Astrologia karmică Alexandru Nicolici Cuprins 1. Astrologia karmică .................................................................... 2 Karma în funcţie de tipul zodiei natale ........................................ 3 Karma indicată de poziţia soarelui natal ....................................... 4 Karma în funcţie de ponderea planetelor în decani ........................... 5 2. Nodurile lunare ........................................................................ 6 Interpretarea nodurilor lunare în zodii ......................................... 7 Interpretarea nodurilor lunare în case .......................................... 12 3. Lilith ..................................................................................... 14 Interpretarea Lilith-ului în zodii ................................................ 15 Interpretarea Lilith-ului în case ................................................. 16 Lilith-ul în aspect cu planetele .................................................. 17 4. Planetele retrograde .................................................................. 18 Aspecte generale .................................................................. 19 5. Mercur retrograd ..................................................................... 22 Interpretarea lui Mercur retrograd în zodii .................................... 22 Interpretarea lui Mercur retrograd în case .................................... 24 6. Venus retrograd ...................................................................... 26 Interpretarea lui Venus retrograd în zodii .................................... 27 Interpretarea lui Venus retrograd în case .................................... 30 7. Marte retrograd ....................................................................... 32 Interpretarea lui Marte retrograd în zodii .................................... 32 Interpretarea lui Marte retrograd în case .................................... 34 8. Jupiter retrograd ..................................................................... 36 Interpretarea lui Jupiter retrograd în zodii .................................... 37 Interpretarea lui Jupiter retrograd în case .................................... 39 9. Saturn retrograd ...................................................................... 41 Interpretarea lui Saturn retrograd în zodii .................................... 41 Interpretarea lui Saturn retrograd în case .................................... 43 10. Influen ţa socială a planetelor retrograde mari ............................... 46 11. Uranus retrograd ................................................................... 47 Interpretarea lui Uranus retrograd în zodii .................................... 48 Interpretarea lui Uranus retrograd în case .................................... 50 12. Neptun retrograd ................................................................... 53 Interpretarea lui Neptun retrograd în zodii .................................... 53 Interpretarea lui Neptun retrograd în case .................................... 55 13. Pluton retrograd .................................................................... 57 Interpretarea lui Pluton retrograd în zodii .................................... 58 Interpretarea lui Pluton retrograd în case .................................... 60 14. Horoscopul karmic personal ..................................................... 61 1. Astrologia karmică Omul pe pământ se compune din trup, suflet şi spirit. Trupul este supus legilor eredităţii, naşterea şi moartea îl guvernează. Sufletul este supus legilor destinului pe care omul şi l-a creat singur; acest destin creat de om îl numim karmă. Spiritul omului apare într-una din vieţile sale ca o repetare a sa, împreună cu roadele vieţilor sale din trecut, din vieţile sale anterioare. Omul, prin tot ceea ce gândeşte, simte şi făptuieşte într-o întrupare depune germeni pentru destinul său viitor, al său şi al lumii în care îşi va desfăşura viitoarea viaţă pământească. Astrologia karmică evidenţiază cauzele diverselor situaţii apărute în viaţa unei entităţi. Prin conştientizarea lor omul poate să-şi perfecţioneze evoluţia actuală. Astrologia karmică are la bază fenomenul de reîncarnare, adică existenţa unui lung şir de vieţi (încarnări) în care sufletul şi spiritul omului îmbracă succesiv alte şi alte corpuri fizice, necesare misiunilor sale dintr-un anumit moment al evoluţiei individuale. Termenul care defineşte acest ciclu al reîncarnărilor unei entităţi umane este samsara . Acest lanţ al vieţilor unei entităţi umane poate include zeci de vieţi (reîncarnări) avute în diferite zone ale Geei. Numărul vieţilor unei entităţi umane într-un interval de 2000 de ani este şapte. Acestea se succed în ordine cronologică şi sunt strâns legate una de cealaltă, persoana trebuind să preia la sfârşitul fiecărei vieţi un bilanţ al realizărilor sale. Acesta va deveni capital de pornire al vieţii următoare. Pe baza lui persoana îşi modelează şi proiectează coordonatele viitoarei vieţi, alegându-şi locul, momentul naşterii, părinţii etc., în funcţie de nivelul evolutiv pe care îl posedă şi de datoriile karmice pe care le-a acumulat. Karma reprezintă acumularea consecinţelor bune şi rele, generate de faptele entităţii pe parcursul încarnărilor sale. Pentru a-şi putea alege părinţii, aceasta trebuie să caute printre persoanele cu care s-a mai întâlnit în alte vieţi şi să aleagă în aşa fel încât să-şi poată achita datoriile pe care le are faţă de aceştia, dar şi aceştia faţă de ea. Scopul acestui lung şir al încarnărilor unei entităţi umane este desăvârşirea continuă a calităţilor, corijarea defectelor pentru a putea ajunge la perfecţiune. Este necesar ca ea să treacă prin foarte multe experienţe, bune şi rele, pentru a putea învăţa tot ceea ce îi oferă existenţa în planul fizic al Geei. Fenomenul de reîncarnare este amintit în scrierile celebrului teolog Origene, care a trăit în secolul IV, în a cărui vastă operă găsim explicat, susţinut şi exemplificat cu texte din cărţile originale ale Bibliei, tot ceea ce se poate cunoaşte despre acest subiect. Origene a fost sanctificat şi ulterior anatemizat de biserica creştină. Biblia, în varianta sa originală, conţinea numeroase referiri la reîncarnare considerând-o ca pe ceva firesc. La conciliul de la Constantinopol, din anul 553, împăratul Justinian, pentru a satisface dorinţa de sanctificare a soţiei sale, Teodora, a impus clerului să cenzureze din Sfânta Scriptură orice referire la reîncarnare. Împărăteasa Teodora, care în tinereţe profesase meseria de curtezană şi acumulase o karmă ce trebuia ispăşită, a dorit să elimine conceptul de reîncarnare pentru a putea fi sanctificată. Deşi cenzura aplicată asupra variantei iniţiale a cărţilor Bibliei a continuat, totuşi mai există şi în varianta actuală, cea aprobată de Sfântul Sinod al BOR referiri la acest concept. Pentru exemplificare cităm pasajul: "Şi Ioan, care de fapt era Ilie, dar ei nu l-au cunoscut" cu referire la Sf. Ioan Botezătorul. *** Astrologia karmică se bazează pe principiul reîncarnării. Vieţile oamenilor se repetă şi se vor repeta până când va fi atinsă perfecţiunea. Horoscopul karmic dezvăluie chipul nostru adevărat, entitatea însăşi, încarnată într-un anumit moment, într-o identitate anume. O entitate care a trăit poate mii de vieţi, în timpuri şi locuri diferite şi care are predispoziţiile sale specifice, tendinţele sale specifice de a se comporta într-un anume fel, de a provoca anumite situaţii. Aceste tendinţe sunt acumulate în timp, sunt rezultatele trecutului, aşa după cum viitorul va fi rezultatul prezentului. "Cum ne năştem, aşa vom dormi", spune un vechi proverb românesc, iar Legea Karmei este tocmai eterna Lege a Cauzei şi Efectului. Nu există efecte fără o cauză anume: faptele, gândurile, sentimentele noastre, constituie cauza ce determină apariţia unei karme personale. E destinul pe care ni l-am modelat prin ceea ce am gândit, simţit, făptuit în vieţile anterioare şi pe care îl construim în continuare. 2 Poziţiile planetelor retrograde, prin dificultăţile şi obstacolele pe care le aduc, amintesc tocmai acest lucru: cândva, într-o altă viaţă, am greşit într-un anumit domeniu şi de această dată ne-am propus să reparăm greşeala. Dacă ne propunem de mai multe vieţi, fără succes, acelaşi lucru, Saturn apare retrograd. Cu cât sunt mai multe planete retrograde într-un horoscop, cu atât destinul acestei persoane e mai complex, karma sa e mai grea, dar şi şansele de evoluţie sunt mai mari. Când un horoscop nu are nici o planetă retrogradă, avem de-a face cu o persoană modestă, prudentă, care are mari dificultăţi în a înfrunta problemele reale ale existenţei. În cazul acesta, persoana şi-a propus să rezolve foarte puţin din bagajul său karmic şi în prezent va avea o viaţă relativ liniştită. Aspectele unghiulare formate de planetele retrograde au de asemenea un rol deosebit de important. Cele negative sunt indiciul repetării unor tendinţe rele până când au devenit obişnuinţă (cuadratura e considerat cel mai dur aspect, dar are şi un avantaj: constrânge Eul să acţioneze, să se schimbe); aspectele pozitive indică deprinderi bune, acumulate de-a lungul timpului. Karma în funcţie de tipul zodiei natale Astrologia chineză, cât şi cea occidentală, au în comun baza universală a elementelor. Acestea sunt în număr de patru la europeni: Pământul, Aerul, Focul şi Apa; iar la chinezi cinci: Pământul, Apa, Metalul şi Lemnul. Semnele de Apă (Racul, Scorpionul, Peştii) posedă o karmă legată de probleme afective. În vieţile anterioare, entitatea nu a fost capabilă să-şi controleze în mod satisfăcător emoţiile. De aceea a ales de această dată să "lucreze" tocmai în acest sector. Va încerca să-şi disciplineze emotivitatea, nepermiţând elementului Apă să poarte cu sine influenţele negative care-i distrug echilibrul şi să-şi pună emoţiile în slujba unei iubiri adevărate. Semnele de Foc (Berbec, Leu, Săgetător) sunt legate de karma evoluţiei Eului. Cât de amară e viaţa celor care cred că după moarte ne pierdem individualitatea! După opiniile lor, ceea ce am fost şi am iubit se pierde în neant, se volatilizează în cosmos, ori se reîntoarce în materia inertă. Entitatea, chiar dacă trece printr-o serie întreagă de transformări, nu-şi pierde nimic din caracterul său unic. Fiecare entitate va trebui în final să se descopere ca o simfonie perfectă, care nu seamănă cu nici o altă simfonie. Dar pentru a ajunge la aceasta, afirmarea Eului este o etapă absolut necesară. Aceasta este lecţia karmică a semnelor de foc. Iubirea e posibilă numai dacă entitatea există şi îi poate încălzi pe ceilalţi cu focul său interior. Focul însă poate să producă arsuri, dacă nu ţine seama de dreptul celorlalte elemente la existenţă şi calcinează pământul, evaporă apa, consumă tot aerul pentru propria sa persoană. Focul trebuie să înveţe valoarea dialogului. Prevalenţa semnelor de foc într-o temă natală, poate indica fie că entitatea nu şi-a putut rezolva suficient personalitatea în vieţile precedente, iar acum trebuie să facă acest lucru, fie tocmai contrariul (conform planetelor şi aspectelor acestora), şi anume că a permis propriului Eu să se dilate, lăsând focului libertatea de a lua dimensiunile unui incendiu devastator. Trebuie aşadar ca acum să facă o schimbare prin intermediul unei mari deschideri către ceilalţi. Semnele de Aer (Gemeni, Balanţă, Vărsător) prezintă o karmă legată de spirit. În ebraică, Rowak înseamnă vânt, dar şi suflu divin, spirit. Or, acesta suflă în ce direcţie vrea. Persoana este liberă şi flexibilă. Independenţa este geniul, dar în acelaşi timp este şi capcana acestor semne intelectuale. Nativii ce aparţin acestor semne, veşnic gata să prindă "ideile din zbor", au de făcut retuşări karmice. În vieţile precedente s-au refugiat în idei abstracte, pentru a evita responsabilităţile vieţii. Au aderat la idei false, în ciuda faptului că realitatea a dezminţit aceste idei. Defectul general al semnelor de aer este orgoliul, dispreţul suveran al realităţilor biologice. Nativii din aceste semne, terorizaţi de gândul că şi-ar putea pierde o parte din sfântul şi sacrul lor drept la libertate, au refuzat asumarea oricărei responsabilităţi în viaţa lor precedentă. Obsedaţi de teama că ar putea fi "încătuşaţi", au refuzat să se dăruiască unei opere constructive. Există şi alt gen de persoane care se încarnează în semne de aer. Acestea nu şi-au dezvoltat câtuşi de puţin agilitatea mentală, receptivitatea la problemele spiritului; de aceea acum şi-au ales ca nativitate un semn de aer, pentru a aprofunda acest comportament. Semnele de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) sunt acaparate în întregime de jocul experienţelor terestre. Ele muncesc din răsputeri, construiesc, dar făcând aceasta pierd din vedere 3 sensul spiritual al activităţii lor. Taurului îi place atât de mult munca în sine, încât uită să se mai şi întrebe ce beneficiu îi poate aduce aceasta. Fecioara se pierde în detalii, iar Capricornul ignoră sensul spiritual al puterii pe care o urmăreşte cu tenacitate. Nativii din semnele de pământ au căzut în una din aceste capcane - conform indicaţiilor din tema natală. Ei au folosit extrem de prost materia, proprietăţile terestre, bunurile lumeşti, banii, onorurile. Dar e posibil şi contrariul, şi anume ca ei să trebuiască să înveţe tocmai în acest domeniu (fapt indicat de totalitatea temei natale); după câteva vieţi pământene prea aeriene ori prea visătoare, au simţit nevoia să pună picioarele bine pe pământ. Prea eterici sau prea cerebrali şi agitaţi în viaţa precedentă, de această dată şi-au programat să-şi trăiască viaţa din plin. Karma indicată de poziţia Soarelui natal. Soarele şi Luna nu sunt niciodată retrograde. Luna simbolizează personalitatea terestră, pământească a entităţii - deci limitările acestei lumi materiale impuse fiinţei. În schimb Soarele este adevărata entitate, Eul adevărat, cu motivaţiile şi dorinţele sale. Poziţia sa într-un semn sau altul în momentul naşterii este decisă de entitate în funcţie de dorinţele sale profunde. În fiecare semn se aprofundează ori se încearcă aprofundarea unei lecţii karmice, fiecare semn aşad ar este important în procesul nostru evolutiv. Iată aceste semnificaţii după poziţia Soarelui natal: Soarele în Berbec : Persoana doreşte să îşi dezvolte propria autonomie, propriul curaj, autodeterminarea. Nativul Berbec şi-a ales ca aspect caracteristic acţiunea. El intenţionează să acţioneze personal. Soarele în Taur : Persoana are dorinţa de a poseda, de a stăpâni bunuri terestre. Nativul vrea să înţeleagă dimensiunile lumii materiale şi să se integreze în acestea (să se hrănească din ele). Soarele în G emeni : Persoana are dorinţa de a înţelege şi de a-şi dezvolta propria cunoaştere. Nativul vrea să-şi dezvolte inteligenţa. Soarele în Rac : Persoana are dorinţa de a explora domeniul legăturilor familiale şi de a medita asupra originilor vieţii. Nativul vrea să-şi dezvolte propria sensibilitate. Soarele în Leu : Persoana doreşte să înveţe cum trebuie să folosească puterea. Nativul vrea să se afirme, să fie puternic, să-i apere pe cei slabi. El intenţionează să se afirme în ochii celorlalţi. Soarele în Fecioară : Persoana are dorinţa de a înţelege şi de a analiza nu doar lumea materială, ci şi lumile vegetală şi animală. Nativul vrea să-i servească pe alţii cu precizie şi eficienţă. Soarele în Balanţă : Persoana urmăreşte instaurarea armoniei, a dreptăţii sociale. Nativul speră să aducă armonie în domeniul relaţiilor umane. Soarele în Scorpion : Persoana are dorinţa de a arde, de a curăţa tot ce este necesar pentru a pregăti o reînnoire, de a distruge pentru a reconstrui; karma sa presupune să se detaşeze de bunurile materiale. Soarele în Săgetător : Persoana are dorinţa de a transmite un mesaj spiritual, de a le aduce propriilor semeni lumină şi cunoaştere. Simte nevoia de a crea bucuria şi fericirea în jurul său. Soarele în Capricorn : Persoana are dorinţa de a învăţa ce înseamnă răbdarea, perseverenţa. Nativul vrea să-şi asume responsablităţi; el continuă să-şi urmărească obiectivele rămase nerealizate şi începute în epoci îndepărtate. Soarele în Vărsător : Persoana are dorinţa de a trăi bucuria prieteniei. Nativul vrea să comunice propria sa inspiraţie, propria sa dragoste de libertate. El doreşte să contribuie la libertatea semenilor săi. Soarele în Peşti : Persoana are dorinţa de a lichida o karmă veche prin acceptarea suferinţelor şi limitărilor de tot felul, limitări datorate obligaţiilor familiale, activităţilor profesionale rigide, bolilor, detenţiilor. *** Fiecare semn zodiacal are aşadar semnificaţia sa karmică. Racul, Fecioara, Scorpionul şi Peştii au încărcături karmice mult mai puternice decât celelalte semne. 4 Racul - pentru că nu poate uita, persoana nu se poate desprinde de viaţa precedentă în care este ancorat afectiv. Racul este sinonim cu casa IV, a căminului, familiei şi a siguranţei pe care acestea le oferă. Pentru astrologii din antichitate el reprezenta o zodie specială: "poarta de intrare a spiritelor în această lume, Eul primordial, din care s-a dezvoltat germenele vieţii pentru a evolua". Nativii din zodiile de Foc au o influenţă deosebită asupra Racului şi îl pot ajuta. Fecioara - închide un semiciclu, prima jumătate a zodiacului. Este de aceea o etapă purificatoare, în care entitatea învaţă să se anuleze pe sine în folosul altora şi în acelaşi timp să-şi ţină propriul corp fizic sub control: karma sa e legată de probleme fizice. Este însă şi o etapă a "culesului", strângându-se ceea ce a fost "semănat" în vieţile anterioare. Scorpionul - Nativul a ajuns în momentul de culme al "crizei karmice"; aflat la întâlnirea dintre cele două lumi: vizibilă şi invizibilă, se împarte veşnic între ele, e sfâşiat între cele două chemări. De aici nemulţumirea sa, angoasa sa permanentă. Scorpionul este sinonim cu casa a VIII-a, "a morţii şi renaşterii". Este un punct în care omul trebuie să "omoare" în sine unele obiceiuri, ataşamente, legături ce îi împiedică drumul ascendent. Pentru că trebuie să iasă la lumină. Peştii - reprezintă sfârşitul unui ciclu, ultima etapă în procesul de purificare a sufletelor; de aici şi necesitatea numeroaselor probe. Este semnul suferinţei eliberatoare, al sacrificiului final. Dar toate acestea pot fi evitate, pentru că Peştii sunt experţi ai fugii din faţa probelor care le sunt trimise şi tocmai aici este pericolul acestui semn mobil. Îşi reprogramează pentru viaţa viitoare karma de care nu s-au putut elibera. Această amânare-reprogramare e specifică de fapt tuturor semnelor mobile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti). Ele se pot elibera însă cu uşurinţă de propria karmă, pentru că sunt mişcarea, fluiditatea, capacitatea de adaptare. Mai dificil e cazul semnelor cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn), care au tendinţa de a-şi crea propria karmă nouă. Aceste semne iradiază energie, traduc pe plan terestru lecţiile spirituale. Combinând fluiditatea semnelor mobile cu organizarea celor fixe, pot acţiona pentru a-şi aprofunda propria lecţie karmică. Semnele fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) au cea mai grea şi mai dură karmă. Entitatea are cea mai mare cantitate de rău de care trebuie să se elibereze, dar eliberarea se face într-un mod destul de drastic, de violent. Ce e mai grav (în cazul în care apar şi pătratele), este că se observă aproape întotdeauna tendinţa de a persista acelaşi gen de eroare. Karma în funcţie de ponderea planetelor în decani Un alt factor de care trebuie să se ţină seama în interpretarea horoscopului este poziţia planetelor, a Ascendentului şi a Mijlocului Cerului în Decani. Primul decan reprezintă corpul fizic. Al doilea decan reprezintă corpul sufletesc. Al treilea decan reprezintă corpul spiritual. În funcţie de preponderenţa unuia dintre decani, putem deduce felul experienţei pe care vrea să o abordeze persoana şi obiectivele sale în actuala viaţă. Se pare că primul decan al fiecărui semn este cel mai puternic - semnificând moştenirea elementelor karmice de natură fizică. Persoanele cu multe planete, ori cuspide ale caselor în acest decan fizic, au încă enorm de mult rău de eliminat şi conţină şi în actuala viaţă să se comporte după modelul celor precedente. Primul decan se află sub semnul lui Marte, al doilea, sub cel al lui Mercur. Al doilea decan este un stadiu de tranzit şi indică modalitatea aleasă de entitate pentru a pune în practică pe plan terestru, cunoştinţele acumulate în timpul şederii în alte nivele planetare (persoana cu Uranus retrograd resimte cel mai puternic nostalgia acestor nivele ale evoluţiei). În acest decan (2), se resimt mai puţin influenţele pământene, fizice, carnale, care îşi exercită acţiunea cu aceeaşi intensitate din trecut asupra primului decan. Al treilea decan , aflat sub influenţele lui Jupiter şi Saturn, indică direcţia probabilă spre care se înaintează subiectul. Persoanele care au multe planete, sau cuspidele în marea lor majoritate la sfârşit de semn, trăiesc o perioadă de tranzit. şi-au lichidat trecutul, pot face un salt. Pentru că e vorba de maturizare, e de aşteptat ca a doua parte a vieţii lor să fie destul de deosebită. Decanul trei este activ, dinamic, orientat veşnic spre viitor, un viitor care poate însemna ieşirea din "roata încercărilor". 5 Când avem o majoritate a primului decan (multe planete, Ascendent, Mijlocul Cerului), acesta este indiciul unui spirit care e încă puţin evoluat şi are o karmă apăsătoare, ori e încă foarte tânăr. Când avem o majoritate a decanului doi, avem de-a face cu persoana care nu a ajuns la deplina stăpânire a propriilor impulsuri şi stări emoţionale. Când avem prioritatea ultimului decan, trei, persoana a învăţat să-şi stăpânească impulsurile fizice, mentale şi emoţiile şi poate să se îndrepte pe drumul spiritualităţii, căruia i se va dedica pe deplin. Care semn zodiacal este cel mai bun, cu care ne înţelegem cel mai bine? Sunt întrebări frecvente. Afinităţile cu un semn sau altul se pot deduce cu uşurinţă, dar înainte de a căuta semnul ideal, ar trebui să ţinem seama că în procesul nostru evolutiv, trecem prin fiecare semn, cunoaştem şi învăţăm din experienţele tuturor, cu calităţile şi defectele lor. "Dacă nu mă înţeleg cu zodia "x" unde greşesc? şi de ce?" Pentru că armonia există. Şi dacă nu e în noi, vina ne aparţine în exclusivitate. 2. Nodurile lunar e Elementele care ilustrează legătura între viaţa anterioară şi cea actuală sunt Nodurile Lunare. Definirea din punct de vedere astronomic a acestora este destul de simplă. Ele reprezintă punctele de intersecţie ale orbitei Lunii cu traiectoria descrisă de Geea în drumul său în jurul Soarelui. Cele două puncte de intersecţie se numesc Noduri Lunare. Ele sunt de declinaţii diferite respectiv Nord şi Sud. Luna intersectează planul orbitei Geei de două ori într-un interval de o lună. În momentul când intră în emisfera nordică punctul de intersecţie indică Nodul Nord lunar, iar când coboară în emisfera sudică punctul de intersecţie indică Nodul Sud lunar. O revoluţie completă a nodurilor lunare (revenirea Nodurilor în aceeaşi poziţie faţă de constelaţii) se produce în 18 ani şi jumătate. Ritmul mediu anual al acestei deplasări este de 20 de grade. Particularitatea mişcării nodurilor lunare este deplasarea în mişcare retrogradă, în sensul acelor de ceasornic, deci invers faţă de mişcarea directă a corpurilor cereşti. Această mişcare retrogradă este întreruptă de scurte momente de revenire la deplasarea directă. Poziţia Soarelui şi a Lunii în conjuncţie cu aceste noduri determină apariţia şi intensitatea eclipselor. Poziţia nodurilor lunare raportată la constelaţii şi exprimată în grade este întotdeauna opusă, ele aflându-se la 180 de grade unul faţă de altul. Dacă Nodul Nord este poziţionat în constelaţia Fecioarei la 16 grade şi 10 minute atunci Nodul Sud se va afla la 16 grade şi 10 minute în constelaţia Peştilor. Din acest motiv în efemeride nu este indicată decât poziţia Nodului Nord, cealaltă poziţie fiind uşor de aflat. Simbolul nodurilor lunare este reprezentat de semicercul subconştientului încadrat de două mici cercuri simbolizând cele două planuri orbitale. Nodul Nord este reprezentat prin arcuirea semicercului în sus (......), iar Nodul Sud prin arcuirea semicercului în jos (......). Semnificaţia ezoterică şi astrologică a nodurilor este extrem de importantă în înţelegerea astrologiei karmice. Despre importanţa lor au scris mulţi astrologi cu renume dintre care îi amintim doar pe Claudius Ptolemeu şi Regiomontanus. Ştiinţa ezoterică păstrată în centrele antice de iniţiere din Madras, Babylon, Teba, Heliopolis, Gondhishapur vorbeşte despre folosirea curentă a nodurilor lunare în interpretarea astrologică şi predicţiile făcute de iniţiaţi. În Chaldeea oamenii foloseau observaţia directă a fazelor Lunii şi a planetei Venus pentru a înţelege momentul prielnic în declanşarea muncilor agricole. Mitologia vechilor civilizaţii vorbeşte despre nodurile lunare sub numele de Axa Dragonului, element pe care îl întâlnim la hinduşi, asirieni şi egipteni. În Apocalipsa, tratatul de creştinism iniţiatic al Sf. Ioan, găsim o referire la acest element sub titlul de Axa vieţii. Nodul Sud lunar, supranumit şi Coada Dragonului, reprezintă elementele care definesc viaţa anterioară a persoanei şi subliniază în ce domeniu s-a comis marea greşeală din ultima viaţă. Persoana va repeta în prezent lecţiile de viaţă greşite în ultima încarnare pentru a i se oferi încă o dată şansa de a le înţelege şi însuşi corect. Nodul Sud este purtătorul unor greşeli karmice care se pot manifesta în viaţa actuală prin boli sau suferinţe. Nodul Nord, denumit şi Capul Dragonului, defineşte direcţia spre care persoana trebuie să îşi îndrepte eforturile în prezent pentru a depăşi greşelile karmice şi a merge mai departe pe un drum evolutiv. Interpretarea poziţiei Nodului Nord în raport cu zodia şi casa astrologică în care se află în tema natală a unei persoane, indică misiunea karmică pe care trebuie să o realizeze în prezent, 6 principala direcţie pe care trebuie să o urmeze în această viaţă, pentru a putea să-şi achite datoriile karmice şi să urce pe o treaptă superioară a evoluţiei sale individuale. Nodul Sud oferă date asupra bilanţului ultimei vieţi. Acesta trebuie continuat şi perfecţionat prin concentrarea eforturilor actuale asupra punctului opus, indicat de Nodul Nord. Nodul Sud reprezintă greşeala, iar Nodul Nord indică soluţia prin care poate fi rezolvată. Interpretarea Nodurilor lunare în zodii Trebuie să amintim de la început faptul că ne vom referi la poziţia Nodului Nord în zodie, subînţelegând că Nodul Sud se află în zodia opusă. Deci Nodul Nord în Berbec desemnează implicit poziţia Nodului Sud în Balanţă. Nodul Nord în Berbec: În această viaţă nativul trebuie să-şi dezvolte conştiinţa şi voinţa. Este necesar să acţioneze independent pentru a-şi realiza ţelurile prin mijloace proprii. În viaţa anterioară frica l-a împiedicat să-şi exprime personalitatea şi să îşi atingă scopurile. În prezent va trece prin situaţii diverse pentru a învăţa să renunţe la compromisuri. Trebuie să realizeze un lucru important într- un domeniu în care va întâmpina multe dificultăţi. În trecut a fost un om comod, care în situaţiile grele se retrăgea şi îi lăsa pe alţii să-i rezolve problemele. Această tendinţă se va manifesta şi în prima jumătate a vieţii actuale. Să înveţe să ia decizii individuale şi să-şi asume responsabilităţi fără a arunca vina pe alţii este ceea ce ar trebui să înveţe în prezent. În trecut nu şi-a asumat răspunderea pentru părerile şi faptele sale. A avut nevoie de un partener puternic, care să îl reprezinte şi să îl protejeze. De multe ori a făcut compromisuri pentru a găsi şi păstra un partener. A încercat să creeze armonie şi înţelegere în jurul său şi nu a ştiut să spună "nu" atunci când era necesar. Acum va trebui să refuze atunci când va simţi că acest lucru este necesar. Trebuie să-şi creeze un mod propriu de a gândi, bazat pe convingerile sale şi să transpună aceste idei în fapte şi acţiuni concrete. Persoana are o mare capacitate de adaptare care provine din dorinţa de a fi acceptată de toată lumea ca "persoană simpatică". În prezent tânjeşte după popularitatea avută în trecut, însă în viaţa actuală nu are nevoie de aşa ceva. Relaţiile excelente din viaţa anterioară îi asigură şi în prezent o situaţie privilegiată. În trecut era preocupată de rezolvarea problemelor celorlalţi. În prezent doreşte să îi împace pe toţi cei din jur, dar acest lucru este greu de făcut. Risipeşte multă energie pentru a crea un echilibru între viaţa sa personală şi legătura cu partenerul. Realizarea misiunii sale karmice este posibilă numai dacă îşi va menţine consecvent ideile şi nu va ceda în faţa presiunilor exercitate de cei din jurul său. Nu trebuie să caute recunoaşterea din partea altora, ci să dezvolte autoîncrederea, să fie împăcată cu conştiinţa sa. Dacă va învăţa să ia decizii şi îşi va menţine consecvent hotărârile, asumându-şi toate consecinţele, atunci va reuşi să-şi atingă scopul programat pentru această viaţă. Nodul Nord în Taur: Persoana are una dintre cele mai grele karme posibile. S-a născut cu un puternic semn de culpabilitate şi are o mare dorinţă de purificare. Şi-a programat să renunţe în această viaţă la goana după putere şi la patimile din trecut. În viaţa anterioară nu a avut linişte fiind veşnic nemulţumită. Firea sa pătimaşă i-a răsturnat echilibrul sufletesc şi a pus-o deseori în situaţii dificile. Setea de cunoaştere a făcut-o să înveţe şi să acumuleze foarte multe lucruri. Excelenta cunoaştere a firii oamenilor şi intuiţia au ajutat-o să obţină poziţii înalte şi să-şi atingă scopurile. I-a manipulat pe oameni în scopuri egoiste, şi-a ales relaţiile afective numai din interes, fără nici o urmă de sentiment de iubire sau afectivitate sinceră. Dorea să cunoască lucruri secrete, mistice şi îi plăceau situaţiile periculoase. Studia misterele vieţii şi întreţinea legături cu oamenii de la periferia societăţii. Este posibil să fi fost implicată în evenimente tragice. În viaţa actuală trebuie să realizeze linişte şi armonie în mediul în care trăieşte. S-a născut pentru a fi un sprijin solid pentru ceilalţi. Este necesar să-şi îndeplinească misiunea în viaţa de zi cu zi începând cu cele mai banale lucruri. Va trebui să pună în plan secundar setea de cunoaştere şi curiozitatea pentru a reuşi să păstreze stabilitatea acţiunilor sale. Tot ceea ce face este bine să se subordoneze altruismului şi bunăvoinţei. În relaţia cu partenerul să acorde sprijin solid şi să creeze o existenţă sigură familiei sale. Construirea unei vieţi ordonate este cheia pentru găsirea liniştii sufleteşti. Să-şi stăpânească şi instinctele pentru a putea lua decizii corecte. În viaţa anterioară a avut multe eşecuri şi a trebuit să o ia de multe ori de la capăt. Aceasta este cauza fricii actuale şi de aici provine teama de schimbare sau eşec. Poate să se bucure sincer numai dacă posedă un lucru şi ştie că este numai al ei. Dacă nu este atentă îşi poate manifesta tendinţa de 7 posesiune şi asupra familiei. Este atrasă în mod deosebit de pământ, natură, de aici poate acumula energie fizică şi mentală. Munca de creaţie şi legătura cu natura definesc misiunea sa pentru această viaţă. Nodul Nord în Gemeni: Persoana are o mare dorinţă de libertate şi independenţă, care îşi are originea în viaţa anterioară. A reuşit să-şi dezvolte o judecată corectă şi logică, să se manifeste cu multă siguranţă. În prezent are dificultăţi în comunicare şi îi este greu să-şi modifice părerea sau să accepte sfaturile celorlalţi. În viaţa anterioară a trăit numai după ideile şi concepţiile sale şi nu a acceptat să dea socoteală nimănui. Îi este greu să se acomodeze şi se străduieşte să aibă relaţii cât mai independente cu ceilalţi, simţindu-se incomodată în rolurile de subaltern sau executant. În trecut a beneficiat de o libertate deosebită şi nu a trebuit să-şi piardă capul cu grijile vieţii de zi cu zi. Acest lucru a făcut-o să dobândească concepţii idealiste despre viaţă. Nativul este mereu optimist, vesel şi creează în jurul său o atmosferă de simpatie şi amabilitate. Posedă un mare bagaj informaţional, deoarece rostul vieţii anterioare a fost studiul. Şi-a dobândit cunoştinţele nu doar din cărţi, dar şi din călătorii îndelungate în care a acumulat o vastă experienţă. Nu a avut probleme materiale, iar situaţia sa privilegiată i-a permis să se ocupe doar de dezvoltarea sa spirituală. Este posibil să fi fost profesor sau ghid spiritual în viaţa anterioară. Beneficiind de vaste cunoştinţe filozofice, spirituale, s-a străduit să-şi formeze o concepţie solidă. Convingerile morale au jucat un rol important în viaţa sa. Şi-a manifestat opiniile într-o manieră fanatică, ceea ce l-a făcut să nu-i mai poată observa şi înţelege pe ceilalţi. În prezent trebuie să-şi depăşească aceste carenţe şi să construiască o autocritică sănătoasă. Acest lucru este posibil prin lărgirea cunoştinţelor sale şi prin permanenta observare a celor din jur, luându-le în calcul părerile. Va trebui să-şi analizeze profund concepţiile proprii şi să fie tolerant faţă de ceilalţi. Are tendinţa de a-şi impune propria sa lege şi de a considera că el este singurul deţinător al adevărului. Trebuie să aibă multă răbdare înainte de a-şi forma o părere şi ar fi bine să renunţe la a-i mai judeca pe alţii. Lipsa simţului diplomatic şi manifestările exaltate îi pot provoca multe conflicte. Deşi doreşte să fie liber şi independent, în situaţia actuală va fi împiedicat să-şi atingă acest deziderat. Are de învăţat toleranţa mai ales faţă de cei apropiaţi: fraţi, părinţi, copii. Nodul Nord în Rac: Persoana şi-a negat originea în viaţa anterioară şi a refuzat să-şi asume obligaţii afective. S-a străduit să acţioneze cât mai impersonal, cenzurându-şi sentimentele. Timp de mai multe vieţi a ţinut sub control impulsurile şi instinctele personale. Dorea să se impună în activităţile sociale, dar era împiedicată de familie şi de originea sa. În prezent trebuie să rezolve această problemă, să-şi asume responsabilitatea afectivă. Rădăcinile şi originea sa sunt decisive în viaţa actuală şi îi creează misiunea de a-şi asuma răspunderea faţă de familie sau faţă de patria sa. Fără responsabilitate afectivă, orientată spre familie, nu îşi poate realiza sarcina karmică din această viaţă. Energia şi puterea trebuie să şi le obţină dintr-o sursă stabilă. În trecut a avut mare atracţie spre putere şi probabil a beneficiat de o carieră politică. Munca sa plină de răspundere nu i-a lăsat timp şi energie pentru a se ocupa de familie. Şi-a îndeplinit sarcina faţă de societate, dar nu a făcut nimic pentru viaţa sa afectivă sau pentru familie. S-a obişnuit cu rolul de conducător, pe care îl manifestă şi în prezent, reuşind să-i controleze pe ceilalţi. Realizarea echilibrului între profesie şi viaţa afectivă constituie unul din scopurile propuse pentru această viaţă. Trebuie să-şi orienteze energia spre familie şi spre cei apropiaţi. Îi este greu să acorde prioritate aspectelor afective, fiind tentat şi acum să se identifice cu un rol impersonal. Reacţiile afective ale celorlalţi îl deranjează şi practic nu ştie ce să facă cu ele. El crede că aceste exprimări reprezintă slăbiciuni. În prezent trebuie să se concentreze asupra legăturilor umane, să pună pe primul plan punctele de vedere afective şi să le manifeste în viaţă. Va fi în situaţii diverse pentru a putea să demonstreze aceste lucruri. În vieţile anterioare trăia după reguli stricte şi numai conform planificărilor, fără să ţină cont de necesităţile reale ale oamenilor. Chiar dacă va ajunge în prezent în funcţii înalte, îi va fi greu să le păstreze. Este posibil să fie nevoit să facă un sacrificiu sau să renunţe la ceva în favoarea familiei. Să nu alerge după recunoaşterea exterioară şi să-şi dezvolte bazele pe o siguranţă afectivă interioară. Prin faptul că va avea grijă de alţii, se va simţi mult mai puternică. Nodul Nord în Leu: Viaţa actuală reprezintă o probă continuă a voinţei pe care o are persoana. S-a născut cu misiunea de a-şi dezvolta creativitatea şi aceasta numai prin forţele proprii. Trebuie să-şi pună în aplicare gândurile pentru a putea deveni o persoană puternică şi hotărâtă. În viaţa anterioară, probabil era înconjurată de un grup de oameni care o sprijineau în rezolvarea problemelor. În prezent 8 va avea multe probleme şi va trebui să se descurce singură. În situaţiile critice nu se va putea baza decât pe forţele sale. Situaţiile prin care va trece o vor obliga să-şi dezvolte încrederea în sine şi puterea, ajungând la conducerea unui grup social. În trecut era o idealistă, iubea omenii, dar la modul estetic. Deşi avea o capacitate intelectuală deosebit de mare, nu a reuşit să depăşească nivelul teoretic al fenomenelor. Nu a avut curajul de a crea ceva de una singură. S-a simţit în siguranţă numai sub protecţia prietenilor şi fără a se gândi prea mult s-a supus părerilor şi deciziilor acestora. Sarcina actuală cere formarea unei gândiri proprii, care presupune acţiuni individuale fără a beneficia de nici un ajutor din partea altora. Trebuie să renunţe la interesele colectivului în favoarea celor personale. În prima jumătate a vieţii îşi va crea multe probleme căutând prieteni care să aibă aceleaşi idei ca şi ea. În această viaţă va găsi cu greu un partener de viaţă şi va petrece foarte mult timp singură. Deşi îi va fi greu în singurătate, va trebui să-şi dezvolte încrederea în forţele proprii. Talentul organizatoric şi dragostea faţă de oameni fac din persoană un bun conducător. Va trebui să-şi pună energia în slujba intereselor societăţii. De multe ori va constata că alţii au încredere în ea, dar aceasta nu o va scuti de necazuri. Va dori să împartă cu ceilalţi gânduri, idei şi speranţe, dar nu va avea cu cine. Trebuie să-şi menţină cu consecvenţă proiectele, chiar dacă va trebui să facă unele sacrificii. Nodul Nord în Fecioară: Persoana a suferit foarte mult în vieţile anterioare şi în prezent retrăieşte unele din vechile spaime. Îi va fi greu să scape de ideea că este într-un permanent pericol. Este posibil să fi petrecut mult timp în închisoare fiind prigonită pentru concepţii religioase sau apartenenţă la o minoritate. A văzut multă suferinţă în jurul său şi acum este foarte sensibilă la emoţii. Şi-a format dorinţa instinctivă de a ajuta oamenii, de a-i sprijini în situaţii critice. În trecut, datorită lipsei de simţ practic, nu a fost în stare să acorde un ajutor eficient şi prompt. S-a identificat total cu suferinţele celorlalţi pătimind alături de cei pe care nu a ştiut să-i ajute. În situaţii critice şi-a pierdut judecata lucidă şi nu a putut reacţiona. Acum trebui să înveţe cum să acorde un ajutor util şi concret. Cea mai importantă sarcină este analizarea sentimentelor prin prisma unei judecăţi lucide şi corecte. Deseori preia problemele celor din jur fără să sesizeze cauzele lor. A fost un prost cunoscător al firii oamenilor şi a avut multe decepţii pentru că aceştia abuzau de prea marea sa încredere. În prezent trebuie să înveţe să cunoască adevăratele intenţii ale celorlalţi, să simtă când este într-adevăr nevoie de ajutor. Ar fi bine să se detaşeze de lumea exterioară pentru a avea o viaţă liniştită şi echilibrată. Dacă ar fi mai circumspectă, bunăvoinţa sa ar fi corect înţeleasă. Sarcina sa karmică îi cere să devină utilă în viaţa celorlalţi, să-şi aleagă o profesie prin care să-i poată ajuta direct. Meseria de medic sau psiholog este foarte potrivită şi îi oferă posibilitatea de a-şi exprima capacităţile. Este posibil să-şi petreacă o parte din viaţă acordând ajutor unei persoane aflate într-o situaţie dificilă. În viaţa anterioară a fost o persoană dezordonată, nepunctuală şi a trăit într-un mod haotic. Nu obţinea rezultate bune în acţiunile sale deoarece era prea împrăştiată. În prezent trebuie să înveţe ordinea, consecvenţa şi planificarea. Ar fi bine să se ocupe mai mult cu problemele ei de sănătate şi de cele sufleteşti, deoarece acestea, în viaţa anterioară, au dus-o la ep