ISBN: 978-606-9660-28-7 Design: Mihai-Vlad Guţă Tiparul executat de: TIPOGRAFIA ARTA Cluj Editura Tribuna Str Universităţii nr. 1 Cluj-Napoca, 400091 România Tel: 0264-591.498 E-mail: redactia@revistatribuna.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României IUGA, NICOLAE Cu lanterna lui Diogene prin Facultatea de Filosofie : Bucureşti, anii '70 / Nicolae Iuga. - Cluj-Napoca : Tribuna, 2023 ISBN 978-606-9660-28-7 821.135.1 Nicolae Iuga Cu lanterna lui Diogene prin Facultatea de Filosofie București, anii ’70 — 2 0 2 3 — 7 S umar I. Atmosfera din Facultate, pe la început • 9 II. Decanul Ștefan Georgescu nu-i iubea pe artiști • 16 III. Întâmplări neobișnuite cu profesorul Petre Bieltz • 24 IV. Amintiri cu profesorii – viitori membri ai Academiei Române – Cătălin Zamfir, Mircea Flonta și Ion Ianoși • 29 V. Farsa făcută profesorului Ion Banu de către Alexandru Monciu-Sudinski • 37 VI. Cum a luat o țeapă profesorul și poetul Mihai Beniuc • 42 VII. Repetențiile lui Cezar Mititelu • 46 VIII. Participarea la Festivalul Național de Poezie Studențească, Iași 1975 • 52 IX. Lecțiile lui Cezar Mititelu • 61 X. Dosarul de urmărire de către Securitate • 70 XI. Demisii din UTC și desființarea Facultății de Filosofie • 75 XII. Arestările care au urmat • 81 XIII. Profesorul Alexandru Valentin și scriitorul Alexandru Ivasiuc • 89 8 Nicolae Iuga XIV. Urmărirea de către Securitate și urmările ei • 98 XV. Tăierea capului profesorului Tudor Bugnariu • 108 XVI. Peripețiile Profesorului Paul Popescu-Neveanu • 113 XVII. Profesorul N. Tertulian cercetat pentru venituri ilicite • 120 XVIII. Meditația transcendentală, asasinarea lect. dr. Ion Ciocan și excluderea din partid a conf. dr. Mihai Golu • 125 XIX. Profesorul Grigore Moisil, ridiculizarea care ucide • 134 XX. Profesoara Tamara Dobrin, adjuncta Elenei Ceaușescu • 141 XXI. Un profesor universitar care și-a plagiat lucrarea de licență • 148 XXII. Profesori de la Filosofie implicați în fraudarea admiterii la Drept • 153 XXIII. Întârziată vânătoare de legionari • 163 XXIV. Prof. univ. dr. Cezar Radu și un conferențiar anonimizat de la Cluj • 169 XXV. Cum am scăpat în ultimul an de exmatriculare pentru absențe • 174 XXVI. Ultima o lovitură dată capitalismului • 181 Epilog: Extrase selective din referințe despre operă • 186 Autoprezentare biobibliografică • 226 9 Cu lanterna lui Diogene prin Facultatea de Filosoţe I. A tmosferA din f AcultAte , pe lA început Cum am ajuns să urmez Facultatea de Filosofie? În liceu am avut ca profesor de biologie pe un fiu de preot orto- dox român, tatăl său fiind asasinat de horthyști în timpul războiului. Când eram prin clasa a X-a, omul mi-a adus de acasă în mod discret o carte, provenind din bibliote- ca tatălui său, o ediţie veche de Arthur Schopenhauer, o antologie din scrierile celebrului filosof intitulată Viaţa, amorul, moartea, în traducerea unui autor obscur, Constantin Pestreanu, apărută în anul 1924. Textele erau judicios selectate și citind acest volum de două sute de pagini puteai să îţi faci o reprezentare completă a sis- temului de gândire al marelui filosof, mi-am dat seama de acest lucru mai târziu, când am atacat cele trei volume ale Lumii ca voinţă și reprezentare. În biblioteca liceului am găsit Vieţile și doctrinele filosofilor de Diogene Laertios, în celebra și erudita ediţie a lui Aram Frenkian. Apoi a fost 10 Nicolae Iuga Antologia filosofică a lui Nicolae Bagdasar apărută în tim- pul războiului, în 1943. În volumul I se afla și o prezen- tare amplă și limpede a filosofiei lui Platon, însoţită de câteva zeci de pagini de texte din diferite dialoguri, iar în volumul II la fel o prezentare extinsă a lui Kant. Și am mai citit tot așa, de capul meu, Anti-Duhring a lui Engels și Caietele filosofice ale lui Lenin, fără să spun la nimeni nimic și fără să discut cu nimeni despre aceste scrieri, nici măcar spre a mă verifica dacă înţeleg bine cele citite sau nu. Apoi timp de un an de zile, pe când eram în clasa a XI-a, l-am citit pe Dostoievski în întregime. În timpul liceului am ajuns, în trei ani din patru, olim- pic de nivel național la Literatura Română, fapt care m-a propulsat pe o anumită traiectorie, mi-a orientat preocu- pările și mi-a determinat destinul ulterior. În anul școlar 1970/1971 Olimpiada de Limba și Literatura Română faza naţională s-a ţinut la București, în cursul vacanţei de primăvară. Concursul propriu-zis a avut loc într-o sin- gură zi, a trebuit să elaborăm o lucrare scrisă pentru care am avut trei sau patru ore la dispoziţie. Testul s-a derulat sălile de clasă de la prestigiosul Liceu „I. L. Caragiale” din cartierul Dorobanţi. În rest am fost plimbaţi să vi- zităm orașul, am fost duși la Teatrul de Comedie și la Universitate. La Facultatea de Filologie am asistat la un curs al lui Ovid S. Crohmălniceanu, un profesor bonom, 11 Cu lanterna lui Diogene prin Facultatea de Filosoţe cu o exprimare atentă, avea grijă să menţioneze care anume sunt contribuţiile sale personale în interpretarea operei în discuţie. Atunci mi-am permis pentru prima dată să visez că voi deveni student al acestei Universităţi. Din perioada liceului, ar mai fi un eveniment cu rele- vanță referitor la Facultatea pe care am urmat-o, Tabăra Naţională de Literatură pentru elevi de la Păușa ( judeţul Vâlcea) din vara anului 1972, tabără la care am fost no- minalizat de către Inspectoratul Școlar Județean, pe baza calității mele de olimpic, cumva ca un lucru de la sine înţeles. Tabăra era condusă, ca director administrativ, de către un machidon bătrân și original, fost rănit în răz- boi, profesor la Liceul „Gojdu”din Oradea, iar mentorul literar era profesorul și scriitorul Tudor Opriș, cel care a înfiinţat Cenaclul literar pentru elevi „Săgetătorul” și care se ocupa totodată și de revistele școlare la nivel naţional. Profesorul Tudor Opriș (1926-2015) venea din altă generaţie și, fiind cu vreo trei-zeci de ani mai în vârstă decât noi, liceenii de atunci, am putea spune că venea chiar și dintr-o altă lume a culturii române. Cu toate acestea, el se comporta camaraderește cu noi, ne permitea să fumăm în prezenţa lui și ne trata de la egal la egal. Știa prea bine că are de a face cu niște tineri cu personalitate, cu pretenţii de creatori de literatură, origi- nali, cu ciudăţenii, aere, ifose, orgolii și aroganţe pe mă- 12 Nicolae Iuga sură. Ne asculta cu răbdare de mucenic pe fiecare atunci când ne citeam stângăciile poetice, ne sugera delicat ce anume îmbunătăţiri putem să facem, iar când cineva ve- nea la el cu ceva izbutit, pe acela îl încuraja, lăudându-l peste măsură. Acolo, în acea tabără, am întâlnit pe unii cu care mă știam deja de la olimpiadele naţionale și în plus m-am cunoscut și cu câţiva dintre viitorii colegi de facultate. Acolo toţi scriau poezie. S-a întâmplat însă ca unii care păreau poeţi foarte promiţători să se piardă pe parcurs pentru cauza poeziei și să se afirme în alte domenii, după cum tot de acolo, dintre cei care au trecut atunci prin Tabăra de la Păușa, unii aveau să iasă scriitori de primă mărime ai literaturii române. Nu am dat admitere din manualul de filosofie de liceu, redactat într-un stil pro- pagandistic care nu îmi plăcea deloc, ci am ales Secția Pedagogie, la care în loc de Filosofie se dădea examen de admitere din Literatura română. Am dat admiterea la Facultate în iulie 1973, într-un București cu zile toride și aer îmbâcsit, greu de respirat. Facultatea de Filosofie se afla pe atunci în același loc cu Dreptul, în clădirea de lângă Operă, construcție ridica- tă în perioada interbelică, o imitație micșorată la scară după Palatul Națiunilor Unite de la Geneva, Dreptul la parter și etajul întâi, iar Filosofia mai sus, la etajele doi 13 Cu lanterna lui Diogene prin Facultatea de Filosoţe și trei. Târziu, la câteva decenii după terminarea facul- tății, am glumit pe tema asta cu Adrian Severin. Fostul ministru a terminat Dreptul în 1978, ca șef de promoție și, când ne-am întâlnit undeva la o recepție diplomatică, mi-a zis că îi par cunoscut. Da, i-am răspuns, eu am ter- minat Filosofia tot în 1978, noi cei de la Filosofie eram cu un etaj mai sus decât voi, cei de la Drept. „Vă referiți desigur la clădire?” m-a întrebat. „Nu numai”, a fost răs- punsul meu. În Facultatea de Filosofie se simțea atunci o anumită situație spirituală a timpului, cum ar fi spus Karl Jaspers. Era la puţină vreme după deschiderea de la sfârșitul anilor șaizeci, o deschidere ale cărei consecinţe riscau să scape de sub controlul autorităţilor comuniste și care de aceea trebuia îngustată și înăbușită. Pe la sfârșitul anilor șaizeci a reapărut în limba română Kant și a apărut Hegel, s-a tradus masiv din literaturile occidentale și din filosofia existenţialistă. Fondul zis “documentar” al Bibliotecii Facultăţii de Filosofie, care de fapt conţinea cărţile și revistele interzise, a fost din nou accesibil în baza unei simple adeverinţe, literatura interbelică era recuperată cu frenezie, chiar la propriu, de la chioșcurile de colectare deșeurilor de hârtie. Circulau pe sub mână, practic fără să se știe de unde, cărţi de dată recentă în limba france- ză. Intelectualii din perioada interbelică, supravieţuitori 14 Nicolae Iuga ai pușcăriilor comuniste, au fost amnistiaţi, reabilitaţi și reintegraţi în viaţa culturală, unora li s-a permis chiar să revină ca profesori la Universitate. Apoi au fost tineri absolvenţi, e drept fii de nomenclaturiști sau măcar gi- neri de ofiţeri de Securitate, care au fost trimiși la stu- dii în străinătate, în Occident și SUA, și care au revenit în ţară ca asistenţi universitari cu concepţiile de acolo. Era o atmosferă poliglotă și cosmopolită, Facultatea de Filosofie de la București se sincroniza discret cu cele din străinătate. Au fost date câteva promoţii excelente, cu vârfuri precum: Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, A.I. Brumaru, Ion Bălin, C.V. Tudor, Cezar Mititelu, I. Candiescu, Al. Monciu-Sudinski, Lazăr Vlăsceanu, Dan Potolea, Carolina Ilinca, Vasile Morar, Toma Roman și alţii, mulţi alţii. Lucrurile au început să degenereze după ce- lebra vizită a lui Ceaușescu în China și, mai vizibil, după Congresul PCR din 1974. A început strângerea șuru- bului. Practic eu am prins, între 1974 – 1978, perioada de agonie și sfârșitul acestei Facultăţi. În primăvara anu- lui 1977 a fost acţiunea condusă de Paul Goma, iar vara anului următor generalul Pacepa a fugit în Occident. Atmosfera devenise apăsătoare. Un grup de studenţi care purtau serile în Cămin discuţii pe teme pur filosofice, grup din care făceam și eu parte, a fost luat la ochi de 15 Cu lanterna lui Diogene prin Facultatea de Filosoţe Securitate și dizolvat, cu ameninţări dure. Regretatul Cezar Mititelu (considerat mentorul) a fost arestat, iar alţii: D.Necșuliu, Vladimir Teișanu, Viorel Horj au fost exmatriculaţi. Facultatea de Filosofie de la București, singura facultate propriu-zisă de acest fel din ţară, a fost desfiinţată în toamna anului 1977, fiind transformată în- tr-o Secţie a Facultăţii de Istorie. Doi-trei ani mai târziu, vârfurile intelectualităţii românești au început să fie per- secutate metodic, în contextul afacerii numită “medita- ţia transcendentală”, asupra căreia voi reveni. 16 Nicolae Iuga II. d ecAnul Ș tefAn G eorGescu nu - i iubeA pe ArtiȘti Era un bărbat scund, gras și negricios, părea clar un om de omenie, vorbea calm, cordial și în particular indu- cea un sentiment de afecțiune sinceră față de studenți, deși nu-i tutuia niciodată. Muscelean, absolvent al ce- lebrei Școli Normale „Carol I” din Câmpulung, apoi la București discipol al lui Anton Dumitriu și Mihai Ralea. Ajuns cadru didactic la Facultatea de Filosofie în 1954, Partidul l-a rotit prin toate funcțiile de conducere din Universitate, prodecan la Filosofie, prodecan la Drept, prorector și mai la urmă decan la Filosofie (1972-1976). Ștefan Georgescu a ajuns decan în urma unei întâmplări nu lipsite de un anume haz filosofic. Admiterea era or- ganizată în timpul verii, când studenții erau plecați în vacanță, căminele erau goale și camerele golite, numai paturi și saltele murdare, lenjeria fiind luată de către ad- ministrația căminelor, ca „să nu se fure”. Candidații din 17 Cu lanterna lui Diogene prin Facultatea de Filosoţe provincie care, pe perioada admiterii ar fi vrut să doar- mă în cămin, primeau camere cu saltele goale dar, după câteva zile, în schimbul unui mic șperț, te puteai aranja și de o pătură, un cearceaf și o față de pernă, eu însumi fiind unul dintre cei care s-au aflat în această situație. O doamnă cu ifose, care a venit să stea în București cu fetița ei pe perioada admiterii din vara anului 1972, s-a dus la Decanatul Facultății de Filosofie pusă pe arțag. Decan era Alexandru Valentin și reproșurile făcute de către cucoană pe un ton mahalagesc, că „nu le asigură condiții de cazare” la candidați, au avut loc în public, pe holul Facultății. Decanul, care era ocupat și cu alte probleme mai importante, i-a zis calm că Facultatea nu are obligații față de candidați ci numai față de studenți, că dumneaei dacă nu este mulțumită, nu are decât să se ducă cu fata la hotel. Sau (a mai adăugat decanul visător și imprudent), dacă există cineva care nu are bani de hotel și are totuși vreo legătură cu Filosofia, uite ar putea să doarmă și aici pe o bancă în parcul din apropiere, că a mai fost unul în antichitate, care nu a avut casă și a dormit într-un bu- toi, dar a ajuns un mare filosof. Cucoana noastră era însă una parfumată și înțepată, evident neștiutoare de filoso- fie dar cu pile pe la ceva ștabi importanți din București și, la gândul că a fost trimisă să doarmă într-un butoi, i s-a făcut rău. În consecință s-a dus la Minister și a făcut 18 Nicolae Iuga tărăboi, că ce a vrut să zică decanul de la Filosofie, cum adică să doarmă dânsa într-un butoi etc. Peste câteva zile Alexandru Valentin și-a dat demisia, iar în locul lui a fost numit Ștefan Georgescu. Noul decan avea un stil propriu în a-i îndemna pe stu- denții de la Filosofie să se țină de Filosofie și nu de altceva. Îi lua deoparte pe cei care făceau dovada că au anumite talente și preocupări, pe cei care cochetau cu poezia sau cu muzica de exemplu, și purta cu ei o discuție priete- nească între patru ochi. Am aflat despre conținutul aces- tor discuții de la câțiva colegi mai mari, apoi mi-a venit și mie rândul, prin luna noiembrie 1974. Ce s-a întâmplat de fapt? În toamna acelui an a avut loc Congresul al XI- lea al PCR. Lucrările Congresului ca atare au fost pre- cedate și pregătite de o mare forfotă demagogică. Între altele, Universitatea din București a scos o revistă consa- crată evenimentului. Nu mai știu cum se numea revis- ta, dar ni s-a cerut la mai mulți studenți cunoscuți „cu preocupări literare” să dăm texte, pe cât posibil poezie patriotică. Eu am dat o scurtă poezie de două strofe care, după ce a fost „îmbunătățită” de activiștii culturali de la ASC pe Universitate, a fost publicată taman în pagina întâi, singura poezie din pagina întâi de altfel. Urmarea a fost că am fost privit o vreme mai atent de către une- le cadre didactice. Unii mi-au propus insistent să intru 19 Cu lanterna lui Diogene prin Facultatea de Filosoţe în PCR, ceea ce am și făcut pe parcursul anului respec- tiv. Alții mă studiau să vadă dacă se află cineva în spatele meu, sau de ce scriu poezie de acest fel, din naivitate sau dintr-o cinică dorință de carierism. Într-o zi secretara șefă a Facultății mă caută la curs și, cu un aer misterios, spune că sunt chemat la tovarășul decan. Biroul Decanatului era unul mobilat somptuos, cu un mobilier asemănător cu cel din vechile case boiereș- ti. Tov. decan Georgescu a fost foarte amabil, a părăsit masa de birou și a stat la aceeași masă cu nime, m-a între- bat dacă nu doresc o cafea și m-a servit din țigările lui. După câteva fraze de circumstanță, a intrat în subiect. Mi-a zis că știe despre mine că sunt un tânăr talentat, că am fost olimpic de nivel național la Română și că scriu poezie foarte bine. Apoi, fără grabă, mi-a dat o se- rie de sfaturi părintești și prietenești totodată. Mi-a zis că știe ce se întâmplă în general cu tinerii de condiția mea. Frecventează cenaclurile literare și restaurantele unde se întâlnesc scriitori consacrați, apoi serile, dacă le mai rămâne puțin timp, citesc reviste literare și scriu și ei poezii. Dar nu se formează temeinic în nici unul dintre cele două domenii, literatură sau filosofie, ci se aleg cel mult cu o vagă și superficială cultură revuistică. Apoi cei mai mulți se ratează în ambele domenii. Părerea lui este că, aceia care am ales Filosofia, să ne conscrăm toți acești 20 Nicolae Iuga ani exclusiv studierii Filosofiei. Avem timp la dispoziție, avem ocazia să învățăm sub îndrumarea unor cadre di- dactice foarte bine pregătite. Să ne consacrăm câțiva ani studierii unor filosofi mari, clasici ai filosofiei universale. În acest fel vom ajunge să fim pregătiți temeinic în do- meniul Filosofiei. Apoi, după ce vom termina Facultatea de Filosofie, dacă avem într-adevăr talent literar, atunci sigur acesta se va manifesta, atunci vom putea să-i dăm drumul, să-l lăsăm să se manifeste, pentru că așa va fi mai bine, vom avea deja o bază filosofică solidă, fără de care nu poți să ajungi un scriitor mare. Am băut cafeaua care între timp s-a răcit, i-am promis că voi reflecta serios la cele spuse, și mi-am cerut permisiunea să mă retrag. În sinea mea, i-am dat dreptate. Urmarea a fost că iar- na anului 1974-1975, timp de mai multe luni, mi-am făcut un program riguros și l-am abordat cu o ambiție ieșită din comun pe filosoful Immanuel Kant. În fiecare zi, la ora 9 seara mă așezam la o masă în sala de lectură de la cămin, cu caietul de notițe, o cafea și Critica rațiunii pure în față și mă ridicam întotdeauna la oră fixă, la 1 după miezul nopții. Nu am mai scris poezii, pentru că nu mai aveam timp. Primele vreo zece zile mi s-a părut mai greu, după care lucrurile au mers de la sine. Am ci- tit celebra carte cu pixul în mână, frază cu frază, și am adunat mai multe zeci de pagini de conspecte. Nu pot