A DOUĂ CUPĂ DE INIŢI ERE (I) Thales din Argos celor prezenţi – despre Înţelepciunea Pururea Tinerei Maici Fecioare – bucurie! Cu nouă mii de ani in urmă înţeleptul Heraclit întunecatul a spus: - Thales din Argos! A venit ceasul tău! Azi, când Ra-Sfântul va apune, tu vei coborî în templul subteran al Zeiţei Isis şi vei primi acolo a doua Cupă de Iniţiere din mâinile Divinei Maici. Thales din Argos, îţi este puternic sufletul tău? Thales din Argos, îţi este curată inima ta? Thales din Argos, îţi este înţeleaptă raţiunea ta? Dacă nu ai aceste trei calităţi, muritorule, nu vei putea suporta privirea Marei Zeiţe Maici! - Învăţătorule! – i- am răspuns eu. - E puternic sufletul meu, e curată inima mea şi mare e raţiunea mea. Cu permisiunea ta, fără teamă mă voi cobo rî în încăperea templului subteran şi elevul nu - l va face de ruşine pe Învăţătorul său. - Du-te, Thales din Argos! - a spus Heraclit. Şi când umbrele amurgului au acoperit suprafaţa măreaţă a Nilului, când brizele de noapte au început a respi ra din pustiu răcorindu - şi arşiţa, eu, Thales din Argos, învăluit în mantie şi cu o lampă aprinsă de focul Pământului , m-am coborât în templul subteran al Isidei. Mult timp am mers prin coridorul îngust, care pe alocuri se micşora până la crăpătură prin ca re eu treceam târâș în genunchi, neştiind dacă este ieşire înainte şi dacă voi putea să mă reîntorc. Am mers pe scările umede, am mers prin catacombele imense de pe bolta cărora picura apă şi iată... patruzeci şi nouă de trepte. Am urcat. Uşă căptuşită cu fier şi pe ea semne de foc: «Muritorule, opreşte -te!» Dar eu, Thales din Argos, mă duceam după Nemurire şi ce îmi păsa mie de aceste semne de precauţie?! Cu mână sigură am deschis uşa şi am intrat. Mi -a venit o adiere de umezeală a unui imens subteran. A m mers mult timp. Răsunător se auzeau paşii mei pe lespezile de piatră. Deodată deasupra capului meu, undeva sus a strălucit lumină, apoi mai mare, mai largă, mai azurie... Palpitând , au fugit în toate părţile umbre. S- au conturat coloane, grote, statui şi m- am văzut stând în centrul unui templu imens. În faţă era altarul: simplu, de marmură albă. Pe el stătea un potir de aur, iar colo, după altar, se înălţa statuia unei femei cu faţa acoperită cu văl. Într -o mână femeia ţinea sfera, iar în cealaltă un triu nghi cu vârful în jos. Templul era gol. În el eram numai eu, Thales din Argos, faţă în faţă cu statuia Zeiţei Isis. Nici un sunet, nici un freamăt... Tăcere de moarte. Încoace, însă, vine cel care cere a doua cupă a Iniţierii, fără să ştie ce să facă, fără să ştie cum să întrebe, fără să ştie cum să cheme! El vine într - aici singur, cu înţelepciunea sa, cu curăţenia inimii sale şi cu puterea sufletului său. Şi eu, Thales din Argos, fiul înţelept al luminoase Ellade, urmaşul dinastiei regale a oraşului Porţilor de Aur, cu paşi îndrăzneţi m-am apropiat de Altar. Am ridicat mâi nile şi poruncitor am chemat pe Acela care întotdeauna răspundea la chemarea mea ca Stăpân al stihiei aerului. O uşoară suflare a trecut prin templu şi am auzit: - Eu sunt aici, Arghive! Ce vrei tu de la mine în acest loc groaznic şi neobişnuit pentru mine? - Ajutor şi sfat, - i- am răspuns eu. - Cum s- o chem pe marea Zeiţă Isis? - Ah, Arghive, eu nu cunosc aceasta. - Atunci pleacă! – i-am ordonat. Şi eu, Thales din Argos, am rămas singur cu înţelepciunea mea. Am pătruns în trecutul meu şi mi -am adus aminte totul ce era în măreaţa Atlantida. M - am înălţat curajos în Planurile Superioare ale Raţiunii. Cu îndrăzneală mă apucam de toate învăţăturile tainice. Eu ştiam că dacă n -o voi chema pe Zei ţă, atunci nu voi ieşi din acest templu, cum nu au ieşit toţi cei care s-au coborât în templul acesta înainte de mine. Iată înţelepciunea mea mi - a spus ce să fac. Curajos am început să rostesc marile şi tainicele rugăciuni care răsunau în Atlantida, în templul Pururea-Tinerei-Maici- Fecioare. - Maică Isis, - am chemat eu, - ridică vălul Feţei Tale! Eu te cunosc ! M -am rugat Ţie în măreaţa Atlantida. Ridică vălul Tău ! Eu Te cunoşteam pe Tine sub numele de Pururea-Tâ nără - Maică - Fecioară. O, Maică Măreaţă, descoperă faţa Ta preotului Tău! Şi încet - încet din colţurile îndepărtate ale templului s-au întins sunete argintii tremurătoare de sistrum. Undeva sus au răsunat clopoţei luminoşi. S-a făcut auzit un cântec depărtat. Şi templul a început să se umple cu o ceaţă argintie - albastră, iar norul acestei ceți s-a lăsat pe Altar. Şi prin ceaţă s-a u aprins doi ochi. Dacă voi, asemenea mie, în apropierea de marginea Universului, aţi fi văzut adâncimea beznei Haosului, doar atunci aţi putea să vă formaţi o imagine a pr ofunzimii acestor ochi. Iată şi conturul capului în klaft, un chip de frumuseţe nepământească. Iată giganticul tors cu linii de frumuseţe neînchipuită. Iată şi corul de îngeri... Nu, asta este vocea Zeiţei. Şi eu aud: - Arghive! Mare e înţelepciunea ta! Arghive! Mare este îndrăzneala ta! Arghive, mare va fi şi răsplata ta! Am venit la tine, Arghive. Am venit la tine, preotul meu bătrân, care mi se ruga în templele Atlantidei. Am venit la tine, marele luminător al sanctuarului Thebei, ca ocrotitoarea ta Isis. Apropie- te, fiul meu! Dă să suflu peste tine suflarea mea. Puternic era sufletul meu. M- am apropiat cu curaj de altar şi am îngenuncheat. Şi aici am primit suflarea Zeiţei Maici. - Thales din Argos! - a spus Ea. - În nesfârșitul Universului Eu viu sub multe chipuri şi numai înţelepţii ca tine, Arghive, ştiu să mă recunoască în nes fâ rşitele mele apariţii. Arghive, am ştiut că mă vei recunoaşte. Am ştiut aceasta din cauză că atunci când tu, înţeleptule, primind prima iniţiere, vorbeai în Ellada cu luminoasa mea fiică, pe care voi o numiţi Pallas -Athena, eu şi atunci am citit în gâ ndurile tale că toate acestea sunt una - Înţelepciunea ce merge în întâmpinarea Marei Revelaţiuni. Chiar atunci te-am pecetluit cu degetul meu. Am ştiut că şi azi înţelepciunea ta va rămâne biruitoare. Cu ce am să te răsplătesc, marele meu fiu? Eu văd răspunsul tău: «Cu nimic, Măreaţă Maică!» Dar Eu te voi răsplăti cu cuvintele mele, Arghive! Stranie, neînţeleasă, neobişnuită va fi soarta ta! Tu, fiind om, vei fi ne-om. Puterea ta va fi de neînvins. Dar, Arghive, puterea aceasta va fi adusă de tine la picioarele mele. Vor trece mii de ani, ei vor fugi deasupra capului tău şi numai atunci tu, mare în înţelepciunea ta, vei înţelege ce ţi -am spus în acest templu. Zeiţa a ridicat potirul, l -a apropiat de sânul drept, şi din sân a pornit o țâșnitură în potir. Când potirul s-a umplut, Isis mi l-a întins mie. - Bea, fiul meu! Bea laptele mamei tale! Şi eu am băut... Un trăsnet s-a dezlănţuit în pieptul me u; un zgomot de sute de mii de universuri a trecut deasupra capului meu, parcă nemărginit cădeam eu în beznă, parcă eu mă înălţam spre Perdeaua de Foc. Când m-a m deşteptat, am văzut la capul meu faţa îngrijorată dar blândă a Învăţătorului meu Heraclit. - S coală, fiul meu! Scoală, noul luminător al sanc tuarului Thebei! Aceasta să fie scris deosebit de către Cleon. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Thales din Argos A TREIA INIŢIERE (II ) Thales din Argos - celor prezenţi - de Înţelepciunea Veşnic Tinerei Maicii Fecioare - bucuraţi - vă! Acum am să vă povestesc despre a treia mea iniţiere. Şase mii de ani în urmă toate Sanctuarele secrete ale planetei Pământ au primit o notificare că iniţiaţii de gradul doi, care doresc să primească a treia iniţiere, trebuie să se adune în Sala Secretă a Frăţiei Albe, în număr de doisprezece pentru a fi pregătiţi pentru primirea Marii Iniţieri. Am fost chemat de Marele Heraclit. El şi - a pus mâinile asupra mea şi, privindu - mă în ochi cu privirea -i de foc, mi-a spus: - Arghive, fiul meu măreţ! Vrei tu oare să primeşti Marea Iniţiere? - Da, - i- am răspuns. - Arghive! - continua Heraclit, şi vagi caracteristici de grijă i - au brăzdat fruntea, - Arghive, eşti tu oare gata? Ţine minte că testul Marii Iniţieri ameninţă cu gra ve consecinţe pentru cel care n -o trece. Cel care nu va rezista probei - va pierde totul, se întoarce drept sărmană monadă incipientă în cireada umană şi începe totul de la început. Aceasta este pedeapsa pentru mândrie, ce nu corespunde cunoaşterii. Iată de ce te întreb: Arghive, eşti tu oare gata? Eu nu aş vrea să te pierd, iubitul meu fiu, mândria Elladei! - Nu- ţi fă griji, eu sunt gata, - i- am răspuns. Heraclit a lăsat mâinile -n jos. - Vezi, Arghive, Iniţierea primită de mine mai mult de o sută de mii de ani în urmă, a lăsat în mine încă multe din cele omeneşti. Eu te iubesc. Însă nu ne este dat să ne ştim viitorul. - Tată, eu nu am frică de nimic. Dă - mi drumul, şi cum nu te - am făcut de ruşine în templu subteran al Zeiţei Isis, tot aşa nu te voi face de râs şi acum. Şi eu am primit binecuvântarea lui Heraclit şi am plecat în Himalaya. În sala subterană a palatului din Himalaya, eu am fost întâmpinat de Trei: Regele şi Tatăl Planetei - Emelsedek, Arraim înfăşurat în mantie albă şi veşnic frumosul Hermes. Am fost doisprezece, şi am auzit d iscursul lui Emelsedek: - Copiii mei! Veţi fi supuşi testării în altă lume, şi acolo veţi primi sarcini mari. Însă acolo veţi avea doar propria înţelepciune, căci cerurile vor fi închise pentru voi. Întreaga lume va fi surdă pentru voi, şi numai cu înţelepciunea voastră veţi avea de a face. Eu vorbesc puţin, copiii mei, dar voi mă înţelegeţi. Sunteţi gata? Oricine care se simte că nu este gata, să rămână, pentru că moartea este inevitabilă pentru cel care nu trece proba, iar inima mea de tată se va umple de lacrimi. Noi toţi tăceam. Nimeni nu a pledat nepregătit. Am fost conduşi în templu, unde erau douăsprezece loji de piatră. Ne -au dat o băutură aromatizată, ne - au învăluit în farmece parfumate, şi am adormit cu somnul magilor, culcaţi fiind pe aceste paturi de marmură. Când ne -am trezit, ne- am găsit într- un templu aproape la fel, dar ciudată imagine ni s -a prezentat: ferestre nemaivăzute, decorate cu flori şi picturi ciudate, altar, ce nu era ca altarul nostru, de asemenea cu stranii desene şi cu nişte scri eri ciudate... Ne- am ridicat şi ne -am apropiat de ferestre. Ochii noștri au văzut o privelişte minunată: nişte îndepărtări nesfârșite, păduri de culori nemaivăzute, ape argintii iar la maluri aurii... Am fost învăluiţi de nişte arome noi, se auzeau nişte s unete misterioase - erau sunetele emise de florile ce creşteau lângă templu. Şi iată - s- au deschis uşile şi înaintea noastră a apărut un bătrân al cărui corp era acoperit doar cu un bandaj in jurul şoldurilor. El ne -a spus: - Regele şi Părintele planetei vă invită la el... Am mers, am trecut printr- o grădină minunată în care erau flori nemaivăzute de noi, ce cântau şi răsunau, acolo şi havuzurile cântau, apa cărora emana muzică minunată. Şi iată am ajuns într - o sală minunată, construită din marmură şi nefr it, care ne- a primit în sânul său. În mijlocul sălii se afla un tron, iar pe tron şedea un bărbat puternic de statură gigantică, cu coamă de păr negru ce se aşternea peste umeri, cu ochi de foc, privirea imperioasă a cărora parcă ne - a îngheţat sufletele noastre înţelepte. El s- a sculat de pe tron, a făcut o plecăciune şi a spus: - Copii ai îndepărtatului Pământ! Eu am solicitat liderilor dumneavoastră să vă trimită la mine. Eu sunt regele şi părintele planetei mult mai mare decât micul Pământ. Departe în Univers s- a răspândi vestea despre înţelepciunea voastră, şi eu v -am chemat să mă ajutaţi să - mi organizez planeta. Voi veţi fi învăţători, veţi fi preoţi şi conducători ai poporului meu. Poporul meu este bun, dar e sălbatic, şi voi veţi trebui să - l călăuziţi pe calea evoluţiei care domneşte pe micul vostru Pământ! Ne- am plecat în faţa Regelui şi Părintelui... Voi reda doar principalul. Munca a început. Minunată raţiune avea Regele şi Părintele planetei: el ştia totul; se părea că el pătrundea în viaţa fiecărui fir de iarbă. Şi iată că noi, înţelepţii, cu zel ne - am apucat de treabă. Am devenit regi, am devenit mari învăţători, am devenit mari preoţi... Poporul era foarte receptiv, dar foarte tăcut. Toţi au început să lucreze, cu excepţia unui singur: unul a refuzat să realizeze misiunea de rege, a refuzat realizarea misiunii de mare învăţător, a refuzat să efectueze misiunea de mare preot. Şi cel care a refuzat eram eu, Thales din Argos! Priveam calm în ochii înfuriaţi ai regelui şi părintelui planetei şi îi zic eam: - Rege şi părinte! Pentru a fi mentor poporului tău, trebuie să -l cunosc mai întâi, şi până când nu -l voi studia eu nu voi accepta nici o misiune. Se încruntă regele şi părintele. - Şi de cât timp ai nevoie, Arghive? – m-a întrebat el. - Un an de-al nostru pământesc, - i- am răspuns. - Şi cum îl vei studia? – m-a întrebat el, privindu- mă cu atenţie. - Voi umbla printre poporul tău, voi privi, voi pune întrebări şi voi gândi. - Dar tu eşti om si ai nevoi umane, cum deci vei exista? - Rege şi părinte! - i- am răspuns. – Tu ştii – ca iniţiat de gradul doi, eu pot trăi fără hrană ani de zile. Dar, dincolo de aceasta, oare în micile case chiar nu se va găsi pentru un străin călător o bucată de pâine? Oare în poporul tău nu voi găsi o simplă atitudine nobilă faţă de un călător străin? - Da, desigur, - a consimţit regele şi părintele, - dar tu mă surprinzi cu rugămintea ta şi cu refuzul tău. Peste un an te voi aştepta aici, altfel pot să cred că abia acum ai decis să renunţi la grijile atribuite ţie, pe când ast a trebuia s- o fi făcut pe Pământ. - Rege şi părinte, - am spus, - credeam că eşti înţelept doar pe planeta ta, dar acum văd că ai şi înţelepciunea Pământului, pentru că ştii totul ce a fost făcut în templele pământeşti ale iniţiaţilor în Himalaya. Şi eu am plecat, simţind privirea - i de oţel pe ceafa mea. Am mers prin meleaguri unde fraţii mei depuneau toate eforturile pentru a arunca seminţele înţelepciunii pământene în inimile curate, neatinse. Minunata natură, luminată de doi sori şi trei luni, a fost cu adevărat fabuloasă. Munca i -a implicat cu totul pe tovarăşii mei. Ei ţineau minte legământul necesităţii convieţuirii cu cei apropiaţi, ei au intrat în viaţa planetei, ei chiar s - au căsătorit pe această fabuloasă planetă. Iar femeile de aici erau nedescris de frumoase, şi părea că pe întreaga planetă se manifesta însăşi fericirea cerească. Asta era o continuă bucurie, iar dacă a şi existat un punct întunecat pe planetă, atunci asta am fost eu. În mantie întunecată, cu toiag, eu mergeam pe drumurile frumoase de ţară, pavate de camarazii mei. Adesea ei mă rugau să vin pe la ei, mă invitau să înnoptez în luxoasele lor adăposturi şi mă credeau mort. Şi iată spre sfârşitul anului mă apropiam de palatul regelui şi părintelui planetei. Prăfuit şi nespălat, cu părul încâlcit, eu am urcat scările lucitoare ale palatului. Regele şi părintele şedea pe tronul său, înconjurat de un alai strălucitor, printre care au fost şi unii dintre tovarăşii mei în splendidele lor haine. Şi am stat în faţa regelui şi părintelui. - Ei b ine, Thales din Argos, eşti oare gata să începi munca? De parcă de pe o cupolă uriaşă într - o linişte totală pe podeaua de marmură ar fi căzut o picătură - aşa a sunat răspunsul meu: - Nu! Furios a sărit regele şi părintele. - Arghive! Îţi semnezi propria pieire: oare ai uitat că eu te - am chemat? Gândeşte! - Am gândit un an întreg, - i- am răspuns. Şi ceva de neimaginat s - a întâmplat: străinul obosit si murdar al Pământului a apropiat cu braţu - i mânjit auritul scaun spre tronul regelui şi părintelui şi i -a zis: - Şi acum vom vorbi... Furios era Regele şi Părintele, de parcă se sufoca. - Vierme mizerabil, cum îndrăzneşti? - a strigat el. Eu am dat liniştit din cap: - Lasă, lasă şi permite - mi să - ţi pun câteva întrebări. Te numeşti rege şi părinte. Spune-mi - unde sunt Constructorii acestei planete? Spune- mi, cine a stat la leagănul poporului tău? Şi dacă cineva a stat la el, atunci a fost trimis de Unicul Inexprimabil, binecuvântat fie Numele Lui! Şi dacă acel cineva a fost trimis, atunci el doar trebuia să înd eplinească poruncile Unicului? Unde este Înţelepciunea planetei tale? Planeta ta este mare, mare este şi poporul, şi fantastică este atmosfera planetei tale. Dacă atât de minunat este binecuvântată lumea ta, atunci de ce era nevoie de a apela la înţelepţii de pe Pământ, şi încă înţelepţi nu din primii, ci medii? Tu ne - ai spus la prima recepţie: Pământul, renumit în Univers pentru Înţelepciunea sa... Eu nu am crezut asta, rege şi părinte! Căci ce este Pământul? Oare noi, înţelepţii, nu ştim? Noi doar ştim asta! Şi eu am fost extrem de mirat atunci când camarazii mei au uitat aceasta şi au început cu zel să execute însărcinările lor, neînţelegând că aici era pusă o capcană. Unde era binecuvântarea pentru educarea planetei? Au uitat ei oare că binecuvântarea pe ntru educaţie se dă de Cel Unic? De unde s - a luat această mândrie la ei, care i - a făcut să îţi accepte oferta? Cum pot fi eu mentorul copiilor, ai căror părinţi nu îi ştiu? Numai mândria putea să le întunece mintea lor, dar eu, Thales din Argos, nu am ceda t. Tu, rege şi părinte, ai spus chiar tu că poporul tău este bun, că este nobil, că este înţelept. Noi am găsit aici puritate morală, am găsit înţelepciune – atunci pentru ce mai era nevoie aici de înţelepciunea Pământului? Spune -mi asta. Dar regele şi părinte, care a înţeles ce l - am întrebat eu, Thales din Argos, tăcea, pentru că ştia că discuţiile noastre vor fi periculoase. - Spune, rege şi părinte, - am continuat, - unde pe planeta ta sunt urmele binecuvântării Celui Unic? Unde sunt Înţelepţii de aici? De ce nu există seminţe divine? Unde e semănatul? Căci secerătorul va veni şi pe planeta ta, numai doar dacă ea într- adevăr există în Univers... Am întins mâinile şi din toată puterea, dată de marea Înţelepciune, am exclamat: - Tatăl Cel Unic, Nevăzut, Inexprimabil! Trimite- mi, Unicule, Raza Ta, ca să înving ispitele ce m- au înconjurat! Distruge toate ce îmi apar văzului urmare a mândriei omeneşti a viermilor jalnici... Unicule, Inexprimabile! Aude - mă! Căci iată - eu singur, lăsat cu înţelepciunea mea, am înţeles că doar Tu mă poţi salva... Şi, sfârşindu - mi rugăciunea, am privit la rege şi părinte, şi o bucurie liniştită a strălucit în inima mea. S - au şters culorile sălii, s - au estompat hainele regelui şi s -a stins mândria lui regală. El parcă s -a încreți t, s- a strâns, şi doar ochii cu milă se uitau la mine. Eu am înţeles totul şi am rostit Marea Formulă a Iniţiaţilor. S - a auzit un geamăt, s- a auzit o bubuitură, de parcă se prăbuşeau lumi, şi eu am zburat în beznă, dar nu mi - am pierdut conştiinţa. Eu am simţit cum nişte braţe minunate, calde m- au îmbrăţişat, şi am simţit fata blândă a Maicii mele Isis, şi am auzit o voce: "Arghive, iubite meu fecior, care a învins prin înţelepciune mândria umană! Arghive, minunatule meu fecior! Eu însumi voi aprinde Focul d e Mare Iniţiat pe fruntea ta". Şi eu, mângâiat de vocea Zeiţei, am adormit, iar când m -am trezit, m- am văzut pe o luncă frumoasă a divinei Ellade. Din pădure a ieşit zeiţa Pallas Atena şi mi -a spus: - Arghive! Prin mine te salută zeii Elladei. Şi a început să cânte totul împrejur: cânta pădurea, cântau apele, cântau faunii: "Salutare, Thales din Argos, salut, salut..." Aşa m - a întâlnit patria mea. Şi oriunde mergeam, toţi mă cunoşteau, toţi mă salutau. Florile afectuos îmi dădeau din căpșoarele lor, păsările cu încredere se aşezau pe umerii mei, şi oamenii se purtau cu mine într-un fel minunat- amabil. Dar eu mă grăbeam la Învăţătorul meu. El m -a primit afectuos, cuprinzându- mă, şi numai în ochii lui am remarcat tristeţe. - Arghive, - mi-a spus, - din doisprezece tu singur te-ai întors. Ne- am dus la Regele şi Părintele planetei, şi, după un drum de câteva zile prin nisipurile deşertului, am fost la Oaza Regelui şi Părintelui. Regele şi Părintele m -a primit şi a sfinţit semnul, aprins pe fruntea mea de mână sfântă. - Arghive, - a spus el, - tu eşti singurul exemplu. Şarpele mândriei se învinge doar cu inima, iar tu l- au învins cu raţiunea: l - ai învins primul. Dar asta îţi va servi la aceea că nu vei rămâne în sânul umanităţii, căci ai mers pe drumul ce nu-i este specific. Toate aceste cuvinte mari s-au adeverit în inima mea, a lui Thales din Argos. Căutam şi nu găseam posibilităţi de a păşi pe vreo arenă a activităţii umane. Am avut întotdeauna un fel de răceală faţă de umanitate. De aceea, numai în t ainice Sanctuare veţi găsi numele de Thales din Argos, înscrisă în anale cu litere luminoase. Şi pe întreaga planetă Pământ există doar trei - patru locuri cu care eu menţin comunicarea. Acestea sunt cunoştinţele făcute de mine pe vremea lui Hristos -Mântuitorul. Numai pe acestea le păstrez; restul îmi este străin. În mintea prietenului meu Empedocle citesc întrebarea: Cine a fost regele şi părintele planetei necunoscute? - El însă nu a existat. A fost un vis plastic de magicieni. Un mare test, realizat de Cei Trei. Şi ştii cât timp a durat visul? Nu mai mult de trei minute, căci astfel de vise sunt făcute în zona în care nu există timp. Acestea sunt făcute nu în spaţiul fizic, ci psihic. Thales din Argos BALCHIS - REGINA SABBEI (III) Thales către Empedocle, fiul lui Miles din Atena: de înţelepciunea Zeiţei Pallas -Atena – bucură -te! Să dăm deoparte ceaţa trecutului, prietene Empedocle, şi haide cu mine în sfera aceea pe care oamenii secolelor viitoare o vor numi poveste, iar noi – fiii conştiinţei nemuritoare a înţelepciunii din analele universului – numim faptă. Era noapte şi Selena ca o bandă de diamant se reflecta în apele tainice ale Nilului. Eu, Thales din Argos, stăteam pe turnul templului Isidei şi notam pe ruloul papirusului calculele mele despre ridicarea unei stele noi - Gora - în constelaţia Câinelui. Şi, iată o mâ nă afectuoasă s-a lăsat pe umărul meu şi a răsunat glasul liniştit al învăţătorului meu - marele Heraclit: - Arghive! – mi-a spus el. – Cunoşti tu oare istoria strălucitei regine a Sabbei , frumoasei Balchis? - Învăţătorule! Tu ştii că de mii de ani sunt cufundat în cercetarea marilor scripturi ale Existenţei, - şi am arătat la cupola fără de margini a cerului înstelat care se întindea deasupra noastră. - Când să fi avut timp să mă ocup de istoria reginelor Pă mâ ntului, chiar dacă ar fi tot atât de frumoase ca şi regina cerului înstelat - Steaua Dimineţii? Heraclit a clătinat încet din cap. - Arghive! - a spus el. - În răspunsul tău se simte ironie, ce nu poate lipsi minţii fiului nobilei Ellade, dar să -l crezi pe învăţătorul tău, că nu în van ţi - am pus această întrebare. Aşează - te, fiule, şi ia ascult are. Şi eu m-a m aşezat lâ ngă învăţătorul meu şi a început să curgă vorbirea lui, a tât de lină şi armonioasă, în câ t uneori se contopea cu răsunetul razelor palidei Selene, ce - şi revărsa lumina asupra mea, asupra învăţătorului, asupra templului Isidei, asupra apelor tainice ale Nilului şi asupra a dâncimii tainice a pustiului mut ce se întindea dincolo de fluviu. Şi iată ce mi - a povestit învăţătorul: Când Focul Pă mâ ntului a înghiţit Pă mâ ntul Negru în preajma naşterii fericitei Atlantide şi masivele primei Lemurii au devenit fundul oceanului - catastrofa nu a atins templul Zeiţei Vieţii, reşedinţa veche a regelui negrilor, tainicul Arraim. Însă cu mult înainte de catastrofă, marele rege a dispărut fără urme, lă sându- şi pă mântul, poporul, templul şi unica sa fiică, care a devenit prima preoteasă a Zeiţei Vieţii. Înconjurată de şapte preoţi înţelepţi, ea, această fiică, frumoasa Balchis, a întâmpinat curajos teribila catastrofă şi curajos a suportat -o. Iar când, în sfâ rşit, după multe luni, s-a u împrăştiat norii de cenuşă şi fum, ce acopereau bolta cerului, iar locuitorii templului Zeiţei Vieţii s-a u văzut pe o insulă mică, înconjurată de ape tulburi, spumoase ale unui ocean nou, frumoasa Balchis a săvârșit primul său serviciu sacru la altarul Zeiţei Vieţii şi în glas a făcut făgăduinţă de a - şi consacra viaţa găsirii tatălui ei, tainicul Arraim, deoarece ştia că pe el era pecetea suflării Zeiţei Vieţii Veşnice şi el nu putea să moară. Şi a ieşit preotul cel mai vâ rstnic, Kainan, al treilea ochi al căruia încă văzuse marea rasă dispărută a titanilor nordici, şi a zis: - Balchis, cum faci tu făgăduinţă neştiind dacă mare le nostru suveran, Arraim, fiul înţelepciunii, vrea ca tu să - l cauţi? Căci iată câ nd pe pă mâ nt încă trăiau titanii nordului, tainicul Arraim deja era pe Pă mâ nt, care nu este deloc leagănul lui; căci un alt cer şi alt pă mânt în alte adâncuri ale Cosmosului au fost martorii naşterii lui. Cât de frumoasă şi câ t de înţeleaptă n- ai fi tu, Balchis, tu eşti totuşi numai un fir de iarbă pe drumul lui misterios, de neînţeles... Va trece termenul vieţii tale şi pă mântul va primi corpul tău gârbovit de bătrânețe , dar el, mare şi tainic, va merge mai departe şi fiecare pas al lui va fi egal cu mii de vieţi ale tale... Încruntată şi nerăbdătoare asculta frumoasa Balchis cuvintele înţelepte ale preotului cu trei ochi. - Kainan! - a strigat ea. - Departe vede ochiul tău al t reilea, dar el nu este în stare să vadă a dâ ncimea inimii mele, inima fiicei lui Arraim, înţeleapta Balchis. Aduceţi -o aici pe Arra, - a poruncit ea scurt preoţilor şi şi - a întors faţa spre statuia zeiţei. Kainan a clătinat din cap cu dezaprobare. - Balchis, Balchis! - a spus el. - Gâ ndeşte - te ce puteri vrei să atingi, ce legi vrei să întorci în favoarea ta! Doar de capacităţile Arrei s-au folosit pâ nă în prezent numai pentru legătura cu stă pâ nii vieţii şi cu zeiţa însăşi... - Pleacă băt râne! - a st rigat supărată Balchis. - Sau eu nu mai sunt fiica lui Arraim şi preoteasa supremă a zeiţei? Ea s-a îndreptat şi în figura ei minunată a fost a tâ ta frumuseţe dumnezeiască, plină de putere nespusă, în câ t băt râ nul preot a plecat capul şi, bâlbâind ceva, încet s-a dat îndărăt. Preoţii întretimp au adus în templu o minunată fată de statură mică. Ea era de altă rasă, necunoscută, deoarece pielea ei era albă ca zăpada în contrast cu pielea brună închisă a lemurienilor, iar ochii nu -i erau de un albastru închis ca la frumoasa Balchis, ci negri; părul nu se aşeza în bucle ondulate pe umeri, ci cădea ca o cascadă pâ nă la podele; întreaga - i făptură parcă era pătrunsă de ceva nepă mâ ntesc; parcă o suflare a altei lumi a intrat odată cu ea sub bolţile templului. Preoţii băt râ ni ştiau că în zadar ar fi să -i caute pe tatăl şi mama Arrei printre lemuri. Se cunoştea că bravul marinar Falasail a adus câteva familii de astfel de oameni ciudaţi din călătoria spre tainicele pustietăţi de gheaţă de la polul sud. Înţeleptul Arraim a poruncit să se pună femeile pe lâ ngă temple şi a învăţat preoţii să se folosi de ciudata şi tainica lor capacitate. Bărbaţii tribului necunoscut degrabă au murit toţi şi numai femeile continuau să trăiască pe lâ ngă temple aidoma florilor de seară. Fata care a intrat, s-a uitat speriată împrejur. - Vino încoace, Arra! – i-a spus poruncitor Balchis. - Vino şi şezi pe locul s fânt. Fata s-a apropiat ascultătoare de jertfelnic şi s-a aşezat la piedestalul lui într -o într-un fel de fotoliu din bazalt incrustat cu pietre scumpe de diferite culori. Balchis i-a pus pe cap un cerc de aur, dinainte având fixat un disc poleit dintr-un mare diamant, şi a mişcat încet capul Arrei în aşa fel în câ t centrul discului să prindă reflecţia Soarelui de la un disc gigantic concav de aur, atârnat de un stâlp în mijlocul templului. Stâlpul era mişcător şi se în vârtea cu ajutorul unui mecanism astfel încât razele soarelui se adunau întotdeauna în mijlocul lui. Îndată cum focarele discurilor au coincis, s-a u închis ochii Arrei şi ea s-a cufundat într- un tainic somn de altă via ţă, somn ale cărui principii îţi sunt cunoscute, Arghive, ca unui iniţiat. Şi iată, cea adormită a început să vorbească: - Ce vrei de la mine, Balchis? - Găseşte - l pe tatăl meu, - Balchis i-a spus poruncitor. - Eu îl văd, - aproape imediat a urmat răspunsul. - Întreabă - l cum să - l găsesc. După o scurtă tăcere adormita a răspuns: - El spune că ţie nu ţi se cade să - l cauţi, de oarece picioarele-i sunt pe calea lui Dumnezeu pe care tu nu poţi să mergi, Balchis. Nu pentru cei muritori este această cale. Furios şi -a încruntat sprâncenele Balchis. - Spune-i, - a strigat ea, - că el nu este în drept să renunţe la fiica lui! Oare pe c e cale i-au fost picioarele când el m-a conceput? Eu vreau să fiu lâ ngă el. - El nu renunţă la tine, Balchis, - a spus Arra, - deoarece el este totdeauna cu tine. Dar şi la conceperea ta el îndeplinea Legea Divină. Oricum, cu el, tu, muritoare, nu poţi să fii... Întunecată se uită Balchis la faţa Arrei. - Bine dară, - a spus ea cu greu. – Întoarce- ţi privirile de la tatăl, Arra. Ascultă - mă: tu poţi, cu minunatul tău duh, să găseşti drumul spre marele foc al vieţii pă mâ nteşti? Preoţii au tresărit. Cu un gest de disperare şi - a acoperit capul băt rânul Kainan. Pe faţa adormitei s-a revărsat paloare de moarte. Buzele ei abia au z it au şop tit: - Pot... ştiu... văd... Dar dacă - ţi voi spune, se va stinge s câ nteia mea de viaţă. Balchis a ridicat din umeri cu nerăbdare: - Care-i treaba ? Tu trebuie să - mi spui... Eu te voi ajuta pe urmă să te reîncarnezi şi să fii lâ ngă mine... - Asta nu e în puterea ta, Balchis, - a răspuns adormita. - Eu niciodată n- am să fiu lâ ngă tine... Eu mă tem de toţi cei care nu fac voia Celui Unic... - Destul! - a bătut din picior Balchis. - Eu vreau să ştiu, chiar dacă din cest motiv s-a r ruina tot Pă mâ ntul. Vorbeşte, eu as cult! Mulţimea preoţilor a dat buzna din templu ur mându- l pe Kainan, nevoind să audă înfricoşatul răspuns. Să nu - l auzim nici noi, Arghive; îţi este destul să cunoşti că frumoasa Balchis a primit ceea ce a cerut cu preţul vieţii sărmanei Arra. Ea a aflat d rumul spre focul veşnic al vieţii pă mâ nteşti, a găsit acest foc şi a primit în moştenire viaţa planetei. Tu eşti uimit, Arghive, de îndrăzneala fără margini a Balchisei? Cine ştie, Arghive, dacă împreună cu viaţa planetară ea nu a primit ș i o tot atât de lungă suferinţă? Actualmente ea domneşte în Saba, mai spre nord de pă mâ ntul Or, şi domneşte înţelept deoarece ea a avut timp destul să devină înţeleaptă. Oricum, nici când nu oboseşte ea să -l caute pe tatăl ei. - Dar noi îl cunoaştem doar pe marele învăţător de patru ori măreţ, - am spus eu, Thales din Argos. - El a binevoit să ni se descopere, - mi- a răspuns He raclit, - dar niciodată nu se va descoperi fiicei lui ne ascultătoare. Acum, la fiecare mie de ani, ea dă o mare ser bare de înţelepciune şi st râng e reprezentanţii tuturor iniţierilor, pe marii înţelepţi ai lumii, în zadarnica spe ranţă de a afla de la ei taina tatălui ei. Şi aici este o viclenie, Arghive, deoarece mulţi înţelepţi schimbă fidelitatea semnului iniţierii lor cu devotamentul celei mai frumoase femei a planetei şi ră mâ n ataşaţi pe veci de minunatul ei tron. - Dar aceasta este doar o cădere, învăţătorule?, - am întrebat eu. - Da, - mi- a răspuns trist Heraclit, - dar frumoasa Balchis imediat îi dăruieşte celui căzut focul vieţii pă mântului şi prin aceasta împiedică moartea lui. Dar oricum, puternicul Arraim stinge imediat amintirea despre el în cei care l-au cunoscut... Sanctuarul de la Theba, - a adăugat după o mică pauză Heraclit, - a pierdut la tronul ei trei fii ai săi... - De ce dară sanctuarul trimite la serbarea aceasta pe iniţiaţii săi? - am întrebat eu, Thales din Argos. - Dar care sanctuar are voie să renunţe la încercare? - mi- a răspuns cu întrebare înţeleptul. – Acum se apropie timpul serbării şi frumoasa Balchis a trimis deja invitaţia ei. - Şi tu ai hotă râ t să mă trimiţi pe mine, învăţătorule, - am adăugat liniştit eu, Thales din Argos. - Da, fiul meu, - mi- a răspuns înţeleptul. - Numai sufletul tău, f ecior al Elladei, este aidoma liniştii s tâncilor de bazalt în adâncurile oceanu lui şi sanctuarul nostru este liniştit în privinţa ta. - Să fie! - am răspuns eu, căci iată atunci eu puteam să mă supun. Pe apele sacre ale Nilului eu am ajuns cu luntrea pâ nă în munţii Etiopiei, tre când cu bine aşezarea fiilor sălbatici ai pustiei şi Ţara Morţilor. Dând drumul în pace marinarilor fenicieni care m-au condus, eu singur am intrat în strâ mtoarea munţilor, obligâ nd să -mi arate drumul o înţele apt ă șerpoaie , care repede se târa înaintea mea. Nu era în obiceiul sanctuarului Thebei de a călători cu fast, căci iată ştiam că strălucirea şi luxul pă mâ ntului e pulbere sub picioarele Domnului, şi înţelepciunea noastră - nebunie în ochii Lui. Singuratici şi mizeri umblau fiii înţelepţi ai farului Eter nităţii pe faţa planetei, şi n-a fost nici unul mai bogat decât noi. După vreo două zile de drum am în tâ lnit o caravană luxuriantă, formată din vreo treizeci de cămile şi vreo zece elefanţi, însoțită de un întreg detaşament de călăreţi smoliţi, frumos îmbrăcaţi şi cu coifuri de aur; trei elefanţi erau de culoare albă şi purtau pe puternicele lor spinări turnuri întregi de aur, argint, platină și pietre scumpe, drapaţi cu ţesături fine de mătase din meleagul dravizilor *. Aşa se îndreptau la festivalul în ț elepciunii fiii Triunghiului. M- am dat la o parte cu umilință și prin efort volitiv am stins temporar semnul Farului Eternității, ce strălucea pe fruntea mea, astfel în câ t să nu fiu recunoscut de fiii Triunghiului. Caravana aceasta a fost urmată de alta, formată din cămile albe, şi capul caravanei - înţeleptul inițiat al sanctuarului Lunii - un haldeu cărunt și robust, se afla în targa de fildeş, împodobită cu râ nduri de rubine şi dantele din fire subţiri de aur. Targa era purtată de doisprezece sclavi negri din pă mâ ntul Capului Îndepărtat, pe care cândva l- am vizitat şi eu, Thales din Argos, când sanctuarul din Theba m-a trimis să - l conduc pe viteazul fenician Gannon în lunga sa călătorie. La început, privirea înţeleptului haldeu a alunecat indiferent asupra mea, dar oprindu- se asupra capului ş erpoaiei culcate la picioarele mele, s-a aprins de focul recunoaşterii şi un su râ s ironic și bun i - a mişcat buzele. El a făcut un semn şi sclavii s- au oprit. - Înţeleptule străin, - mi s-a adresat binevoitor haldeul, - cer scuze pentru fraţii mei întru înţelepciune din Simbolul Triunghiului care nu te -au recunoscut. Dar mare le este înţelepciune a și nu încape pe acest pă mâ nt păcătos, de aceea privirea le este totdeauna îndreptată -n sus - spre cer. Însă privirea băt rânu lui şi săracului haldeu întotdeauna lunecă pe pă mâ nt cău tâ nd să st râ ngă bobițele înţelepciunii împrăştiate de ei; şi, iată, am văzut capul călăuzei tale cam neobişnuite, înţelepte elin din marele sanctuar al Thebei. N-ai fi tu oare aşa bun ca să - mi cinsteş ti bătrânețile cu acceptul de a- mi împărtăşi singurătatea în lungul meu drum? Am văzut că nu e chip să mă ascund de înţelepciunea şireată a haldeului, dar nici nu era motiv de a refuza invitaţia. M- am aşezat în lectică şi am dat prietenos drumul călăuzei mele. - De unde ai cunoscut tu, venerabile halde u, că eu sunt elin? * Meleagul dravizilor – din sudul Indiei, atribuiți de unele tradiții rasei lemuriene, cu cunoștințe în magia aplicată. - Nu numai elen, - a zâmbit viclean haldeul, - dar și urmaş al regeştilor atlanţi. Oare niciodată nu te - ai privit în aramă poleită? Statura ta, umerii tăi şi dumnezeiasca ta constituție corporală imediat te dau de gol că tu eşti fiu al nobilei Ellade, iar liniştea severă a feţei regulate şi frumuseţea liniilor ei mă transportă în timpuri demult trecute, când eu, halde u băt râ n, am avut plăcerea de a vedea colegiul preoţilor din templul Veşnic -Tinerei-Fecioare- Maică în Poseidonia. * Oare nu din mijlocul vostru a ieşit dumnezeiescul Zoroastru, pe care l- am salutat odată câ nd el a avut bunăvoinţa de a vizita oraşul meu natal - Urr din Caldeea? Dar că am recunoscut imediat în per soana ta pe fiul sanctuarului din Theba, asta graţie călăuzei tale, nobile Thales din Argos, deoarece numai Meleagul Kemi † a p ăstrat legătura cu regnul şerpilor. Dar eu văd că tu, înţeleptule, vrei să mă întrebi de unde mi - e cunoscut numele tău? Oare nu tu ai să vâ rşit renumita călătorie cu Gan non fenicianul, vizitâ nd și tribul kabirilor ‡ la Stâlpii lui Hercules §? Dar tribul acest a este sub protecţia noastră, înţeleptule. Cum să nu te cunoaştem, nemaivorbind că la festivalul reginei Balchis înţeleptul Heraclit putea să te trimită doar pe tine, Arghive. - Voi, haldeii, - i- am răspuns eu, Thales din Argos, - aţi renunţat la contactul cu regatul ș erpilor, dar le- aţi însuşit înţe lepciunea... - Aşa, aşa, Arghive, - a spus cu tristeţe haldeul, netezindu- şi barba lungă, - în schimb noi cu înţelepciunea noastră ne târâm pe pâ ntece pe faţa Maicii Terra... Eu, Thales din Argos, mi- am forţat voinţa şi imediat m-am transportat în împărăţia simbolurilor şi sunetelor originare şi, odată ce am aflat tot de ce -am avut nevoie, imediat m-am întors. - Sunt bucuros, - am spus eu liniştit, - că Hermes de trei ori măreţ, în grija fără preget pentru copiii lui, mi- a dat prilej să port o conversaţie plină de învăţătură cu înţeleptul Rabbi Israel din Urr al halde ilor... Haldeul s-a uitat la mine cu atenţie şi cu respect a aplecat capul. - Ce e înţelepciunea un ei târâtoare ș erpoaie pe lâ ngă înţelepci unea unui vultur care planează sub nori, de pri v irea căruia nimic nu se ascunde, - a adăugat el gânditor. După câ teva ore de drumeție petrecute în convorbire cu înţeleptul haldeu, am ajuns la brâ ul grădinilor ce înconjoară oraşul reginei. Aici l - am părăsit pe haldeu: - Deoarece, - i-am spus eu, - nu e bine ca iniţiatul Thebe i să vină în ospeție la regină în car străin. - Pe mâi ne, înţeleptule Thales, - mi- a răspuns cu respect haldeul. Eu, Thales din Argos, nu m-a m dus în oraş, ci, înconju rându-l, am plecat în pădure şi acolo am petrecut noaptea sacrifi câ nd orele întunericului convorbirilor şi evocărilor necesare mie. Dimineaţa, splendidele grădini de basm ale reginei Balchis, împrejmuite cu garduri de marmoră roză şi udate de sute de bazine mărgăritare s-au umplut de * Poseidonia – Conform tradiției ezoterice, la cea de - a treia catastrofă a Atlandiei din cele două mari insule, Laitia și Rut, a supravie țuit doar un fragment din aceasta din urmă - insula Poseidonis, care și ea a fost ulterior distrusă. † Pământul Kemi - nume antic al Egiptului. ‡ Kabiri - din ebraic gheber sau giborim, adică oameni puternici, giganți. § Stâlpii lui Hercule – denumire grecească a Strâmtorii Gibraltar. oaspeţii poftiţi. Erau aici frumoşii dravizi cu priviri fixe, de parcă ochii le erau orbiţi de necontenita contemplare a înţelepciunii. Erau ș i urmaşii tlavaților cu pielea roșie - arămie din ţara provenită din mare, la apus de fosta Atlantida. Erau urmaşii negri ai lemurilor din fundul Africii. Erau atlanţi cu ochi încrucișați şi gâ ț e mari ca la femei, dintr- a şaptea subrasă de mongoloizi, care locuiau într - o misterioasă ţara înconjurată de pereţi pe ţărmul mării mări lemuriene. Erau ș i magii albi din ţara gheţarilor de nord. Erau şi halde ii şireţi cu bărbi lungi. Fastul și luxul caravanelor lor şi veșmintelor sunt de nedescris, căci ce este pe planetă ce nu poate găsi sau face înţelepciunea magiei pă mâ nteşti? Dar mai bogat și luxos erau îmbrăcaţi înţelepţii reginei Balchis care înconjurau tronul ei de basm împreună cu câ ţiva lei, dintre care unul şi -a pus umil capul regesc drept suport sub picioarele reginei. Trebuie oare să - ţi spun, Empedocle, despre frumuseţea Balchisei? Cred că nici eroii Elladei n- au visat aşa frumuseţe şi chiar Frumoasa Elena ar părea pe lâ ngă ea o femeie obişnuită. Frumuseţea - i nespusă parcă se întărea dinăuntru cu strălucirea marii înţelepciuni, iar o înaltă mândrie îi încorona faţa cu o aureolă regească și voinţa puterni că arunca s câ ntei din ochii ei albaştri ca cerul de miazăzi. Cu nesaţ îi lua la întrebări Balchis pe oaspeţii veniţi, îndrep tâ nd cu dibăcie conversaţia spre subiectul ce o interesa, dar, după cum se vede, tot încă nu putea afla nimic, lucru pe care- l trăda încreţitura mâ niei ascunse trecută pe faţa ei de marmoră. - Înţelepţilor, - a răsunat vocea ei în câ ntătoare, - ca întot