Occulta.pdf - Cristian Neamtu

Please enable JavaScript to view the full PDF

Cristian Neamțu Ești ca o carte deschisă Ești plăcerea mea interzisă Dar suferința nu se va atenua Deci asta nu poate continua Candoarea ta e insuportabilă Inocența ta e detestabilă Cum poți fi atât de pură În lumea asta plină de ură? Te urăsc că mă iubești Când ar trebui să mă zdrobești! Oh, aveai speranțe? Sincere condoleanțe! ISBN 978-606-675-259-6 Cristian Neamțu Editura Gutenberg Univers Arad, 2020 Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României NEAMȚU, CRISTIAN Occulta / Cristian Neamțu. – Arad : Gutenberg Univers, 2020 ISBN 978-606-675-259-6 821.135.1 I În abisul speranței Speranța e cea mai rea dintre toate relele pentru că ea prelungește agonia omului Friedrich Nietzsche 3 Ars poetica (prolog) Dacă ești fericit în a ta simplitate Și n-ai nici o urmă de vanitate Dacă ești un număr statistic Ambalat frumos în plastic Nu meriți a citi aste rânduri N-ai dreptul la ale mele versuri Arde astă carte Și ale ei întunecate arte! Ce zici, destul de emfatic? „Da, pari suficient de... fanatic” Știu, știu, sunt orgolios Dar mulțumesc frumos Pentru voi, cei puțini Pentru puținii libertini Pe Teo v-o prezint Muza verde din absint 4 Tocmai a schițat o reverență E adorabilă prin excelență Noi suntem cei lirici Uneori macabri, alteori onirici Noi suntem cei fără de regrete Cei însetați de secrete Totul începe și se termină cu noi Și cu VOI, glorioși eroi! Voi sunteți cei fără de rușine Voi, noua dezordine Voi care din imoralitate Ați făcut o voluptate Fiți văpăi, fiți biruință Fiți a lumii ăsteia sentință Căci doar în frenezie E poezie 5 Mecanica iluziilor Nu te cunoști Dar nu recunoști Insiști în aceeași greșeală Ca într-o buclă temporală Știi că n-ai nici o șansă Dar parcă ești în transă Insiști în continuare Până la epuizare O carcasă care-și caută conținutul O stafie care caută absolutul Obedient hidoaselor speranțe O victimă a propriilor gloanțe 6 Geometria vidului O multitudine de puncte Evocând universuri disjuncte Fiecare cu propriile forme Variate, dar totuși uniforme Și reguli imuabile, Dar cu valori variabile Forme nedefinite Cu probabilități infinite Deci care e algoritmul potrivit Din ce unghi trebuie privit? Ce să facem din tot ce n-am făcut Ce să știm din tot ce n-am știut? 7 Solipsistul Vă simt, vă văd și vă aud În realitate vă includ Dar de fapt nu existați De mine ați fost inventați Totul e a mea creație Dar fără destinație Eternitatea e un blestem Și am născocit acest sistem Eu sunt lumină și întuneric Eu sunt specific și generic Gândesc, deci exist Sunt propriul meu iluzionist 8 Amurg albastru Ceea ce era de așteptat Într-un final s-a întâmplat Eram o maladie incurabilă Concluzia era inevitabilă Mașinile sunt mai umane decât noi Noi suntem un gunoi Arta ne-a sedus Creativitatea ne-a distrus Ultimul cu mai multe înfățișări Ultimul preocupat de întrebări Eu sunt ultimul cromozom Eu sunt ultimul Om 9 Ura Falsă e iubirea multora Căci se iubesc pe sine prin intermediul altora Niște animale joviale Niște bestii superficiale Și nici măcar nu realizați Cât sunteți de depravați Vă trăiți viețile insignifiante Urmărind scopuri irelevante Oh, cât vă urăsc Cât aș vrea prin noroi să vă târăsc Prin noroiul sufletului meu Prin disprețul meu demn de un zeu 10 Fenris Cu vorbe meșteșugite m-ați amăgit În capcană m-ați ademenit Cu lanțuri m-ați legat Și-n întuneric m-ați alungat Dar îmi veți simți furia Când vă voi distruge seminția Înțeleptul Tată va fi distrus De colții mei răpus Flăcări vor cuprinde ăst meleag Și totul va fi dat în vileag Căci mi-e dat cu legământ Să fiu al vost’ deznodământ 11 Euforia durerii Totul era tern Un infern etern Îmi disprețuiam indolența Îmi blestemam existența Apoi ai apărut din neant Și totul a devenit interesant Nu credeam în absolut Până la primul nost’ sărut Nu eram obișnuit Să fiu atât de fericit Așa că am distrus totul M-au speriat culorile și... zgomotul 12 Atac Atac, atac, mereu atac Atac ca un maniac Sânge, sânge, mereu sânge Pictez lumea cu sânge Când tot ce ai iubit Va fi de mult zdrobit Când tot ce ai visat Va fi de mult anihilat Atunci îți vei cunoaște sentința Atunci vei cunoaște umilința Hai, zdrelește-ți mâinile Și spune-Mi numele 13 Profetul Nu-i asculta, sunt idioți Niște cretini toți Tu știi mai bine Mai bine decât oricine! Tu infinitul l-ai înțeles Tu ești cel ales Căci tu ești atins de geniu Și moștenirea ta e un imperiu Toate celelalte doctrine Sunt niște latrine Doar a ta e cea adevărată Pură și predestinată 14 Groparul Isterici impecabili Și visători incurabili Ambițioși adorabili Și artiști mizerabili Niște viermi împuțiți Niște zei putreziți Cu idei și planuri Cu soluții și idealuri Toți cu un scop Pe toți eu îi îngrop Căci doar sfârșitul e cert Ca și cadavrul tău inert 15 Să înceapă jocurile Alaiul e deschis de menade Și de harpii nomade Cântă, se hârjonesc Și fățarnic se hlizesc Apoi vin satirii Bețivi notorii Și nobili centauri Purtători de lauri Și peste tot driade și naiade Care-ți aruncă ocheade Hai, fii eroul nostru Fii văpaie, fii ilustru! 16 Întuneric, lacrimi și suspine Din arte de mult uitate Din ritualuri exaltate Din tenebre și suferință Cele trei Mame au luat ființă Întuneric, moartea omniprezentă Lacrimi, tristețea vehementă Suspine, speranțe iluzorii Ucise de realități contradictorii Ele sunt începutul și sfârșitul Ele sunt răsăritul și asfințitul Ezoterice prin definiție Cognoscibile prin erudiție 17 Moartea neagră Pe străzile murdare Moartea e învingătoare O simt cum mă zdrobește Parcă o văd cum rânjește A venit un doctor cu cioc Arăta ca un bufon de iarmaroc Un cioclu lugubru Într-un costum macabru Știu că nu mai am mult Plângând, divinitatea o insult Am doar 15 ani și mi-e teamă De ce trebuie să mor, mamă? 18 Distruge-te Ești un deșeu Un banal clișeu Lipsit de orice ambiție Mediocru prin definiție Degeaba te străduiești Nu meriți să trăiești Fă tuturor un bine Și scapă lumea de tine Te simți derutat? Distruge-te, ești un ratat Hai, măcar de atât să fii în stare Fă-o, fără ezitare! 19 Dans macabru Îți aduci aminte când trăiai Îți aduci aminte când iubeai Când totul era frumos și colorat Când lumea era un loc minunat? Acum te zbați în propria alegorie, În propria invitație la blasfemie Și te avânți pe culmile disperării Și speri în virtutea iertării Dar e doar un alt masacru Al ei și al dansului ei macabru Ești viu… sau e iluzie? Ești mort… sau e aluzie? 20 Hoit E liniște la amurg În ăst pierdut foburg La răspântie lângă tavernă Un hoit în ștreang atârnă Din pântecul hidos Mațele se preling scârbos Iar în orbitele goale Viermi se târăsc agale Corbii coastele-i râcâie Și carnea i-o sfâșie Croncănind hulpav se-nfruptă Din leșul care nu mai luptă 21 În abisul speranței Ești ca o carte deschisă Ești plăcerea mea interzisă Dar suferința nu se va atenua Deci asta nu poate continua Candoarea ta e insuportabilă Inocența ta e detestabilă Cum poți fi atât de pură În lumea asta plină de ură? Te urăsc că mă iubești Când ar trebui să mă zdrobești! Oh, aveai speranțe? Sincere condoleanțe! 22 Rom roșu Arta e subiectivă Depinde de perspectivă Ce pentru unii e serafic Pentru alții e satanic Îți spun despre început Și tu crezi c-ai priceput Dar poate e un demers pervers Și se prea poate să fie invers Sau poate totul e adevărat Și doar ai exagerat? Dar dacă voiam să te înșel Ca Yah la turnul Babel? 23 Sărutul morții Eu sunt vestitorul sorții Eu sunt mesagerul morții Pe Atropos o slujesc Și dorințele-i îndeplinesc Nu știi când voi veni Oricum nu poți interveni Destinul îți e scris deja Și nimic nu te poate proteja Lama mea e albă și rece E ascuțită și știe să spintece Vei simți al ei sărut Sunt aici să te ajut 24 Purson 22 sunt legiunile tale Acerbe și fatale Trompete venirea îți anunță Și numele-ți pronunță Te invoc, Purson Oh tu, magnific demon Te invoc, grandios rege Tu, stăpânul sufletelor pribege Spirit din Tiphereth Învață-mă ce e secret Spirit somptuos Arată-mi viitorul luminos 25 Înger însângerat „Iubire, nobilă virtute… Nu! Ce sentimente slute! Căci doar durere vei afla Dar răzbunare voi avea!” Și astfel pogorî din ceruri Înger părăsit de haruri Și cu sulița-i divină Le luă viața haină Pe aripi dalbe sânge Sufletul pur plânge Înger însângerat Suflet pur damnat 26 Posedat În îndepărtatul tărâm ezoteric Unde e tot timpul întuneric În ascunsul meleag abisal Unde totul e paradoxal Acolo Eu sălășluiesc De acolo te hărțuiesc Și te controlez și te manipulez Ca în final să te recreez Bucură-te, biet beteag Veselește-te, suflet pribeag Căci Lordul Întunecat Te-a binecuvântat 27 Visătorul Când toți îți spun că nu se poate Și-ți calcă în picioare visele nevinovate Când toți îți spun că n-o să reușești Că în vise o să te risipești Atunci îți vei fi găsit drumul Atunci intensifică-ți zbuciumul Căci ei tind să nege Orice nu pot înțelege Nu renunța, continuă să crezi Să suferi, să sângerezi Căci tot ce suntem acum era imposibil Iar tot ce vom fi e irealizabil 28 Noapte și ceață Prin ceață pășești Și-n noapte te pierzi O umbră devii Și mort vei sfârși Mister e soarta ta Așa fi-va-ntotdeauna Invizibilă e viața ta Atât cât a mai rămas din ea O fantomă cenușie Într-o continuă agonie Pierdut și uitat Într-un labirint întunecat 29 Ars Existența presupune speranță Iar asta e deja o aroganță Știu că e o platitudine Dar incertitudinea e singura certitudine Nimic nu e important Din contră, totul e neant Poate sunt nevrotic Dar totul e atât de haotic Iar întunericul e ispititor E prietenos și înțelegător Pe el nu trebuie să-l mulțumești Pentru el e suficient că... ești 30 Puritatea răului Nu, nu-ți vreau binele Vreau doar să-Ți văd coarnele Să simt a Ta arsură Și implacabila Ta ură Te rog folosește-mă Te implor abuzează-mă O unealtă ocultă În a Ta sacră revoltă Dă ăstei vieți un țel Promit să fiu plin de zel Căci prin a Ta lucrare Voi afla salvare 31 Americana exotica (inspirată din fapte aproape reale) Zăceai apatic pe patul de spital Un depresiv în stadiu terminal Sătul de vise șubrede Voiai doar să se termine mai repede Și iată că oportunitatea s-a ivit La momentul potrivit Un suflet inocent Corupt de un putregai indolent Trebuia să-i pronunți sentința Să-i ucizi speranța N-ai putut, oricât ai încercat Și astfel te-a(i) salvat 32 Singur Văd soarele cum apune Peste a mea utopică viziune Văd culorile estompate În întuneric îngropate 30 de ani au trecut Și te iubesc ca la început Îmi aduc aminte cum zâmbeai Cum miroseai și cum dormeai Îți pun o lalea pe mormânt Și mă gândesc c-aș vrea să fiu vânt Poate aș putea ajunge unde ești Să-ți spun cât de mult îmi lipsești 33 Morții vii Sunteți atât de banali Atât de convenționali Și aproape amuzanți Când vă credeți importanți Vă exprimați opiniile Și vă expuneți intențiile Dar nimănui nu-i pasă De viața voastră fabuloasă Sunteți stricați În curând expirați Căci SupraOmul vă va evalua Și doar cei vrednici vor evolua 34 Confesiune Știu, voi părea încrezut Dar niciodată nu v-am vrut N-am vrut să vă vorbesc Să vă zâmbesc… să vă iubesc?! Sunteți plictisitori Servitori uneori folositori În afară de asta nu aveți ce să-mi oferiți Sunteți osândiți să suferiți Așa că vă las să vă sfâșiați Nici vorbă să mai puteți fi salvați Iar eu mă voi retrage în abis Dar voi reveni, așa cum am promis 35 Trădare Să simți suferința unei ființe Să guști agonia unei conștiințe Să vezi speranța cum îi părăsește Când crudul adevăr îi lovește Tot ce au crezut e iluzie O atent creată confuzie Doar pentru acest moment Pentru acest depravat rafinament Ah, ce desfătare arogantă Ce voluptate extravagantă Căci în al vieții cabaret Voi sunteți doar un acaret 36 Ultimii barbari Din stepă izgoniți Fugăriți și hăituiți Permanent vânați La moarte condamnați „Lui Tabiti cea care arde Dă forță ăstei hoarde Lui Ares cel care mereu învinge Îi vom îneca în sânge” Sălbatic se năpustiră Și cu sete îi loviră Din victime, vânători Din învinși, învingători 37 Delir Pășea timid în rochia ei trandafirie... „Nu era trandafirie, nu era nici măcar cenușie Nu era nici o rochie și nici o fată Toate sunt în mintea ta debusolată Cristi, măcar încearcă Lasă-ți amintirile să se-ntoarcă” ... și zâmbea cu zâmbetul lui tâmp Potrivit oricărui anotimp De parcă, în logica lui simplă, Ar putea înțelege ce se-ntâmplă N-are rost să-i explic Ăstui blasfemic eretic! 38