Filon Verca PARA Ş UTA Ţ I ÎN ROMÂNIA VÂNDUT Ă Editura Marineasa Timi ş oara, 2000 2 © Filon Verca ISBN 973-9485-75-8 3 Volumul de fa ţă reproduce textul ap ă rut la Editura Carpa ţ ii - Traian Popescu, Madrid, 1987. Fiind vorba de o carte-document, nu ne-am permis s ă intervenim în corpul s ă u, chiar dac ă la unele opinii ale autorului nu subscriem. R ă mâne îns ă experien ţ a terifiant ă pe care dl. Verca a tr ă it-o ş i care merit ă (chiar avem datoria) s ă o facem cunoscut ă Editorul 4 MÉMOIRES DE GUERRE Par sir W. Churchill VIII AU CRAYON BLEU, SUR UNE FEUILLE DE PAPIER, STALINE ET CHURCHILL DÉCIDENT DU SORT DES BALKANS .................................................................................................................... Dés le début de la réunion, je jugeai que le moment était venu d’agir. C’est pourquoi je déclarai: «Réglons nos affaires des Balkans. Evitons de nous heurter pour des questions qui n’ent valent pas la peine. En ce qui concerne la Grande- Bretagne et la Russie, que diriez-vous d’une prédominance de 90% en Roumanie pour vous, d’une prédominance de 90% en Gréce pour nous et de l’egalité, 50% à 50% en Yougoslavie?». Pendant que l’ont traduisait mes paroles, j’ecrivis sur une demi-feuille de papier: ROUMANIE Russie 90% Les autres 10% GRÉCE Grande-Bretagne 90% Russie 10% YOUGOSLAVIE: 50-50% HONGRIE: 50-50% BULGARIE: Russie 75% Les autre 25% Je poussai le papier devant Staline. Il y eut un léger temps d’arrêt. Puis il prit son crayon bleu, y traça un gros trait en manière d’approbation et nous le rendit. Tout fut reglé en moins de temps qu’il ne faut pour l’écrire. Il y eut ensuite un long silence. Le papier rayé de bleu demeurait au centre de la table. Je dis finalement: «Ne trouvera-t-on pas un peu cynique que nous ayons l’air d’avoir reglé ces problèmes don’t dépend le sort de millions d’êtres d’une façon aussi cavalière? Brulons ce papier». «Non, gardez-le» dit Staline. Le peuple roumain n’oubliera pas. 5 INTRODUCERE Cred necesar de a plasa expunerea acestor momente tr ă ite în cadrul unui întreg istoric, începând cu data de 23 august 1944. Coinciden ţă întâmpl ă toare sau sincronizare sortit ă a evenimentelor? N-a ş putea preciza... Dar faptele sunt izbitoare. În ziua când ţ ara a fost predat ă ru ş ilor, o soart ă echivalent ă ne fusese h ă r ă zit ă ş i nou ă , cei din lag ă rele de exterminare, mai rapid ă îns ă , radical ă Ţ ara îngenuncheat ă prin tr ă dare, nu mai exista nici o for ţă s ă se opun ă bol ş eviz ă rii totale. Numai legionarii de peste hotare care, de ş i prizonieri ai Germaniei, mai erau disponibili ş i deci ş i s ă reia steagul c ă zut ş i s ă trezeasc ă din nou con ş tiin ţ a româneasc ă Pentru a evita, probabil, complica ţ ii de ultima or ă , s-a hot ă rât, în sferele «umanitare» ale Alia ţ ilor, eliminarea imediat ă a ultimului bastion de rezisten ţă româneasc ă . Astfel, concomitent cu ac ţ iunea din ţ ar ă , o alt ă ac ţ iune - a Alia ţ ilor - trebuia s ă bombardeze bar ă cile din Buchenwald, sec ţ ia Fichtenheim, unde se g ă seau peste 400 de legionari, ce nu ş tiau ce-i a ş teapt ă Printre ei ş i autorul acestor amintiri... Dar mâna lui Dumnezeu ne-a sc ă pat de la un masacru sigur! Avioanele «Liberator» trebuiau s ă efectueze un bombardament «covor». Bombele s ă cad ă foarte aproape una de alta, s ă are, metru p ă trat cu metru p ă trat, tot ce întâlneau în perimetrul fixat cu grij ă , de avioanele de recunoa ş tere. Bombele au c ă zut cum fusese prev ă zut. Dar au atins p ă mântul cu câteva frac ţ iuni de secund ă mai târziu, într-o p ă dure, abia la 200 de metri mai departe de unde eram noi, r ă zând to ţ i copacii ş i r ă scolind adânc huma. Cum de-am sc ă pat, nu ş tim. S ă fi fost calculele inginerilor, viteza vântului, viteza de accelerare a bombelor în c ă dere?...Sau mâna lui Dumnezeu, care nu s-a îndurat s ă ne lase prad ă sor ţ ii, dup ă atâta fr ă mânt ş i suferin ţă ?... De aceea, cu umilin ţă , m ă rturisesc cele întâmplate. Închin aceste amintiri mamei mele, ş i tuturor mamelor care au îndurat ca ea, ofrand ă pilduitoare adus ă Neamului lor. Lui Spiru Bl ă naru, Comandor Dom ăş neanu, eroii de pe Semenic, camarazilor lor, un ultim salut. 6 PRIZONIERI ÎN LAG Ă RUL DE CONCENTRARE BUCHENWALD- FICHTENHEIM. ATACUL AERIAN ANGLO-AMERICAN - 23 AUGUST 1944 Un amiaz cald, senin! Ziua de 23 august 1944. Ca în fiecare zi, stoluri, stoluri, câte trei. Câte ş ase, avioanele «aliate» zboar ă peste vârful ce ad ă poste ş te «C ă minul dintre brazi», cum s-ar zice în limba noastr ă , o sec ţ ie a lag ă rului din Buchenwald, Fichtenheim. Era ora schimbului, lucram în serii de 2x6 ore la atelierul de reparat aparate optice. În costum de baie, baie de soare, bineîn ţ eles, de ţ inu ţ ii, «OASPE Ţ I DE ONOARE ai Marelui Reich», î ş i prelungeau odihna. Întins pe spate, cu ochii spre cer, priveam solii ce vor sem ă na moartea pe undeva, mai departe de noi. În frunte, un «liberator» uria ş , un bulg ă r de lumin ă . La câteva sute de metri, câte trei în linie, urmând apoi la alte sute de metri, grupe f ă r ă num ă r. Erau parc ă un joc de artificii, inofensive pentru noi, pentru cei 60.000 de de ţ inu ţ i, ad ă posti ţ i de p ă dure. Deodat ă o dâr ă lung ă de foc fulger ă zarea ş i, în clipa urm ă toare, p ă mântul se cutremur ă . Un vuiet sinistru, apoi lemne, pietre, p ă mânt plou ă peste noi. Un fag pe aproape m ă înfr ăţ e ş te. Îi prind mijlocul ş i-l strâng s ă m ă pierd în el. În jurul meu ţ ipete. Un alt vuiet, mai din afunduri, coboar ă noaptea peste lume. Era ora 12 f ă r ă zece minute, seninul de adineaori dispare f ă r ă pic de urm ă . Printre bubuituri o voce r ă sun ă : «Toat ă lumea în bar ă ci». La ad ă post de schije ş i pietre care cad ca ploaia. În câmp descoperit e ş ti la discre ţ ia atâtor riscuri, în bar ă ci doar bombele c ă zute aproape te lichideaz ă . În momentul acela nimeni nu mai ra ţ ioneaz ă , instinctul hot ă r ăş te, cu legile lui. M ă desprind cu greu de trunchiul frate ş i, dup ă voce, g ă sesc intrarea. Pip ă ind coridorul, dau în sala mare-atelier ş i-mi g ă sesc ad ă post sub masa grea de stejar, tejgheaua de lucru, groas ă de 6/7 cm. Din nou un cutremur ce zguduie baraca. Pere ţ ii cad pe rând, sufla ţ i de presiune, zvârli ţ i ca ni ş te juc ă rii la mare distan ţă . Inima îmi bate puternic. Gândul sfâr ş itului mi se strecoar ă încet în suflet, f ă r ă revolt ă . O cald ă 7 resemnare îmi îmbrac ă toat ă fiin ţ a. A ş teptam ultima lovitur ă ş i nu m ă mai gândeam la nimeni. Trebuia s ă sfâr ş easc ă odat ă ! A mai întârziat traiul din firimituri. Gândul se pierde în noaptea de cump ă n ă , când via ţ a atârn ă de un fir abia vizibil. Luna albea chipurile. Încercui ţ i de solda ţ i cu mitraliere, ce ne ţ inteau trupurile, a ş teptam sfâr ş itul care întârzia...Deodat ă tonul «Sfintei tinere ţ e legionare» r ă sun ă . Era semnalul de foc pentru tr ă g ă tori. Era ultima rug ă ciune, ultimul strig ă t pentru via ţă , înainte de a ne stinge...Au urlat la noi, dar n-au tras. Eram 193 de “nebuni”! I-a încremenit hot ă rârea noastr ă de moarte. Glasurile noastre, înfr ăţ ite într-unul singur, c ă utau cerul în ultim ă ofrand ă . Desprin ş i de trup, în voluptatea d ă ruirii, mul ţ imea sufletelor a devenit fluid ă . Cele mai tari au dominat clipa, ridicând pe cele mai ş ubrede. Nu era un moment de sl ă biciune! Ceasul din urm ă aprinde ce-a mai r ă mas bun în om, îl înal ţă pe treapta virtu ţ ii ş i-l ofer ă jertfei în efort sublim. Un nou cutremur doboar ă ş i ultimul înveli ş , l ă sându-ne îngropa ţ i în ceea ce a fost, câteva clipe înainte, ad ă post. Mi-era team ă s ă mi ş c. Prelungeam n ă dejdea c ă mai sunt întreg. Din d ă râm ă turi nu puteam scoate decât buc ăţ i de lemne, de pietre ş i carne. Pip ă i corpul de la cap la vale ş i nu- mi vine a crede c ă înc ă mai sunt teaf ă r. Mi ş c încet. Toate «piesele» - zic - r ă spund la comand ă . Nouri de fum ce îngro ş au întunericul ne acoper ă , ne sufoc ă . Foc pe aproape ş i noi prin ş i între scânduri. Familiile camarazilor no ş tri, care erau separate de noi prin gard de sârm ă aveau un ad ă post, s ă pat în p ă mânt ş i acoperit de un strat gros de moloz ş i pietre. Baraca noastr ă era la câ ţ iva metri. Cineva strig ă din ruine la cei ce vor mai auzi, s ă ias ă ş i s ă ajung ă la acest ad ă post. De aproape doi ani de când eram aici, cuno ş team fiecare metru p ă trat, dar poate mai mult instinctul m-a orientat spre locul de salvare. Nu era prea mare. Abia s ă cuprind ă 10-15 persoane. Era plin! M ă proptesc într-un ungher, s ă prind cât mai pu ţ in loc. Gemete surde, întret ă iat de zgomotul de afar ă Se aprinde o lumânare. Un spectacol sinistru mi se deschide ochilor. Corpuri pline de sânge, îngr ă m ă dite la întâmplare, strig ă te de ajutor ce cheam ă doctorul sau un camarad. Nu ş tiu cât sunt de r ă ni ţ i. Gândul c ă ar mai putea fi salva ţ i le da speran ţă ş i glas de rug ă . Dar eu ce caut aici printre femei, copii ş i muribunzi? R ă mân singur f ă r ă r ă spuns, f ă r ă reac ţ ie. S ă ies în ploaia de foc ş i moarte - în câteva clipe voi fi ca ei - s ă m ă ascund sub ei?! Doctorul Ighi ş an, la flac ă ra pal ă a lumân ă rii, leag ă r ă nile, împarte n ă dejde la cei ce îndoiala face ravagii. 8 În acel moment, un urlet de afar ă m ă treze ş te, m ă scoate din buim ă ceal ă ş i...«Avem camarazi r ă ni ţ i. Cei întregi s ă vin ă s ă -i strângem, c ă -i arde focul!» Am binecuvântat vocea ş i, f ă r ă s ă mai cuget, m ă anun ţ c ă ies. Un alt camarad m ă urmeaz ă . Eram descul ţ i, în chilo ţ i de baie, cum ne-a apucat începutul pr ă p ă dului. Afar ă se mai luminase oleac ă . Vuietul continua la intervale, înso ţ it de rafale scurte de mitraliere. Drumul ce ducea de la atelier spre b ă r ă cile de locuit era acum numai moloz în gr ă mezi ş i tot ce p ă mântul a putut împro ş ca. T ă lpile moi nu rezist ă greut ăţ ii corpului. Simt dureri vii ş i sângele cum curge la fiecare pas...Sar de durere ş i cad mai dur. Bar ă cile de locuit au fost transformate în d ă râm ă turi. A mea a fost atins ă de o bomb ă în plin ş i în locul ei o gaur ă de 6-7 metri adâncime ş i un diametru tot pe-atâta c ă sca larg gura. Oi mai g ă si o hain ă s ă pun pe mine, m ă întreb într-o doar ă . Dar timpul nu mai era pentru întreb ă ri. Cu trei camarazi întâlni ţ i la întâmplare, form ă m echipa, în c ă utare de r ă ni ţ i. Spectacol de apocalips! Lâng ă poarta lag ă rului, Popa Zaharia Duhul, Dumnezeu s ă -l ierte, î ş i doarme somnul ultim. F ă r ă durere, pe chip i-a r ă mas zâmbetul senin, de împ ă care, de lini ş te. Mai al ă turi, inginerul Ion Graur din Gala ţ i, întreg, dar adormit pe veci. Mai greu de v ă zut, farmacistul Ion Voinea din Giurgiu, atins de un obiect tare, în plin, nu mai avea decât o jum ă tate de craniu, golit de creieri. L-am cunoscut la Sofia, primul camarad întâlnit dup ă refugiul din ţ ar ă . Am locuit cu el ş i cu avocatul Costic ă C ă lin, prieteni nedesp ă r ţ i ţ i, împreun ă cu Costic ă Opri ş an, tân ă r cu chip de fecioar ă pur ă . Am stat cu ei dou ă luni ş i apoi am parcurs drumul împreun ă , pân ă la Rostock, în plin ă iarn ă , înghesui ţ i în vagoane de vite. Un gol mi-a cuprins sufletul. Câteva minute înainte, vorbeam cu ei, acum...tragic sfâr ş it, f ă r ă putin ţă de r ă spuns. În drumul din fa ţ a lag ă rului erau câ ţ iva r ă ni ţ i, sco ş i din d ă râm ă turi. Camarazii îi transportau, cum puteau, spre spitalul lag ă rului. Ne oprim în fa ţ a unuia dintre ei, care era mai grav r ă nit, întrucât nimeni nu-l mai recunoa ş te. Fa ţ a îi era sc ă ldat ă în sânge, hainele ro ş ii. Punem p ă tura jos ş i-l a ş ternem cum putem. Prindem cele patru col ţ uri ş i îl coborâm spre spital. Ne oprim din când în când, rotind ochii în jur. Buc ăţ i de carne, mâini, picioare atârnau de crengi, cadavre sem ă nate pe drum...Moarte, numai moarte, ce-a r ă v ăş it într-un crud m ă cel mii ş i mii de nec ă ji ţ i. Opt mii de mor ţ i au fost num ă ra ţ i din cei ş aizeci de mii de g ă zdui ţ i, în tot lag ă rul. Mai departe întâlnim al ţ i camarazi ce transportau ş i ei r ă ni ţ i ş i-i întrebam de cei pleca ţ i 9 din ast ă lume. «A murit fratele lui Papanace», ne r ă spunde unul. Apoi primarul din Giurgiu, Costic ă C ă lin, ş i el grav r ă nit, auzind c ă Nelu, prietenul lui nedesp ă r ţ it, cum îi spunea el lui Ionel Voinea, a murit, n-a mai putut supravie ţ ui. A murit ş i el, s ă fac ă drumul mereu împreun ă . Ultimele lui cuvinte au fost pentru Nelu ş i spaima îi cuprinsese toat ă fiin ţ a. În câteva minute, pe când era transportat spre spital a încetat din via ţă . A renun ţ at s ă mai tr ă iasc ă . Îi cuno ş team prea bine pe amândoi ş i moartea lor m-a zguduit profund. Din clip ă în clip ă , pr ă p ă dul face noi victime. Fiecare dintre noi purt ă m pe umeri o cruce. La întoarcere întâlnim al ţ ii, transportând în p ă turi camarazi r ă ni ţ i. Ş irul e lung. Pe nea Vic ă Negulescu, primarul Oborului, ghemuit într-o p ă tur ă , amestecat cu sânge ş i p ă mânt, îl duceau la vale. Dumnezeu s-a îndurat s ă -l scape, prelungindu-i calvarul. Deodat ă parc ă înceteaz ă focul. Încep s ă ias ă cei întregi, mira ţ i singuri de a fi supravie ţ uit potopului. M ă gândesc acum s ă scormonesc printre ruine, acolo unde am s ă l ăş luit doi ani de zile, de voi mai g ă si ceva din lucrurile personale, s ă dau de-o hain ă , c ă tremuram de frig ca varga. Sub ni ş te grinzi ş i c ă r ă mizi, dau în sfâr ş it de ce a fost dulapul meu. Scot cu greu o hain ă ş i m ă gr ă besc la «apel». Apelul era sacru, nimeni nu-i putea contesta ra ţ iunea. Azi mai pu ţ ini vor r ă spunde la num ă r. Majorul Masoski va trebui s ă r ă spund ă pentru cei ce lipsesc ş i se va înfuria, poate, mai pu ţ in, c ă iar ăş i, «stimmt nicht» ca alt ă dat ă . «Oaspe ţ ii» ce nu în ţ eleg s ă fie prea punctuali la apelul «gazdelor». Nu! Nu corespunde num ă rul. Dintre noi lipsesc mul ţ i ş i dintre ei, unii nu mai vin, nu vor mai veni niciodat ă . Cinci mor ţ i ş i de cinci ori pe atâ ţ ia r ă ni ţ i. Acum apelul nu se mai face în lag ă r, ci afar ă , într-o p ă durice. Peste drum ai putea spune chiar în câmp liber, dac ă limitele lag ă rului mare nu ş i-ar m ă rgini undeva, departe, rostul. Privesc gardul de sârm ă care mi-a împuns carnea «prietene ş te» timp de dou ă zeci de luni, întins p ă mântului, n-a mai r ă mas nimic acum din el. Gândul m ă poart ă din nou cu luni în urm ă . Camaradul Gigi B ă dulescu, fiul generalului cu acela ş i nume, ros de tuberculoz ă , s-a stins în lag ă r. L-am plâns în legea noastr ă ş i i-am înso ţ it pân ă la poart ă trupul chinuit. Aici doar sicriul avea dreptul la libertate. Colonelul Piester, ş eful lag ă rului, ne-a avertizat, de altfel, c ă de aici numai a ş a se iese. Doctorul Andrei î ş i tânguie durerea, ros de aceea ş i boal ă . Drama î ş i ţ ese voalul f ă r ă oprire. 10 Dar eliberarea noastr ă n-a ie ş it pe poarta drumului din urm ă . La cap ă t de isp ăş ire, au c ă zut sârmele ş i le-am c ă lcat în picioare. Cu ce pre ţ ? În locul por ţ ii, o groap ă adânc ă marcheaz ă locul de paz ă . O bomb ă a c ă zut drept pe santinel ă în momentul în care se preg ă tea s ă descarce arma în primii ce încercau s ă fug ă din fa ţ a mor ţ ii. Doctorul Apostolescu era printre cei sc ă pa ţ i ca prin minune. Infirmeria se g ă sea în spatele locului de gard ă ş i alt ă ie ş ire, în fa ţ a sfâr ş itului, nu era decât poarta str ă juit ă . Nemaia-vând «c ă min», am r ă mas în câmp. Vremea ţ inea cu noi, se men ţ inea senin ă Dintre d ă râm ă turi fiecare î ş i caut ă un a ş ternut. O saltea, o p ă tur ă , ş i reform ă m grupul în spa ţ iul p ă durii din fa ţă . Refacem lag ă rul din buc ăţ ele. Vom r ă mâne oare mai departe «oaspe ţ i»? Un nou c ă min printre al ţ i brazi? Ca un fulger, vestea capitul ă rii României se r ă spânde ş te printre noi. Era 23 august 1944. Lovitura din ţ ar ă a fost dat ă în aceea ş i zi cu încercarea de a fi lichida ţ i. R ă zboiul î ş i întoarce ultimele pagini. Vestea ne-a cufundat în necunoscut. Ce-o mai veni acum? Încotro ne-o mai duce soarta? Se d ă râm ă pe rând ceea ce ieri a fost construc ţ ie nou ă sau simulacru de reînnoire? O poft ă de revan şă a înlocuit menirea ini ţ ial ă , revan ş a primului r ă zboi pierdut. Noaptea a trecut stând la sfat. Doar alarma, de scurt ă durat ă , ne-a tulburat. A doua zi, o nou ă alarm ă , de ast ă dat ă fiecare ş i-a ales direc ţ ia ş i cât l-a ţ inut picioarele s-a tot dus. Eu am trecut prin cartierul «vilelor», f ă cute din bu ş teni gro ş i cu aspect rustic. Aici erau ţ inu ţ i marii prizonieri: Daladier, Horthy, Leon Blum, Schusning etc. Alia ţ ii nu i-au atins, parc ă le cuno ş teau locul de isp ăş ire. Tributul greu l-au pl ă tit cei de rând, prizonierii fl ă mânzi, purtând bolovanul în spate, pe oase de ş irate, când se întorceau seara de la munc ă grea. S-ar putea spune totu ş i c ă «umanitar», prietenii le-au scurtat suferin ţ a. Dramatic destin al celor ce s-au înc ă p ăţ ânat s ă - ş i apere p ă mântul ş i familia. Cu ce oare au p ă c ă tuit ei s ă fie r ă pu ş i de propriii lor prieteni?! Ş i noi eram considera ţ i ca oaspe ţ i, ca prieteni ai Marelui Reich, dar prietenia noastr ă a r ă mas pe hârtie, politica a avut un alt curs. Eram departe de lag ă r, când v ă d trecând primele escadrile, în valuri. Nu se mai opresc la noi, dar pentru orice siguran ţă am l ă sat între mine ş i lag ă r cam peste 5 km de drum. Eram sl ă bit de mers. Dou ă zeci de luni am uitat, parc ă , de rostul picioarelor. De atâta timp nici chip de copil, femeie sau om îmb ă trânit, în hain ă civil ă ; doar p ă durea ş i o bucat ă de cer. Câmpul cu holdele colorate îmi 11 schimb ă starea l ă untric ă . Sunt ging ăş ii ce trezesc din abrutizare sufletul izolat, când emo ţ iile prea intense cople ş esc pân ă la explozie. Pip ă iam spicele de grâu, florile de fân ş i albastrul înrouat al prunelor de var ă , ca un copil juc ă riile noi. M-am oprit la un prun înc ă rcat de rod. Îl mâncam din ochi, înainte de a- l atinge. Privesc în jur, cât v ă d cu ochii ţ arina era sem ă nat ă de oameni. Erau to ţ i ca mine. Nu-mi venea s ă cred ochilor, atâta bel ş ug dintr-o dat ă . Culeg câte un fruct, îl strâng în palm ă . Fac semnul crucii înaintea mesei ş i mu ş c din carnea dulce. Ceva ce-mi dep ăş ea sim ţ urile. Era prea mult timp de când nu gustasem o fruct ă , ca s ă -mi mai amintesc senza ţ ia pl ă cerii. Am mâncat ca un fl ă mând. Multor crengi le-am u ş urat povara pân ă s ă - mi potolesc setea ş i pofta iernat ă f ă r ă fructe. M-am întors ref ă cut, din alt ă lume, lumea celor f ă r ă nici o vin ă Abia târziu grupul î ş i completeaz ă rândurile, pentru num ă r ă toare, dar, mai lipsesc înc ă . Unii au ajuns pân ă la Weimar. Cre ţ u Dumitru, Nicu B ă l ă nescu ş i fratele dup ă mam ă al Comandantului, Ra ţ iu, du ş i de poli ţ ia ora ş ului. Atâta lips ă de entuziasm, chiar ş i la cei ce ş i-au riscat ş i demnitatea ca s ă câ ş tige, în schimb, câteva clipe din lumea liber ă Ş eful lag ă rului, înalt, maiestuos, cu p ă r argintiu pe tâmple, d ă citire ordinului venit de la Reich S.S. Führer Himmler: «Sunte ţ i liberi! Fiecare poate pleca unde vrea. Poate dintre Dvs. unii vor s ă se întoarc ă în ţ ar ă , al ţ ii s ă r ă mân ă aici. Peste câteva zile un tren v ă va transporta de aici.» ...Liber! Cuvântul mi-a dat fiori, dup ă atâta timp de închisoare. Dac ă pu ţ ine zile înainte ni s-ar fi anun ţ at vestea, nu to ţ i ar fi suportat bucuria. Azi, r ă mân mul ţ i privindu-se unul pe altul, întrebându-se parc ă , ce facem acum cu libertatea? Încotro? Ş i ce am mai putea face acum, când în adev ă r nu mai avem unde ne întoarce! Spre sear ă , adunare extraordinar ă Vine colonelul Piester, ş eful lag ă rului. Un gol adânc am sim ţ it în inim ă . Pentru prima dat ă am r ă mas aninat de îndoial ă . Ne adun ă m grupuri, dup ă afinit ăţ i, s ă ne îndemn ă m unul pe altul. Nimeni nu era preg ă tit pentru o astfel de întors ă tur ă . Avalan ş a evenimentelor ne-a cople ş it. A doua zi îns ă , ne vin dispozi ţ ii de la Viena, unde se g ă sea Comandantul, de ceea ce avem de f ă cut. Câ ţ iva pleac ă înainte la Viena, centrul nostru de concentrare. Noi, ceilal ţ i, vom pleca îndat ă ce ni se va pune un tren la dispozi ţ ie, s ă ne «încarce» cu tot ce a r ă mas. 12 Într-adev ă r, a patra zi de la bombardament, o coloan ă lung ă se urne ş te greu spre halta de îmbarcare. L ă s ă m în urm ă numai ruine, din tot ce a fost «c ă minul» dintre brazi, ş i mul ţ i dintre noi, cu ruine în suflet. Odat ă , am fi putut d ă rui patriei din ceea ce Dumnezeu a l ă sat fiec ă ruia bun în el, dragoste f ă r ă margini. Azi totul ne pare inutil. B ă trânul Masoski, gardianul nostru fidel, ne înso ţ e ş te pân ă la gar ă , dar nu oficial. El ne-a cunoscut prea bine ş i ne-a iubit. N-a încercat s ă în ţ eleag ă prea mult, era greu pentru el, dar parc ă ceva i se desprinde din inim ă Prive ş te pe Ronta ca pe un prieten ş i pe to ţ i ceilal ţ i, ş i ochii i se umezesc. Trenul se urne ş te ş i dup ă cotitur ă îl v ă d ultima dat ă cu mâinile întinse spre noi, f ă când semnul desp ă r ţ irii. Am aflat mai târziu c ă Piester, ş eful lag ă rului, a fost lin ş at de prizonieri în momentul eliber ă rii. B ă trânul «stimmt nicht» ş i-a pl ă tit datoriile. Sim ţ ea parc ă , în momentul plec ă rii noastre, c ă vremurile se vor întoarce ş i greul va începe ş i pentru el. Câteva zeci de ore de drum ş i iat ă -ne ajun ş i la Ost-Bahnhof din Viena. Acum ne l ă murim mai bine de tot ceea ce se întâmplase ş i ce aveam de f ă cut. Suntem caza ţ i în hoteluri ş i încetul cu încetul fiecare î ş i va g ă si rostul. Eu am g ă sit domiciliul la Mariahilfshotel, pe Mariahilfesstrasse. Se continu ă lupta. Adic ă , mai limpede, pentru noi începe numai, lupta împotriva comunismului, atunci când o lume s-a pr ă bu ş it în fa ţ a lui. 13 PRINTRE DURERI Ş I SPERAN Ţ E. PARA Ş UTAREA N-am avut prea multe ş tiri, dar faptul de a combate du ş manul pe care de mai bine de trei ani tot neamul românesc îl combate cu jertfe uria ş e era pentru noi mai mult decât o datorie, era o onoare ce ni se refuzase pân ă atunci. Mare ş alul Antonescu refuzase cererea noastr ă de a pleca pe front. Pentru el, nu eram demni de a sta al ă turi de soldatul român în ceasuri de grea cump ă n ă . Acum, ş ansele noastre, practic, nu erau prea mari, dar vom putea fi al ă turi de to ţ i cei ce sufer ă în ţ ar ă , s ă împ ă r ţ im cu ei aceea ş i soart ă . Întrucât nu aveam dreptul s ă lupt ă m pe front, urm ă ream dintre sârme soarta r ă zboiului. Se formeaz ă primele unit ăţ i. Începe ş coala special ă de preg ă tire tehnic ă . Comandantul prime ş te pe fiecare. Împarte misiunuile. Eu sunt repartzat la cursul de telegrafie f ă r ă fir ş i distrugeri din Breitenfurth, lâng ă Viena. Eram dou ă zeci în total. Vom forma scheletul primelor echipe ce vor pleca în ţ ar ă . M ă sim ţ eam mândru, dar ascundeam în mine bucuria tainic ă de a-mi vedea casa, pe mama de a ş mai g ă si-o în via ţă , prietenii cei întor ş i din r ă zboi, o lume din care m-am smuls f ă r ă voia mea. S ă ajung zburând în câteva ore, s ă cad ca din cer la ei, un vis în curs de realizare. Am fost îmbr ă ca ţ i în uniforme germane. Dar pentru a nu atinge, cu trecutul nostru de pensionari din Fichtenheim, prestigiul hainei militare, ne- au smuls epole ţ ii ş i ne-au dat hain ă «pe m ă sur ă ». Revolta z ă cea în fiecare dintre noi. Am fi manifestat-o, dar atunci nu ne-am fi mai întors acas ă Poate... cine ş tie... omul la necaz mult r ă u gânde ş te. Pentru a fi mai siguri c ă haina astfel descalificat ă s ă nu fie v ă zut ă , ne-au pus din nou sub cheie. Nu mai în ţ elegeam nimic. Rabd, s ă zbor peste sârme, o «ospitalitate» ce sufoc ă . S ă zbor spre cei de-o lege ş i de-un duh cu mine. Meseria nu era u ş oar ă , ş i voin ţ a, nu rareori r ă mânea un efort de prisos. Cine n-are ureche n-aude, chiar atunci când ar vrea din toat ă inima s ă asculte. Dup ă dou ă s ă pt ă mâni ne împ ă r ţ im pe grupe. Nu grupe de afinit ăţ i sau de ac ţ iune, ci grupe de clasament dup ă aptitudini. Opt ore pe zi. Capul devenise o pâlnie ce-mi strecura spre interior tot ce era sunet. 14 Comandantul se intereseaz ă de noi. La trei s ă pt ă mâni de ş coal ă vine s ă ne vad ă , s ă vad ă ce a f ă cut fiecare. R ă mâne satisf ă cut. Un curs care în mod normal dureaz ă între trei ş i ş ase luni, pentru noi, într-un timp scurt, era deja trecut de jum ă tate. La o lun ă începem cursul de distrugeri ş i tir în fiecare dup ă -mas ă , îmbinat cu tehnica aparatului ş i contacte interne. Cifrarea, în ultima faz ă , iar în câteva s ă pt ă mâni cursul de distrugeri ş i tir în fiecare dup ă -mas ă Într-o zi sunt chemat de Comandant la Viena. Îmi spune c ă ar dori s ă m ă trimit ă în ţ ar ă , cu prima echip ă , echipa de comand ă pe ţ ar ă . Trebuia s ă men ţ in leg ă tura cu exteriorul. Am asistat la discu ţ ii între responsabilii germani ş i Comandant. Observam reticen ţă mult ă în atitudinea acestora, cu toate insisten ţ ele Comandantului. «Tu te sim ţ i capabil s ă manipulezi aparatul f ă r ă dificultate?» Da! îi r ă spund cu hot ă râre. Se aga ţă mult de r ă spunsul meu, care p ă rea important în deciziile ce se vor lua, în comun, destul de repede. Plecarea s-ar face în câteva zile. M ă întorc în Breitenfurth, pentru ultimele preg ă tiri, a ş teptând s ă fiu chemat îndat ă ce condi ţ iile de zbor vor permite. Nicu B ă l ă nescu, cu care pl ă nuisem s ă facem echipa, r ă mâne îngândurat. El nu venea cu mine. Studiasem harta regiunii F ă g ă ra ş , Bra ş ov, împreun ă . G ă sisem terenuri de para ş utare ş i loc unde s ă fim g ă zdui ţ i odat ă atins p ă mântul. Nicu B ă l ă nescu trebuia s ă - ş i g ă seasc ă un alt tovar ăş de drum. Ş i nu era u ş or. Leg ă turi, afinit ăţ i de caracter sunt considerate grele în balan ţ a misiunii pentru care am fost destina ţ i. Evenimentele ce au urmat au confirmat din plin alegerea fiec ă ruia dintre noi. Cu el m ă sim ţ eam frate în toate ş i n-am r ă mas datori în conduit ă unul fa ţă de altul. Formam un tot organic, greul ş i bucuria ne erau bunuri comune. Au trecut cele trei zile ş i altele apoi f ă r ă nici un semn de la Viena. Am aflat mai târziu c ă nem ţ ii s-au opus la alegerea unuia dintre noi în echipa deschiz ă toare de drum. Au impus ei unul, sigur de el, un specialist, care, odat ă ajuns în ţ ar ă , a denun ţ at autorit ăţ ilor totul. Noroc c ă echipa ş i-a g ă sit ad ă post sigur. Prezen ţ a celor sosi ţ i a fost semnalat ă . Nicolae P ă tra ş cu, Nistor Chioreanu, Ion Constantin, dac ă memoria nu m ă în ş eal ă , formau echipa aceasta. Rândul celorlalte echipe nu va întârzia s ă vie. Între timp, un nou grup specializat în distrugeri cantoneaz ă al ă turi de noi. Cu cei veni ţ i, urma s ă form ă m echipe de câte 6-8 persoane. Un ş ef de echip ă , care în mod normal era telegrafist, un ş ef de sabotaj, ajutat de 3-4 oameni. 15 Eu am format echip ă cu Nicu B ă l ă nescu, Ion Chiril ă , un lugojan, Carapantea Ion, Tism ă naru ş i un al ş aselea al c ă rui nume îmi scap ă Primii trei ne cuno ş team bine. Restul, ata ş a ţ i pentru completare, necunoscu ţ i. Ultimii doi - din cei care cuno ş teau regiunea în care urma s ă ac ţ ion ă m ş i promiteau s ă ne fie de folos. Alegem terenuri de lansare. Terenurile se g ă seau în regiunea cunoscut ă mie. Erau trei la num ă r. Muntele Mic, Semenicul ş i Teregova. Centrul va decide unul care-mi va fi comunicat la timp, pentru a preg ă ti faza urm ă toare para ş ut ă rii: adunarea pe sol, camuflarea materialului, cazarea. Mi se comunic ă în curând dou ă terenuri apropiate unul de altul ca acceptate, urmând ca în avion, dup ă natura timpului, s ă mi se precizeze cel rezervat opera ţ iei, ca m ă sur ă de siguran ţă în prezervarea secretului. Semenicul ş i Teregova r ă mân deci posibile. Echipa mea era trecut ă prima pe lista de plecare ş i a ş teptam doar timpul favorabil. Între timp ne ocup ă m de preg ă tirea actelor ş i de echipare: îmbr ă c ă minte, armament, aparate. Alimentele ne vor fi distribuite în ajunul plec ă rii. Odat ă totul programat, urma partea cea mai delicat ă în misiunea încredin ţ at ă : desp ă r ţ irea. Misiunea ne-o împarte Comandantul, ş efilor de echipe în comun ş i fiec ă ruia separat, dup ă particularit ăţ ile regiunii. Prima faz ă , cea informativ ă : mi ş c ă ri de trupe, probleme militare, economice, politice, culese dup ă un sistem de organizare pe specialit ăţ i. Faza informativ ă condi ţ iona organizarea, luarea de contact. Înaintea noastr ă au fost lansa ţ i responsabilii pe regiuni, cu care va trebui s ă lu ă m contactul înainte de a proceda la orice ac ţ iune. Instruc ţ iuni am ă nun ţ ite le-au fost date, iar noi ne vom încadra organismului existent. A doua faz ă , cea mai delicat ă : sabotarea. Ce era s ă sabot ă m? Trenuri transportând muni ţ ii pe front (ruse ş ti, f ă r ă îndoial ă ), astfel întrerupând circula ţ ia pe cât mai lung timp posibil. Vom evita ca prin ac ţ iunea noastr ă s ă producem represalii asupra popula ţ iei. «Nu v ă duce ţ i cu ochii dilata ţ i spre ş inele ce va trebui s ă le arunca ţ i în aer» ne accentueaz ă Comandantul. «Gândi ţ i bine înainte de a face ceva, la toate urm ă rile ce ar putea s ă aib ă actul vostru. Acolo unde a ţ i reu ş it s ă înjgheba ţ i o organiza ţ ie, s ă lega ţ i firul întrerupt al vechii organiza ţ ii, nu-i ve ţ i crea condi ţ ii imposibile de existen ţă , prin ac ţ iuni necugetate. În special nu face ţ i nimic, nici un pas, pân ă nu ve ţ i fi luat leg ă tura cu ş efii de regiuni». Fiec ă ruia dintre noi i s-a încredin ţ at cuvântul de recunoa ş tere pentru a putea contacta ş eful de regiune. 16 Nem ţ ii vedeau mai altcum rostul nostru. Doi ofi ţ eri germani ce reprezentau biroul tehnic al opera ţ iei ne dau am ă nunte asupra misiunii ş i raport ă rii ei dup ă execu ţ ie. Desigur, intransigen ţ a lor era categoric ă în ceea ce prive ş te distrugerile: tot, absolut tot ceea ce ar putea fi folosit de du ş mani pentru a continua r ă zboiul. Comandantul ne adreseaz ă apoi ultimele cuvinte, pornite din marea grij ă pentru cei ce pleac ă la lupt ă , pentru o cauz ă sfânt ă tuturor. «A ş pleca cu voi, locul meu e acolo, al ă turi de cei ce sufer ă ş i mor. N-o pot face, m ă ţ ine pe loc alt ă datorie, dar sufletul meu v ă înso ţ e ş te pe fiecare. S ă tr ă i ţ i pân ă ce ne vom întâlni acolo. S ă reg ă si ţ i ş i s ă reface ţ i organiza ţ ia. Prin ea vom tr ă i.» Juca o mare carte, ultima ce ne-a mai r ă mas, înainte ca neamul întreg s ă sucombe. Ne-a strâns mâna pe rând, sim ţ indu-i emo ţ ia. Era ac ţ iunea lui, ş i de ea depindea unitatea Mi ş c ă rii, elementul cel mai puternic, care poate s ă mobilizeze cu capacitatea ei de jertf ă , de hot ă râre toat ă rezisten ţ a româneasc ă dezorientat ă . Viitorul îi va aproba sau îi va condamna ac ţ iunea. Noi avem datoria s ă -l urm ă m, con ş tien ţ i c ă , uni ţ i în jurul lui, vom învinge orice vr ă jm ăş ie. El gândea mai mult decât ne putea spune. Îi citeam în ochi, în suflet. Parc ă voia s ă strige: «Strânge ţ i tot poporul în jurul unei credin ţ e ş i nu-l l ă sa ţ i s ă piar ă în disperare. Înc ă nu e pierdut totul. În fa ţ a lui Antichrist, se va ridica o alt ă lume dac ă va mai crede în Dumnezeu. Voi fi ţ i osta ş ii ce salveaz ă steagul, în jurul c ă ruia toat ă n ă dejdea româneasc ă , cre ş tin ă , s ă se reg ă seasc ă în momente de grea cump ă n ă . Nu-l l ă sa ţ i s ă cad ă în disperare, va fi mai r ă u atunci. Men ţ ine ţ i scânteia rezisten ţ ei în sufletul lor! Împ ă rt ăş i ţ i soarta cu ei, ca du ş manul s ă nu v ă sparg ă , s ă nu v ă împr ăş tie». Ce puteam face noi, o mân ă de oameni, în fa ţ a colosului ce se pr ă v ă lea peste lume în propor ţ ii apocaliptice? S ă între ţ inem vie flac ă ra românismului, s ă form ă m un orizont de c ă l ă uz ă în întunericul ce va înghi ţ i lumina. De aici va porni poate odat ă r ă scump ă rarea. Ne cople ş ea misiunea. Noi eram atât de pu ţ ini, de slabi, c ă mul ţ i ne-au privit cu îng ă duin ţă ş i cu un zâmbet re ţ inut de ironie: «p ă cat de ei». Domnul Iasinschi ş i Corneliu Georgescu, în sala de mese a bar ă cii din Breitenfurth, î ş i iau r ă mas bun de la noi. Pentru B ă dia Corneliu Georgescu, desp ă r ţ irea e foarte grea. B ă trânul lupt ă tor, care a tr ă it începuturile Mi ş c ă rii, ne privea ca pe ni ş te copii ai lui. Un fascicol al inimii lui se smulge, se întoarce în Poiana Sibiului, de unde chemarea C ă pitanului, cu dou ă zeci de 17 ani în urm ă , l-a r ă scolit. Cuvântul lui sfâr ş e ş te în lacrimi, cuprins de emo ţ ie. Un alt început, pentru mul ţ i, poate, f ă r ă întoarcere, îi mângâie amintirile. Vremurile-s dure acum, ş i el le simte. Din sufletul lui ne desprindem. Durerea lui e durerea de p ă rinte ce- ş i trimite feciorii la lupt ă ... M-a impresionat mult desp ă r ţ irea de el. Am plâns cu el. Ce poate fi? Presim ţ irea unei desp ă r ţ iri de via ţă ? În fiecare din noi, tinere ţ ea î ş i afirma dreptul, nici unul n-a renun ţ at la ea, dar pentru a o men ţ ine a ş a cum merit ă s ă fie, ne încle ş tam cu moartea ca s ă i-o smulgem. El simte mai mult ca noi, via ţ a lui a fost o ve ş nic ă încle ş tare. Nu ne descuraja emo ţ ia lui, trecutul îi era prea viu. A pus în noi n ă dejde, dragoste ş i team ă . Gr ă itul lor i-au smuls lacrimi. Amintirile toate le reg ă sea în hot ă rârea noastr ă Decembrie î ş i începe drumul lung de iarn ă . La noi o fi z ă pad ă , ger? Costumele erau prea sub ţ iri s ă reziste la munte: uniform ă militar ă român ă , de ast ă dat ă , mantale adunate din vechituri. Fiecare î ş i potrive ş te pe m ă sur ă , din gr ă mad ă , tot ceea ce putea s ă îmbrace. Dup ă câteva zile doar, un camion opre ş te în curtea lag ă rului ş i prima echip ă , a mea, se preg ă te ş te s ă plece. Strângem mâini, ne îmbr ăţ i şă m, ceremonial prea trist pentru unii ş i pentru al ţ ii. «Dumnezeu s ă v ă ajute» ne ureaz ă cei r ă ma ş i. La El era toat ă n ă dejdea noastr ă . Ne strângem t ă cu ţ i unul într-altul. Înfrigurarea momentului ne luase graiul. De-acum, ce-o fi s ă fie! N-am s ă rit niciodat ă cu para ş uta. Imagina ţ ia îmi construie ş te febril tot felul de gânduri. S-o deschide, nu s-o deschide? Dac ă nu, când oi înceta s ă mai simt ceva? Cum o fi sfâr ş itul? Camionul ruleaz ă de mult ş i iat ă -ne ajun ş i la aerodromul din Wiener- Neustadt, unde urletul de motoare ne amplific ă emo ţ ia. Unul din avioane se înc ă lze ş te pentru noi, ne a ş teapt ă , poate. Intr ă m într-o hal ă mare ş i a ş tept ă m echipamentul. Între timp, ofi ţ erul german m ă ia de-o parte, pentru a-mi comunica toate am ă nuntele de execu ţ ie a planului de lansare. Vom zbura în direc ţ ia W-E. Locul de para ş utare îmi va fi dat în avion. Ordinea de lansare: Nicu, eu, Carapantea, Tism ă nariu ş i ultimul, al c ă rui nume îmi scap ă . Dup ă ce am ajuns pe p ă mânt, eu stau pe loc, Nicu înainteaz ă în direc ţ ia est, pân ă d ă de mine. Ultimii trei înainteaz ă în direc ţ ia vest pân ă m ă g ă sesc, pentru a ne grupa to ţ i într-un loc. Semnal de recunoa ş tere: un fluier. Fiecare va da semnale scurte ş i încete, oprindu-se din când în când s ă asculte r ă spunsul. Odat ă ajun ş i jos, lini ş te des ă vâr ş it ă ş i camuflarea imediat ă a para ş utelor, materialului, înainte de a face cea mai mic ă mi ş care, pentru a nu pierde ceva în deplasare ş i a l ă sa astfel indicii de opera ţ ie aerian ă . Fiecare va primi bani 18 române ş ti, ungure ş ti ş i ruse ş ti, pentru ca în caz de aterizare for ţ at ă , sau obliga ţ i s ă fim lansa ţ i pe linia frontului, în caz de atac anti-aerian, sau de avioane de vân ă toare, s ă putem ajunge pe jos pân ă în ţ ar ă . La fel ş i monede de aur, coco ş ei, valut ă -forte, pentru orice eventualitate. Fiecare va avea banii la el, în caz c ă se pierde, s ă se poat ă descurca. Când revin, b ă ie ţ ii înc ă rcau deja para ş utele. M ă a ş ez ş i eu pe cântar, greutatea corpului determinând dimensiunea umbrelei. Mi se pune apoi în spate una grea cât o albie. În timp ce m ă strângeau în chingi, o c ă ldur ă îmi cuprinde tot corpul, un tremurat cu transpira ţ ie. Ame ţ esc ş i nu-mi pot ţ ine echilibrul. M ă las pe genunchi ş i a ş tern p ă mântul sub mine, cât sunt de lung. Repede, mi se desfac curelele, ş i m ă u ş ureaz ă de sarcin ă . Eram galben ca ceara. «O simpl ă ame ţ eal ă , poate am strâns prea tare.» Îmi revin repede, n-a fost decât o alarm ă . Mai îngrijorat eram îns ă eu. Mai mult mâhnit, c ă m ă las ă corpul, chiar acum, în momentul decisiv. Peste o jum ă tate de or ă reîncep opera ţ ia. De data asta m ă strâng mai cu mil ă ş i rezist probei ceva mai bine. Aparatul de emisie-recep ţ ie, ce trebuia s ă mi-l atârne în fa ţă , de curelele pieptului, i-l pun lui Ion, ţă ranul ş ugub ăţ . Pe mine m ă las ă liber de povar ă Astfel înh ă ma ţ i, ne îndrept ă m spre avion. Un Heinkel bimotor 111 era deja sub presiune. Ordinea de îmbarcare era invers ă ordinii de lansare, a ş a ca primul lansat s ă r ă mân ă lâng ă deschiz ă tur ă , gata de salt. Ultimele dispozi ţ ii terminate, inclusiv modul de lansare, în trei termeni: ag ăţ area cordonului executat ă de responsabilul opera ţ iei câteva clipe înainte de lansare, apropierea ş i s ă ritura, iat ă -ne în pragul namilei ce cutremura p ă mântul în jurul ei, cu zgomot infernal. Eram atât de m ă run ţ i lâng ă avion, c ă ne-ar fi înghi ţ it f ă r ă urme. Urc ă m apoi treptele, ajuta ţ i din spate, greutatea corpului dep ăş ea cu mult for ţ a de ridicare. Picioarele nu le puteam apropia, eram ca ni ş te boboci de ra ţă ce se leag ă n ă încercând s ă mearg ă . Dou ă chingi trecute sub partea superioar ă a picioarelor, împreunate cu cele ce legau pieptul, ne îndep ă rtau picioarele, îngreunându-ne mersul. Chinga ce lega pieptul la în ă l ţ imea subsuorilor avea dou ă dispozitive, care serveau pentru a se debarasa de para ş ut ă îndat ă ce vom atinge p ă mântul. Opera ţ ia era simpl ă , chiar prea simpl ă ş i periculoas ă . O simpl ă ap ă sare simultan ă la cele dou ă extremit ăţ i ale dispozitivului, legate printr-un resort ş i r ă mâi complet degajat. Gândul c ă , în aer, f ă r ă s ă - ţ i dai seama, te po ţ i pomeni cu mâinile subsuori ş i ap ă sând pe cele dou ă capete, îmi da fiori. A ş putea s ă nu mai cobor, ci s ă tot urc, în lumea f ă r ă griji. Sub noi se casc ă hâd orificiul servind de u şă , prin care va trebui s ă ne azvârlim în gol. Era sub burta avionului, mai 19 spre coad ă . Noroc c ă opera ţ ia se face noaptea ş i nu vedem abisul sub noi. «Fertig» strig ă în limba lui ofi ţ erul ş i deodat ă colosul î ş i scutur ă corpul înainte de a- ş i lua zborul spre în ă l ţ ime. Privesc afar ă , pe fereastr ă , viteza îmi strecoar ă p ă mântul ca prin sit ă , îmi fur ă vederea. Închid ochii ş i a ş tept s ă plutim în aer, dar greutatea imens ă nu reu ş e ş te s ă se desprind ă de sol. Ajunge la cap ă tul pistei, facem un ocol ş i revenim la punctul de plecare. Înc ă o mi ş care, dar pas ă rea nu vrea s ă - ş i reia zborul. În sfâr ş it, se opre ş te ş i coborâm cu to ţ ii. - Ceva la motor? Nu mai plec ă m? Atâtea întreb ă ri f ă r ă r ă spuns. Ne întoarcem din nou în hala mare ş i ne dezechip ă m. Camionul nu era departe, ne îmbarc ă pe to ţ i ş i iat ă -ne din nou la Breitenfurth, spre bucuria ş i nedumerirea celor r ă ma ş i pe loc. În diminea ţ a lui 9 decembrie 1944, ne îmbarc ă m din nou pentru plecare. Ajun ş i la aeroport, alt ă surpriz ă . Americanii au venit s ă ne fac ă o vizit ă aeropurt ă toare de moarte ş i disp ă rem to ţ i pe unde putem sau mai bine într-un bunker al aeroportului, construit pentru personalul stabil. Tunete ş i foc ne gonesc din urm ă . Pe undeva, nu departe, încep s ă slobozeasc ă bombe de toate calibrele. O or ă mai târziu, teferi, ie ş im din ad ă post. Ruine ş i gropi, sem ă nate peste tot, marcheaz ă urmele vizitei. A ş tept ă m în sala de mese pân ă la orele 4 dup ă -amiaz ă , când ne servesc masa, ultima între str ă ini. Primim pâine, lucru rar, ş i o bucat ă de unt de circa 30 de grame. Dup ă unele opinii, nu-i bine s ă m ă nânci înainte de a s ă ri, dup ă altele, din contr ă , s ă m ă nânc