnezeu cu distrugerea totală. În Vechiul Testament: „Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma și Gomora pucioasă și foc de la Domnul din cer / 16 și a nimicit cetățile acestea și toată câmpia și pe toți locuitorii cetăților și tot ce odrăslea din pământ” (Fac., XIX, 24 -25). În Biblia Sacra Vulgata: „Igitur Domin us pluit super Sodomam et Gomorram sulphur et ignem a Domino de caelo / et subvertit civitates has et omnem circa regionem universos habitatores urbium et cuncta terrae virentia”. T’eglă – cărămidă arsă. În latină: tegula – cărămidă. În limba română literară latinescul tegula l- a dat pe „țiglă”, însemnând element de acoperiș la casă format tot din lut ars, dar în graiul arhaic din Maramureș, exact ca și în latina vulgară, tegula înseamnă un element de construcție a peretelui, cărămidă. Din aceeași familie de cuvinte, în latină: tegumentum – înveliș; tectum – acoperișul casei etc. Unii autori de dicționare consideră în mod greșit că termenul „teglă” ar proveni din limba maghiară, pentru simplul motiv că termenul există și în această limbă, deși cuvântul latin este considerabil mai vechi decât stabilirea maghiarilor în zonă. Pe de altă parte, nu este exclus însă ca și cuvântul asemănător din maghiară să provină tot din latină. În Sf. Evanghelie după Luca, acolo unde se descrie cum a fost introdus un paralitic la Iisus prin acoperișul casei, se spune: „Dar negăsind pe unde să - l ducă, din pricina mulțimii, s - au suit pe acoperiș și, printre cărămizi , l- au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus” (Lc., V, 19). În Biblia Sacra Vulgata: „Et non invenientes qua parte illum inferret prae turba ascenderunt supra tectum per tegula submiserunt illum cum lecto in medium ante Iesum”. T’eotori (literar cheotori, de la „încuietori”) – locul unde se îmbină bârnele la colțul casei, dar și șnururile cu care se încheie gulerul cămășii bărbătești, ambele sensuri denotând ideea de închidere, de „încuiere”. În latină avem claustrum cu sensul de loc închis sau de închizătoare, dar și clautoria cu sensul de încuietoare sau clautus cu sensul de încuiat. Într-un pasaj binecunoscut din 17 Evanghelia după Ioan citim: „Și fiind seară în ziua cea dintâi a săptămânii și ușile fiind încuiate unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijlocul lor și le - a zis: Pace vouă!” (In. XX, 19). În Biblia Sacra Vulgata: „Cum esset ergo sero die illo una sabbatorum et forens essent clausae ubi erant discipuli propter metum Iudaeorum, venit Iesus et stetit in medio et dicit eis pax vobis! ”. T’iară – război de țesut, urzeală. În latină: tela – urzeală, țesătură, pânză. În Vechiul Testament, în Cartea lui Iov putem citi: „Încrederea [celui nelegiuit] e spulberată și bizuința lui este o pânză de păianjen” (Iov, VIII, 14). În Biblia Sacra Vulgata: „Non eit placebit vecordia sua, tela aranearum fiducia ejus”. Turtă – aluat dospit copt pe vatră sau în tigaie de formă rotundă. Putea să fie turtă simplă, de post, sau turtă umplută, pentru care s- a adoptat ulterior termenul literar mai răspândit de plăcintă. Într- o hore se zice: „Tu mândruță de demult / Ce mi -ai dat de nu te uit. / Datu-mi- ai turtă cu mac / Și m - ai ‟nebunit de cap”. În Vechiul Testament: „Să mai iei o pîine, o turtă cu untdelemn și o azimă din coșul ce este pus înaintea Domnului” (Exod, XIX, 23). În Biblia Sacra Vulgata: ” Tortam panis unius crustulum conspersum oleo laganum de canistro azymorum quod positum est in conspectu Domini”. Uștioară (cu varianata ușcioară) – diminutiv de la ușă, însemnând o ușă mai mică, o portiță de intrat în ocol ori în staulul oilor. În latină: ostium – intrarea în casă, ușă; Ostia – cetate veche în Italia, unde se afla poarta de intrare din Mare pe râul Tibru spre Roma. În Evanghelia după Ioan: „Adevărat, adevărat zic vouă: cine nu intră pe ușă în staulul oi lor, ci sare pe oareunde, acela este fur și tâlhar” (X, 1). În Biblia Sacra Vulgata: „Amen amen dico vobis qui 18 non intrat per ostium in ovile ovium sed ascendit aliunde ille fur este et latro”. Vargă – nuia subțire și flexibilă cu care se aplicau uneori pedepse corporale la copii. În latină: virga , sau virgula – nuielușă. Cuvântul apare frecvent în Proverbele lui Solomon. De exemplu: „Prostia este lipită de sufletul copilului, numai varga certării o va depărta de la el” (XXII, 15). Sau: ”Nu cruța pe copilul tău de mustrare, căci dacă îl lovești cu varga nu moare” (XXIII, 13). În Biblia Sacra Vulgata: „Stultitia conligata est in corde pueri et virga disciplinae fugabit eam”, respectiv: „Nol i subtrahere a puero disciplinam si enim percusseris eum virga non morietur”. Videre (cu varianta încă și mai arhaică zid‟ere) – vas de scos apă din fântână, mai târziu găleată de tablă. În latină: hydria – ulcior pentru scos apă din fântână. În Vechiul Testament: „Dar nu isprăvisem eu a grăi acestea în sinea mea, când iată a ieșit Rebeca cu urciorul pe umăr. Se pogorî la fântână și scoase apă și eu i -am zis: dă - mi să beau” (Fac. XXIV, 45). În Biblia Sacra Vulgata: „ Dumque haec tacitus mecum volverem, apparuit Rebecca veniens cum hydria , quam portabat in scapula: descenditque ad fontem, et hausit aquam. Et aio ad eam: Da mihi paululum bibere”. Vintre – pântece, abdomen. În latină: ventriculus – stomac. În Sf. Evanghelie după Ioan: „Cel ce crede în Mine , precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (In, VII, 38). În Biblia Sacra Vulgata: „Qui credit in me sicut dixi Scriptura flumina de ventre eius fluent aquae vivae”. Zipt (cu varianta vipt) – un sac mare de grăunțe sau de făină cât poate duce un bărbat, o anumită cantitate suficientă pentru o perioadă mai îndelungată; prin extensie: merinde, provizii de hrană. În latină: victus – hrană. În Proverbele lui Solomon (XXVII, 27): „Și laptele de capră îl ai cu îndestulare, pentru hrana casei, și merinde pentru 19 slujnicele tale”. În Biblia Sacra Vulgata: „Sufficiat tibi lac caprarum in cibos tuos in necessaria domus tue et ad victum ancillis tuis”. Referințe: * * * Biblia, Ediție jubiliară a Sfântului Sinod al BOR, diortosită de Valeriu Anania, București, 2001. * * * Biblia Sacra Vulgata, Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart, 1994. * * * The Greek New Testament , Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart, 1994. * * * Atlas lingvistic român pe regiuni. Maramnureș, Ed. Academiei, București, 1968. Felecan, Nicolae, Elemente arhaice latine în graiurile din nordul țării, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2011. Latiș, Vasile, Păstoritul în Munții Maramureșului, Ed. Proema, Baia Mare, 1993. Papahagi, Tache, Graiul și folklorul Maramureșului, E ditura Cultura Națională, București, 1925. Schmoller, Alfred, Handkonkordanz zum Griechischen Neuen Testament, Stuttgart, 1973. Ș tef, Dorin, Dicționar de arhaisme și regionalisme din Maramureș, Baia Mare, 2011. 20 2. S IMBOLISTICA LUPULUI LA ROMÂNII DIN M ARAMUREȘ Articol publicat sub titlul The Dacian Wolf, în: „Journal of Romanian Literary Studies”, Issue no. 9/2016, Ed. Arhipeleag XXI Press, ISSN 2248 – 3004, pag. 12 – 22. Abstract : The „Dacian Wolf” is the standard ensign that the ancient Dacian people used to hold up in warfare: a wolf’s head with snake body. It is a well -known ensign both in its representation on the Trajan’s Column in Rome and from some ancient historians’ descriptions. The significance of these two totemic animals – the wolf and the snake – in the Dacian and Getae peoples’ religion and mythology have also been studied by important contemporary historians, from Vasile Pârvan to Mircea Eliade. This study follows our own original and hermeneutic hypothesis concerning the persistence of these symbols a long time after the Dacian people disappeared, being assimilated by the Romans, symbols which periodically appear in history as archetypes of the collective unconscious (as defined by C.G. Jung), thus examining the Christian legend of St. George killing the dragon (draco), and the establishment of the Order of the Dragon as a Christian military order at the beginning of the 15 th century. Keywords : wolf, dragon, C. G. Jung, Mircea Eliade, St. George, Order of the Dragon. 1. Ubicuitatea geografică și mitologică a lupului Din punctul de vedere al habitatului, Lupul ( Canis lupus ) era – și încă mai este – foarte bine răspândit în toată emisfera nordică a globului terestru, a fost chiar cea mai răspândită specie dintre toate mamif erele de pe pământ. Singurul său prădător natural este tigrul (problema se pune doar în Asia), dar lupul a pierdut lupta inegală cu omul în unele zone precum America de Nord, Europa Occidentală, India sau Japonia, locuri în care specia este pe cale de disp ariție sau