CC_02_2020_web.pdf - Caiete critice

Please enable JavaScript to view the full PDF

Revistă editată de Fundația Națională pentru Știință și Artă Director: Eugen SIMION nr. 2 (388) • februarie 2020 SLOBODAN GRUBAČIĆ: THE IDEA OF EUROPE TODAY INSTITUTUL DE ISTORIE ȘI TEORIE LITERARĂ „G. CĂLINESCU” 70 DE ANI BIANCA BURȚA-CERNAT: PANAIT ISTRATI – DE LA PARIS LA VIENA VIOREL BARBU: SECOLUL AL XVII-LEA ȘI NAȘTEREA REPUBLICII SAVANȚILOR CRISTIAN HERA: GHEORGHE IONESCU-ȘIȘEȘTI ȘI CREZURILE SALE Nae Ionescu (III) Fragmente critice de Eugen SIMION Numărul 2 (388) / 2020 ISSN: 1220-6350 / ISSN (on-line): 2285-5041 Revistă indexată CNCS (B), Scipio, Erihplus REDACȚIA: Eugen SIMION director Valeriu IOAN-FRANC redactor-șef Lucian CHIȘU coordonare editorială Mihaela BURUGĂ secretar de redacție Bianca BURȚA-CERNAT Ștefania MIHALACHE Oana SOARE Andreea TELIBAN Paul CERNAT Alexandru DUMITRIU DTP: Mihăiță STROE COLEGIUL ȘTIINȚIFIC: Revistă editată de Fundația Națională Mihai CIMPOI pentru Știință și Artă, Jacques DE DECKER (Belgia) Grupul interdisciplinar de reflecție și Editura Expert, Serge FAUCHEREAU (Franța) sub egida Academiei Române Valeriu IOAN-FRANC Jaime GIL ALUJA (Spania) Radivoje KONSTANTINOVIĆ (Serbia) Michael METZELTIN (Austria) Thierry de MONTBRIAL (Franța) Evanghelos MOUTSOPOULOS (Grecia) Basarab NICOLESCU Eugen SIMION site: caietecritice.fnsa.ro Virgil TĂNASE e-mail: [email protected]; Dumitru ȚEPENEAG [email protected] CUPRINS 2 / 2020 3 FRAGMENTE CRITICE Eugen SIMION Nae Ionescu (III) Nae Ionescu (III) 16 Slobodan GRUBAČIĆ A GÂNDI EUROPA The Idea of Europe Today Ideea de Europa, astăzi 24 I. OPRIȘAN INSTITUTUL „G. CĂLINESCU” – 70 DE ANI O familie intelectuală. Dialog cu profesorul Eugen Simion An Intellectual Family. A Dialogue with Professor Eugen Simion 28 O sărbătorire de referință Victor SPINEI A Celebration of Reference 31 Fără cultură, o naţiune este vulnerabilă. Şi dispare, cu timpul, din istorie Eugen SIMION Without Culture, a Nation is Vulnerable. And in Time it fades away from History 38 Bianca BURȚA-CERNAT COMENTARII Panait Istrati – de la Paris la Viena Panaït Istrati – de Paris à Vienne 44 Poezie și identitate națională în RSS Moldovenească. Cazul Grigore Vieru Bogdan CREȚU Poetry and National Identity in the Soviet Republic of Moldavia. The Case of Grigore Vieru 54 Fănuș Neagu – înainte de debutul editorial Lucian CHIȘU Fănuș Neagu – Before Editorial Debut 62 Fănuș Neagu – O zi din viața lui Ion Mohreanu (Epilog, 1954) Viorel COMAN Fănuș Neagu – A Day of Ion Mohreanu’s Life (Epilog, 1954) 66 Nicolae Filimon: Ciocoii vechi şi noi. Biblioteca din spatele romanului George NEAGOE Nicolae Filimon: Ciocoii vechi şi noi. The Library behind the Novel 71 Secolul al XVII-lea și nașterea republicii savanților Viorel BARBU The 17th Century and the Birth of the Republic of Scholars 74 Cristian HERA REPERE Gheorghe Ionescu-Șișești și crezurile sale Gheorghe Ionescu-Șișești and His Creeds Fragmente critice EUGEN SIMION Academia Română, preşedintele Secției de Filologie şi Literatură, directorul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” Romanian Academy, President of the Philology and Literature Section, Director of the “G. Călinescu” Institute for Literary History and Theory e-mail: [email protected] Nae Ionescu (III) Abstr ac t A cest studiu analizează diversitatea prozei publicistice a lui Nae Ionescu. Între preocupările profe- sorului de metafizică s-a aflat teatrul, filosoful dedicându-se, la un moment dat, cronicii drama- tice. Fenomenul literar, fără a fi neglijat, nu l-a atras în mod deosebit, deși în opera lui Arghezi, Blaga sau Sadoveanu ar fi putut afla sugestii pentru teoria sa despre autohtonism și, prin aceasta, despre ethosul românesc. De asemenea, filosoful acordă atenție artei cinematografice. În articolele sale, Nae Io- nescu pledează pentru trecerea de la filosofia cărții la filosofia trăirii, face loc unor idei fulgurante despre cul- tură și discută relația dintre religie și psihanaliză. Existențialismul său – care cuprinde o pronunțată dimen- siune religioasă – nu mizează pe contemplație, ci pe un tip de speculație subversivă, digresivă, trecând prin subiecte variate, de la mântuire și predanie până la democrația parlamentară și psihologia maselor. Studiul relevă și atitudinea drastică a filosofului față de bătrâni, pe care îi acuză că blochează afirmarea tinerilor. Cuvinte-cheie: existențialism, filosofia trăirii, tradiții, publicistică T his study analyses Nae Ionescu’s journalistic prose diversity. Theatre was among the preoccupa- tions of the Professor of Metaphysics, as the philosopher also published theatre reviews for a while. Without neglecting it, the literary phenomenon did not attract him in particular, although in Arghezi’s, Blaga’s, Sadoveanu’s works, he could have found suggestions for his theory on autochthony and, through this, on the Romanian ethos. Also, the philosopher gave his attention to the cinematographic art. In his articles, Nae Ionescu pleaded for moving from the philosophy of the book to the philosophy of being, introduced some brilliant ideas about culture and discussed the relation between religion and psychoa- nalysis. His existentialism – which entails a clear religious dimension – does not rely on contemplation, but on a type of subversive speculation, digressive, moving across various subjects, from redemption and sermon to parliamentary democracy and mass psychology. The study also reveals the philosopher’s drastic attitude towards the elderly, whom he accused of preventing the youth from proving themselves. Keywords: existentialism, the philosophy of being, traditions, journalistic activity * Lucrare realizată în cadrul Proiectului Prezervarea și valorificarea patrimoniului literar românesc folosind soluții digitale inteligente pentru extragerea și sistematizarea de cunoștințe (INTELLIT), PN-III-P1-1.2-PCCDI-2017-0821/Nr. 54PCCDI/2018. Numărul 2 (388) / 2020 ■ 3 EUGEN SIMION Î n articolele cu temă culturală (publicate, logică (ah, logica!) a vieții interioare a abatelui cele mai multe, în „Cuvântul”), Nae Donissan; care este, probabil, un sfânt; dar Ionescu comentează mai ales spectacolele un sfânt în felul lui. Mai întâi, un sfânt fără de teatru din timpul său și are, de obicei, perspectivă istorică; el trăiește între noi, viața opinii critice despre ele. Nu lipsite, uneori, de noastră de la 192... și atâtea. Mai apoi, un sfânt argumente verosimile. Analizează, de regulă, care convie­țuiește permanent cu Diavolul. Şi aci scrieri cu anumită problematică filosofică, așa e, se pare, întregul nod și întreaga originalitate cum este romanul lui Bernanos (Sub soarele lui a tragicului. Orice sfânt are în viața lui o criză Satan) sau, în sferă etică, teatrul lui Strindberg. în care e ispitit de puterile întunericului; dar Pentru că ar fi reușit să scoată mistica din sfera el scapă și se luminează. Tocmai în virtutea „romanticei sau al apocalipsului”, romanul lui acestei iluminări el poate continua viața care Bernanos primește, totuși, adeziunea filosofului se împodobește cu atributele sanctității; căci care se arată în mod frecvent neîncrezător în «harul» nu e numai putință de a aduce împă­ ficțiunea literaturii. Filosoful îl citește „într-o care în sufletele altora, ci e, în primul rând, chinuitoare și bolnăvicioasă încordare”. Fapt liniște și senină­tate – echilibru absolut – pentru neobișnuit în lecturile sine. Bernanos, autorul, logicianului rece și suspicios, renunță pentru eroul lui la dușman al căderilor În Concert din muzică de acest de al doilea element. sentimentale. Găsește în Bach, Nae Ionescu află „o Şi, de aci, drama. Care nu Sub soarele lui Satan ceea este expusă într-o «acțiune» ce nu găsește în scrierile carte bună și – în literatura și nu are «motivare»; ci e, lui Claudel: o bună așezare noastră – foarte rară”. Are și pur și simplu, o dramă – fără a sfințeniei în raport cu o mică rezervă. Însă faptul acțiune și [fără] motivare”. diabolicul în ființa interioară Un mare roman? Ce pu- a omului religios. Ar fi doar că semnalează o proză de team spune, atunci, despre o bună întâlnire, cotidiană, tip analitic (în linie epică În căutarea timpului pierdut între omul care tinde spre modernă) este un semn că sau, mai aproape de temele religiozitate și diavolul care din romanul lui Bernanos, vrea să-l ispitească prin gustul său estetic nu este despre romanele lui Dos- bucuriile vieții. De aici ar blocat în autohtonismul pe toievski? Nerealizând, pro- veni, crede Nae Ionescu, care îl reclamă priu-zis, critică literară, ci originalitatea și autenticitatea doar studiu de caz, filosoful tragicului în roman. Trebuie nu face comparații, ierarhii să recunoaștem că demonstrația lui este literare... Vede opera în unicitatea, individuali- verosimilă, bine articulată, deși el umflă puțin tatea ei tematică. Apoi: roman descriptiv, când faptele epice pentru a-și ușura demonstrația. este vorba despre o dramă spirituală?... Se vede limpede că, fiind vorba despre omul religios și dramele lui, criticul-filosof se găsește într-un spațiu favorabil de probleme: * „Sous le soleil de Satan este un mare roman Dintre scriitorii români, Nae Ionescu îi descriptiv. Aceasta îl și face așa de puțin abordabil preferă, am reținut, pe N. Iorga (profesorul pentru critica estetizantă. O viață de sfânt, de destin) și pe neliniștitul Vasile Pârvan. înfățișată în amănunte adesea excedante, care nu Citează, într-un rând, fără să-i comenteze, pe sunt totuși o analiză explicativă. Pro­priu-zis, nici romancierii din epoca sa: pe Sadoveanu („dar nu înțelegem prea mult din acest roman; adică, tot Sadoveanu”, adică fără note inedite în proza nu suntem în stare să urmărim desfășurarea din Țara de dincolo de negură), pe Rebreanu cu 4 ■ Numărul 2 (388) / 2020 Nae Ionescu (III) Adam și Eva, Ionel Teodoreanu cu La Medeleni, Cezar Petrescu cu Întunecare – asupra acestuia nu are încă o „judecată de totalitate”). Nu poate fi vorba, în aceste fraze telegrafice, despre un exercițiu critic notabil, ci doar despre o simplă listă de autori, notorii în epocă, intrați în atenția filosofului. Mai interesantă este referirea la Concert din muzică de Bach – „o carte bună și – în literatura noastră – foarte rară”. Remarcă în ea „o subtilă intelectualitate și un ascuțit spirit de analiză”. Are și o mică rezervă: „prea multă intelectualitate pentru o operă literară; e prea rece”. Rezerva este nedreaptă, romanul de analiză trebuind să fie totdeauna rece pentru a fi credibil în genul lui, iar în ceea ce privește faptul că, în Concert din muzică de Bach, ar fi un abuz de intelectualitate, observația filosofului metafizician este, iarăși, fără temei. Romanul românesc din epocă – recunoaște și el în altă parte – suferă, dimpotrivă, de prea puțină intelectualitate. Abuzul de idei, oricum, nu poate fi imputat Hortensiei Papadat-Bengescu. Faptul însă că Nae Ionescu semnalează o proză de tip analitic (în linie epică modernă) este pentru Faustul lui Goethe, un Iov filosof și un fapt pozitiv. Un semn că gustul său estetic nu magician al medievalității germane. Lui Nae este blocat în autohtonismul pe care îl reclamă. Ionescu, filosof al religiei, nu-i place stoicismul Nu-i mulțumit, totuși, de calitatea romanului lui Iov și – cu referință mai directă la piesa lui românesc: „romanul rămâne încă marea durere N. Davidescu – nu-i place deloc lipsa lui de a literelor românești”. Nu se înșeală. Alt semn istoricitate: bun pentru filosoful care se îndoiește de toate „Stoicismul desăvârșit, exagerat, așa de în sfera spiritului. Citează în acest bilanț și puțin omenesc, sub care ne-am obicinuit să-l doi critici. Pe Paul Zarifopol cu Eseuri („mai cunoaștem pe Iovul biblic e așa de inadecvat sugestive cetite izolat”) și pe E. Lovinescu cu sensibilității noastre – prea accentuat păgână Istoria literaturii. N-ar fi rea, dar are cusurul că –, încât noi nu putem să-l concepem decât este clădită pe „impresiuni”. Scrisul criticului sub condițiunea unei îndepărtări în timp, unei de la „Sburătorul” are darul de a provoca „prea îndepărtări în timpuri cu psihologii și moravuri multe polemici”. Nu-i o obiecție serioasă. Apare necunoscute. Ca să trăiască, Iov tre­buie să se... aici și calificativul de om de știință. Dar de când istorifice. Or, d-l Davidescu tocmai de lucrul este criticul literar om de știință?... acesta nu ține seamă (și de aci se conchid Laudă pe Brâncuși („o profundă înțelepciune lucruri interesante). Domnia-sa modernizează pentru simplificarea formei, vastă sensibilitate psihologia tradițional stoică a lui Iov și face din pentru plasticitatea materiei”). Pentru că am el un revoltat împotriva unei ordini de lucruri vorbit în acest eseu despre Iov, să semnalăm cari nu corespund activității sale raționale. Prin că, analizând o piesă a lui N. Davidescu, Nae aceasta însă eroul biblic încetează a mai fi istoric; Ionescu are, totuși, o opinie despre acest faimos el capătă posibilitatea de a trăi ca noi, pentru noi, personaj biblic – un punct de plecare, poate în vremea noastră”. Numărul 2 (388) / 2020 ■ 5 EUGEN SIMION De reținut logica acestei demonstrații: Iov personagii”. Reproșurile aduse regizorului și este stoic, stoicismul desăvârșit nu se armonizează actorilor români sunt, poate, îndreptățite în cu sensibilitatea modernă, ca să poată intra în cazul de față. Cât privește însă valoarea în sine literatură ca un personaj credibil, autentic, Iov a Livezii cu vișini, judecata filosofului nu este trebuie să se istorifice... O observație de bun-simț, deloc inspirată. Putem spune chiar că opinia lui când este vorba despre o proză psihologică. Dar estetică denotă o crasă lipsă de gust. ca să trăiască, literar vorbind, și să aibă ecouri Mai aproape de adevăr și, deci, mai inspirat în conștiința noastră, personajului biblic îi mai se arată filosoful atunci când comentează pe trebuie ceva în afară de istoricitate, ceva ce ține Strindberg („dramaturgul situațiilor tari, crude nemijlocit de artă. Nae Ionescu face abstracție, până la răutate, descurajatoare și dizolvante”). și aici, de această determinare. Are o justificare, și anume că piesa pe care o analizează acum, Cristina, conține in nuce * „elementele metafizice strindbergiene”, adică „existența organică a răului în omenire și, de Notabilă (și, oarecum, surprinzătoare) este aici, iresponsabilitatea genului omenesc”. E preocuparea lui Nae Ionescu pentru teatru. Nu limpede, când e vorba de filosofia din interiorul l-a interesat deloc poezia, dar se duce relativ des la operei literare, și nu de elementele ei estetice, teatru și face, o vreme, cronică orientarea comentatorului dramatică. O disciplină deloc metafizician este mai bună. filosofică, pentru că cronicarul Notabilă (și, oarecum, De aici și din alte cronici trebuie să scrie nu despre dramatice deducem că-i concepte, sisteme, pozitivism surprinzătoare) este place teatrul ca gen artistic etc., ci despre lucruri cu preocuparea lui Nae și, să mai spunem o dată, îi totul modeste în raport cu Ionescu pentru teatru. Nu place drama de idei sau, mai metafizica, și anume despre bine zis, îi plac ideile din l-a interesat deloc poezia, interiorul dramei. Nu mai actori, regie, decorațiuni, dicție – domenii, iarăși, puțin dar se duce relativ des la este nevoie însă să spunem metafizice. Cu toate acestea, teatru și face, o vreme, de ce. Nu evită să examineze filosoful frecventează teatrul cronică dramatică. Are, și drama de moravuri și și se arată preocupat de drama existențială. Merge să calitatea spectacolului de pe în câteva rânduri, intuiții vadă Domnișoara Nastasia, scenă. Are, în câteva rânduri, bune, alteori, intuițiile și piesa lui George Mihail- intuiții bune, alteori, intuițiile judecățile sale estetice despre Zamfirescu, și pare, la și judecățile sale estetice început, a fi foarte satisfăcut despre substanța piesei de substanța piesei de teatru („e greu să ne închipuim o teatru sunt de-a dreptul sunt de-a dreptul eronate piesă mai dramatic concepută eronate. De pildă, atunci când și realizată”), dar are obiecții comentează Livada cu vișini de în ceea ce privește realismul Cehov, o capodoperă a dramaturgiei universale. ei brutal. Laudă în termeni ditirambici (ceea Lui Nae Ionescu îi pare a fi însă lipsită de acțiune ce se întâmplă rar în comentariile jurnalistului dramatică, „o poveste dialogată”, în care abundă Nae Ionescu) pe interpreta Nastasiei, Sorana neîndemânările tehnice. Și, apoi, aglomerarea Țopa („un mare dar pe care Iașii l-au făcut de personaje inutile în piesă, „redemontatele culturii și artei românești”). Un nume cunoscut retorice”. Toate acestea ar constitui „un balast” și din biografia lui Eliade și a lui Cioran. A în drama cehoviană etc. Regizorul ar fi trebuit intrat, ca personaj (tipul femeii filosoafe și să îndrăznească să facă „amputări de scenă și cam teatral tragice), și în opera de ficțiune a 6 ■ Numărul 2 (388) / 2020 Nae Ionescu (III) lui Eliade (Noaptea de Sânziene). O elogiază ria sa despre autohtonism și, prin aceasta, despre acum Nae Ionescu ca „model clasic de studiere, ethosul românesc. despicare și compunere a unui personagiu”. Să Aflăm, în schimb, în proza lui publicistică, precizăm și faptul că Sorana Țopa a supraviețuit idei fulgurante despre cultură (care „nu poate generației existențialiste până târziu și nu și-a fi decât națională”), despre relația dintre religie epuizat rolul ei în lumea artistică românească. și psihanaliză etc. Era previzibil – cunoscând O regăsim, sub înfățișarea unui personaj straniu ideile sale – să nu-l accepte pe Freud și nici cum (femeia culturală, adeptă a acesta explică psihanaliza lui Krișnamurti) și într-un despre fenomenul religios. roman al lui Marin Preda. În proza publicistică a lui Nae Nu-i place nici felul cum este Destin curios! Ionescu găsim idei fulgurante justificată sexualitatea. Pe În fine, revenind la croni- scurt: teoria este mediocră, cile dramatice ale filosofului, despre cultură (care „nu neștiințifică: să cităm și însemnările lui, poate fi decât națională”), „Această concepție a fost ceva mai consistente, despre despre relația dintre religie aplicată și la explicarea faptu- Cyrano de Bergerac. Îi place și psihanaliză etc. Era lui religios, care nu ar fi decât galicanismul personajului rezultatul devierii energiei și „covârșitoarea frumuse- previzibil să nu-l accepte sexuale. Numai că, în fața țe a versurilor” (frumusețea pe Freud și nici cum acesta problemei religiei, concep- lor formală – ar trebui adă- explică psihanaliza despre tul freudist de sexualitate s-a ugat), dar, vorbind despre dovedit insuficient. Thomas spectacolul pus pe scena fenomenul religios. Nu-i place Achelis, care a încer­cat o in- bucureșteană, denunță in- nici felul cum este justificată terpretare psihanalitică a re- capacitatea absolută a ac- sexualitatea. Pe scurt: teoria ligiei, recunoaște acest fapt și torilor români de a spune apelează la o derivație meta- este mediocră, neștiințifică versuri. Nu se înșeală, am fizică a psihanalizei; și anu- impresia, prea mult. Are și me, la teoria lui Hans Blüher alte rezerve, cum ar fi lipsa de gradație a piesei care înlocuiește noțiunea cvasifiziologică de și lipsa (completă) de unitate sau faptul că ope- sexualitate prin aceea metafizică de eros. Două ra lui Rostand, punând problema incapacității sunt, așadar, momentele mai însemnate în teo- de realizare a omului (tema esențială), nu are ria psihanalitică a faptului religios: sublimarea o acțiune dramatică clară în sprijinul ei și nu se și erosul. Care sunt însă semnificația și valoarea încheie „nici logic, nici artistic, în chip satisfă- acestei teorii? Să mărtu­risim: mediocre, desigur, cător”. Observații pertinente, mai apropiate de și, din punct de vedere al discipli­nei științifice, substanța genului dramatic. Trecând peste alte inferioare. exemple, să reținem interesul oarecum ciudat al 1. Ea nu contestă existența fenomenului filosofului pentru teatru și dezinteresul – greu religios și nici a unui plan religios ontologic; ci de explicat – pentru poezie (unde românii exce- încearcă numai o descriere a procesului religios lează) sau pentru roman... N-am reținut, citin- din om. Deci, în cel mai bun caz, psiho­logie și du-i articolele, nici o propoziție despre poezia nu metafizică. Metoda, falsă și analfabetă. lui Eminescu, Arghezi, Blaga sau despre proza 2. Teoria sublimării poate fi cel mult suges- lui Sadoveanu (în afară de aceea, semnalată mai tivă. Ea nu e însă nici precisă, nici științificește înainte, despre faptul că prozatorul se repetă, stabilită, ca corespunzând unor fapte. ceea ce este adevărat, dar mai trebuie adăugat 3. Conceptul de eros nu are nici un fel de că Sadoveanu se repetă la nivelul estetic al epicii limite. Con­ tactul lui cu vechea sexualitate sale) – unde ar fi putut găsi sugestii privind teo- freudiană este aproape nul. Deci, chiar dacă Numărul 2 (388) / 2020 ■ 7 EUGEN SIMION zice E. Lovinescu. Nae Ionescu gândește cam în același fel. Și, apoi, faptul că eroii din Iliada vorbesc mult prea mult, completează Nae Ionescu, imposibila lor locvacitate: „Cât de prisos și de supărător de mult vorbesc eroii Iliadei și cât de puțin lucrează ei. Se pare că viața modernă este mai intensă; mai intensă în sensul că noi nu avem nevoie să raționăm prea mult la fiece act pe care îl îndeplinim; că în sufletul nostru elementul volițional câștigă cantitativ; că, adică, în noi se iau astăzi cu din ce în ce mai multă ușurință, cu mai multă siguranță și totuși cu mai puțină deliberare o mulțime de hotărâri, cari nu-s mai puțin fecunde decât ale marilor noștri strămoși. Şi e foarte natural să fie așa. Trei mii de ani de experiență au mecanicizat o mulțime din actele noastre; viața noastră devine din ce în ce mai inconștientă; mai exact, reflexele câștigă pe fiecare zi din ce în ce mai mult teren, instinctele se intensifică, hotărârile se urmează din ce în ce mai nemediate, mai înfrigurate, viața însăși devine un sport, o Nae Ionescu și Mircea Eliade îndemânare. Aceasta e realitatea. Câtă deosebire de la caracterul raisonneur al grecilor până la interpretarea psihanalitică a religiei ar fi stabilă, omul-mașină al zilelor noastre!... Şi atunci e aceasta nu însemnează că religia e în funcție de foarte natural ca Iliada să nu ne placă; ba – sexualitate”. ceva mai mult –, e surprinzător să se afirme Metodă falsă, analfabetă, inferioară, reducți- contrariul”. onistă? Dacă este așa, cum putem explica faptul Și nici tragicul grecesc, bazat pe fapte care că psihanaliza a marcat secolul al XX-lea și că se petrec în afara vieții curente, nu mai este ea a putut influența aproape toate disciplinele perceput pozitiv. Și-ar fi pierdut bruma de umane, inclusiv literatura și critica literară? Și credibilitate și, deci, de tragism autentic. De cum putem justifica, iarăși, faptul (incontesta- aceea, tragicul Iliadei – crede Nae Ionescu – bil) că ea n-a dispărut nici azi din viața medicală, produce o impresie de sațietate, de anacronism. psihologică și artistică? Noi, modernii, avem o altă viziune și, inerent, un alt sentiment al tragicului, notează cu * îndreptățire, de data aceasta, filosoful. Este, de altfel, cam singura idee valabilă care se reține Nae Ionescu are păreri și despre fondul clasic din comentariul său surprinzător de negaționist, al literaturii. Aici se apropie de Paul Zarifopol pornind de la o percepție falsă asupra clasicității: care, după cum se știe, vede în literatura clasică „Tragicul este, în vremea noastră, chestiune un cimitir. Teoria mutației estetice a lui E. de amănunt sufletesc. Viața se încordează în noi, Lovinescu merge și ea, mai prudent, spre aceeași nu în afară. Comunul înlocuiește extraordinarul. idee. Filosoful citează, ca dușman irepresibil al Lucrurile acestea se pot urmări în realitatea epopeii homerice, timpul. Timpul care face din noastră socială. În muzică, în pictură, în poezie, literatura trecutului un vast osuariu, un cimitir, pretutindeni viața de toate zilele, banală și 8 ■ Numărul 2 (388) / 2020 Nae Ionescu (III) ștearsă în aparență, ia locul întâmplărilor Ba, mai greu încă. Dacă ar fi o apropiere de făcut neobicinuite. Faptul se explică, de altfel, prin – și aceasta numai aproxi­mativă –, aș propune evoluțiunea gândirii logice chiar: raționalismul mimodrama. Aci stă rostul filmului: să lărgească încrezător și disprețuitor lasă – cel puțin pentru până la fantastic mimodrama cu posibilitățile moment – locul unui intuiționism mistic și noi ale cinematografului: accelerator, sceptic. Faptele se îmbracă într-o atmosferă de ralentisseur, schimbarea – infinită ca posibilitate nehotărâre; lucrurile iau o importanță tragică – a decorului, punerea la contribuție a naturei și și misterioasă. Trăim mai intens, fără îndoială, a mulțimilor și așa mai departe”. dar trăim sub stăpânirea unei frice nelămurite, Comentarii inteligente, observații fine nemărturisite și apăsătoare. Iată cum e posibil despre un gen în formare, cu o poetică încă și iată cum există de fapt tragicul cotidian! În neconfigurată. fața acestei realități sufletești, tragicul Iliadei Nu-i, însă, o regulă ca orice transpunere să apare ca un nonsens ori ca un anacronism. El fie un eșec (o insuficiență), dar, în principiu, enervează, exasperează, poate că chiar reușește jurnalistul are dreptate. Multe, dacă nu foarte să îngrozească, dar pune întotdeauna în suflet multe transpuneri în film ale operelor literare o impresie de repulsiune, de... sațietate. Ceea ce celebre sunt eșuate. Excepțiile confirmă regula. însemnează o nouă inadecvare a lui Homer la Nae Ionescu prevede că va veni o epocă a necesitățile noastre sufletești”. „filmiștilor” (un termen pe care, probabil, îl În fine, și în chestiunea tragicului homeric am inventează chiar el; oricum, termenul nu s-a putea nuanța ideea filosofului român. Tragicul impus în limbajul criticilor de film). Să reținem, nu are, e adevărat, o dimensiune psihologică, din notele filosofului socratic, curiozitatea lui trăiește din ciocnirea fantasmelor mitologice, pentru noile forme ale culturii. Umblă bine prin dar, ieri ca și azi, tragicul mitologic este perceput spațiul lor. Apropo de disponibilitățile spiritului de moderni ca o problematică filosofic de a-și transcende existențială a omului. câmpul de reflecție. După Înțelegând convențiile, omul Nae Ionescu prevede că va ce stabilește relațiile dintre modern înțelege ce trebuie cinematograf și teatru, ajunge din suferințele lui Ahile și veni o epocă a „filmiștilor” la filosofia românească. Un profețiile Casandrei. (un termen pe care, mic eseu, precedat de un De la tragicul grec și probabil, îl inventează chiar citat din Pascal (Je ne puis anacronismul Iliadei, filosoful el; oricum, termenul nu s-a pardonner à Descartes), în care coboară filosofia în care examinează statutul gazetărie trece la film (o artă impus în limbajul criticilor acestei discipline în spațiul nouă – în măsura în care este de film). Să reținem, din românesc. Nu-i deloc de și poate fi o artă) și la „filmiști”. notele filosofului socratic, lăudat: „filosofia românească, Face, întâi, o diferență între în forma ei cultă, nu există; teatru și film, conchizând că, curiozitatea lui pentru noile și este foarte probabil că nu aprioric, „orice piesă de teatru forme ale culturii va exista multă vreme de transpusă în cinematograf dă aici înainte”. Și arată de ce: o reprezentație insuficientă. pentru că românii intelectuali […] Căci primul acționează prin verb, iar pun mare preț pe scris, pe carte (ca mijloc de celălalt prin gest. Tot o scriere ideografică, fără promovare) și nu pe meditație (gândire). Cu îndoială. Dar cu semne diferite. Şi este tot așa de alte cuvinte, filosofii români fac „filosofie de imposibil a transpune o dramă pe ecran, după școală”, cu iluzia că fac știință. Adică filosofie cum e imposibil a adapta convenabil un roman științifică, obiectivă, impersonală. Ce eroare, zice la scenă, fără o completă retopire a materialului. Nae Ionescu: Numărul 2 (388) / 2020 ■ 9 EUGEN SIMION „Poate că în nici o țară europeană gândul însuți în momentul în care ai intrat în această scris și mai ales cartea – mare – nu terorizează poziție de echilibru stabil”. pe cugetător mai mult ca la noi. Nu vorbesc de Filosofia românească nu va începe să se respectul în fața cărții ori [a] auto­rului cărții... constituie decât atunci când „va pătrunde necetite. Aceasta este o glumă ieftină, pe care ideea că o filosofie valabilă pentru toți și pentru cercetătorii noștri în ale filosofiei nu o merită. totdeauna nu e bună de nimic”... Până atunci, Ci de impor­tanța excesivă pe care o acordăm românii nu vor avea decât profesori, doctori în gândului scris. Gândul scris este ultima realitate filosofie, nu și filosofi autentici, adică gânditori asupra căreia se poate exercita filosoful român. în stilul lui Pascal, nu în acela al lui Descartes, Dincolo de acest material nu mai e nimic. Un care nu produce decât profesori de școală, dascăli Pascal, al cărui bagaj istoric-filosofic mai-mai fără personalitate. Este momentul, încheie Nae că se mărginea la Montaigne, nu ar putea să fie Ionescu demonstrația sa, ca filosofia românească astăzi decât un diletant care literaturizează”. să treacă de la filosofia cărții la filosofia trăirii. Existențialistul Nae Ionescu respinge, aici Fragmentul care urmează este esențial pentru și în propozițiile care urmează, „filosofia de gândirea lui Nae Ionescu și, în genere, pentru școală”, amintită de mai existențialismul românesc multe ori în studiul de față. care vrea să recupereze ființa Negarea ei reprezintă un Esențială pentru gândirea omului pascalian, acela care punct esențial în viziunea își gândește singur condiția și practica acestui nou lui Nae Ionescu și, în genere, tragică în lume: curent de gândire care se pentru existențialismul „Nu e activitate omeneas- revendică din Kierkegaard și românesc este recuperarea că mai legată de personali- Dostoievski. El pune accent ființei omului pascalian, tate decât cea a filosofării. pe cel care gândește (filosoful Adevărul acesta e funda- particular, cum îi va spune, acela care își gândește singur mental. Orice idee nu tră- repet, Cioran) și, ipso facto, condiția tragică în lume. Până iește cu adevărat, în forma pe filosofia subiectivă. În atunci, românii nu vor avea ei pură, decât într-un singur filosofie, filosoful este singur om. Ceea ce îi dă viață este („mai singur decât în artă, decât profesori, doctori în structura sufletească pe care mai singur decât în religie”, filosofie, nu și filosofi autentici ea se grefează. «Împrumu- anunță Nae Ionescu), singur turile» în filosofie sunt o cu Dumnezeu și cu el însuși. imposibilitate. Cine poate Paul Valéry corectează această idee care circulă împrumuta n-a fost niciodată filosof; și nici nu în literatura și filosofia din secolul său, zicând că va fi vreodată. Posibilitățile colaborării sunt ra- omul nu este niciodată singur, pentru că el este risime; ele presupun, în orice caz, două suflete singur cu el însuși. Apoi, adaugă Nae Ionescu, gemene. Şi, cum ar fi altfel? Filosofia este rezul- nu există bucuria filosofiei, există însă, „din tatul unei operații prin care ne deosebim de cei plin”, bucuria filosofării. Iar condiția (bucuria) din jurul nostru. Este nevoia noastră de a ne de- filosofării este neliniștea interioară, scrie Nae fini pe noi, de a ne descoperi o unitate specifică Ionescu în altă parte: și statornică în univers; de a ne cerceta pe noi: „Acesta este, dacă voiți, blestemul activității de a ne cunoaște; de a ne afirma pe noi; peste filosofice, că nu poți filosofa decât atât cât ești tot și toate; până într-atât, încât nu ne căpătăm neliniștit, dezechilibrat și chinuit și că încetezi liniștea adevărată decât atunci când – și dacă! să filosofezi atunci când, nu numai în tine însuți, – izbutim să ne construim universul nostru, al dar mai ales în afară, încetezi să răsfrângi ceea fiecăruia dintre noi. Nu există un univers; există ce gândești tu; încetezi să te obiectivezi pe tine atâtea universuri – câți oameni sunt”. 10 ■ Numărul 2 (388) / 2020 Nae Ionescu (III) Repet: este bine să reținem aceste precizări, și mai strălucit cugetător de esență și origine pentru că ele definesc o poziție clară a filosofului religioasă, pe Origen, stă astăzi văduvită de față de profesiunea lui și, totodată, un punct gânditori și oarecum în marginile filosofiei? fundamental în programul curentului de Şi, este asta din vina doctrinei ei, care nu ar fi gândire filosofică (existențialismul) pe care îl propice unei speculații în ordinea rațională, sau pregătește. În confesiunea sa, filosoful nu evită numai datorită sălbăticirii noastre și înstrăinării un paradox. Încă un paradox: scrie ca să denunțe noastre de adevăratele izvoare ale cugetării, prin insuficiența scrisului în filosofie. Ducând sofismul trecerea în cercul de influență calp, sărăcăcios și (paradoxul) mai departe, ne putem, totuși, nouă neadaptabil organic, al Renașterei?”. întreba: filosofia scoasă din cărți nu spune nimic Înainte de a trage o concluzie despre viziunea despre personalitatea celui care glosează cărțile, lui Nae Ionescu asupra literaturii și a gustului nu-i exprimă subiectivitatea (trăirea), dar, trăind său estetic, să observăm că, în preocupările sale, și gândindu-și în acest chip personalitatea sa, pătrund și alte subiecte, din afara disciplinelor prin ce mijloace transmite filosoful trăirile, spirituale, pătrund „răscruciurile gândirii” – cum gândirea sa, dacă nu prin scris? Opinia mea ne amintim că zice el, cu o vorbă voit neliterară. (cititorul atent la logică și la nuanțe) este că, Scrie, de pildă, într-un rând, despre bătrânețe, din această dilemă (zeugmă), noi, modernii, nu mai precis despre bătrânii incapabili să se putem încă ieși. adapteze evoluției moderne. Ei au ocupat toate Până atunci, mai spune metafizicianul posturile însemnate în societate și, prin aceasta, nemulțumit de multe mentalități din lumea frânează prin conservatorismul și egoismul lor românească (în primul rând, de cele politice, feroce și tenace ascensiunea normală și pozitivă dar și de cele din sfera spirituală), noi, românii, a tinerilor. O pacoste națională, crede ortodoxul rămânem cu neliniștile și cu ethosul nostru. Nae Ionescu („Alte neamuri au avut norocul ca În ethosul românesc intră și religiozitatea în război să le moară bătrânii; nouă ne-au murit noastră (ortodoxia), pe care filosoful o găsește numai tinerii”). Ce-i de făcut ca să scăpăm de insuficient relevată de filosofie. În articolul ei? Văzând filosofia necreștină a profesorului de Ecclesia docens, studiază cazul și deplânge faptul viață, care bate spre cea mai sumbră ideologie, nu că Biserica Răsăriteană stă departe de filosofie. rămâne altă soluție decât suprimarea bătrânilor, Efectele negative ale acestei atitudini tributare pentru a deschide, astfel, calea tinerilor. Sau, influenței nefaste a Renașterii – pentru noi – cum va zice mai târziu un poet: „să-i murim”, sunt considerabile în sfera generală a cugetării și, dacă războiul nu i-a lichidat. Iată cum arată acest deci, a culturii naționale: mic discurs împotriva bătrânilor în limbajul, „Necesitatea unei culturi proprii, cu rădăcini repetăm, unui filosof care consideră, altminteri, adânci și bine înfipte într-un ethos autentic, că religiozitatea este esențială, indispensabilă în național, nu mai este astăzi contestată; de cultură și, în genere, pentru condiția omului: asemenea, nici faptul că religiozitatea noastră „La toate răscrucile cari coman­dă drumurile face parte integrantă din acest ethos. Dar în activității s-au instalat bătrânii; sterpi, neputin­ ce constă această religiozitate, noi nu știm. cioși, cu mentalitatea de vagmistru, umil cu cei Care sunt și în ce fel au fost active elementele mari, tiranic cu cei mici; invidioși, lipsiți de religioase, o ignorăm cu desăvâr­șire. Iar întru generozitate, neștiind ce însemnează bucuria de cât aceste elemente sunt pasibile de adâncire a avea un elev; alegându-și creaturile dintre toți și de lărgire, până la a contribui la constituirea cei lipsiți de demnitate și de libertate de spirit; unei viziuni de ansamblu, moderne, a vieții, nevăzând în tinerii învățați decât «negri» de este o problemă pe care abia îndrăznim să o muncă, buni a le scoate reviste pe cari bătrânii punem; și încă timid. […] Nu este oare o ironie le «diriguesc», a le purta geanta, a le organiza că Biserica Răsăriteană, care a dat cel mai mare conferințe, a le face reclamă în gazete sau a Numărul 2 (388) / 2020 ■ 11 EUGEN SIMION scrie studii pe care «bătrânii» le iscălesc. (Aș „drepturile ei la existență”, despre detestabilul vrea să mi se spună că am calomniat!) Așa e! cinism și despre ataraxia lui Epicur, care ar fi o Incapacitatea de adaptare a bătrânilor la noile consecință a cinismului (juxta crucem). Vorbește condițiuni de viață, neputința lor creatoare bine, unele fraze sunt memorabile, în fine, înăbușe viața noastră publică și închircesc reacția lui față de negativismul lui Nietzsche energiile națiunii. Nu există astăzi – decât cu (creștinismul ca o morală a sclavilor!) este justă. disparent de rare excepții –, în țara românească, Creștinismul îi pare – și îi pare pe drept – mai om trecut de 50 de ani care să nu ocupe locul mult decât o morală. Este metafizică profundă unuia mai tânăr și mai capabil. Cei mai mulți care valorifică suferința, căci: dintre ei o simt. Dar cine este așa de nebun încât „Suferința nu poate fi pedeapsă trimisă să renunțe la «drepturi câștigate»? Stau, deci. nouă de Dumnezeu întru ispășirea păcatelor; Stau și fac școală tinerimii. Şcoala lor: a ruti­nei și ci tovarăș iubit și fericitor, pentru care suflete- a ruginei, a lipsei de curaj și le noastre se desprind de de demnitate personală, a contin­gențele concretului, «cumințeniei» și lipsei de Iritarea (ca să nu mai zicem ura) înălțându-se în sferele feri- generozitate. Şi așa creștem lui Nae Ionescu față de bătrâni, cite ale libertății adevărate cu toții; în mentalitatea – focul în care ele se lămu- oamenilor de casă, a paradoxală și incalificabilă resc, binecuvântarea unui lipsei de personali­ tate, a pentru un om de cultură format Dumnezeu îndurător, care lașității de gândire și de la școala umanismului european, nu ne poate lăsa pradă nă- creație. Suntem prudenți clăielii. Creștinismul este – și îmbătrâniți înainte de se manifestă în mai multe dezlegarea dumnezeiască vreme. Şi, cum suntem noi însemnări. Bătrânii ar face parte a proble­mei lui Iov, pe care – așa ne este și țara”. din generația retorismului, cea lumea antică nu o putea Iritarea (ca să nu mai care exprimă vechiul spirit de primi decât cu revoltă legi- zicem ura) lui Nae Ionescu timă, dar împotriva căreia față de bătrâni, paradoxală dinaintea războiului, găunosul nu era în stare să întreprin- și incalificabilă pentru spirit academic dă nimic”. un om de cultură format Filosoful ortodoxiei la școala umanismului românești ia în discuție și european, se manifestă și în alte însemnări. ideea de înnoire a Bisericii. O idee totdeauna Bătrânii ar face parte, după opinia lui, din primejdioasă pentru „așezarea spirituală a detestabila „generație [a] lui vorbă lungă”, poporului nostru în structura lui intimă”, dacă generația retorismului, cea care exprimă vechiul nu este bine pusă. Nae Ionescu o discută în spirit de dinaintea războiului, găunosul spirit funcție de ceea ce el numește Predania (adică academic. Crunt, intolerant, învățătorul „Sfânta Tradiție a Bisericii”) și în răspăr cu generației tinere și neliniștite îi găsește peste teologii reformiști scăpați – scrie el – în „bălăriile tot (în politică, în amfiteatrele universitare, teologiei românești”. Aceștia bat câmpii și încurcă în tribunale etc.) și-i vituperează. Învățătorul ițele credinței. Adevărurile religiei ortodoxe, mai le adresează un „salut adânc” (vorba vine!) și zice el, nu sunt adevăruri individuale. Viața lor le urează „înainte”. Fără a mai spune unde... se desfășoară „într-o comunitate de iubire care Bănuim că spre neant. este biserica”. De aceea, creștinii ortodocși – Iritarea față de ubicuitatea bătrânilor în spre deosebire de catolici și protestanți – trebuie lumea modernă nu-l împiedică însă pe filosof să să respecte, pentru a rămâne buni, adevărați vorbească din nou despre creștinism (subiectul creștini, Predania și să nu accepte reformele său favorit) și despre suferință și despre superficiale pe care le reclamă cei rătăciți prin 12 ■ Numărul 2 (388) / 2020 Nae Ionescu (III) bălăriile teologiei... Nae Ionescu rămâne și în inexistent. Căci ve­ chea generație, împotriva această chestiune de partea tradițiilor. Nu vrea căreia se încordează ei astăzi, îngroșându-și să fie în avangarda spiritului religios. De aceea, glasurile, vechea generație, știențistă fără să fi nu-i admite pe protestanții (marota sa) care vor practicat știința și pozitivistă din comoditate să profaneze Predania. cerebrală, nu se mai vede nicăieri. Ea a fost, Detestând bătrânețea și revoltat pe bătrânii în viața spirituală a țării, lichidată prin efortul întârziați în lumea modernă, Nae Ionescu nu-i generației noastre”. ignoră, se înțelege, pe tineri. Dimpotrivă, îi Vorbind despre egoismul și inerția bătrânilor semnalează (Vasile Băncilă, Mircea Eliade, și despre lipsa de spirit critic a generației Sorin Pavel, Mihail Sebastian, Petre Marcu- tinere, profesorul de logică și metafizică face Balș ș.a.) și laudă îndepărtarea lor de pozitivism trimiteri, fatal, și la politică și la relațiile ei și mai elogiază o dată îndreptarea lor spre „o cu cultura. Nu mi-am propus să discut – pe interpretare spirituală a existenței”. Tinerii larg – în acest studiu, care are o temă precisă de după război nu au, e drept, o disciplină (viziunea filosofului asupra literaturii), gândirea a cercetării, mentalitatea lor este eseistă și atitudinea sa politică, foarte controversată („primejdioasă pentru preciziunea cugetării și în epocă și în posteritate. Să notăm, totuși, pentru disciplina morală”), în fine, tinerii vorbesc câteva dintre opiniile sale despre acest subiect „cu mai mult talent decât ascultă”. Îi sfătuiește inevitabil, în fond, când reconstituim biografia să aibă mai mult spirit critic și să-și caute ținte unui filosof-doctrinar (profesor de viață), mentor mai actuale, pentru că bătrânii cu care luptă al unei generații care vrea să spiritualizeze nu au fost deja lichidați de generația intermediară numai cultura română, dar și lumea românească. (generația lui Nae Ionescu, Părerile profesorului lor, aceea care a trecut prin în această chestiune, sunt, război). O recalibrare, Filosoful ortodoxiei românești de multe ori, stupefiante. așadar, a armelor polemice, De exemplu, el desparte o identificare mai precisă a ia în discuție și ideea de înnoire cultura de democrație și punctelor de reper: a Bisericii. Adevărurile religiei crede că oamenii mari n-au „Noua generație, dacă ar ortodoxe, mai zice el, nu sunt fost niciodată democrați avea – în afară de avânturile (nici în politică, nici tinereții și de reale calități adevăruri individuale. Nae prin temperament). Nici constructive – ceva mai Ionescu rămâne și în această Tolstoi, nici Sadoveanu? mult spirit critic, ar avea un chestiune de partea tradițiilor. – l-am putea întreba. Dar moment de ezitare în fața nu este locul potrivit. Nu Nu vrea să fie în avangarda succesului lor. Polemica lor există o cultură de masă – merge ca-n brânză. Nici un spiritului religios mai scrie el. Cultura este fel de rezistență, nicăieri. autocratică sau nu este Ideile lor sunt imediat de nici un fel. Cultura acceptate; și fac școală. Asta nu dă nimic de adevărată înseamnă „o adâncire și o potențare a gândit? Cum, pornești la luptă împotriva unei vieții spirituale”. Există, se întreabă el, dreapta și generații, cu evidente intenții de distrugere, stânga în politică? Există, răspunde, dar ele nu și «bătrânii» nu se apără în nici un fel? E cel sunt complet separate, „univoc definite”, nici puțin straniu. Straniu, dacă realitatea nu ar fi chiar teoretic. Și face următoarea comparație: alta. Greșeala tinerilor de astăzi, o greșeală de pentru un naturalist, întrebarea este dacă perspectivă și de metodă, este că ei întârzie pe balena este pește sau mamifer; balena nu-și căile polemicii, atunci când polemica nu mai are pune problema, treaba ei este să-și îndeplinească nici un rost. Se războiesc, anume, cu un dușman funcțiile ei firești. Dar el, cel care studiază Numărul 2 (388) / 2020 ■ 13 EUGEN SIMION dreapta și stânga în sferă sociopolitică, el ce este, el unde se află? „Habar n-am” – răspunde el degajat. Ne aflăm în 1933 și, într-adevăr, Nae Există, în limbajul filosofului, un Ionescu și elevii săi (Eliade, de exemplu) n-au ales încă, politicește, și – în genere – nu arată spirit permanent de împotrivire, de preocupare pentru politică. Noua generație refuz, un daimon care-l îndeamnă trăiește încă momentul ei spiritual. Peste câțiva mereu să conteste normele și ani (după 1935), politicul va lua, în ierarhia lor de valori, locul spiritualului. Vor trăi, așadar, să reveleze latura întunecată a momentul lor politic, deloc glorios... Dar în problemei. Existențialismul său – cu filosofie ce este, realist sau idealist? La această o pronunțată dimensiune religioasă interogație, Nae Ionescu răspunde ceva mai – nu mizează pe contemplație, ci hotărât, spunând ce nu este, dar nu ce este. Eschivă inteligentă. Tehnică a lămuririi parțiale, pe un tip de speculație subversivă, strategie a echivocului: digresivă, care se întinde de la „Mi se spune, de pildă, că în filosofie aș fi mântuire și predanie până la idealist. Nu e adevărat. Nu am fost niciodată idealist în filosofie. Nu a fost neam de neamul democrația parlamentară și meu; că doară bunicu-meu, Stroe Ivașcu, era psihologia maselor țăran din Bărăganul Brăilei; și ce să aibă a face bunul-simț țărănesc cu idealismul (filosofic); și nădăjduiesc să nu fie nici băieții mei, pe cari bun pentru a trans­mite o convingere deja făcută, i-aș vrea crescuți în frica lui Dumnezeu și în nu pentru a-ți face convingeri”. respectul realităților esențiale. Cine a pătruns Discuția despre metodă nu este dusă, cum în miezul lucrurilor ăstora a înțeles ce pacoste e ne-am aștepta, în legătură cu filosofia, ci cu idealismul filosofic și știe de ce mă scutur eu așa doctrina țărănismului, pe care, în principiu, de tare de el”. o acceptă, dar îi aduce un număr mare de În genere, Nae Ionescu este un filosof reproșuri, începând cu liderul ei. Despre filosofie circumspect, începând cu politica. Mărturisește s-a exprimat deja în termeni, am constatat, plini că nu are o metodă precisă de a judeca de suspiciune. Să-i reamintim, în rezumat: evenimentele politice. Dar vine numaidecât filosofia nu-i o știință, este o disciplină spirituală întrebarea: există, oare, o metodă sigură în fără sistem, filosofia este subiectivă, se bazează pe analiza acestui fenomen imprevizibil, de o trăirea individuală, nu pe concepte gata făcute, înspăimântătoare contrarietate și, în bună parte, preluate mecanic, filosofia nu este o meserie, este o imoralitate? Nae Ionescu se pare că are, totuși, o atitudine fără obiect precis. Imaginea filosofului metodă bazată pe intuiție: „cu capul în nori” – intrată în imaginarul „Metoda aceasta procede prin identificare colectiv – îi pare profund falsă. Filosoful este de structuri și apelează, ca atare, în primul rând legat de experiența sa în existența curentă. Rolul la intuiție, la putința de a vedea. Asta nu e chiar lui este să se confrunte cu toate dogmatismele cu așa de ușor. Asta cere o anumită maturitate în care scrie cărți scoase din cărți. La acest punct, observație, o anumită experiență și, mai ales, Nae Ionescu are o poziție radicală. Sarcina renun­ țarea la orice personalism și la orice filosofiei autentice este să lupte, între altele, cu pretenție – așa de inerentă iluminismului – de a ambiția științei de a stăpâni toate domeniile... crea realitatea prin jocul logic al rațiunii. Odată „Mentalitatea istorică și istoricizantă” îi pare în stăpânirea acestei metode însă, vezi tot. Nu cea mai grozavă plagă a culturii române. Ea nu mai ai nevoie de raționamente. Raționamentul e ne-a putut ancora în tradiția noastră spirituală 14 ■ Numărul 2 (388) / 2020 Nae Ionescu (III) și, mai grav, prin cultura istoric-filologică pe respinge protestantismul pentru caracterul lui care a promovat-o, n-a putut stimula „puterile individualist și utilitarist, are rezerve mari și față creatoare ale rasei”... de catolicism, susținând cu ardoare (ardoarea Întrebarea este dacă filosofia se poate unui logician bine întocmit și bine așezat în despărți de tot de științele exacte și, chiar dacă lumea ideilor) ortodoxia, care urmează cu ar putea, este bine să se despartă, cum crede, în fidelitate tradiția Bisericii (Predania). anii ’20, Nae Ionescu?! Filosofii de azi nu mai Poți fi sau nu poți fi de acord (și se întâmplă cred în utilitatea acestui divorț. Dimpotrivă, ei des) cu ceea ce susține profesorul de viață, dar sunt de părere că nu se mai poate face o filosofie el nu te lasă niciodată nepăsător la lectură. performantă, credibilă, fără matematică și fără Stilul lui exact, anticalofil, uneori necruțător în fizică, biologie etc. Chiar pe Dumnezeu ei vor polemică, este provocator. Despre literatură nu să-L justifice prin mijloace științifice... Dincolo are o idee originală și impresia pe care o ai, când de negaționismul său față de filosofia clasică, îi urmărești textele, este că nici n-o caută. Nu-i dincolo de derapajele lui politice de pe la mijlocul citează, repet, pe marii poeți români (Eminescu, anilor ’30 (simpatia pentru ideologia de extremă Arghezi, Bacovia, Blaga), nici pe critici. Dovadă dreapta), lui Nae Ionescu îi rămâne, totuși, că nu-i citește sau, dacă-i citește, nu-i spun meritul major de a pune în discuție inerțiile nimic esențial. Se întâlnește cu Maiorescu și scolastice ale filosofiei de școală și de a aduce în Eminescu în opinia despre formele fără fond și universitatea și, în genere, în cultura românească despre invazia fantasmagoriilor Occidentului în un curent nou de gândire în filosofie, și anume cultura noastră. Întâlnirea nu are, însă, urmări existențialismul. notabile în spiritul său. Nae Ionescu este un spirit organicist, în linia lui Kogălniceanu, dar * nici pe acesta nu-l revendică printre modelele sale. Modelele lui, în cultura română, sunt Iorga Citite cu ochiul criticului literar actual, și Pârvan, unul – Iorga – prin tradiționalismul aceste comentarii (în articole sau în cursurile și vocația lui de apostol al destinelor, celălalt – de metafizică) spun ceva despre temele în Pârvan – ca filosof al neliniștii spirituale... Elevul discuție și spun ceva mai mult despre gândirea lor recomandă autohtonismul, o doctrină în care și stilul celui care le face. Nae Ionescu este, nu intră, în afară de ethosul românesc, anxietățile și încape discuție, un om învățat, un filosof de tip complexitățile omului religios, cum am spus. existențialist (îl putem considera un precursor al Există, în limbajul filosofului care umblă, acestui curent nou de gândire, curent sincronic, cum zice, fără prejudecăți și fără concepte la noi, cu existențialismul european), un spirit scolastice, prin „ponoarele filosofiei”, există, acut, în răspăr cu pozitivismul, cartezianismul, spun, un spirit permanent de împotrivire, de criticismul kantian și, în genere, în răspăr cu refuz, un daimon care-l îndeamnă mereu să mai toate școlile filosofice clasice. Detestă orice conteste normele și să reveleze latura întunecată sistem și recomandă elevilor săi meditația liberă, a problemei. Nu-i greșit să-l comparăm, personală, existențială. Filosofia nu-i pentru el o pornind de la Faust, cu un Mephistopheles știință, este o disciplină spirituală subiectivă și, valah, care ispitește, în plină modernitate, din spațiul ei de acțiune, nu trebuie să lipsească toate noțiunile clare (acceptate) de școală și le niciodată cel care meditează asupra lui însuși. arată partea lor de caducitate. Existențialismul Aduce în sfera meditației filosofice religia și său – cu o pronunțată dimensiune religioasă problemele omului religios, smulgându-l, cum – nu mizează pe contemplație, ci pe un tip de zice el într-o propoziție, din ghearele celor speculație subversivă, digresivă, care se întinde care umblă critic prin „bălăriile teologiei”... de la mântuire și predanie până la democrația Ca doctrinar (filosof al religiei), Nae Ionescu parlamentară și psihologia maselor. ■ Numărul 2 (388) / 2020 ■ 15 A gândi Europa SLOBODAN GRUBAČIĆ Academia Sârbă de Științe și Arte, Departamentul de limbă și literatură, Serbia Académie Serbe des Sciences et des Arts, Département de langue et littérature, Serbie e-mail: [email protected] The Idea of Europe Today Ab str ac t A bordant la question de l’unité européenne, notamment d’un point de vue culturel, l’article interroge sur l’idée de cohabitation. Il est souligné que les grandes cultures sont également de grandes puissances européennes qui veulent imposer une idéologie spécifique de la culture de masse, en attirant l’attention sur la situation des petites cultures, obligées d’accepter des limitations dans l’intérêt de la survie économique et politique. Ainsi, un paradoxe émerge: plus les valeurs culturelles universelles se propagent intensément, plus les caractéristiques ethniques des petites cultures sont limitées, en d’autres termes, il y a une expansion culturelle par la réduction. Mots-clés: Europe, Europe des régions, Europe à plusieurs vitesses, altérité, culture, culture universelle, diversité, évasion, migration, centre, périphérie, Est, Ouest A bordând tema unității europene, în special din punct de vedere cultural, articolul problematizează ideea de coabitare. Este subliniat faptul că marile culturi sunt, totodată, mari puteri europene, care doresc să-și impună o ideologie specifică a culturii de masă, autorul atrăgând atenția asupra situației culturilor mici, obligate să accepte limitări în interesul supraviețuirii economice și politice. Astfel, iese la iveală un paradox: cu cât sunt propagate mai intens valorile culturale universale, cu atât sunt limitate mai mult caracteristicile etnice ale culturilor mici, cu alte cuvinte, are loc o expansiune culturală prin reducere. Cuvinte-cheie: Europa, Europa regiunilor, Europa cu mai multe viteze, alteritate, cultură, cultură universală, diversitate, escapism, migrație, centru, periferie, Est, Vest 16 ■ Numărul 2 (388) / 2020 The Idea of Europe Today T he triumph of the principle of by the latest developments in connection with competition among and within the migration stampede whose consequences European member states has are incalculable at the moment, developments generated a continuous aggravation that – apart from the traditional terms such as of disparities, Etienne Balibar writes. That is “migration” and “exile” – are dealt with through why the issue of Europe is an open question: we the use of very unusual neologisms such as do not know which forces will have the decisive “hybrid identities”, the binary opposition influence and what part of Europe will remain “centre-province”, the universally propagated and survive. One prognosis is heard increasingly but hardly implementable “multiculturalism”, as often: there are Cassandras announcing well as the seemingly paradoxical syntagm “the a contradiction inherent to a political deprovincialisation of Europe”. construction, the principle of which implies the It is well known that xenophobia occasionally antagonism of its members’ interests. On the takes on forms of a new racism. In connection other hand, the economies of European nations with this, “neoracism” has been discussed for are too interdependent; their societies all too more than two decades. First Martin Barker, in subjected to communal mechanisms. The idea the spirit of Marxism, systematically shed light of Europe is dead, long live Europe!? on this notion in 1981.1 What is understood For Europe to survive, it would, ideally, by it today consists of the interaction of at have to be a world that has attained a full least three well-documented movements: 1. knowledge of itself, which is aware of itself and transferring the explicative paradigm from the has been realised in that awareness. A world biologically connoted notion of “race” onto that is worried to observe a lack of pluralism, culture, that is, ethnicity; 2. transferring the different opinions, freedom of expression in proving of superiority over the Other towards the independent media, some of which – out of proving insurmountable differences between political interests – advocate living in a complex “us” and “them”, which Pierre-Andre Taguieff2 community, while others advocate a European has characterised as turning from heterophobia state; some advocate an organised society, to heterophilia; 3. denouncing and completely the policy of consensus and cooperation with rejecting the “metaracist”, autoreflective analysis the world, while others advocate a merciless of racism as a “prejudice”, naturalising it in a national, civilisational competition as “the “sociobiological” manner within some new dynamics of development”; some advocate the paradigm. nation state, while others advocate Europe as an Through a more thorough examination, umbrella community that would be constituted this is revealed to us as a bitter political as ethico-political, that is to say, as a community reading matter, in view of the current socio- of persons, not merely a state, as a community, political situation “in the field”, where, in the final analysis, wherein only one question amidst a nervous, frightened, a times panicky remains – how to position the problems of atmosphere, one can easily forget about the the political, the cultural-historical and the legal and legitimate requests that the history religious. of culture places before us in an imperative The unexpected enthusiasm for giving a fashion, whose basic determinants can be significant role to the study of ethnospecific recognised in terms such as: preservation of culturological values and integration processes tradition and recognition of identity as the overall has been inspired to a certain degree principle of independence, that is, innateness, 1 Martin Barker, The New Racism, London, Junction Books, 1981. 2 Racismes, antiracismes (ed. by Andre Bejin, Mien Freund; with Alain de Benoist et al.), 1986; The New Cultural Racism in France, Telos 83 (Spring 1990), New York, Telos Press. Numărul 2 (388) / 2020 ■ 17 SLOBODAN GRUBAČIĆ affiliation and stability in the sense of a However, a model of culture that envisages a particular mental structure and cultural convergence of art and the social order proceeds practices, rituals and symbols. from the assumption that it is objectively feasible That we are in for a patient and tolerant – in the natural order of things or, which boils analysis is testified to by a datum originating down to the same thing, owing to some strictly from the area of the Balkans. It is a datum that controlled organisation of society oriented Vesna Goldsworthy examined from a number towards the common interest – to reduce of angles in her book Inventing Ruritania. 3 to a minimum local conflicts of interest and Developing the myth of its own importance in bureaucratic decisions in the sphere of culture, the establishment of a common civilisational and if ethnospecific culturological specificities heritage, V. Goldsworthy argues, each Balkan cannot be avoided, they should be subjected to people claims for itself – not without a certain the dependable criteria of the so-called universal bittersweet feeling of pride – that it has built values, which, at this moment in time, still boil a house in the middle of a road, that it is down to “European” of “American” values in located at the crossroads of different worlds, practical terms. at a gate or upon a bridge. Consequently, if Consequently, the science of universal only the circumstances were different, their culture would proceed in the spirit of achievements would in all likelihood be enlightened absolutism. That means: in the incomparable. sense of limiting ethnospecific characteristics. The significance of such endeavours is The paradox, namely, consists in the fact that not diminished by the fact that, within the a system of limitations would be introduced framework of some recent concepts – whose in the name of propagating universal values. newly discovered and more or less misinter- Expansion through reduction. The next step preted foundations lie in Nietzsche’s philos- would constitute in defining values from a ophy – a certain xenophobic antihumanism comparatist point of view, with a relatively predominates, one which sees decadence, stable generative model of culturemes. This fragmentation, changes and mutations in basic model would then provide the framework, the entire new age civilisation, which senses structure and central premise of the so-called deterioration, spiritual schism, general dis- “comparative culturality”. That would certainly integration and end of things: an in-depth be a demanding and sizeable task, not just in antihumanism that turns into a jealous fron- the sense of guidelines for managing culture – tier guard – for on the other side of “ours” regardless of whether it would be at the universal is “the other” – fearing the as yet unknown or the local level – but also for future researchers trials in an encounter with the alien, fearing of culture, who would face two possible paths also, not less paradoxically, the recognition in the form of separate corridors: a comparative of our own in the alien, in view of the fact theory of culture and a comparative history of that “otherness outside of us corresponds to culture. the original otherness within us”, as Bernhard That is, more or less, what things look like Waldenfels maintains in his important book in theory. In practice, however, things are A Topography of the Other4, whereas we essentially different. There exist great cultures, should, in fact, recognise and review compat- as do those that are ruling ones, paradigmatic, ible “relations between worlds”, for the role powerful, politically influential and violent, of science itself is always the role of a partici- which dream of imposing their civilisational pant in a twofold dialogue. order, of imposing a specific ideology of mass 3 Vesna Goldsvorti [Goldsworthy], Izmisljanje Ruritanje [Inventing Ruritania], Beograd, Geopoetika, 2005. 4 Bernhard Valdenfels [Waldenfels], Topografija stranog [A Topography of the Other], Novi Sad, Stylos, 2005. 18 ■ Numărul 2 (388) / 2020 The Idea of Europe Today culture, whereas those other, lesser cultures are all over the world. Hence that double feeling forced to accept some limitations of their own of alienation when encountering a foreign or irreplaceable “foreign achievements”, usually culture. in the interest of economic and political The position of those born abroad, in survival, that is, “common sense”. There are a family of immigrants, foreign settlers, is numerous biased cultural studies, inspired a specific one: they may be intelligent and by political affiliation, as well as countless relatively well-read, but are very frustrated and pamphlets, dedicated to an unwarrantedly slow when it comes to reacting to provocations, sharp criticism or an uncritical apology of a depressive victims of peer violence in schools foreign culture. perpetrated against “foreigners”, with True, all that is sometimes convenient minimal or no prospects, even in a country for the so-called “lazy thinking”, which can with a highly developed social consciousness easily be won over for some other, shall we such as Germany, of stepping outside the say, political aims. Even those intellectuals boundaries imposed by their origin or birth who have an indisputably high reputation and transposing from one social species to accept all to easily to be self-proclaimed another, from one district to another; they propagators, “public secretaries” and “public experience this as unparalleled injustice, opinion parrots” who repeat endlessly cliches increasingly convinced that there is no form of of a foreign culture, striving to keep abreast of conversion, be it mental or emotional, political great and more advanced cultures. But that is or religious, which could make them equal to not merely “a story about us”, about the fate of their “domestic” surroundings. It is a painful small cultural communities, but always a story case of misunderstanding their environment, with a melancholy-philosophical tone – one but the lack of understanding that their of searching for the essence of being on the environment shows concerning their fate is part of those who have lost it, being scattered even greater. Numărul 2 (388) / 2020 ■ 19 SLOBODAN GRUBAČIĆ One form of escapism is still left to those of Yugoslavism” as a model of and code for who have not managed to get out of this vicious cohabitation amidst the multitude of different social circle – and such examples can be found tribes speaking the same language and after all – namely, escape to the world of music, characterised by kinship, whose powers-that- to “sound installations” and “sound warehouses” be, foreign as well as domestic, change not only of sorts. As we shall see, however, in their their insignia, anthems, colours, costumes, encounter with a foreign culture, “incoming iconography and decoration, but also their youth” will not be carried away by some exotic, rhetoric. It is misunderstanding not backed up otherworldly-sounding music – containing a by an awareness of understanding. succession of augmented thirds that overflow It should also be mentioned that in Western and “grab the listener’s soul” – which sings about Europe there survives a more recent, new-age, weltschmertz or some boundless, immortal simplified division into the poor East and the yearning, be it for another human being or for wealthy West, or to put it more precisely: the one’s homeland. division into the South-East and the North-West. What appears to be most bizarre sometimes The compass needle inexorably moves from the are minor differences where, as a rule, south-east to the north-west, revealing that, both they should not exist, first of all between in the eyes of the economically privileged, who neighbouring peoples, “the most similar ones in are afraid of migrants penetrating their zone, the world”, between peoples that speak the same and in the eyes of “backward” countries, there language or belong to a similar linguistic corpus, exist parts of the world that are like invisible but suffer from the incurable narcissism of small forms of some independent, inner exclusion differences, as Sigmund Freud put it in his well- from civilisationally, actually, economically known treatises. Between the lines of these “more advanced” countries. theories, many others slip through, religious, The already slightly dated division, which national, mentality-related ones, those that has lasted for centuries, into the “amorphous” stimulate mutual accusations and sometimes culture of the East and the “crystal” culture of acquire the power of a historical roar, sinking the West has been advocated, among others by deeper into the past and pointing to specific Umberto Eco, especially when it comes to the culturological values invisible to the average eye “Logos of art” and the “Logos of science”; he or iconographically emphasised, and thereby to considered, as many of his predecessors did, that differences that have always been supported and the entire history of civilisation actually rests on magnified by powerful “allies”. “a succession of dualities of which two, the most The idea of cohabitation is burdened significant and inspirational ones, have been with the complexes of territorial, religious attracting philosophers, writers and painters for and national identity and conversion, which centuries, like a light around which nocturnal is why, at least in the past, many members butterflies fly”. of Balkan peoples felt as if they stood with Despite pointing out finely nuanced one leg in the Austro-Hungarian Monarchy, differences in the definitions of the in the Mediterranean, in Turkey, whereas above-mentioned types of civilisation, the others, gazing from the highest mountain fundamental weakness of such inferences lies tops, could see all the way to Podmoskovye. in attempting, by means of clear and complex On the other hand, the notion of national formulas, occasionally relying on typologies identities in the Balkans is traditionally rather originating from the era of antiquity, to narrow and simplified to foreign eyes; even determine some eternal “essence of things”. less understanding is shown to those who, It lies in their attempts to halt, even if only for example, do not see the former “mystery temporarily, changes, metamorphoses, 20 ■ Numărul 2 (388) / 2020 The Idea of Europe Today while searching for some unchangeable controversies when it comes to interpretations and imperishable essences, relying on and views of the emancipation of women. Today, the phenomenology of the timeless. As for example, the West criticises the East for all enduring values, there remain types of “man”, those things that the West itself was criticised by “mentality”, “spirit” and “temperament”. Even John Stuart Mill, the most vocal and consistent if such ideal types existed in reality, they are critic of the discrimination of women of the denied the most by periods that some regions Victorian era in England, a time of great class went through, changing their conduct and differences, when European societies were habits, and also by the global metamorphoses anyhow criticised for denying the economic and of switching from one civilisation to another. moral freedom of women, which encompassed A striking example is Byzantium, as a case their right to education, and therefore their of a millennial transitional period, with ups freedom of choice and independent shaping of and downs, with mutual permeation of very their future. If Western civilisation sees in it the diverse influences at the spiritual level. kind of analogy according to which now the East In the sphere of culture, true, sometimes the is at a level of development already surpassed by image of “the Southerner” is idealised as well. the West, then there is a certain logic to it, but What is projected is the image of a man who not a full justification. more or less represents authenticity in order Relying on abundant experiences from the to meet his cultural needs, the specificities past, this can only lead us to an even greater of his taste, predilections and prejudices, and extent to the conviction that a man “who what is occasionally celebrated in even that comes to us from another, albeit friendly which is local, exotic, some local cults whose world”, will be treated only as someone who attractiveness derives from a mystified tradition will have at his disposal enough time and or from unwritten agreements about a mystical resources to adjust as soon as possible to heritage that strengthens the bond between the existing cultural models, without any the dead and the living, suggesting that it dilemma over the question of whether that influences the very preservation of life. What individual actually wants to be accepted by the is revealed, occasionally celebrated and proven, community in such a way. On the other hand, is a kind of enjoyment of differences, in a song there is a general negative attitude towards or through bizarre manifestations of local wartime and economic migrants, which is humour, but it all pales before an increasingly extremely gain-seeking and at the same time present phenomenon that, in all likelihood, the thoroughly rejectful, especially towards those civilisational map will find it difficult to resist in coming from Middle Eastern, Central Asian the future. and African countries, while East European Specifically, what should be borne in mind “arrivals”, whose motives for coming are often is the fact that the overall globalisation of of a different nature, are on the opposite, culture still manages to equalise the taste of the somewhat more tolerant pole. audience, even in TV series. Turkish or French, However, in practice, in everyday life, Spanish or Scandinavian, all the same – in all a European immigrant, arrival, dissident, of them the world they describe does not differ voluntary exile or “temporary resident”, is essentially: it only differs in the local colour only too often precisely in a position wherein, or the historical decor; in it, “otherness” and seeking to “belong”, he or she constitutes a special culturological features really exist only as special form of identity: specifically, they are an exotic detail. in a position occupied in ancient times by the East meets West – in that meeting, and also so-called peregrini in Rome or metics in ancient in that conflict, lie the greatest opposites and Greece – that is, a foreigner who, on account Numărul 2 (388) / 2020 ■ 21 SLOBODAN GRUBAČIĆ of possessing some special knowledge or skills, ethnography, the latter, in its turn, to was granted a “permanent temporary” stay Eurocentrism, and that behind all this there in the city, but as a result of this paradoxical is an authoritarian, imperative tone of a syntagm that indicated a permanently reduced and, as a rule, violent civilisational temporary status, he could not have the same hermeneutics. rights as the other residents of the city. An That is why the issue of Europe is an open even more appropriate comparison would be question: which powers will be influential and with the protagonist of Kafka’s The Trial, who what will remain and become of Europe? But is given a paradoxical legal interpretation of one thing cannot be denied – Europe is in a his arrest, but is still allowed, for reasons that crisis, a constitutional and ideological crisis. “need no explanation”, to go about his daily One of the symptoms of its crisis is that now business without any particular restrictions. they are talking about a “multi-speed Europe”. For the time being, however, all those That the difference between the North and the views according to which the very notion of South of Europe is recognised. Some are much regionality – which is becoming more and more more powerful than others and this is now obviously intensified in a “Europe of regions” clearly stated. It is confirmed that the current due to globalisation – can bring both minority Euro-Atlantic model is rooted in a material and majority population groups into the and analytical-pragmatic activism. Supported position of a winner of sorts, are considered to by new technologies, it is turning into an be well-intentioned Utopian projections. The increasingly aggressive and dominant new sustainability of such an assumption about the “ideologeme”. significance of the generation of regionalisation The specificities of traditions and cultures processes in contemporary Europe is tirelessly within the framework of this structure are pointed out by a large number of political parties treated as an anachronism, as is the case and nongovernmental organisations. A “Europe with language, the root and treasury of of regions”, following the example of “cantons” every nation. The views of this phenomenon in Switzerland or „banovinas [administrative are just as specific and very diverse. For provinces]” in pre-World War Two Yugoslavia: some, salvation lies in the endeavours of that is the latest slogan that, judging by all philosophers to metaphysically ponder indicators, comes from the German political the fate of Europe, for others, in specific circles, and is marked by at least three solid, education of the young, in returning to mutually adjusted postulates or imperatives. We the cults of “autochthonous values” and shall see how. awakening interest in the fundamental In schematic terms, this could actually be categories of spirituality. Of course, it is simplified in the following way: a “Europe of not difficult to see in such programmes the regions” should be realised relying on 1. the obsessions of generations from the years political-ethnic key; 2. reduction to economic preceding the world wars. We know that such sustainability; and 3. gradual civilisational speculations could be spiritually revitalising, mimetism, social adjustment and lasting but not always convincing, for unfortunately, sublimation. In the third case, proceeding no mythical pedagogy could directly from the assumption that, according to this influence the mechanisms of profane history. projection, all internal tensions are overcome When the right civilisational framework is after a while, there occurs a shift to a higher established, people can easily find a common sphere of the relationship between man language. That is no mere tolerance, but a and society. Still, there is no doubt that here joint taking of a position towards someone culturology is subjected to the dominant or something. ■ 22 ■ Numărul 2 (388) / 2020 Institutul „G. Călinescu” – 70 de ani I. OPRIȘAN Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, Academia Română “G. Călinescu” Institute for Literary History and Theory, Romanian Academy e-mail: [email protected] O familie intelectuală. Dialog cu profesorul Eugen Simion Ab str ac t A cest dialog a fost prilejuit de cei 70 de ani pe care i-a împlinit, de curând, Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”. (Aniversarea s-a bucurat de apariția unei consistente monografii, Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” și dezvoltarea istoriei literare românești.) Academicianul Eugen Simion, director, din 2006, al prestigiosului Institut ctitorit, în 1949, de G. Călinescu, prezintă proiectele pe care le-a coordonat, precum Dicționarul General al Literaturii Române sau edițiile critice din colecția Opere fundamentale, dar și pe cele aflate în desfășurare. De asemenea, conducătorul Institutului discută despre exigențele cercetării științifice în drumul către performanță, fără a ignora neajunsurile cu care se confruntă această disciplină umanistă. Cuvinte-cheie: Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, cercetare, literatură română, lexicografie, ediții științifice T his dialogue was brought about by the 70 years celebrated recently by the “G. Călinescu” Institute of Literary History and Theory. (The anniversary was also accompanied by the publication of a substantial monograph, “G. Călinescu” Institute of Literary History and Theory and the Development of the Romanian Literary History). Academician Eugen Simion, the director since 2006 of the prestigious Institute set up by G. Călinescu in 1949, presents the projects he has coordinated, as well as the Comprehensive Dictionary of the Romanian Literature or the critical editions in the collection of Fundamental Oeuvres, but also the ones currently underway. Also, the leader of the Institute discusses the requirements of scientific research on the way to performance, without overlooking the shortcomings this field of humanities is confronted with. Keywords: “G. Călinescu” Institute of Literary History and Theory, research, Romanian literature, lexicography, scientific editions 24 ■ Numărul 2 (388) / 2020 O familie intelectuală. Dialog cu profesorul Eugen Simion - Ne revedem în fața aparatelor de înregistrat (mă gândesc la Dicționarul General al Literatu- după aproape un deceniu, timp în care Institutul rii Române și la edițiile științifice, de pildă). Să nu prea a sporit numeric, dar și-a schimbat îmbu- nu mă întrebi, Dle Ionel Oprișan, cu ce eforturi curător media de vârstă. Se va ajunge oare vreo- și cu câtă insistență și nervi din partea condu- dată la numărul optim de cercetători cu care să se cătorului de care vorbești! Cum am o legătură abordeze cam toate domeniile ce ar trebui investi- strânsă cu el, aș putea să-ți dau amănunte... Dar gate într-un asemenea institut? nu ți le dau acum. Este un moment festiv (70 de - N-aș putea să vă dau un răspuns precis. ani de la fondarea Institutului). Pot doar atât să- Problema nu depinde de noi, depinde de buge- ți mărturisesc: am avut ocazia, inițiind proiectul tul pe care ni-l dă Statul Român, prin Academia DGLR, să cunosc câțiva oameni devotați, oa- Română. Și, cum Statul Român nu se grăbește meni de cuvânt, caractere rectiline și, din neferici- să sporească fondurile pen- re, mulți oameni de vorbe (nu tru cercetarea fundamentală, numai din spațiul Institutului este aproape suprarealist să ne nostru). Cu aceștia din urmă gândim la extinderea cercetării am avut și continui să am o literare și la sporirea număru- confruntare dură, fără voia lui de combatanți. Au venit, mea. Sunt un om liniștit de fe- într-adevăr, câțiva tineri și, tre- lul meu, deloc conflictual câtă buie să spun, unii dintre ei sunt vreme preopinentul meu nu excelenți: știu carte, continuă devine agresiv. Cultiv, de când să se informeze, scriu bine, mă știu, cultura dialogului și dau lucrările la timp, publică relația cordială cu oamenii – studii... Îmi pun toate speran- tineri sau seniori – din profe- țele în ei, în continuare. Alții, siunea mea, dar toate acestea însă, dau deja semne de inerție nu mi-au servit totdeauna în intelectuală... S-au adaptat re- relațiile cu unii colaboratori. pede, spre surpriza mea, la in- Aceștia vor să fie lăsați în pace, erția tradițională. Se pregătesc adică să-și ducă viața academi- să devină – dacă n-au devenit încă – funcționari că în stilul Conului Leonida, eroul lui Caragiale. științifici (categorie parazitară în cercetarea aca- Mai precis, să nu facă nimic (nimic de valoare), demică), nu cercetători creatori. Dacă le zici ceva, dar să primească remunerație... mare, după bu- se supără și te dau la gazetă. O problemă dificilă... get. Când le atragi atenția, se simt ofensați și, - Dacă numărul cercetătorilor a rămas oare- dacă nu-i promovezi, te dau în judecată... Închid cum același în răstimpul 2009-2019, în schimb paranteza. Proiectele noastre majore au fost re- numărul lucrărilor editate de Institut e impresio- alizate și sper, în continuare, să fie duse la capăt nant. Mulți și-au spus că nu contează atât cerce- prin contribuția seniorilor și tinerilor talentați și tătorii, cât conducătorul care știe să pună, pe de o responsabili din Institut. Le sunt recunoscător și parte, oamenii potriviți la locul potrivit, iar, pe de laud cât pot efortul și devotamentul lor pentru alta, să-i facă să dea maximum de randament în cultura românească. Cât despre salariul cercetă- minimum de timp. Există și vreun alt secret (căci torului, ce să zic? Zic că este scandalos de mic. știu că bani în plus față de salariu nu prea se dau)? - Pentru că s-a publicat la Institut cam tot ce - Da, Institutul, așa cum este, cu specialiști a scris Călinescu, afară de capodopera sa, Istoria puțini – puțini și dedicați profesiunii lor –, a re- literaturii române..., credeți că a venit timpul ree- ușit să realizeze câteva lucrări fundamentale. Nu ditării ei critice, așteptată de mult de public? le mai numesc. Sunt cunoscute. Ele reprezintă, - Este, firește, timpul. Sper s-o putem realiza. cred, o mare realizare pentru cultura națională Am publicat, într-adevăr, în 12 volume, toată Numărul 2 (388) / 2020 ■ 25 I. OPRIȘAN publicistica lui G. Călinescu, și trebuie să dăm și publicistul daco-roman! Încolo... Eu doar l-am o ediție științifică a Istoriei..., opera lui majoră. inițiat, l-am coordonat (ce pedeapsă!, ce ispăși- N-am încă o idee clară despre metoda pe care tre- re!) și, în parte, l-am scris. Vreau să încheiem edi- buie s-o folosim. Vom găsi-o, sper. Dar, ca să pu- ția a II-a. Las ediția a III-a în grija generației ce ne blicăm această carte esențială, mai trebuie ceva. urmează. Să primească și ea botezul contestației... Și anume, sprijinul financiar al Statului Român... - Există vreo temă dragă d-voastră care n-a fost - Dar să nu trecem la alte întrebări fără a dez- cuprinsă, până acum, în planurile Institutului? vălui publicului larg care ar fi, după D-voastră, - Da, există. Există chiar multe. Să zicem, de caracteristicile cercetătorului ideal cu care ați dori pildă, tema moralismului românesc. Avem mari să lucrați, căci, poate, studenții vor începe să se moraliști, cum avem mari poeți. Trebuie publi- pregătească din primul an spre a fi apți de selecție cați și comentați. Aș vrea, apoi, ca tinerii din In- într-un institut de cercetări. stitut să învețe să scrie biografii. În alt stil decât - Inteligență, spirit creator, iubire pentru li- cel morocănos pozitivist... teratură (o profesiune total nerentabilă azi și ne- - Ce părere ați avea de o temă ca Protuberan- băgată în seamă), putere de înțelegere și respect ța literară românească dincolo de granițele țării față de specificul (stilul) național, deschidere înainte și după 1989? spre universalitate, în fine, conștiință morală și - Am o părere bună, dar vă întreb: cine să facă spirit critic. această lucrare? Comparatiștii noștri? Ei au alte - V-am auzit de multe ori invocând morali- griji. tatea ca trăsătură esențială a omului, dincolo de - În vechea desfășurare a vieții Institutului, aptitudinile științifice și de stăruința în aprofun- până în 1989, exista un schimb cât de cât progra- darea temelor abordate. Un înaintaș al nostru – mat și subvenționat de Academie cu străinătatea, N. Iorga – o considera, de altfel, fundamentală în care și tinerii cercetători puteau luau contact pentru oricine. Oare tematica actuală de cercetare cu pulsul vieții științifice internaționale. Acum, a Institutului impusă de dumneavoastră înșivă în schimburile se fac numai la vârf, dacă se fac și aco- cei 13 ani de-acum împliniți de când ne sunteți lo, și nu cumva se realizează pe banii proprii chiar Director, vă satisface? Ea nu acoperă, de fapt, de- și de directori. Vedeți vreo schimbare în acest sens? cât o parte din deschiderile pe care, în mod nor- - Din motivele arătate mai înainte (fonduri mal, Institutul ar trebui să le aibă. inexistente, legături întrerupte între instituții, - Da și nu. Adică: mă satisface, dar nu în totali- inexistente relații de grup, inerțiile grele ale ad- tate. Am putea să facem și altele, dar m-am gândit ministrației academice, în fine, egoismul indivi- că trebuie să facem, înainte de orice, instrumentele dual etc.), aceste relații cu institutele de specia- fundamentale ale cercetării (dicționarele, edițiile litate din străinătate sunt mai mult rapsodice. științifice, cronologiile etc.). Fără ele, suntem con- Am impresia că în tot Estul Europei se întâmplă damnați să luăm totul de la început, confirmând, acest lucru. Avem relații de colaborare bune cu astfel, adamismul (boala spiritului mediteranean, cercetătorii de la Chișinău. Sunt, apoi, relații in- despre care vorbește Ortega y Gasset. dividuale cu specialiștii occidentali. Chiar când - Dicționarul General al Literaturii Române, răspund la întrebările dumitale, mă pregătesc asupra valorii căruia v-aș ruga să vă opriți câteva să-l primesc pe Dl Luciano Formisano, profesor clipe, înțeleg că se încheie în anul următor, când se la Universitatea din Bologna, specialist în Filo- va tipări integral A-Z. Vă gândiți oare la o a III-a logia romană, membru al Academiei dei Lincei. ediție, care să cuprindă în ea și derularea fenome- El va vorbi despre spiritul și formele literaturilor nului literar în deceniul necuprins? medievale. O temă care ne interesează. Avem, - Nu doresc să vorbesc eu despre valoarea de asemenea, bune relații cu profesoara Giselle DGLR. Au vorbit alții, nu totdeauna favora- Vanhese, șefa Departamentului de Limbă și Lite- bil. Numai de mamă n-am fost încă înjurat de ratură Română de la Universitatea din Cosenza. 26 ■ Numărul 2 (388) / 2020 O familie intelectuală. Dialog cu profesorul Eugen Simion - Există vreo șansă ca Institutul să devină, în întâi, de valori și o imensă, grea confuzie mora- mod efectiv, și de „teorie literară”? lă. Nu avem încotro: să așteptăm să obosească - Există. Condiția este să apară teoreticienii inerția, confuzia, politicianismul de trei parale, literari care să facă și altceva decât a-i conspecta spiritul de căpătuială, vrăjmășia cumplită dintre și imita orbește, necreator, pe alții. intelectualii nației. Să așteptăm renașterea spiri- - Ştiu că nu agreați decât ideea subvenționă- tului creator. rii doar de Stat, prin Academie, a Institutului. - Au corespuns așteptărilor D-voastră tinerii în Dar cum s-a găsit acel ins care dorea să scoată o care, acum un deceniu, vă puneați mari speranțe? prelungire de ediție (o ediție nouă) a celor 250 de - Am răspuns mai înainte: unii, da, și-au volume apărute sub egi- format deja o persona- da Fundației Naționale litate, au publicat stu- pentru Știință și Artă, dii, lucrează de zor la publicate sub patronajul DGLR, la Cronologia D-voastră, nu vedeți po- vieții literare românești sibilă și o subvenționare postbelice și ediții, alții paralelă, particulară – mă injuriază prin gaze- măcar pentru sporirea te și pe site-uri, sau mă salariilor tinerilor colegi, dau în judecată că nu așa de mici? le mai asigur sinecurile - Este bună ideea, pe care le încasau de ani dar trebuie să-ți spun buni. Pot mărturisi că că individul despre care am o vastă experiență în vorbești și-a pierdut, această problemă. Sunt între timp, postul. Așa un om pățit – vorba lui că utopia reimprimării Marin Preda. Dar nu colecției „Opere funda- un om resemnat, n-am mentale” s-a prăbușit. devenit încă un spirit Ghinion. (total) mioritic. Încă o - V-ați plâns că ediții- dată: aștept să oboseas- le din marii scriitori, nu că nedreptatea. În de- mai vorbesc de cronologii, nu ajung la profesorii cembrie 1989, credeam că ea a decedat. Dar de de limba și literatura română din țară și, cu atât unde... A înflorit, s-a instituționalizat. mai puțin, la elevii din ultimul an de liceu și la - Totuși, poate există vreun gând care vă roa- studenți. Oare numai din cauza prețului mare? de sau vreo aspirație pe care nu ne-ați împărtă- Nu cumva și din alte cauze, între care dezintere- șit-o – fie și de frica de a nu v-o fura cineva. E sul aproape general al învățământului de toate locul s-o mărturisiți aici, ca încheiere a convor- gradele față de cultura română? Cum s-ar putea birii noastre. schimba în acest sens ceva, ca măcar elevii din cur- - Există gândul că ceea ce am putut face, îm- sul primar să aibă în manuale scrierile marilor preună, în această epocă de criză morală și sub clasici din secolele al XIX-lea și al XX-lea, și nu, amenințarea crizelor economice succesive, am de pildă, Jurnalul unei puștoaice și texte fără ni- făcut. Și am făcut relativ bine, în spiritul patro- cio valoare literară? nului nostru, G. Călinescu. Am și alte idei, pro- - N-am, Dle Ionel Oprișan, nicio idee pozi- iecte, inițiative, reverii, dar – pentru a nu ofensa tivă în legătură cu chestiunea ridicată de dum- grația lui Dumnezeu – nu le divulg. ■ neata. Și nici nu văd o schimbare rapidă și sem- nificativă în confuzia în care trăim. O confuzie, 6 octombrie 2019 Numărul 2 (388) / 2020 ■ 27 VICTOR SPINEI Vicepreședinte al Academiei Române, președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie Vice President of the Romanian Academy, President of the Department of Historical and Archeological Sciences e-mail: [email protected] O sărbătorire de referință Ab str ac t L a 30 ianuarie a.c., în Aula Academiei a avut loc o sesiune dedicată celor 70 de ani de existență pe care i-a împlinit Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”. În discursul rostit cu acest prilej, istoricul Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române, evocă perioada tenebroasă în care a fost întemeiat Institutul condus, la vremea respectivă, de G. Călinescu, arătând însă că organizarea vieții academice și culturale a avut și de câștigat în epoca amintită, în pofida preceptelor ideologizante de atunci. Vorbitorul evidențiază realizările Institutului, oprindu-se mai ales la cele din prezent. Cuvinte-cheie: Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, cultură română, cercetare științifică O n the 30th of January, the Hemicycle of the Academy hosted a session dedicated to the 70 years of existence of the “G. Călinescu” Institute of Literary History and Theory. In his ad- dress on this occasion, historian Victor Spinei, Vice president of the Romanian Academy, evoked the dark period when the Institute was established under G. Călinescu’s leadership, showing that the academic and cultural life nevertheless benefited from this, despite the ideological precepts of the time. The speaker highlighted the achievements of the Institute, especially those of the present. Keywords: “G. Călinescu” Institute of Literary History and Theory, Romanian culture, scientific research E ste de apreciat faptul că, la anumi- Momentul de creare a Institutului corespun- te momente aniversare, comunitatea de uneia dintre cele mai negre perioade ale isto- academică își rezervă timp pentru un riei noastre contemporane, atunci când regimul popas bilanțier vizând evoluția și îm- comunist s-a instalat, în umbra tancurilor sovie- plinirile unor instituții de referință de pe eșichi- tice, la cârma Statului Român, consolidându-și erul cultural și științific al țării. Fără nicio îndo- autoritatea pe plan intern și extern. A fost epoca ială, Institutul de Istorie și Teorie Literară ,,G. represaliilor atroce asupra tuturor păturilor soci- Călinescu” din Capitala țării merită din plin o ale, soldate cu un prelung cortegiu de victime și prospectare penetrantă a realizărilor sale, nu din cu reforme instituționale destabilizatoare. rațiuni birocratice, ci spre a servi drept exemple În istorie însă nu au existat aproape nicio- altor institute de cercetări cu profil apropiat. dată epoci eminamente cenușii sau luminoase. 28 ■ Numărul 2 (388) / 2020 O sărbătorire de referință Riscând acuza contaminării cu nostalgii pentru grafiilor dedicate lui Eminescu și din ,,măiastra un regim defunct pretutindeni dezavuat, dar în carte” consacrată istoriei literaturii române. Am spiritul accederii spre obiectivitate, legitim la un avut însă privilegiul de a-l cunoaște, în diverse reprezentant al scrisului istoric, mă simt obligat ipostaze, pe actualul director al așezământului, să recunosc – dând Cezarului ce-i al Cezarului acad. Eugen Simion. În junețe, rubrica sa din – că organizarea vieții academice prin crearea de ,,România literară” mi-a fost hrană spirituală de instituții specializate a constituit o măsură care predilecție, la fel ca Jurnalul parizian – indubi- s-a dovedit și se dovedește încă benefică pentru tabil, o capodoperă pentru memorialistica eleva- progresul științei și culturii naționale. Nu este tă, în care se lasă decriptat cu nonșalanță și cu o un secret pentru nimeni că reformele respective sinceritate bine temperată. fuseseră compilate (termen devenit astăzi stân- În calitate de cercetător și cadru didactic la jenitor pentru mulți) după model sovietic – nici Iași, dar mai cu seamă ca membru al Academiei, el original, ci adaptat după prototipuri occiden- mi s-au dezvăluit numeroase alte fațete ale per- tale mai vechi. Dincolo de multiple disfuncți- sonalității Domniei Sale. onalități, cauzate de intruziunea unor precepte Este cu totul meritoriu pentru modul în care ideologizante, institutele s-au dovedit în timp a conceput și a gestionat rosturile Institutului focare viguroase pentru sfera cercetărilor teore- – unde a fost mai întâi cercetător, iar din 2006 tice și practice, perenitatea lor în multe țări din director –, drenate în direcția muncii în colecti- Răsăritul Europei fiind probatorie în acest sens. ve compacte, în vederea asamblării lucrărilor de În esență, nu tot ce s-a realizat în statele totali- anvergură, enciclopedii, dicționare, ediții criti- tare a fost negativ, după cum nu tot ce și-a aflat ce, aproape imposibil de fructificat individual. geneza în regimurile democratice s-a dovedit Din acest punct de vedere, a ilustrat axioma filo- pozitiv. sofului stoic latin Seneca cel Tânăr, potrivit că- Fără nicio îndoială, prosperarea instituțiilor ruia ,,conducerea e o datorie, nu o domnie”. I-au de orice fel este inseparabil legată de valoarea și trebuit, desigur, tenacitate și rigoare exemplară autoritatea conducătorului lor. Institutul de Is- pentru a închega echipele de cercetători, știut torie și Teorie Literară a avut șansa să-l aibă cti- fiind că, la români, nu munca în colectiv este tor și director pe G. Călinescu, pe care nu am cea care reprezintă calitatea precumpănitoa- avut ocazia să-l cunosc decât din lectura mono- re. Exemplul Domniei Sale și al cercetătorilor Numărul 2 (388) / 2020 ■ 29 VICTOR SPINEI Institutului, pe care nu contenesc să-l difuzez, ar capabil să acceadă spre performanțe savante de trebui reiterat în cât mai multe unități academi- înaltă ținută. ce din țară, fiind notoriu că toate marile culturi Cu toate că am parcurs numeroase lucrări ale de pe Mapamond sunt generatoare de astfel de acad. Eugen Simion și i-am audiat multe con- instrumente de lucru, de natură să faciliteze per- ferințe, totdeauna tezaurizând o documentație formanțele cărturărești de nivel înalt. caleidoscopică și evidențiind un stil ales și ori- Mi-aș mai permite să evoc, cu totul tangen- ginal – cu nimic inferior celui al magiștrilor săi țial, și alte valențe ale demersurilor acad. Eugen îndelung elogiați, E. Lovinescu și G. Călinescu Simion, indubitabil, cel mai strălucit președin- –, n-aș cuteza să mă aventurez în considerații te pe care l-a avut până în prezent Academia cu tentă literară asupra unei opere arborescente, Română după Revoluție. I se datorează foarte cu multiple implicații. Mi-aș permite, totuși, să multe inițiative extrem de relevante: editarea, observ o anumită incongruență între tempera- cu o ritmicitate neostoită, a enciclopediilor, a mentul impetuos și posesiv al savantului, etalat dicționarelor, a tomurilor din seria ,,Opere fun- în anturaje publice, și echilibrul, sobrietatea și damentale”, coordonarea colocviilor internați- nuanțările verdictelor formulate în opera scrisă. onale ,,Penser l’Europe”, impunerea sărbătoririi Chiar și la clasici, despre care se sugerase că ar zilei de naștere a lui Mihai Eminescu drept Zi a avea un iz de anticariat, criticul Eugen Simion Culturii Naționale, sprijinirea constantă a lite- detectează frapante semnificații, neîntrezărite raților din Basarabia etc. etc. Detalieri în această de cei ce l-au precedat în analize. privință nu cred să fie necesare, întrucât ele sunt Prospectându-i implicările într-o vastă suită binecunoscute tuturor și vor fi menționate, desi- de activități, păstrez senzația că este împovărat gur, și în alte luări de cuvânt. de consistente energii rămase necheltuite. Nu aș Din anumite conclavuri, unde discuțiile nu fi surprins dacă, într-un anumit moment, așeză- converg întotdeauna spre aspecte strict episte- mântul pe care îl conduce se va numi Institutul mologice, a răzbătut amprentarea directorului de Istorie și Teorie Literară ,,G. Călinescu-Eu- Institutului de Istorie și Teorie Literară cu pe- gen Simion”. cetea vanității excesive. Nu-mi amintesc reacția La mulți și buni ani colectivului Institutului avută la auzul unei asemenea etichetări, dar mă sărbătorit! grăbesc să susțin aici, și nu din complezență, că La mulți și buni ani, Domnule academician un erudit lipsit de ambiție și orgoliu nu va fi Eugen Simion! ■ 30 ■ Numărul 2 (388) / 2020 EUGEN SIMION Academia Română, preşedintele Secției de Filologie şi Literatură, directorul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” Romanian Academy, President of the Philology and Literature Section, Director of the “G. Călinescu” Institute for Literary History and Theory e-mail: [email protected] Fără cultură, o naţiune este vulnerabilă. Şi dispare, cu timpul, din istorie Abstr ac t A ceastă expunere, susținută la sesiunea din 30 ianuarie a.c., de la Academia Română, consacrată aniversării Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, aduce un omagiu atât cărtu- rarului al cărui nume a devenit o emblemă a cercetării umanistice românești, cât și celor care au slujit, de-a lungul timpului, cu pricepere și devotament, așezământul cultural întemeiat în 1949. În con- tinuare, este prezentată dimensiunea națională pe care o cuprind proiectele Institutului, subliniindu-se faptul că limba, istoria și literatura constituie discipline esențiale pentru identitatea noastră. Cuvinte-cheie: Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, identitate națională, literatu- ră, cercetare T his exposé, presented on the 30th January at the Romanian Academy session dedicated to the anniversary of the “G. Călinescu” Institute of Literary History and Theory, brings homage to the scholar whose name has become an emblem of the Romanian research in humanities, as well as to those who have served throughout time, with expertise and loyalty, the cultural establish- ment set up in 1949. Next, the national dimension of the projects of the Institute is presented, also highlighting the fact that language, history and literature are essential subjects of our identity. Keywords: “G. Călinescu” Institute of Literary History and Theory, national identity, literature, research Doamnelor și Domnilor, ce fusese eliminat de la Catedra de Istoria Institutul „G. Călinescu” împlinește 70 de Literaturii Române a Universității din București. ani de la fondarea lui. Este, desigur, pentru noi, Autoritățile politice de atunci se temeau de cercetătorii – cei care sunt astăzi și cei care au prezența lui în Amfiteatru și l-au scos de la lucrat în cadrul lui –, un moment de satisfacție. catedră, împreună cu toți asistenții săi. Moment Dar și de reflecție. Satisfacție că, iată, acest dramatic, uitat azi de cei care se grăbesc să-l institut a rezistat, trecând printr-o lungă istorie condamne pe G. Călinescu pentru unele concesii (deloc senină), și a reușit să-și formeze și să-și făcute de el, în anii ’50, pentru a supraviețui. păstreze reputația științifică și morală. Reputația Păcat! Adevărul trebuie spus, totdeauna, până și-a căpătat-o de la început, datorită fondatorului la capăt, pentru ca el să fie convingător. Omul său, Profesorul G. Călinescu, ajuns aici după este o totalitate, nu doar o parte, iar opera lui Numărul 2 (388) / 2020 ■ 31 EUGEN SIMION în ultimele decenii, G. Călinescu este judecat nu după Istoria literaturii române..., Viața și opera lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creangă, Enigma Otiliei și Bietul Ioanide (scrierile lui capitale, fundamentale și pentru cultura română), ci mai totdeauna după articolele lui (cu adevărat regretabile) din anii ’50. Nu-i vorba de a le ignora nici pe acestea din urmă atunci când vrem să facem profilul moral și intelectual al unei mari personalități (cum este, în mod cert, G. Călinescu), ci – încă o dată – de a-l citi și judeca în și prin totalitatea scrierilor sale. Cu alte cuvinte, de a spune adevărul, tot adevărul despre el și istoria prin care a trecut. Şi în cazul lui, și al generației sale (prima generație postlovinesciană de critici), generația unor mari critici, trecuți – toți –, după 1945, prin furcile caudine ale unei istorii dure. Mă gândesc, în afară de G. Călinescu, la Şerban Cioculescu, la Vladimir Streinu, la Perpessicius și la alții, pe care istoria postbelică i-a nedreptățit. Asta, ca să folosesc o vorbă blândă. Din aceeași generație fac parte și filosofii Constantin Noica și Mircea Vulcănescu și încă mulți alții, profesori și ucenicii lor. Unii dintre ei au fost trimiși în detenție, altora li s-a interzis să publice decenii de-a rândul. Ce-i extraordinar în biografia acestei generații greu lovite, repet, de o istorie bezmetică și violentă este faptul că, pe la mijlocul anilor ’60, când represiunea politică și ideologică s-a diminuat într-o oarecare măsură, supraviețuitorii acestei generații (împreună cu mulți din generația următoare – generația lui Al. Piru, Adrian Marino) au revenit în cultură și au lăsat urme adânci. G. Călinescu n-a fost băgat în pușcărie, nu i s-a interzis nici să publice, este adevărat, dar Istoria... lui n-a putut fi retipărită cât timp autorul a trăit (a apărut în ediția a II-a, este, iarăși, o totalitate, un sistem integral de după 41 de ani), iar romanul lui cel mai bun valori, un univers, nu o parte detașabilă, oricând – Bietul Ioanide – a putut apărea după ce a discutabilă. Spun, acum, aceste lucruri comune trecut – cu greu, foarte greu – prin chinurile (sau care ar trebui să fie comune, la îndemâna cenzurii. Iar când a fost publicat, vigilenta tuturor și în practica tuturor celor care judecă critică ideologică nu s-a resemnat și l-a criticat istoria și personajele ei), pentru că, de multe ori, cu duritate. 32 ■ Numărul 2 (388) / 2020 Fără cultură, o naţiune este vulnerabilă. Şi dispare, cu timpul, din istorie Doamnelor și Domnilor, a elementului național și a esteticului... Dacă Aș avea multe lucruri de spus despre acest este bine să facem așa, ce mai rămâne, mă întreb subiect bogat în fapte și în atitudini. Dar nu este și vă întreb, din literatura română și din critica locul potrivit și nici timpul nu are răbdare cu și teoria literară? Dar cu modelul „romantic noi. Să spun doar atât: naționalist estetic” reprezentat de G. Călinescu, a) După 1989, G. Călinescu a fost – alături marele Satan al criticii românești? Vă las să de Arghezi, Sadoveanu, Preda, Nichita Stănescu judecați singuri. Eu mă limitez să spun – să și Marin Sorescu – a fost, zic, scriitorul care a repet, în fapt – ceea ce am spus cu alt prilej: G. stimulat cel mai mult pe revizioniștii morali ai Călinescu n-a avut și, din nefericire, nu are nici epocii. În sensul că a fost insultat, culpabilizat, azi istoria pe care geniul său critic o merită. minimalizat cum nu se mai poate, pe scurt, autorul Istoriei... din 1941 a fost subiect Doamnelor și Domnilor, predilect pentru polemiștii noștri cu metehne Sub auspiciile spiritului călinescian, Institutul înjositor balcanice. În această zonă morală ce-i poartă, azi, numele a străbătut cel puțin două (nu geografică, nu spirituală), până și zeii sunt epoci, două tipuri de mentalitate, două regimuri destrăbălați, scrie undeva Cioran. politice, pe scurt, două istorii. N-a ieșit din ele b) Scăpat, totuși – cu greu, dar salvat –, din cu mâinile goale. Şi, cu voia d-voastră, nici în ghearele procurorilor morali postcomuniști, G. ultimele decenii n-a stat degeaba. Ca dovadă Călinescu continuă să fie, azi, contestat, de o sunt proiectele la care Institutul „G. Călinescu” parte a intelighenției românești, pentru poziția s-a angajat și pe care, în parte, le-a dus la capăt. lui critică. Ceea ce, la prima vedere, intră în Au fost amintite de cei care au vorbit înaintea ordinea firească. Nu este o regulă ca un critic mea. Aș nota, la rândul meu, câteva, începând și teoretician literar să aibă totdeauna dreptate. cu lucrările lui G. Călinescu însuși, cât timp a Oricând poate să apară un alt punct de vedere fost în fruntea Institutului. Direct sau indirect, asupra literaturii, a criticii și teoriei literare. G. Institutul este complice în realizarea lor. Aș Călinescu însuși respinge, încă tânăr fiind, teoria cita, între altele, multe dintre scrierile publicate mutației valorilor estetice, apoi recunoaște în în deceniile 6 și 7 ale veacului trecut. Remarc autorul ei, E. Lovinescu, pe cel mai mare, dacă Istoria literaturii române – ediție academică – nu unicul critic român. În 1941, aduce obiecții sub direcția lui, din care au apărut trei volume. serioase operei lui și-i face un portret plin de Al patrulea, deja redactat, s-a pierdut, din contraste. „Cine mă iubește spiritual – scrie el în păcate, în circumstanțele obscure de la începutul stilul paradoxal cunoscut – se desparte de mine.” anilor ’90. Este vorba de o istorie construită pe Am putea adăuga: să se despartă, dar depinde o bogată documentație (în bună parte, inedită), cum. Ca un ucenic care își caută calea proprie întocmită de cercetătorii pricepuți și devotați. sau ca un subordonat cu simțurile pline de Aș mai cita și alte lucrări valoroase din punct otravă și cu credința că orice faptă bună trebuie de vedere istoriografic, cum ar fi: Documente pedepsită? și manuscrise literare (5 volume), Dicționar În cazul pe care îl evoc acum este, însă, vorba cronologic al literaturii române, B.P. Hasdeu și de altceva, și anume de ideile lui G. Călinescu contemporanii săi români și străini (corespondență despre specificul național și de principiile primită și trimisă) (3 volume), I.L. Caragiale în „naționalist-estetice” prăfuite, caduce și conștiința contemporanilor săi, Bibliografia I.L. primejdioase, cum cred cei care îl citesc Caragiale în periodice (1852-1912), Bibliografia (strâmb) blocați în fantasmele lor globalizante relațiilor literaturii române cu literaturile străine și în ambițiile lor internaționaliste – foarte (10 volume), Bibliografia analitică a literaturii provinciale. Ei reclamă reideologizarea criticii și române vechi. teoriei literare, eliminarea din ecuația literaturii Toate acestea și, de bună seamă, altele, Numărul 2 (388) / 2020 ■ 33 EUGEN SIMION Cu alte cuvinte: să-i citim pe Anton Pann și pe Văcărești din perspectiva poeziei lui Arghezi și Barbu, pe Conachi (aici, perspectiva se răstoarnă) din unghiul lui Petrarca sau, răsturnând din nou mașina timpului, din perspectiva poeziei erotice a lui Eminescu. Tot G. Călinescu a adus critica estetică în critica istorică, și trebuie spus că punctul său de vedere a câștigat în literatura românească. În fond, noi, cei de azi, ne ținem de acest transfer, pe care E. Lovinescu nu-l acceptă. Trecând peste alte teme, situații, istorii din istoria bogată a Institutului „G. Călinescu”, vreau să aduc, azi, omagiul meu cercetătorilor din trecut care, după o vorbă bisericească, s-au ostenit în câmpul plin de necunoscute al istoriei literaturii române, câteva decenii (șapte) de-a rândul. Chiar dacă nu toți au respectat modelul lui G. Călinescu, este sigur că l-au avut în minte (în ambițiile lor intelectuale) și au lucrat sub auspiciile lui. Vreau, de asemenea, să aduc omagiul și recunoașterea – a mea și a celor ce suntem, azi, în Institut – profesorilor care s-au succedat, în deceniile anterioare, la conducerea Institutului și l-au impulsionat cu știința și prestigiul lor. Nu pot să uit, de bună seamă, Academia Română, sub auspiciile căreia Institutul a funcționat și funcționează și astăzi. Doamnelor și Domnilor, După 1990, Institutul pe care îl sărbătorim azi a trecut, și el – ca toate entitățile academice –, prin răsturnările, tulburările, anxietățile, incertitudinile specifice epocilor în schimbare. N-aș vrea să vorbesc acum de ele. Aparțin, deja, trecutului. Istoria nu este niciodată liniștită, liniară. Dacă ne gândim bine, istoria este totdeauna în criză și, vrem, nu vrem, trebuie să ținem seama de ea. Cine citește presa, scrierile și biografiile oamenilor din epoca junimistă observă ușor că istoria nu era deloc senină, bine întocmite cu osârdie și publicate înainte de 1990, așezată. Dimpotrivă. A apărut, din fericire, au adus, repet, reputația științifică a grupului Maiorescu și a pus ordine în cultură, dându-i de cercetători format în jurul personalității statornicie și o bună orientare, sub veghea fascinante a lui G. Călinescu. El recomanda, esteticului. Sau, vorbind de marea epocă de după cum se știe, ca literatura trecutului să fie creație dintre cele două războaie mondiale, am citită din perspectiva estetică a prezentului. putea crede că, fiind atât de rodnică în sferă 34 ■ Numărul 2 (388) / 2020 Fără cultură, o naţiune este vulnerabilă. Şi dispare, cu timpul, din istorie umanistică, a fost o epocă bine așezată, fără mari și Alecsandri?! Mai tare decât ei s-au arătat controverse, fără angoase, o epocă goetheană (în iritați, ultragiați revizioniștii morali din anii sens figurat, desigur)... Dar nu-i deloc așa. Este, ’90, în fine, scepticii de serviciu din viața noastră dimpotrivă, o epocă dramatică, sfâșietoare, culturală. Îmi amintesc că, atunci când s-a aflat deprimantă de multe ori pentru cei care o că pregătim un dicționar general al literaturii, au prezintă în confesiunile lor. Şi, totuși, în aceeași apărut în presă articole în care proiectul nostru perioadă, cultura română – la toate palierele ei era numit Canalul Dunăre-Marea Neagră al – s-a sincronizat cu mișcarea de idei din lume literaturii, proiect ceaușist, proiect faraonic etc. și s-a afirmat printr-un număr mare de valori Cum a fost tratat, în această stare de spirit, spirituale de prim-ordin. inițiatorul și coordonatorul acestui proiect – nu vă spun. Mă rușinez să vă spun. Oricum, n-a fost Doamnelor și Domnilor, deloc răsfățat. Trecem. În ultimele două decenii, ceva s-a schimbat în mentalitatea Institutului nostru. Sau, mai corect, Doamnelor și Domnilor, am încercat să schimbăm ceva în strategia acestui Dicționarul General al Literaturii Române a important centru de cercetare fundamentală trenat câțiva ani buni, dar – în cele din urmă – el și, fatal, în mentalitatea cercetătorului care, a fost dus la capăt. Din 2004 până în 2009 au vrea, nu vrea, trebuie să se adapteze formelor și apărut, rând pe rând, cele șapte volume, apoi, în exigențelor societății postmoderne. Am reușit? 2012, un compendiu în două volume, și, acum, Ca să fiu sincer până la capăt, răspunsul corect când vorbim despre această mică aventură în este: și da, și nu. Am reușit, întâi, să regândim lumea literelor daco-romane, Institutul „G. proiectele noastre și să le dăm o dimensiune Călinescu” – în colaborare cu Institutul „Al. națională, în funcție de necesitățile culturii. Philippide” din Iași și Institutul „Sextil Pușcariu” Ideea de la care am pornit și de care încercăm din Cluj-Napoca – pregătește a doua ediție, să ne ținem și azi este că un institut de cercetare sensibil îmbogățită, revăzută, din Dicționarul academic este un loc unde se lucrează în grup. Şi General al Literaturii Române. Zilele acestea că un proiect de cercetare, odată pornit, trebuie a apărut volumul al V-lea și, până la sfârșitul dus la capăt într-un timp rațional posibil. Nu anului 2020, vom fi gata pentru tipar, sper, cu trebuie amânat la infinit sau abandonat, cum celelalte trei volume din cele opt prevăzute. s-a întâmplat de multe ori în trecut. Apoi, sunt Vă spun toate acestea nu spre a ne lăuda (nici, teme prioritare într-o cultură și spre acestea se înțelege, pentru a ne văita), ci pentru a scoate trebuie să ne îndreptăm. Cum secolul al XX-lea o mică morală din această fabulă. Şi anume: un se apropia, în 1994-2000, de sfârșitul lui, iar institut academic (adică un institut de cercetare secolul al XXI-lea bătea, ca să spunem așa, la fundamentală din sferă umanistică) trebuie să ușa destinului nostru cultural, m-am gândit să aibă grijă de limba, istoria și literatura română și nu ne apuce anul 2000 fără a avea un Dicționar să vină în întâmpinarea necesităților lor. În ceea General al Literaturii Române. Şi l-am pornit ce mă privește, am socotit că nu-i bine pentru cum am putut. N-a fost ușor. S-au supărat, mai români ca ei să intre în secolul al XXI-lea fără întâi, vechii cercetători, pe motiv că a face un a avea un dicționar în care să fie incluși toți cei dicționar este prea puțin – aproape degradant – care au scris și scriu în limba română. Şi scriu pentru știința și talentul lor. N-au fost încântați bine. Este motivul pentru care – îmi permit nici tinerii veniți după 1989 în Institut. Cum, să mă confesez –, în 2006, atunci când mi-am ei, spirite instruite și libere, cu vederi globaliste, încheiat mandatul de președinte al Academiei în pas cu inteligența artificială, să se ocupe de Române, m-am dus la Institutul „G. Călinescu”, mărunții poeți și prozatori sămănătoriști sau să termin ceea ce începusem – dicționarul citat, de poeții minori din vremea lui Bolintineanu un instrument de lucru imperios într-o națiune Numărul 2 (388) / 2020 ■ 35 EUGEN SIMION nu o lucrare faraonică, așa cum s-a zis de către sceptici și răuvoitori, dar o operă de încredere și de durată. În sinea mea, doream s-o dedicăm (și o dedicăm, ca atare) celor o sută de ani de când Românitatea s-a unit cu toate provinciile ei istorice. Poate ar trebui să vă spun că, în Dicționarul General al Literaturii Române, sunt incluși scriitori din toate provinciile unde se vorbește limba română și, în genere, acolo unde cineva scrie (și scrie, repet, bine) în limba română, servind, în acest fel, țara și limba lui de origine... Doamnelor și Domnilor, Rațiuni similare ne-au îndemnat să continuăm seria de Opere fundamentale, începută în anul 2000. Am ajuns, azi, la 250 de volume. Unele dintre ele (nu puține) sunt pregătite în Institutul „G. Călinescu”. Ediții integrale, științifice din clasicii noștri și clasicii (în perspectivă) ai modernității noastre. De la cronicarii moldoveni la Nichita Stănescu și Marin Sorescu, în această colecție de tip Pléiade se află toți (sau aproape toți) scriitorii esențiali. Poporul român merita și merită, în continuare, acest dar. Are pe ce și pe cine a se sprijini în momentele lui de descurajare și confuzie. Iată, l-am publicat, cu toate scrierile sale, în șapte volume masive, pe Eminescu, apoi pe I.L. Caragiale (în cinci volume), pe Creangă și Slavici, pe Ioan Budai-Deleanu, am tipărit anul trecut, în patru volume, textele fundamentale ale Şcolii Ardelene (ediție întocmită de Institutul „Sextil Pușcariu”), pe Ibrăileanu și Lovinescu, pe N. Iorga și, evident, pe G. Călinescu (12 volume, cu toată opera lui publicistică). Nu i-am uitat, desigur, pe Arghezi, Blaga, Ion Barbu, Macedonski, Alecsandri ș.a. Ei și ceilalți, pe care nu-i mai citez, constituie spiritualitatea și exprimă culturală. identitatea noastră culturală națională... Ţin să mulțumesc, cu acest prilej festiv Sunt și alte lucrări care merită a fi semnalate: pentru noi, tuturor celor care au pus știința, Enciclopedia literaturii române vechi, Cronologia talentul și iubirea lor pentru literatura română, vieții literare românești postbelice (au apărut, de azi și de ieri, în slujba acestei lucrări până acum, circa 30 de volume), apoi cărțile esențiale, după gustul și priceperea mea. Poate individuale ale cercetătorilor din Institut. 36 ■ Numărul 2 (388) / 2020 Fără cultură, o naţiune este vulnerabilă. Şi dispare, cu timpul, din istorie Un proiect („Prezervarea și valorificarea patrimoniului literar românesc folosind soluții digitale inteligente pentru extragerea și sistematizarea de cunoștințe”) câștigat de Institut (în colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică din București, Universitatea Politehnică din București) pregătește acum digitalizarea Dicționarului General al Literaturii Române și a Cronologiei vieții literare postbelice... Tinerii mei colaboratori m-au convins pe mine (om de hârtie, cum zicea Barthes) că digitalizarea poate facilita accesul marelui public la scrierile noastre. Așa că mi-am călcat, cum se zice, pe inimă și mi- am înfrânt suspiciunile... Doamnelor și Domnilor, N-am vorbit, aici, despre ceea ce vrem să facem și nici despre ceea ce ar trebui să facă autoritățile românești pentru noi. Noi, ca încheiere, că nu putem avea o cercetare puterni- instituție de cercetare fundamentală, nu ca că, sincronică, eficientă dacă tot facem reforme indivizi. Lăsăm tema pentru altă dată. În câteva și îi remunerăm pe cercetători în așa chip încât fraze, aș vrea, totuși, să amintesc următoarele tinerii să nu se apropie de cercetare, iar cei vechi celor care stabilesc în această țară politicile să plece, întristați de lipsa de respect ce li se ara- culturii: tă... Este cineva în țara aceasta care să ne întrebe 1. Să înțeleagă faptul că, fără cultură, o și să audă ceea ce noi spunem despre limba, is- națiune este vulnerabilă. Şi dispare, cu timpul, toria, literatura și, în genere, despre umanioarele din istorie. românești? ■ 2. Că limba, literatura 28 ianuarie 2020 și istoria sunt discipline esențiale pentru identi- tatea noastră. Şi că ele trebuie protejate, stimu- late și sprijinite. Să avem grijă cum le prezentăm în școală. Cine se uită, azi, pe manualele de literatu- ră sau de istorie (alcătuite după programa școlară în vigoare) cu greu poate afla de unde venim noi, românii, cine suntem și spre ce ne îndreptăm. E bine? 3. Să mai zic, în Numărul 2 (388) / 2020 ■ 37 Comentarii BIANCA BURȚA-CERNAT Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, Academia Română “G. Călinescu” Institute for Literary History and Theory, Romanian Academy e-mail: [email protected] Panait Istrati – de la Paris la Viena Ab str ac t A rticolul de față reconstituie un episod din existența lui Panait Istrati – cele două luni petrecute la Viena la sfârșitul anului 1929 –, pornind de la diferite surse documentare, între care corespondența autorului cu prieteni din lumea literară precum Romain Rolland, Romulus Cioflec, Camil Petrescu, scriitorul olandez A.M. de Jong sau criticul suedez Ernst Bendz. Cuvinte-cheie: biografie, criză, Viena, Occident C et article se propose de reconstituer un épisode de l’existence de Panaït Istrati – les deux mois qu’il a passés à Vienne, à la fin de l’année 1929 –, en se fondant sur différents documents parmi lesquels la correspondance entretenue par l’auteur avec des amis du monde littéraire tels que Romain Rolland, Romulus Cioflec, Camil Petrescu, l’écrivain hollandais A.M. de Jong ou bien le critique suédois Ernst Bendz. Mots-clés: biographie, crise, Vienne, Occident R evenit la Paris la mijlocul lui octom- Lariboisière, se împușcase, punând capăt unei brie 19291, după trista experiență „vieți mizerabile”, „pline de iluzii și de neant” din România, Istrati găsește (și aici) („Lucrurile lui sunt încă aici și asta-mi ucide o atmosferă dezolantă. Prietenul inima. Rareori am iubit un om atât de total”)2. bolnav pe care îl găzduise luni întregi (Ber- S-a întors din România cu datorii în valoare nard Feldstein) părăsise „blestematul atelier de zeci de mii de franci – contractate în con- din Avenue des Ternes”: internat în spitalul tul drepturilor de autor pe care ar fi urmat să * Lucrare realizată în cadrul Proiectului Prezervarea și valorificarea patrimoniului literar românesc folosind soluții digi- tale inteligente pentru extragerea și sistematizarea de cunoștințe (INTELLIT), PN-III-P1-1.2-PCCDI-2017-0821/Nr. 54PCCDI/2018. 1 Mai precis, pe 13 octombrie, conform unei scrisori din 16 octombrie adresate lui A.M. de Jong – vezi volumul Panait Istrati în corespondență cu scriitori străini, ediție, traduceri și note de Alexandru Talex, Editura Minerva, 1988, p. 51-53. 2 Ibidem, p. 52. 38 ■ Numărul 2 (388) / 2020