Un ghid practic al Artei relaţiilor O carte ARTA DE A IUBI din înţelepciunea toltecă DON MIGUEL RUIZ Traducere de Cristian HANU Conform tradiţiei toltece, există trei discipline fundamentale care ne pot conduce către revelar ea adevăratei noastre naturi, care este fericire pură, libertate interioară şi iubire pură: Arta Conştientizării , Arta Transformării şi Arta de a Iubi - Arta Conştientizării . Această artă ne învaţă cum ne putem da seama cine suntem cu adevărat. - Arta Transfo rmării . Ne învaţă cum putem deveni luptători spirituali, controlându - ne acţiunile şi reacţiile astfel încât să ne eliberăm de cunoaşterea care ne înlănţuie. - Arta de a Iubi . Această artă este rezultatul la care conduc primele două discipline. Din perspectiv a toltecă, întreaga creaţie este alcătuită din Iubire . Iubirea este Via ţ a însăşi. Cine atinge măiestria î n Iubire, intr ă î ntr- o rezonanţă perfectă cu Spiritul Vieţii care curge prin el. El nu se mai identifică cu trupul sau cu mintea sa, nici măcar cu sufl etul s ă u , ci numai cu Iubirea. Orice acţiune a sa devine atunci o expresie a Iubirii, iar Iubirea în acţiune este singura cale care poate conduce la fericire. Când omul atinge desăvârşirea î n Arta Conştientizării , a Transformării şi a Iubirii , el îşi revel ează propria divinitate şi devine una cu Dumnezeu. Acesta este scopul toltecilor. Editura Mix există pentru a aduce valoare în viaţa dumneavoastră. Dacă ţi - a plăcut această carte, cumpăr -o! Pentru informaţ ii actual izate şi co men zi, v izitează site-ul www.ed ituramix.ro sau contactează -i la: tel.: 0720499494; fax: 0720 112117, e -mail: comenzi@ed ituramix.ro Dedic aceast ă lucrare părinţilor , copiilor, rudelor şi celorlal ţ i membri ai familiei mele, de care sunt legat nu numai prin legături de iubire, ci şi prin legături de sânge şi prin rădăcini le ancestrale comune. Dedic, de asemenea, această carte familiei mele spirituale, de care sunt legat prin decizia noastră comun ă de a crea o mare familie care s ă aib ă la baz ă iubirea necondiţionată , respectul reciproc şi practica Artei de a iubi Î n sfârşit, dedic această carte î ntregii familii a umanit ăţ ii, tuturor oamenilor ale c ăror minţ i sunt pregă tite pentru a primi semin ţ ele iubirii pe care le con ţ ine aceast ă lucrare. Fie ca aceste semin ţ e s ă germineze şi s ă înflorească î n via ţ a tuturor cititorilor mei. MUL Ţ UMIRI Doresc să -mi exprim mulţumirea faţă de Janet Mills, care s-a ocupat de această carte la fel ca o mam ă de fiul ei, corectând -o şi dându -i form ă cu devotament şi iubire. Aş dori de asemenea să le mulţum esc tuturor celor care şi -au consacrat timpul şi energia, contribuind cu iubire la apari ţ ia acestei lucr ă ri. În sfârş it, a ş dori s ă -mi exprim recuno ş tin ţ a fa ţă de Creatorul nostru pentru inspira ţ ia şi frumuseţ ea pe care mi le- a dă ruit şi pentru faptul c ă a dat Via ţă acestei că r ţ i. C U P R I N S Toltecii, p. 5 Introducere – Maestrul, p.6 1. Mintea rănită , p.8 2. Pierdere a inocenţei , p.15 3. Omul care nu credea î n iubire, p.22 4. Calea iubirii, calea fricii, p.26 5. Relaţia perfectă , p.33 6. Bucătăria magică , p.40 7. Maestrul din vis, p.45 8. Sexul: cel mai mare demon din iad, p.50 9. Zeiţa vânătorii , p.55 10. Cum putem privi prin ochii iubirii, p.59 11. Vindecarea corpului emoţional , p.65 12. Dumnezeul din noi, p.73 Rugăciuni , p.80 TOLTECII Cu mii de ani î n urm ă , toltecii erau cunoscuţi î n sudul Mexicului ca un "popor al cunoaşter ii". Antropologii vorbesc despre tolteci ca despre un popor sau despre o rasă , dar î n realitate aceştia au fost oameni de ştiinţă şi arti ş ti care au alc ă tuit î mpreun ă o societate al că rei scop era acela de a explora şi de a prezerva cunoaşter ea spiritual ă şi practicile din vechime. Maeş trii ( nagualii ) şi adep ţ ii lor s-au adunat la Teotihuacan, stră vechiul ora ş al piramidelor de la marginea capitalei Mexico City, cunoscut şi ca locul î n care "oamenii deveneau una cu Dumnezeu". De-a lungul mileniilor, nagualii au fost forţ a ţ i s ă ascund ă înţelepciune a ancestral ă şi s ă -i p ă streze existenţ a î n secret. Cucerirea european ă şi folosirea greş it ă a puterii personale de c ă tre unii ucenici i-au determinat pe mae ş tri s ă ascund ă cunoaşter ea de cei care nu erau preg ă ti ţ i s ă o foloseasc ă cu înţelepciune şi care o puteau folosi î n mod inten ţ ionat î n scopuri personale. Din fericire, cunoaşter ea esoteric ă toltec ă a continuat s ă se transmit ă din genera ţ ie î n genera ţ ie prin intermediul diferitelor linii spirituale ale nagualilor . De ş i a r ămas ţ inut ă î n secret sute de ani, profe ţ iile din vechime au prevestit venirea unei epoci î n care cunoaşter ea va fi î napoiat ă popoarelor. Don Miguel Ruiz, un nagual din linia Cavalerilor Vulturului , a fost inspirat să î mp ă rt ăş easc ă ast ă zi cu noi puternicele î nv ăţă turi ale toltecilor. Cunoaşter ea toltec ă s-a n ă scut din aceeaşi surs ă esen ţ ial ă a adev ă rului ca şi celelalte tradiţ ii sacre de pe glob. De ş i nu este o religie, ea cinste ş te memoria tuturor maeştri lor spirituali care au predat vreodat ă pe acest p ământ. De ş i se adreseaz ă spiritului, ea poate fi perfect descris ă ca o manier ă de via ţ a, ca un mod de a tr ă i caracterizat prin fericire şi iubire. Toltecul este un artist al Iubirii, Un artist al Spiritului, Care creeaz ă î n fiecare moment al vie ţ ii sale, Î n fiecare secund ă , cea mai frumoas ă dintre ar te - Arta de a Visa. Viaţ a nu este altceva decât un vis, Iar dac ă noi devenim arti ş ti Care îş i creeaz ă via ţ a din Iubire, Visul nostru poate deveni O capodoper ă INTRODUCERE MAESTRUL A fost odată ca niciodată un maestru care le transmitea oamenilor un mesaj atât de minunat încât toat ă lumea era profund emo ţionată î n faţa cuvintelor sale pline de iubire . Î n mul ţ ime se afla un om care a ascultat fiecare cuvânt al maestrului. Era un om foarte smerit, cu o inim ă foarte mare. El a fost atât de emo ţ ionat de cuvintele maestrului încât s-a sim ţ it obligat să -l invite pe acesta î n casa lui. De aceea, când maestrul a terminat de vorbit, el a ie ş it î n faţa mul ţ imii, l-a privit pe maestru direct î n ochi şi i-a spus: - Ştiu că e ş ti foarte ocupat şi că toat ă lumea d oreşte să - ţ i cucere ască atenţi a. Ştiu că nu ai timp nici m ă car să mă ascul ţ i, dar inima mea este atât de deschi să şi si mt atâta iubire pentru tine încât a ş dori să te invit la mine acasă . Doresc să preg ă tesc cea mai bun ă ma să pentru tine. Nu mă a ş tept să accepți invit aţi a mea, dar am simțit nevoia să ţ i-o adresez. Maestrul l-a privit î n ochi pe omul nostru, şi cu un zâmbet fermec ă tor, i-a r ă spuns: - Pregătește totul. Voi veni. După care a plecat. Auzind aceste cuvinte, bucuria din inima omului nostru a fost fără limite. Aproape că nu mai avea r ă bdare să - şi aștepte maestrul şi să -l serv ească cu inima plin ă de iubire. Aceasta era cea mai important ă zi din viaţa lui: ziua când maestrul urma să fie al ă turi de el. A cump ă rat aşadar cele mai bune alimente şi cel mai bun vin, precum şi cele mai frumoase haine, pentru a le oferi ca o ofrand ă maestrului. A alergat apoi aca să să pregătească totul î n vederea vizitei maestrului s ă u. A făcut o cur ăţ enie general ă î n cas ă , a preg ăt it o gustare excelen tă şi a aranjat masa cum a ştiu t mai bine. Inima lui era plin ă de bucurie, căci maestrul urma să vin ă î n curând. Î n timp ce a ş tepta cu ner ă bdare, cineva a b ă tut la u şă . S-a repezit să o deschid ă , dar î n locul maestrului a văzut o b ătrână . Aceasta l-a privit direct î n ochi şi i-a spus: - Sunt rupt ă de foame. Po ţ i să -mi dai o bucat ă de pâine? Omul nostru se sim ţ ea pu ţ in dezam ă git, dar i-a r ă spuns femeii: - Te rog, intr ă î n cas ă A a ş ezat-o apoi pe locul pe care î l preg ăt ise pentru maestrul s ă u şi i-a dat mâncarea pe care o preparase pentru acesta. Era însă ner ă bd ă tor şi abia a ş tepta ca ea să termine de mâncat. Bătrâna a fost mi ş cat ă de atâta generozitate. Ea i-a mulţum it omului şi a plecat. Atunci, omul nostru a preg ăt it din nou, î n toat ă viteza, masa pentru maestrul s ă u. Nici nu a terminat bine, că cineva a b ă tut la u şă . De data aceasta, s-a dovedit a fi un str ă in care c ălă torise prin de ş ert. Str ă inul l-a privit î n ochi şi i-a spus: - Mi-e foarte sete. Po ţ i să -mi dai ceva de b ă ut? Omul s-a sim ţ it din nou dezam ă git că nu era maestrul s ă u, dar l-a invitat pe str ă in î n cas ă , l-a pus la masa pe care o preg ăt ise pentru maestru şi l-a servit cu vinul pe care inten ţ iona să -l d ă ruiasc ă maestrului s ă u . Când stră inul a plecat, omul a î nceput din nou să preg ă t ească totul pentru venirea maestrului. Cineva a b ă tut din nou la u şă. Când omul nostru a deschis u ş a, î n prag st ă tea un copila ş . Acesta l-a privit î n ochi şi i-a spus: - Mi-e frig. Po ţ i să -mi dai o p ă tur ă să î mi acop ă r corpul? Omul nostru s-a sim ţ it din nou dezam ă git că nu era maestrul s ă u, dar l-a privit î n ochi pe copil şi a sim ţ it cum inima i se încă lze ş te de iubire. El a adunat imediat hainele pe care le preg ăt ise pentru maestrul s ă u şi i le-a d ă ruit copilului. Acesta i-a mulţum it şi a plecat. Omul nostru a preg ăt it din nou î ntreaga ca să pentru venirea mae strului său , după care l-a a ş teptat până foarte târziu. Când şi -a dat seama că acesta nu va mai veni, s-a sim ţ it foarte dezam ă git, dar dispus totuşi să -l ierte. El şi -a spus: " Ş tiam foarte bine că nu trebuia să mă a ş tept ca maestrul să vin ă î n acest c ă min atât de umil. D eşi el mi-a spus că va veni, probabil că ceva mult mai important l-a r eţi nut î n alt ă parte. Maestrul nu a venit, dar cel pu ţ in mi-a spus că o va face, şi acest lucru a fost suficient pentru a-mi umple inima de fericire". A pus mâncarea şi vinul la rece şi s-a dus la culcare. Noaptea, el a visat că maestrul s ă u a venit aca să la el. Omul era fericit să -l vad ă , deşi nu- şi d ă dea seama că viseaz ă "Doamne, ai venit! Ţ i-ai ţ inut cuvântul!" Maestrul i-a r ă spuns: "Da, am venit, dar am fost de mai multe ori. Când mi-a fost foame, tu mi-ai potolit foamea. Când mi-a fost sete, tu mi-ai potolit setea. Când mi-a fost frig, tu mi-ai dat haine să mă acop ă r. Orice faci pentru altcineva, pentru mine faci". Omul s-a trezit cu inima plin ă de fericire, căci a înţ eles ce l-a învăţat maestrul s ă u. Acesta î l iubea atât de mult încât i-a trimis trei oameni ca să -l î nve ţ e marea lec ţ ie, potrivit c ă reia maestrul trăieşte î n toate fiinţe le vii. Oricând î i d ă ru iţi mâncare unui om î nfometat, ori de câte ori î i d ă ru iţi ap ă unui om î nsetat, ori de câte ori î mbr ă c aţi pe cineva c ă ruia î i este frig, voi î i d ă ru iţi iubirea voastr ă Maestrului universal. 1 MINTEA RĂNITĂ Poate că nu v- aţi gândit niciodată la acest lucru, dar pe un nivel sau altul suntem cu toţii maeştr i. Suntem maeştri pentru că avem puterea de a crea şi de a ne conduce propriile vi eţi aşa cum dorim. La fel cum civiliz aţi ile şi religiile lumii îşi creează mitologii incredibile, noi ne cre ă m propriile noastre mitologii, populate cu eroi pozitivi şi negativi, cu î ngeri şi demoni, cu regi şi cer ş etori. Noi creăm î n mintea noastră o î ntreag ă popul aţi e, inclusiv diferite personalități ale noastre, după care ne folosim de o imagine sau alta, î n funcţi e de circumstanţe le î n care ne afl ă m. Devenim astfel adevăr a ţi arti ş ti dramatici, proiectând î n exterior diferite imagini ale noastre şi controlând cine şi ce dorim să fim. Atunci când ne întâlnim cu alte persoane, le clasific ă m imediat, atribuindu-le un rol sau altul î n viaţa noastră Creăm astfel o imagine a lor, î n funcţi e de rolul pe care li-l atribuim. Iar acest proces se repet ă cu absolut toate persoanele din jurul nostru. Noi avem puterea de a crea. Aceast ă putere este atât de mare, încât tot ceea ce credem se transform ă pentru noi î n realitate. Noi ne creăm pe noi înşine şi devenim cei care credem că suntem. Suntem ceea ce suntem pentru că asta credem noi despre noi înşine Î ntreaga noastră realitate este î n î ntregime creat ă de noi înşine Aceeaşi putere o au însă şi ceilalţi oameni. Singura difer enţă dintre noi şi o alt ă persoan ă const ă î n felul î n care folosim aceast ă putere, î n destin aţi a pe care o d ă m puterii noastre creatoare. Chiar dacă se mănă m cu unii sau cu alţii , nu există totuşi nimeni î n î ntreaga lume care să îşi trăiască viaţa exact la fel ca noi. Î n acest fel, noi juc ă m de-a lungul î ntregii vi eţi un anumit rol, pe care am ajuns să -l juc ă m atât de bine încât am devenit maestrul propriei noastre realit ăţi . Ajungem astfel să ne control ă m personalitatea, convingerile, fiecare acţiune , fiecare reacţi e a noastră După ce am practicat ani de zile, am ajuns maeştri i propriei noastre lumi subiective, a propriei noastre realit ăţi Dacă v eţi ajunge să înțelegeți că fiecare om este propriul s ă u maestru, v eţi î n ţ elege şi tipul de control pe care î l exercit aţi personal. De pild ă , atunci când suntem copii şi cineva ne creează probleme, noi ne sup ă r ă m pe el sau pe ea. Î ntr-un fel sau altul, mânia noastră face că problema să dispar ă (cel mai adesea î n sub conştient ); î n acest fel, noi atingem rezultatul dorit (problema a dispărut ). Când situ aţi a se repet ă , noi ş tim deja cum trebuie să reacţi on ă m – prin mânie – pentru că problema să dispar ă Ş i astfel, noi continu ă m să practic ă m arta mâniei, până când devenim adevăraţi maeştri ai ei. Î n mod similar, noi învăţă m să devenim maeştri ai geloziei, ai trist eţi i, ai lipsei de î ncredere î n sine. Toat ă drama noastră existen ţ ial ă , toate suferin ţ ele noastre, se învaţă prin practic ă . Noi facem un leg ământ cu noi înşine şi continu ă m să practic ă m acest leg ământ până când atingem un control absolut asupra lui. Felul î n care gândim, î n care sim ţ im şi î n care ac ţ ion ă m devin atât de rutiniere încât nu mai avem nevoie să fim atenţi la ceea ce facem. Comportamentul nostru a devenit un tipar, o reacţi e de acelaşi fel la stimulii exteriori. Ca să devenim maeştri ai iubirii, noi trebuie să practic ă m arta de a iubi. La fel ca şi orice alt ă manifestare, arta relaţii lor interumane se învaţă prin practic ă , iar cei care practic ă suficient de mult pot atinge un control perfect asupra ei. Aşadar , controlul unei relaţii de cuplu sau de prietenie ţ ine de acţiune , nu de cunoaşter e sau de teoretizare. Totul este legat de acţiune . Evident, pentru a intra î ntr-o acţiune este necesar să dispunem de o anumită cunoaşter e, sau cel puțin de conştient izarea felului î n care funcţi oneaz ă oamenii. Imaginaţi - vă că trăiţi pe o planet ă ai c ă rei locuitori sufer ă de o boal ă de piele. Timp de dou ă sau de trei mii de ani, locuitorii acestei planete au suferit cu toţii de aceeaşi boal ă : corpurile lor sunt acoperite de răni infectate, care dor dacă sunt atinse. Evident, după atâta vreme ei au ajuns să creadă că aceasta este fiziologia normal ă a pielii. Chiar şi c ă r ţ ile lor medicale descriu aceast ă boal ă ca fiind starea normal ă a pielii. Când oamenii se nasc, pielea lor este sănătoasă , dar î n trei-patru ani î ncep să apar ă primele r ăni. Când copilul ati nge vârsta adolescenţ ei, trupul lui este deja complet acoperit cu r ă ni. Cum cred eţi că vor ac ţ iona aceşti oameni unii faţă de ceilalţi ? Pentru a stabili o leg ă tur ă cu alte persoane, ei vor trebui să - şi protejeze cu cea mai mare atenţi e rănile . Ei nu vor atinge niciodată pe nimeni, căci atingerea este foarte dureroa să pentru ei. Dacă cineva atinge din gre ş eal ă pielea altei persoane, aceasta va sim ţ i o asemenea durere încât se va î nfuria imediat şi se va r ă zbuna ati ngând la rândul ei pielea primeia. Chiar şi așa , instinctul de a iubi este atât de puternic încât toat ă lumea va fi dispu să să pl ă t ească un preţ ridicat numai pentru a intra î n relaţii cu alte persoane. Imaginaţi - vă acum că î ntr-o bun ă zi se petrece un miracol: v ă trez iţi complet vindecat. Pe trupul dumneavoastră nu mai există r ă ni, iar atingerea nu mai este dureroa să pentru dumneavoastră . Mai mult, dacă cinev a vă atinge pielea sănătoasă , senz aţi a este minunat ă , căci pielea a fost special creat ă pentru atingere. V ă puteţi imagina cu o piele sănătoasă î ntr-o lume î n care toţi ceilalţi sufer ă de o boal ă î ngrozitoare a pielii? Dumneavoastră nu-i puteţi atinge pe cei din jur, căci acest lucru le provoac ă dureri, şi nimeni nu î ndr ă zne ş te să vă ating ă , pornind de la premisa că acest lucru v-ar provoca acelea ş i dureri. Dacă v ă puteţi imagina aceast ă viziune, v eţi înțelege cu siguran ţă ce ar sim ţ i un vizitator de pe o alt ă planet ă care ar veni să v ad ă cum trăiesc oamenii. Pielea noastră nu este însă acoperit ă cu răni ... Ceea ce ar descoperi vizitatorul de pe o alt ă planet ă ar fi o minte acoperit ă cu r ă ni, iar boala de care sufer ă ea este teama. La fel ca î n descrierea de mai sus, referitoare la pielea infectat ă , corpul nostru emoţional este acoperit cu r ă ni, care sunt infectate de otrava emoţii lor negative. Printre manifest ă rile acestei boli a fricii se numără : mânia, ura, triste ţ ea, invidia şi ipocrizia. Rezultatele acestei boli sunt toate acele emoţii care î i fac pe oameni să sufere. Toț i oamenii de pe planeta noastră sufer ă de aceeaşi boal ă mentală . Nu am gre ş i cu nimic dacă am afirma că aceast ă lume este un spital de nebuni. Dar tulbur ă rile psihice de care sufer ă oamenii există de atâtea mii de ani încât toate c ă r ţ ile medicale, de psihologie şi de psihiatrie au ajuns să considere boala ca fiind starea de normalitate. Ele o consider ă ceva normal, dar eu afirm că nu este deloc normal. Când teama devine prea mare, mintea r aţi onal ă î ncepe să clacheze şi nu mai suport ă toate aceste răni cu otrava care le macin ă . C ă r ţ ile de psihologie numesc acest proces boal ă psihic ă , schizofrenie , paranoia , psihoz ă , dar toate aceste boli sunt create doar atunci când mintea r aţi onal ă ajunge să fie atât de î nsp ăimântată şi rănile ei devin atât de dureroase încâ t minţi i i se pare mai uşor să rup ă contactul cu lumea exteri oară Oamenii trăiesc cu teama continu ă de a nu fi răniţi , iar acest lucru creează o dram ă uria şă , pe care o re găsim oriunde ne-am afla. Felul î n care comunic ă m unii cu ceilalţi este atât de dureros din punct de vedere emoţional încât fără nici un motiv aparent noi ne î nfuriem, ne î ntrist ă m, devenim gelo ş i sau invidio ş i. Chiar şi a spune "Te iubesc" poate fi ceva î nsp ăimântă tor. Totuşi , chiar dacă ne temem atât de tare de inter acţiune a emoţională , noi continu ă m să î ncerc ă m, creăm relaţii de cuplu, ne c ă s ă torim şi facem copii. Pentru a- şi proteja rănile emo ţiona le şi pentru a nu fi răniţi , oamenii creează î n minte un sistem foarte sofisticat al neg ă rii. Acest sistem î i transform ă î n ni ş te mincino ş i perfecţi Oamenii au ajuns să mint ă atât de perfect încât se mint chiar şi pe ei î n ş i ş i, ba chiar ajung să creadă î n propriile lor minciuni. Ei nici nu- şi mai dau seama că mint, sau chiar dacă îşi dau seama, g ă sesc pretexte şi scuze pentru minciunile lor, numai pentru a se proteja de durerea pe care le-ar putea-o provoca zgândă rirea r ă nilor lor. Acest sistem al neg ă rii seamănă cu un perete de cea ţă a ş ezat î n faţa ochilor noştri , care ne î mpiedic ă să vedem adevăr ul. Noi purt ă m o masc ă social ă , căci este prea dureros să ne afi şă m aşa cum suntem sau să -i l ă s ă m pe alţii să ne vad ă aşa cum credem noi că suntem. Sistemul neg ă rii ne face să pretindem că toat ă lumea crede ceea ce dorim noi ca ei să creadă despre noi înşine . Noi ridic ă m aceste bariere pentru protec ţ ie, pentru a ne feri de ceilalţi oameni, dar acelea ş i bariere ne restric ţ ioneaz ă propria noastră libertate, ne î mpiedic ă să mai ie ş im î n exterior. Oamenii se acoper ă cu tot felul de straturi protectoare, iar atunci când cineva spune: "Nu mă mai presa", el se refer ă la atingerea unei răni din mintea sa, la care reacţi oneaz ă pentru că î l doare. Dacă aţi înţeles faptul că toţi cei din jurul dumneavoastră au răni emoţional e infectate cu otrava emoţii lor negative, v eţi înțelege cu u ş urin ţă relaţii le interumane din ceea ce toltecii numesc visul iadului Î n viziunea toltecă , tot ceea ce credem despre noi înşine şi tot ceea ce cunoa ş tem despre lumea î n care trăim nu este altceva decât un vis. Dacă priviţi descrierile religioase ale iadului , v eţi constata că acestea nu difer ă deloc de societatea uman ă , de felul î n care vis ă m noi. Iadul este un loc al suferin ţ ei, al fricii, al luptelor şi violen ţ elor, al judec ăţi lor şi al injustiţie i, un loc al pedepsei care nu se sf â r ş e ş te niciodată . Oamenii se lupt ă cu oamenii î ntr-o jungl ă a prădător ilor; ei sunt plini de prejudec ăţi , de vinov ăţi e, de resentimente, de otrava emoţii lor negative: invidie, mânie, ur ă , triste ţ e, suferinţă . Noi creăm singuri toţi aceşti demoni î n minţile noastre, căci ne-am obişnuit să vis ă m iadul î n propria noastră viaţă Fiecare om îşi creează propria sa dram ă personală î n care îşi desf ăşoară viaţa , dar oamenii care au tr ă it î naintea noastră au creat î mpreun ă un mare vis exterior , visul societ ăţi i umane. Visul exterior , Visul Planetei , este Visul colectiv creat de miliardele de visăto ri. Marele Vis include toate regulile sociale, toate legile, religiile, culturile, toate manierele î n care trăiesc astăzi oamenii. Toate aceste informaţi i î nmagazinate î n minţile noastre seamănă cu o mie de voci care ne vorbesc simultan. Toltecii numesc acest proces: mitote Realitatea dinl ă untrul nostru este iubire pur ă ; noi suntem Viaţa . Sinele nostru real nu are nimic de-a face cu visul, dar procesul de mitote ne î mpiedic ă să vedem cine suntem cu adevăr at. Atunci când privim Visul din aceast ă perspectiv ă , conştienţ i că suntem cine suntem, ne d ă m imediat seama de comportamentul prostesc al oamenilor, care devine chiar amuzant. Marea dram ă devine astfel o comedie. Ne d ă m seama că oamenii sufer ă pentru lucruri practic lipsite de importan ţă , unele dintre ele chiar ireale. Nu avem însă de ales. Ne-am n ă scut î n aceast ă societate, am crescut î n ea şi am învăţat să ne comport ă m la fel ca ceilalţi , î ntr-un nonsens generalizat. Imaginaţi - vă că puteţi vizita o alt ă planet ă , î n care locuitorii au o minte emoţională diferit ă de a noastră . Ei comunic ă unii cu ceilalţi prin iubire, prin fericire, prin pace. Imaginaţi - vă că după ce aţi stat o vreme acolo, v ă trez iţi din nou pe planeta noastră , dar nu mai av eţi nici un fel de răni pe corpul dum neavoastră emoţional . Nu v ă mai este team ă să f iţi cel care sunteţi . Orice v-ar spune altcineva, orice ar face, nimic nu v ă mai poate afecta personal, şi deci nu v ă mai poate r ă ni. Practic, nu mai av eţi nevoie de protec ţ ie. Nu v ă mai este team ă să iubiţi , să vă î mp ă rt ăşiţi sentimentele, să vă deschid eţi inima. Dar nimeni din cei din jur nu seamănă cu dumneavoastră Cum aţi putea stabili relaţii de comuniune cu oameni care sunt răniţi din punct de vedere emoţional şi care sunt bolnavi de team ă ? La naştere , mintea emoţională a omului este perfect sănătoasă . Primele răni pe corpul s ă u emoţional apar î n jurul vârstei de 3-4 ani, când copilul se infecteaz ă pentru prima oară cu otrava emoţii lor negative. Observaţi însă copiii cu vârste cuprinse î ntre doi şi trei ani: ei nu fac altceva decât să se joace tot timpul, să râdă tot timpul. Imaginaţia lor este extrem de puternică şi ei îşi trăiesc visul ca pe o aventur ă a explor ă rii. Când întâlnesc un obstacol, ei reacţi oneaz ă şi se apă r ă , dar apoi uită şi trăiesc la fel de intens momentul urm ă tor, îşi re î ncep jocul, explorarea şi amuzamentul. Ei trăiesc î n perman enţă î n clipa prezen tă . Nu se ru ş ineaz ă de trecutul lor, nu sunt î ngrijor aţi de viitor. Copiii mici exprim ă exact ceea ce simt şi nu se tem să iub ească Cele mai fericite momente din viaţa noastră sunt cele î n care ne juc ă m la fel ca şi copiii mici, când cântă m şi când dans ă m, când explor ă m şi creăm diferite lucruri numai pentru a ne amuza. Aceast ă stare de fericire maxim ă care caracterizeaz ă comportamentul de copil este fir ească , întrucât ea exprim ă mintea uman ă normal ă . Copiii sunt inocenţi şi este firesc ca ei să exprime iubirea. Ce s-a întâmplat însă cu noi? Ce s-a întâmplat cu î ntreaga lume î n care trăim ? Necazul este că adulţi i din jurul copiilor sunt deja bolnavi din punct de vedere mental, iar boala lor este extrem de contagioas ă Ei captează atenţi a copiilor şi î i învaţă pe aceştia să se comporte exact ca ei. Acesta este mecanismul prin care boala lor le este transmi să copiilor. A şa ne-am infectat şi noi pe vremea când eram copii, de la părinţi i noştri , de la profesori, de la rudele mai mari, de la toţi aceşti oameni bolnavi. Ei ne-au captat atenţi a şi ne-au transmis informaţi ile lor prin repet iţi e. Acesta este procesul prin care învaţă omul: programarea minţ ii sale. Mecanismul nu poate fi schimbat, programul însă da. Prin captarea atenţi ei lor, noi î i învăţă m pe copii o anumită limb ă , cum trebuie să cit ească , cum trebuie să se comporte, cum trebuie să viseze . Î n acest fel, oamenii sunt domestic iţi la fel cum am domestici un câine sau un alt animal, prin mecanismul pedepsei şi al recompensei. Acest lucru este î ntru totul normal. Ceea ce noi numim educ aţi e nu este altceva decât o domesticire a fiinţe i umane. La î nceput copiii se tem să nu fie pedeps iţi , iar mai târziu învaţă să se team ă inclusiv de faptul că nu îşi vor primi recompensa, că nu sunt suficient de buni pentru mama sau pentru tata, pentru fratele mai mare sau pentru profesor. S-a n ă scut astfel nevoia de a fi accept aţi. Î nainte, nu le p ă sa dacă erau accept aţi sau nu. Opiniile celorlalți oameni nu contau pentru ei, pentru că ei nu doreau altceva decât să se joace şi să trăiască î n prezent. Teama de a nu primi recompensa a ş teptat ă se transform ă treptat î n frica de a fi respin ş i. Teama că nu sunt suficient de buni pentru altcineva î i face să î ncerce să se schimbe, să îşi creeze o imagine pe care o proiecteaz ă î n exterior, î n funcţi e de ceea ce a ş teapt ă alţii de la ei. Copiii fac acest lucru numai pentru a fi accept aţi , pentru a- şi primi astfel recompensa. Ei învaţă să pretind ă că sunt ceea ce nu sunt, şi continu ă să joace acest rol, numai pentru a fi suficient de buni pentru mama sau pentru tata, pentru profesor, pentru a corespunde religiei, pentru o mie de motive. Prin practic ă , ei ajung să se identifice din ce î n ce mai bine cu modelul ales, cu imaginea pe care şi -au creat-o şi pe care o controleaz ă acum perfect. În curând, ei uită cine sunt î n realitate şi î ncep să trăiască î n conformitate cu imaginea aleas ă . Mai mult, ei îşi creează imagini diferite, î n funcţi e de grupurile diferite de oameni cu care se asociaz ă . Astfel, ei îşi creează o anumită imagine pentru aca să şi o alta pentru ş coal ă , iar când mai cresc, îşi creează noi şi noi imagini. Acelaşi mecanism se petrece şi î n relaţii le dintre bărbaţi şi femei. Femeia are o imagine exteri oară pe care încearcă să o proiecteze asupra celor din jur, dar o cu totul alt ă imagine atunci când r ămâne singur ă Bărbat ul are şi el o imagine exteri oară şi una interi oară Când devin adulţi , imaginile lor devin atât de diferite încât cu greu mai pot fi suprapuse. A şa se face că î n relaţia dintre un bărbat şi o femeie există cel puțin patru imagini. Cum ar putea cei doi să se cunoasc ă reciproc î n aceste cond iţi i? Este imposibil. Tot ce pot face ei este să î ncerce să îşi înţeleagă reciproc imaginile. Mai există însă şi alte imagini. Atunci când un bărbat întâlneş te o femeie, el îşi creează o anumită imagine despre ea din perspectiva lui, î n timp ce femeia îşi creează o anumită imagine despre bărbat din perspectiva ei. Apoi, b ărbat ul încearcă să înc adreze femeia î n imaginea pe care şi -a făcut -o despre ea, iar femeia încearcă să -l înc adreze pe bărbat î n imaginea pe care şi -a făcut -o despre el. Iată aşadar că avem de-a face nu cu patru, ci cu ş ase imagini. Nu este de mirare că î n cupluri există atâtea minciuni, chiar dacă partenerii nu- şi dau î ntotdeauna seama de faptul că se mint reciproc. Relaţia lor este bazat ă pe team ă ; temelia ei este minciuna. Ar fi şi greu să aibă la baz ă adevăr ul, căci minţile lor sunt învă luite î n cea ţă Î n cazul copiilor mici nu există nici un fel de conflict cu imaginile de sine pe care le concep aceştia Aceste imagini nu sunt cu adevăr at puse la î ncercare decât atunci când copiii î ncep să interac ţ ioneze cu lumea exteri oară şi când nu mai beneficiaz ă de protec ţ ia părinţilor . A şa se explic ă de ce vârsta adolescen ţ ei este atât de dificil ă . Chiar dacă până atunci se sim ţ eau pregătiţi să îşi apere imaginea de sine, atunci când încearcă pentru prima oară să o proiecteze asupra lumii exterioare, aceasta riposteaz ă Lumea exteri oară î ncepe să le demonstreze, nu î n particular, ci public, că ei nu sunt ceea ce pretind că sunt. S ă lu ă m exemplul unui adolescent care pretinde că este foarte inteligent. El particip ă la ş coal ă la un seminar, iar un coleg mai de ş tept sau mai bine pregătit decât el câștigă dezbaterea şi î l face să par ă ridicol î n ochii celorlal ţ i. Evident, adolescentul va î ncerca să îşi justifice imaginea î n ochii celor apropi aţi . El le va face mici favoruri, încercând să - şi salveze astfel imaginea, deşi ș tie perfect că minte. Î n schimb, când ajunge acasă şi se trezește singur î n faţa oglinzii, el izbucne ş te şi sparge oglinda. Simte că se ur ăş te, că este un prost, că este cel mai r ă u dintre to ţ i. Discrepan ţ a dintre imaginea lui interi oară şi cea pe care încearcă să o proiecteze î n lumea exteri oară devine astfel uriașă . Cu cât aceast ă discrepan ţă va fi mai mare, cu atât mai dificil ă va fi adaptarea lui la Lumea Visului şi cu atât mai puţ in ă iubire va sim ţ i el faţă de sine. Î ntre imaginea de sine pe care o proiecteaz ă î n exterior şi cea interi oară se acumuleaz ă astfel din ce î n ce mai multe minciuni. Culmea este că ambele imagini sunt la fel de rupte de realitate; ele sunt false, dar el nu- şi d ă seama de acest lucru. Poate că cei din jur pot vedea acest lucru, dar el este complet orb. Sistemul lui de negare încearcă să î l protejeze de r ă ni, dar aceste răni sunt reale şi au ap ă rut tocmai din cauza faptului că a î ncercat din r ă sputeri să apere o anumită imagine care nu era conform ă cu realitatea. Copiii învaţă încă de mici că opiniile celor din jur conteaz ă şi îşi acordeaz ă viaţa î n funcţi e de aceste opinii. O simpl ă opinie aruncat ă î n treac ă t de altcineva ne poate transforma viaţa î ntr-un co ş mar, chiar dacă nu are nimic de-a face cu adevăr ul: "Ce urât(ă ) eşt i! Gre ş e ş ti! E ş ti un prost (o proast ă )!" Opiniile exterioare au o mare putere asupra comportamentului prostesc al oamenilor care trăiesc î n iad Aceştia simt î n perman enţă nevoia să aud ă că sunt frumo ş i, buni, de ş tep ţ i, c ă ceea ce fac ei este bine. "Cum ar ă t? Ţ i-a pl ă cut cum am vorbit? E ş ti de acord cu ceea ce fac?" Noi sim ţ im nevoia să auzim opiniile celorlal ţ i tocmai pentru că suntem domestic iţi şi putem fi manipul aţi î n funcţi e de aceste opinii. De aceea, noi c ă ut ă m î n perman enţă re cunoaşter ea din partea altor persoane. Avem nevoie de un sprijin emoţional din partea lor. Simțim nevoia să fim accept aţi de către Visul exterior , prin intermediul altor persoane. A şa se explic ă de ce adolescen ţ ii beau alcool, iau droguri sau î ncep să fumeze; nu pentru că şi -ar dori cu adevăr at să facă aceste lucruri, ci numai pentru a fi accept aţi de către alte persoane (care au asemenea obiceiuri), pentru a intra î n "ga ş ca" lor. Atât de mul ţ i oameni sufer ă din cauza acestor imagini false pe care încearcă să le proiecteze despre sine... Ei pretind că înseamnă ceva foarte important, dar î n sinea lor cred că nu înseamnă nimic, şi îşi dau atâta osteneal ă să î nsemne ceva î n aceast ă societate a Visului , să fie re cunoscuţi şi aprob aţi de ceilalţi ... Ei încearcă să fie importan ţ i, faimo ş i, puternici, bog aţi , să fie ni ş te î nving ă tori, să îşi exprime visul personal ş i să îşi impun ă acest vis î n faţa celor din jurul lor. De ce? Deoarece ei cred că Visul este real şi î l iau foarte î n serios. 2 PIERDEREA INOCEN Ţ EI Prin însăşi natura lor, oamenii sunt niște fiinţe foarte sensibile. Ei au o viaţă emoţională excep ţ ional de intens ă , deoarece percep totul prin intermediul corpului lor emoţional . Acest corp emoţional este precum un aparat de radio care poate fi acordat astfel încât să perceap ă anumite frecven ţ e sau să reacţio neze la anumite frecven ţ e . Î nainte de domesticire , oamenii sunt acord aţi î n mod natural pe frecvenţa explor ă rii şi a savur ă rii vi eţi i; ei sunt acord aţi la iubire. Pentru copii iubirea nu este doar un concept abstract. Ei trăi esc direct iubirea. Acesta este felul lor de a fi. Corpul emoţional are o compon entă , la fel ca un sistem de alarm ă , care ne avertizeaz ă atunci când ceva nu merge bine. Corpul fizic are şi el o asemenea componen tă care ne avertizeaz ă atunci când ceva nu fu ncţi oneaz ă corect î n interiorul lui. Noi numim aceste semnale durere . Durerea nu înseamnă altceva decât un semnal de alarm ă că ceva nu merge bine î n interiorul corpului, iar noi trebuie să repar ă m mecanismul. Sistemul de alarm ă al corpului emoţional este teama Teama indic ă î ntotdeauna faptul că ceva nu merge bine, de pild ă , că suntem î n pericol să ne pierdem viaţa Corpul emoţional percepe emoţii le, dar nu prin intermediul ochilor. Copiii simt emoţii le, dar nu le interpretează cu ajutorul minţi i r aţi onale şi nu îşi pun î ntreb ă ri legate de ele. A şa se explic ă de ce copiii î i accept ă pe unii oameni şi î i resping pe alţii. Când nu au î ncredere î n cineva, ei resping persoana respectiv ă , căci simt emoţii le pe care le proiecteaz ă ea. Copiii percep imediat dacă cineva este furios, iar sistemul lor de alarm ă generează o senz aţi e de team ă care î i avertizeaz ă să se fer ească de persoana î n cauz ă . Iar ei îşi urmeaz ă instinctul şi se feresc. Corpul nostru emoţional se modeleaz ă î n funcţi e de energia emoţională care predomin ă î n casa noastră ş i de reacţi a noastră personală la energia respectivă A şa se explică de ce fra ţ ii reacţionează diferit î n funcţi e de felul î n care au învăţat să se apere şi să se adapteze la diferitele circumstanţ e. Dacă părinţi i se ceart ă î n permanen ţă , dacă există dizarmonie, lipsă de respect şi minciuni, copiii învaţă î ntr-o manieră emoţională să se poarte la fel ca părinţi i lor. Chiar dacă părinţi i î i învaţă să nu se comporte î n acel fel, de pild ă să nu mint ă , energia emoţională a familiei î n care cresc î i învaţă pe copii să perceap ă lumea la fel. Altfel spus, energia emoţională care există î n casa noastră ne învaţă să ne racord ă m la frecvenţa ei. Corpul nostru emoţional îşi schimb ă şi îşi pierde treptat propria frecvenţă vibratorie, cea specific ă unei fiinţe umane normale. Copiii învaţă jocul adulţi lor, al Visului exterior , dar îşi pierd astfel inoc enţa , fericirea, libertatea şi tendin ţ a înnăscută de a iubi. Ei sunt forţ a ţ i să se schimbe şi î ncep să perceap ă o altă lume, o alt ă realitate, a injusti ţ iei, a durerii emoţional e, a emoţii lor negative. Ei intr ă astfel î n iad , î n iadul pe care î l creează chiar oamenii, adică î n Visul Planetei Iadul î i întâmpină cu bucurie, dar nu se poate spune că l-au inventat ei personal. Iadul era aici î nainte de naşte rea noastră Putem vedea cu u ş urin ţă cât de uşor pot fi distruse iubirea şi libertatea dacă î i privim pe copii. Imaginaţi - vă un copila ş de doi sau trei ani care alearg ă şi se joac ă prin parc. Mama î l supravegheaz ă pe micu ţ şi se teme să nu cad ă şi să nu se lov ească La un moment dat, ea d oreşte să -l opr ească , dar copilul crede că mama se joac ă cu el, aşa că încearcă să alerge mai rapid decât ea. Pe strada din apropiere trec ma ş ini, lucru care o sperie şi mai tare pe mamă , care reuşeşte î n cele din urm ă să -l prindă . Copilul se a ş teapt ă ca mama lui să se joace cu el, dar ea î l plesne ş te la fund. Bum! Ce ş oc! Fericirea copilului era expresia iubirii care se manifesta prin el, şi el nu înțelege de ce mama sa se poart ă astfel . Î n timp, acumularea acestor ş ocuri submineaz ă iubirea lui până la dispari ţ ie. De ş i nu î n ţ elege încă cuvintele, copilul poart ă î n el o î ntrebare: "De ce?" Alergarea şi joaca sunt expresii ale iubirii, dar ele nu mai reprezint ă o sur să de siguran ţă , căci părinţi i î l pedepsesc pentru maniera î n care îşi exprim ă iubirea. Ei î l trimit î n camera lui, şi copilul nu mai poate face ceea ce d oreşte Părinţi i î i spun că nu a fost un copil cuminte, iar acest lucru î l demoralizeaz ă ; înseamnă c ă este pedepsit. Î n acest sistem al pedepsei şi al recompensei există un sim ţ al drept ăţi i şi al nedreptăţi i, al corectitudinii şi al incorectitudinii. Acest sim ţ este ca un cu ţ it care taie î n carne vie î n corpul emoţional al copilului, creând acolo o ran ă Î n funcţi e de reacţi a noastră la injus tiţi a comis ă , aceast ă ran ă se poate infecta cu emoţii negative. De ce? S ă lu ă m un alt exemplu. Imaginaţi - vă că av eţi doi sau trei ani. Sunteţi fericit, v ă juc aţi , explor aţi lumea. Nu sunteţi conştient de ceea ce este bine sau r ă u , de ceea ce este corect sau greşit , de ceea ce trebuie să fac eţi sau de ceea ce nu trebuie să fac eţi , căci nu aţi fost încă domesticit . V ă juc aţi î n sufragerie cu tot ceea ce găsiţi î n jurul dumneavoastră . Nu av eţi nici cea mai mic ă inten ţ ie rea, nu dor iţi să distrug eţi nimic, dar se întâmplă să vă juc aţ i cu chitara lui tata. Pentru dumneavoastră este doar o juc ă rie; î n nici un caz nu v- aţi propus să -i fac eţi lui tata un r ă u. Dar tatăl dumneavoastră are una din acele zile î n care totul î i merge pe dos. A avut probleme la serviciu, s-a î ntors aca să şi v ă g ăsește î n sufragerie jucându -v ă cu lucrurile lui. Se enerveaz ă imediat, aşa că î ncepe să vă bat ă Din punctul dumneavoastră de vedere acest lucru este o injustiţie . Tata de-abia a intrat î n camer ă şi î ncepe imediat să vă lov ească . Iar dumneavoastră ave aţi î ncredere î n el, căci era tatăl dumneavoastră , cel care de regul ă vă proteja, v ă l ă sa să vă juc aţi şi să f iţi cel care dore aţi să f iţi . Dintr-odat ă , ceva nu mai este î n ordine . Î n inima dumneavoastră a ap ă rut o durere, generat ă de injus tiţi a la care aţi fost supus. Sunteţi sensibil; v ă doare şi î ncep eţi să plângeţi . Nu plângeţi însă numai din cauz ă că v ă love ş te. Nu atât agresiunea fizic ă vă produce durerea din suflet, cât cea emoţională , sim ţ ul că s-a produs o nedreptate. Î n fond, nu aţi făcut nimic r ă u Acest sim ţ al nedreptăţi i comise produce o ran ă î n sufletul dumneavoastră . Corpul dumneavoastră emoţional este rănit , iar î n acel moment v ă pierdeţi o parte din inocenţ a dumneavoastră Aţi învăţat că nu puteţi avea î ntotdeauna î ncredere î n tatăl dumneavoastr ă Chiar dacă mintea dumneavoastră nu realizeaz ă î nc ă acest lucru, căci nu a învăţat încă să analizeze, ea realizează totuşi că nu mai poate avea î ncredere î n tatăl dumneavoastră . Corpul emoţional vă spune că exist ă ceva î n care nu puteţi avea î ncredere ş i care se poate repeta. Reacţi a dumneavoastră poate fi teama, sau mânia, sau ru ş inea, sau pur şi si mplu plânsul. Aceast ă reacţi e înseamnă deja o otravă emoţională , căci reacţi a normal ă de dinainte de domesticire este dorin ţ a de a r ă spunde cu aceeaşi moned ă nedreptăţi i comise, adică de a v ă lovi la rândul dumneavoastră tatăl . Ridic aţi mâna la el, dar acest lucru î l î nfurie şi mai tare. Reacţi a lui generează o pedeapsă şi mai mare pentru dumneavoastră . Acum sunteţi convins că o să vă distrug ă . A ţ i î