A DOUĂ CUPĂ DE INI Ț IERE (I) Thales din Argos celor prezen ț i – despre În ț elepciunea Pururea Tinerei Maici Fecioare – bucurie! Cu nouă mii de ani in urmă în ț eleptul Heraclit întunecatul a spus: - Thales din Argos! A venit ceasul tău! Azi, când Ra - Sfâ ntul va apune, tu vei cobo r î în templul subteran al Zei ț ei Isis ș i vei primi acolo a doua Cupă de Ini ț iere din mâinile Divinei Maici. Thales din Argos, î ț i este puternic sufletul tău? Thales din Argos, î ț i este curată inima ta? Thales din Argos, î ț i este î n ț eleaptă ra ț iunea ta? Dacă nu ai aceste trei calită ț i, muritorule, nu vei putea suporta privirea Marei Zei ț e Maici! - Învă ț ătorule! – i - am răspuns eu. - E puternic sufletul meu, e curată inima mea ș i mare e ra ț iunea mea. Cu permisiunea ta, fără teamă mă voi cobo r î în încăperea templului subteran ș i elevul nu - l va face de ru ș ine pe Învă ț ătorul său. - Du - te, Thales din Argos! - a spus Heraclit. Ș i când umbrele amurgului au acoperit suprafa ț a mărea ț ă a Nilului, când brizele de noapte au început a respira din pustiu răcorindu - ș i ar ș i ț a, eu, Thales din Argos, învăluit în mantie ș i cu o lampă aprinsă de focul Pământului , m - a m coborât în templul subteran al Isidei. Mult timp am mers prin coridorul îngust, ce pe alocuri se mic ș ora până la crăpătură prin care eu tr eceam târâ ș în genunchi, ne ș tiind dacă este ie ș ire înainte ș i dacă voi putea să mă reîntorc. Am mers pe scările umede, am mers prin catacombele imense de pe bolta cărora picura apă ș i iată... patruzeci ș i nouă de trepte. Am urcat. U ș ă căptu ș ită cu fier ș i pe ea semne de foc: «Muritorule, opre ș te - te!» Dar eu, Thales din Argos, mă duceam după Nemurire ș i ce îmi păsa mie de aceste semne de precau ț ie?! Cu mână sigură am deschis u ș a ș i am intrat. Mi - a venit o a diere de umezeală a unui imens subteran. Am mers m ult timp. Răsunător se auzeau pa ș ii mei pe lespezile de piatră. Deodată deasupra capului meu, undeva sus a strălucit lumină, apoi mai mare, mai largă, mai azurie... Palpitând , au fugit în toate păr ț ile umbre. S - au conturat coloane, grote, statui ș i m - am vă zut stând în centrul unui templu imens. În fa ț ă era altarul: simplu, de marmură albă. Pe el stătea un potir de aur, iar colo, după altar, se înăl ț a statuia unei femei cu fa ț a acoperită cu văl. Într - o mână femeia ț inea sfera, iar în cealaltă un triunghi cu vârful în jos. Templul era gol. În el eram numai eu, Thales din Argos, fa ț ă în fa ț ă cu statuia Zei ț ei Isis. Nici un sunet, nici un freamăt... Tăcere de moarte. Încoace, însă, vine cel care cere a doua cupă a Ini ț ierii, fără să ș tie ce să facă, fără să ș tie cum să întrebe, fără să ș tie cum să cheme! El vine într - aici singur, cu în ț elepciunea sa, cu cură ț enia inimii sale ș i cu puterea sufletului său. Ș i eu, Thales din Argos, fiul în ț elept al luminoase Ellade, ur ma ș ul dinastiei regale a ora ș ului Por ț ilor de A ur, cu pa ș i îndrăzne ț i m - a m apropiat de Altar. Am ridicat m âi nile ș i poruncitor am chemat pe Acela care întotdeauna răspundea la chemarea mea ca Stăpân al stihiei aerului. O u ș oară suflare a trecut prin templu ș i am auzit: - Eu sunt aici, Arghive! Ce vrei tu de la mine în acest loc groaznic ș i neobi ș nuit pentru mine? - Ajutor ș i sfat, - i - am răspuns eu. - Cum s - o chem pe marea Zei ț ă Isis? - Ah, Arghive, eu nu cunosc aceasta. - Atunci pleacă! – i - am ordonat. Ș i eu, Thales din Argos, am rămas singur cu în ț ele pciunea mea. Am pătruns în trecutul meu ș i mi - am adus aminte totul ce era în mărea ț a Atlantida. M - am înăl ț at curajos în Planurile Superioare ale Ra ț iunii. Cu îndrăzneală mă apucam de toate învă ț ăturile tainice. Eu ș tiam că dacă n - o voi chema pe Zei ț ă, atun ci nu voi ie ș i din acest templu, cum nu au ie ș it to ț i cei care s - a u cobor â t în templul acesta înainte de mine. Iată în ț elepciunea mea mi - a spus ce să fac. Curajos am început să rostesc marile ș i tainicele rugăciuni c e răsunau în Atlantida, în templul Purur ea - Tinerei - Maici - Fecioare. - Maică Isis, - am chemat eu, - ridică văl ul Fe ț ei Tale! Eu te cunosc ! M - am rugat Ț ie în mărea ț a Atlantida. Ridică vălul Tău ! Eu Te cuno ș team pe Tine sub numele de Pururea - Tâ nără - Maică - Fecioară. O, Maică Mărea ț ă, descoperă fa ț a Ta preotului Tău! Ș i încet - încet din col ț urile îndepărtate ale templului s - a u întins sunete argintii tremurătoare de sistrum. Undeva sus au răsunat clopo ț ei lumino ș i. S - a făcut auzit un cântec depărtat. Ș i templul a început să se umple cu o cea ț ă argintie - albastră, iar norul acestei ce ț i s - a lăsat pe Altar. Ș i prin cea ț ă s - a u aprins doi ochi. Dacă voi, asemenea mie, în apropierea de marginea Universului, a ț i fi văzut adâncimea bez nei Haosului, doar atunci a ț i putea să vă forma ț i o imagine a profunzimii ace stor ochi. Iată ș i conturul capului în klaft, un chip de frumuse ț e nepământească . Iată giganticul tors cu linii de frumuse ț e neînchipuită. Iată ș i corul de îngeri... Nu, asta este vocea Zei ț ei. Ș i eu aud: - Arghive! Mare e în ț elepciunea ta! Arghive! Mare e ste îndrăzneala ta! Arghive, mare va fi ș i răsplata ta! Am venit la tine, Arghive. Am venit la tine, preotul meu bătrân , care mi se ruga în templele Atlantidei. Am venit la tine, marele luminător al sanctuarului Thebei, ca ocrotitoarea ta Isis. Apropie - te, fiul meu! Dă să suflu peste tine suflarea mea. Puternic era sufletul meu. M - am apropiat cu curaj de altar ș i am îngenuncheat. Ș i aici am primit suflarea Zei ț ei Maici. - Thales din Argos! - a spus Ea. - În nesfâr ș itul Universului Eu viu sub multe chipuri ș i numai în ț elep ț ii ca tine, Arghive, ș tiu să mă recunoască în nes fâ r ș itele mele apari ț ii. Arghive, am ș tiut că mă vei recunoa ș te. Am ș tiut aceasta din cauză că atunci câ nd tu , în ț eleptule, primind prima ini ț iere, vorbeai în Ellada cu luminoasa mea fiică, p e care voi o numi ț i Pallas - Athena, eu ș i atunci am citit în gâ ndurile tale că toate acestea sunt una - În ț elepciunea ce merge în întâmpinarea Marei Revela ț iuni. Chiar atunci te - am pecetluit cu degetul meu. Am ș tiut că ș i azi în ț elepciunea ta va rămâne biru itoare. Cu ce am să te răsplătesc, marele meu fiu? Eu văd răspunsul tău: «Cu nimic, Mărea ț ă Maică!» Dar Eu te voi răsplăti cu cuvintele mele, Arghive! Stranie, neîn ț eleasă, neobi ș nuită va fi soarta ta! Tu, fiind om, vei fi ne - om. Puterea ta va fi de neînvi ns. Dar, Arghive, puterea aceasta va fi adusă de tine la picioarele mele. Vor trece mii de ani, ei vor fugi deasupra capului tău ș i numai atunci tu, mare în în ț elepciunea ta, vei în ț elege ce ț i - am spus în acest templu. Zei ț a a ridicat potirul, l - a apropiat de sânul drept, ș i din sân a pornit o ț â ș nitură în potir. Când potirul s - a umplut, Isis mi l - a întins mie. - Bea, fiul meu! Bea laptele mamei tale! Ș i eu am băut... Un trăsnet s - a dezlăn ț uit în pieptul meu; un zgomot de sute de mii de universuri a trecut deasupra capului meu, parcă nemărginit cădeam eu în beznă, parcă eu mă înăl ț am spre Perdeaua de Foc. Când m - a m de ș teptat, am văzut la capul meu fa ț a îngrijorată dar blândă a Învă ț ătorului meu Heraclit. - Scoală, fiul meu! Scoală, noul luminător al sanc tua rului Thebei! Aceasta să fie scris deosebit de către Cleon. Dumnezeu să vă binecuvânteze ! Thales din Argos A TREIA INI Ț IERE (II) Thales din Argos - celor prezen ț i - de În ț elepciunea Ve ș nic Tinerei Maicii Fecioare - bucura ț i - vă! Acum am să vă po vestesc despre a treia mea ini ț iere. Ș ase mii de ani în urmă toate Sanctuarele secrete ale planetei Pământ au primit o notificare că ini ț ia ț ii de gradul doi, care doresc să primească a treia ini ț iere, trebuie să se adune în Sala Secretă a Fră ț iei Albe, în număr de doisprezece pentru a fi pregăti ț i pentru primirea Marii Ini ț ieri. Am fost chemat de Marele Heraclit. El ș i - a pus mâinile asupra mea ș i, privindu - mă în ochi cu privirea - i de foc, mi - a spus: - Arghive, fiul meu măre ț ! Vrei tu oare să prime ș ti Marea Ini ț iere? - Da, - i - am răspuns. - Arghive! - continua Heraclit, ș i vagi caracteristici de grijă i - au brăzdat fruntea, - Arghive, e ș ti tu oare gata? Ț ine minte că testul Marii Ini ț ieri amenin ț ă cu grave consecin ț e pentru cel care n - o trece. Cel care nu va r ezista probei - va pierde totul, se întoarce drept sărmană monadă incipientă în cireada umană ș i începe totul de la început. Aceasta este pedeapsa pentru mândrie, ce nu corespunde cunoa ș terii. Iată de ce te întreb: Arghive, e ș ti tu oare gata? Eu nu a ș vrea să te pierd, iubitul meu fiu, mândria Elladei! - Nu - ț i fă griji, eu sunt gata, - i - am răspuns. Heraclit a lăsat mâinile - n jos. - Vezi, Arghive, Ini ț ierea primită de mine mai mult de o sută de mii de ani în urmă, a lăsat în mine încă multe din cele omene ș t i. Eu te iubesc. Însă nu ne este dat să ne ș tim viitorul. - Tată, eu nu am frică de nimic. Dă - mi drumul, ș i cum nu te - am făcut de ru ș ine în templu subteran al Zei ț ei Isis, tot a ș a nu te voi face de râs ș i acum. Ș i eu am primit binecuvântarea lui Heraclit ș i am plecat în Himalaya. În sala subterană a palatului din Himalaya, eu am fost întâmpinat de Trei: Regele ș i Tatăl Planetei - Emelsedek, Arraim înfă ș urat în mantie albă ș i ve ș nic frumosul Hermes. Am fost doisprezece, ș i am auzit discursul lui Emelsedek: - Copiii mei! Ve ț i fi supu ș i testării în altă lume, ș i acolo ve ț i primi sarcini mari. Însă acolo ve ț i avea doar propria în ț elepciune, căci cerurile vor fi închise pentru voi. Întreaga lume va fi surdă pentru voi, ș i numai cu în ț elepciunea voastră ve ț i avea de a face. Eu vorbesc pu ț in, copiii mei, dar voi mă în ț elege ț i. Sunte ț i gata? Oricine care se simte că nu este gata, să rămână, pentru că moartea este inevitabilă pentru cel care nu trece proba, iar inima mea de tată se va umple de lacrimi. Noi to ț i tăcea m. Nimeni nu a pledat nepregătit. Am fost condu ș i în templu, unde erau douăsprezece loji de piatră. Ne - au dat o băutură aromatizată, ne - au învăluit în farmece parfumate, ș i am adormit cu somnul magilor, culca ț i fiind pe aceste paturi de marmură. Când ne - am trezit, ne - am găsit într - un templu aproape la fel, dar ciudată imagine ni s - a prezentat: ferestre nemaivăzute, decorate cu flori ș i picturi ciudate, altar, ce nu era ca altarul nostru, de asemenea cu stranii desene ș i cu ni ș te scrieri ciudate... Ne - am rid icat ș i ne - am apropiat de ferestre. Ochii no ș tri au văzut o priveli ș te minunată: ni ș te îndepărtări nesfâr ș ite, păduri de culori nemaivăzute, ape argintii iar la maluri aurii... Am fost învălui ț i de ni ș te arome noi, se auzeau ni ș te sunete misterioase - erau sunetele emise de florile ce cre ș teau lângă templu. Ș i iată - s - au deschis u ș ile ș i înaintea noastră a apărut un bătrân al cărui corp era acoperit doar cu un bandaj in jurul ș oldurilor. El ne - a spus: - Regele ș i Părintele planetei vă invită la el... Am me rs, am trecut printr - o grădină minunată în care erau flori nemaivăzute de noi, ce cântau ș i răsunau, acolo ș i havuzurile cântau, apa cărora emana muzică minunată. Ș i iată am ajuns într - o sală minunată, construită din marmură ș i nefrit, care ne - a primit în sânul său. În mijlocul sălii se afla un tron, iar pe tron ș edea un bărbat puternic de statură gigantică, cu coamă de păr negru ce se a ș ternea peste umeri, cu ochi de foc, privirea imperioasă a cărora parcă ne - a înghe ț at sufletele noastre în ț elepte. El s - a sculat de pe tron, a făcut o plecăciune ș i a spus: - Copii ai îndepărtatului Pământ! Eu am solicitat liderilor dumneavoastră să vă trimită la mine. Eu sunt regele ș i părintele planetei mult mai mare decât micul Pământ. Departe în Univers s - a răspândi veste a despre în ț elepciunea voastră, ș i eu v - am chemat să mă ajuta ț i să - mi organizez planeta. Voi ve ț i fi învă ț ători, ve ț i fi preo ț i ș i conducători ai poporului meu. Poporul meu este bun, dar e sălbatic, ș i voi ve ț i trebui să - l călăuzi ț i pe calea evolu ț iei care domne ș te pe micul vostru Pământ! Ne - am plecat în fa ț a Regelui ș i Părintelui... Voi reda doar principalul. Munca a început. Minunată ra ț iune avea Regele ș i Părintele planetei: el ș tia totul; se părea că el pătrundea în via ț a fiecărui fir de iarbă. Ș i iată că noi, în ț elep ț ii, cu zel ne - am apucat de treabă. Am devenit regi, am devenit mari învă ț ători, am devenit mari preo ț i... Poporul era foarte receptiv, dar foarte tăcut. To ț i au început să lucreze, cu excep ț ia unui singur: unul a refuzat să realizeze misiun ea de rege, a refuzat realizarea misiunii de mare învă ț ător, a refuzat să efectueze misiunea de mare preot. Ș i cel care a refuzat eram eu, Thales din Argos! Priveam calm în ochii înfuria ț i ai regelui ș i părintelui planetei ș i îi ziceam: - Rege ș i părinte! Pentru a fi mentor poporului tău, trebuie să - l cunosc mai întâi, ș i până când nu - l voi studia eu nu voi accepta nici o misiune. Se încruntă regele ș i părintele. - Ș i de cât timp ai nevoie, Arghive? – m - a întrebat el. - Un an de - al nostru pământesc, - i - am răspuns. - Ș i cum îl vei studia? – m - a întrebat el, privindu - mă cu aten ț ie. - Voi umbla printre poporul tău, voi privi, voi pune întrebări ș i voi gândi. - Dar tu e ș ti om si ai nevoi umane, cum deci vei exista? - Rege ș i părinte! - i - am răspuns. – Tu ș tii – ca ini ț iat de gradul doi, eu pot trăi fără hrană ani de zile. Dar, dincolo de aceasta, oare în micile case chiar nu se va găsi pentru un străin călător o bucată de pâine? Oare în poporul tău nu voi găsi o simplă atitudine nobilă fa ț ă de un călător străin? - Da, desigur, - a consim ț it regele ș i părintele, - dar tu mă surprinzi cu rugămintea ta ș i cu refuzul tău. Peste un an te voi a ș tepta aici, altfel pot să cred că abia acum ai decis să renun ț i la grijile atribuite ț ie, pe când asta trebuia s - o fi făcut pe Pământ. - Rege ș i părinte, - am spus, - credeam că e ș ti în ț elept doar pe planeta ta, dar acum văd că ai ș i în ț elepciunea Pământului, pentru că ș tii totul ce a fost făcut în templele pământe ș ti ale ini ț ia ț ilor în Himalaya. Ș i eu am plecat, sim ț ind privirea - i de o ț el pe ceafa mea. Am mers prin meleaguri unde fra ț ii mei depuneau toate eforturile pentru a arunca semin ț ele în ț elepciunii pământene în inimile curate, neatinse. Minunata natură, luminată de doi sori ș i trei luni, a fost cu adevărat fabuloasă. Munca i - a implicat cu totul pe tovară ș ii mei. Ei ț ineau minte legământul necesită ț ii convie ț uirii cu cei apropia ț i, ei au intrat în via ț a planetei, ei chiar s - au căsătorit pe această fabuloasă planetă. Iar femeile de aici erau nedescris de frumoase, ș i părea că pe întreaga planetă se manifesta însă ș i fericirea cerească. Asta era o continuă bucurie, iar dacă a ș i existat un punct întunecat pe planetă, atunci asta am fost eu. În mantie întunecată, cu toiag, eu mergeam pe drumurile frumoase de ț ară, pavate de camar azii mei. Adesea ei mă rugau să vin pe la ei, mă invitau să înnoptez în luxoasele lor adăposturi ș i mă credeau mort. Ș i iată spre sfâr ș itul anului mă apropiam de palatul regelui ș i părintelui planetei. Prăfuit ș i nespălat, cu părul încâlcit, eu am urcat sc ările lucitoare ale palatului. Regele ș i părintele ș edea pe tronul său, înconjurat de un alai strălucitor, printre care au fost ș i unii dintre tovară ș ii mei în splendidele lor haine. Ș i am stat în fa ț a regelui ș i părintelui. - Ei bine, Thales din Argos, e ș ti oare gata să începi munca? De parcă de pe o cupolă uria ș ă într - o lini ș te totală pe podeaua de marmură ar fi căzut o picătură - a ș a a sunat răspunsul meu: - Nu! Furios a sărit regele ș i părintele. - Arghive! Î ț i semnezi propria pieire: oare ai uitat că e u te - am chemat? Gânde ș te! - Am gândit un an întreg, - i - am răspuns. Ș i ceva de neimaginat s - a întâmplat: străinul obosit si murdar al Pământului a apropiat cu bra ț u - i mânjit auritul scaun spre tronul regelui ș i părintelui ș i i - a zis: - Ș i acum vom vorbi... Furios era Regele ș i Părintele, de parcă se sufoca. - Vierme mizerabil, cum îndrăzne ș ti? - a strigat el. Eu am dat lini ș tit din cap: - Lasă, lasă ș i permite - mi să - ț i pun câteva întrebări. Te nume ș ti rege ș i părinte. Spune - mi - unde sunt Constructorii aces tei planete? Spune - mi, cine a stat la leagănul poporului tău? Ș i dacă cineva a stat la el, atunci a fost trimis de Unicul Inexprimabil, binecuvântat fie Numele Lui! Ș i dacă acel cineva a fost trimis, atunci el doar trebuia să îndeplinească poruncile Unicul ui? Unde este În ț elepciunea planetei tale? Planeta ta este mare, mare este ș i poporul, ș i fantastică este atmosfera planetei tale. Dacă atât de minunat este binecuvântată lumea ta, atunci de ce era nevoie de a apela la în ț elep ț ii de pe Pământ, ș i încă în ț e lep ț i nu din primii, ci medii? Tu ne - ai spus la prima recep ț ie: Pământul, renumit în Univers pentru În ț elepciunea sa... Eu nu am crezut asta, rege ș i părinte! Căci ce este Pământul? Oare noi, în ț elep ț ii, nu ș tim? Noi doar ș tim asta! Ș i eu am fost extrem de mirat atunci când camarazii mei au uitat aceasta ș i au început cu zel să execute însărcinările lor, neîn ț elegând că aici era pusă o capcană. Unde era binecuvântarea pentru educarea planetei? Au uitat ei oare că binecuvântarea pentru educa ț ie se dă de Cel Unic? De unde s - a luat această mândrie la ei, care i - a făcut să î ț i accepte oferta? Cum pot fi eu mentorul copiilor, ai căror părin ț i nu îi ș tiu? Numai mândria putea să le întunece mintea lor, dar eu, Thales din Argos, nu am cedat. Tu, rege ș i părinte, ai spus chiar tu că poporul tău este bun, că este nobil, că este în ț elept. Noi am găsit aici puritate morală, am găsit în ț elepciune – atunci pentru ce mai era nevoie aici de în ț elepciunea Pământului? Spune - mi asta. Dar regele ș i părinte, care a în ț eles ce l - a m întrebat eu, Thales din Argos, tăcea, pentru că ș tia că discu ț iile noastre vor fi periculoase. - Spune, rege ș i părinte, - am continuat, - unde pe planeta ta sunt urmele binecuvântării Celui Unic? Unde sunt În ț elep ț ii de aici? De ce nu există semin ț e div ine? Unde e semănatul? Căci secerătorul va veni ș i pe planeta ta, numai doar dacă ea într - adevăr există în Univers... Am întins mâinile ș i din toată puterea, dată de marea În ț elepciune, am exclamat: - Tatăl Cel Unic, Nevăzut, Inexprimabil! Trimite - mi, Unic ule, Raza Ta, ca să înving ispitele ce m - au înconjurat! Distruge toate ce îmi apar văzului urmare a mândriei omene ș ti a viermilor jalnici... Unicule, Inexprimabile! Aude - mă! Căci iată - eu singur, lăsat cu în ț elepciunea mea, am în ț eles că doar Tu mă po ț i s alva... Ș i, sfâr ș indu - mi rugăciunea, am privit la rege ș i părinte, ș i o bucurie lini ș tită a strălucit în inima mea. S - au ș ters culorile sălii, s - au estompat hainele regelui ș i s - a stins mândria lui regală. El parcă s - a încre ț it, s - a strâns, ș i doar ochii c u milă se uitau la mine. Eu am în ț eles totul ș i am rostit Marea Formulă a Ini ț ia ț ilor. S - a auzit un geamăt, s - a auzit o bubuitură, de parcă se prăbu ș eau lumi, ș i eu am zburat în beznă, dar nu mi - am pierdut con ș tiin ț a. Eu am sim ț it cum ni ș te bra ț e minunate, calde m - au îmbră ț i ș at, ș i am sim ț it fata blândă a Maicii mele Isis, ș i am auzit o voce: "Arghive, iubite meu fecior, care a învins prin în ț elepciune mândria umană! Arghive, minunatule meu fecior! Eu însumi voi aprinde Focul de Mare Ini ț iat pe fruntea ta". Ș i eu, mângâiat de vocea Zei ț ei, am adormit, iar când m - am trezit, m - am văzut pe o luncă frumoasă a divinei Ellade. Din pădure a ie ș it zei ț a Pallas Atena ș i mi - a spus: - Arghive! Prin mine te salută zeii Elladei. Ș i a început să cânte totul împrejur: cânt a pădurea, cântau apele, cântau faunii: "Salutare, Thales din Argos, salut, salut..." A ș a m - a întâlnit patria mea. Ș i oriunde mergeam, to ț i mă cuno ș teau, to ț i mă salutau. Florile afectuos îmi dădeau din căp ș oarele lor, păsările cu încredere se a ș ezau pe um erii mei, ș i oamenii se purtau cu mine într - un fel minunat - amabil. Dar eu mă grăbeam la Învă ț ătorul meu. El m - a primit afectuos, cuprinzându - mă, ș i numai în ochii lui am remarcat triste ț e. - Arghive, - mi - a spus, - din doisprezece tu singur te - ai întors. N e - am dus la Regele ș i Părintele planetei, ș i, după un drum de câteva zile prin nisipurile de ș ertului, am fost la Oaza Regelui ș i Părintelui. Regele ș i Părintele m - a primit ș i a sfin ț it semnul, aprins pe fruntea mea de mână sfântă. - Arghive, - a spus el, - tu e ș ti singurul exemplu. Ș arpele mândriei se învinge doar cu inima, iar tu l - au învins cu ra ț iunea: l - ai învins primul. Dar asta î ț i va servi la aceea că nu vei rămâne în sânul umanită ț ii, căci ai mers pe drumul ce nu - i este specific. Toate aceste cuvint e mari s - au adeverit în inima mea, a lui Thales din Argos. Căutam ș i nu găseam posibilită ț i de a pă ș i pe vreo arenă a activită ț ii umane. Am avut întotdeauna un fel de răceală fa ț ă de umanitate. De aceea, numai în tainice Sanctuare ve ț i găsi numele de Thale s din Argos, înscrisă în anale cu litere luminoase. Ș i pe întreaga planetă Pământ există doar trei - patru locuri cu care eu men ț in comunicarea. Acestea sunt cuno ș tin ț ele făcute de mine pe vremea lui Hristos - Mântuitorul. Numai pe acestea le păstrez; restul î mi este străin. În mintea prietenului meu Empedocle citesc întrebarea: Cine a fost regele ș i părintele planetei necunoscute? - El însă nu a existat. A fost un vis plastic de magicieni. Un mare test, realizat de Cei Trei. Ș i ș tii cât timp a durat visul? Nu mai mult de trei minute, căci astfel de vise sunt făcute în zona în care nu există timp. Acestea sunt făcute nu în spa ț iul fizic, ci psihic. Thales din Argos BALCHIS - REGINA SAB BEI ( I II) Thales către Empedocle, fiul lui Miles din Atena: de în ț elep ciunea Zei ț ei Pallas - Atena – bucură - te! Să dăm deoparte cea ț a trecutului, prietene Empedocle, ș i haide cu mine în sfera aceea pe care oamenii secolelor viitoare o vor numi poveste, iar noi – fiii con ș tii n ț ei nemuritoare a în ț elepciunii din analele univers ului – numim faptă. Era noapte ș i Selena ca o bandă de diamant se reflecta în apele tainice ale Nilului. Eu, Thales din Argos, stăteam pe turnul templului Isidei ș i notam pe ruloul papirusului calculele mele despre ridicarea unei stele noi - Gora - în cons tela ț ia Câ inelui. Ș i, iată o mâ nă afectuoasă s - a lăsat pe umărul meu ș i a răsunat glasul lini ș tit al învă ț ătorului meu - marele Heraclit: - Arghive! – mi - a spus el. – Cuno ș ti tu oare istoria strălucitei regine a Sabbei , frumoasei Balchis? - Învă ț ătorule! Tu ș tii că de mii de ani sunt cufundat în cercetarea marilor s c ript uri ale Existen ț ei, - ș i am arătat la cupola fără de margini a cerului înstelat care se întindea deasupra noastră. - Când să fi avut timp să mă ocup de istoria reginelor Pă mâ ntului, chiar d acă ar fi tot atât de frumoase ca ș i regina cerului înstelat - Steaua Dimine ț ii? Heraclit a clătinat încet din cap. - Arghive! - a spus el. - În răspunsul tău se simte ironie, ce nu poate lipsi min ț ii fiului nobilei Ellade, dar să - l crezi pe învă ț ătorul tă u, că nu în van ț i - am pus această întrebare. A ș ază - te, fiule, ș i ia ascult are Ș i eu m - a m a ș ezat lâ ngă învă ț ătorul meu ș i a început să curgă vorbirea lui, a tâ t de lină ș i armonioasă, în câ t uneori se contopea cu răsunetul razelor palidei Selene, ce - ș i revăr sa lumina asupra mea, asupra învă ț ătorului, asupra templului Isidei, asupra apelor tainice ale Nilului ș i asupra a dâ ncimii tainice a pustiului mut ce se întindea dincolo de fluviu. Ș i iată ce mi - a povestit învă ț ătorul: Când Focul Pă mâ ntului a înghi ț it Pă mâ ntul Negru în preajma na ș terii fericitei Atlantide ș i masivele primei Lemurii au devenit fundul oceanului - catastrofa nu a atins templul Zei ț ei Vie ț ii, re ș edin ț a veche a regelui negrilor, tainicul Arraim. Însă cu mult înainte de catastrofă, marele rege a dispărut fără urme, lă sâ ndu - ș i pă mâ ntul, poporul, templul ș i unica sa fiică, care a devenit prima preoteasă a Zei ț ei Vie ț ii. Înconjurată de ș apte preo ț i în ț elep ț i, ea, această fiică, frumoasa Balchis, a întâmpinat curajos teribila catastrofă ș i curajos a s uportat - o. Iar câ nd, în s fâ r ș it, după multe luni, s - a u împră ș tiat norii de cenu ș ă ș i fum, ce acopereau bolta cerului, iar locuitorii templului Zei ț ei Vie ț ii s - a u văzut pe o insulă mică, înconjurată de ape tulburi, spumoase ale unui ocean nou, fru moasa Bal chis a săvâr ș it primul său serviciu sacru la altarul Zei ț ei Vie ț ii ș i în glas a făcut făgăduin ț ă de a - ș i consacra via ț a găsirii tatălui ei, tainicul Arraim, deoarece ș tia că pe el era pecetea suflării Zei ț ei Vie ț ii Ve ș nice ș i el nu putea să moară. Ș i a ie ș it preotul cel mai vâ rstnic, Kainan, al treilea ochi al căruia încă văzuse marea rasă dispărută a titanilor nordici, ș i a zis: - Balchis, cum faci tu făgăduin ț ă ne ș tiind dacă marele nostru suveran, Arraim, fiul în ț elepciunii, vrea ca tu să - l cau ț i? Căci ia tă câ nd pe pă mâ nt încă trăiau titanii nordului, tainicul Arraim deja era pe Pă mâ nt, care nu este deloc leagănul lui; căci un alt cer ș i alt pă mâ nt în alte a dâ ncuri ale Cosmosului au fost martorii na ș terii lui. Câ t de frumoasă ș i câ t de în ț eleaptă n - ai fi t u, Balchis, tu e ș ti totu ș i numai un fir de iarbă pe drumul lui misterios, de neîn ț eles... Va trece termenul vie ț ii tale ș i pă mâ ntul va primi corpul tău gâ rbovit de bătrâne ț e , dar el, mare ș i tainic, va merge mai departe ș i fiecare pas al lui va fi egal cu mii de vie ț i ale tale... Încruntată ș i nerăbdătoare asculta frumoasa Balchis cuvintele în ț elepte ale preotului cu trei ochi. - Kainan! - a strigat ea. - Departe vede ochiul tău al treilea, dar el nu este în stare să vadă a dâ ncimea inimii mele, inima fiicei l ui Arraim, în ț eleapta Balchis. Aduce ț i - o aici pe Arra, - a poruncit ea scurt preo ț ilor ș i ș i - a întors fa ț a spre statuia zei ț ei. Kainan a clătinat din cap cu dezaprobare. - Balchis, Balchis! - a spus el. - Gâ nde ș te - te ce puteri vrei să atingi, ce legi vrei să întorci în favoarea ta! Doar de capacită ț ile Arrei s - a u folosit pâ nă în prezent numai pentru legătura cu stă pâ nii vie ț ii ș i cu zei ț a însă ș i... - Pleacă băt râ ne! - a strigat supărată Balchis. - Sau eu nu mai sunt fiica lui Arraim ș i preoteasa supremă a z ei ț ei? Ea s - a îndreptat ș i în figura ei minunată a fost a tâ ta frumuse ț e dumnezeiască, plină de putere nespusă, în câ t băt râ nul preot a plecat capul ș i, bâ l bâ ind ceva, încet s - a dat îndărăt. Preo ț ii întretimp au adus în templu o minunată fată de statură mică . Ea era de altă rasă, necunoscută, deoarece pielea ei era albă ca zăpada în contrast cu pielea brună închisă a lemurienilor, iar ochii nu - i erau de un albastru închis ca la frumoasa Balchis, ci negri; părul nu se a ș eza în bucle ondulate pe umeri, ci cădea ca o cascadă pâ nă la podele; întreaga - i făptură parcă era pătrunsă de ceva nepă mâ ntesc; parcă o suflare a altei lumi a intrat odată cu ea sub bol ț ile templului. Preo ț ii băt râ ni ș tiau că în zadar ar fi să - i caute pe tatăl ș i mama Arrei printre lemuri. Se c uno ș tea că bravul marinar Falasail a adus câ teva familii de astfel de oameni ciuda ț i din călătoria spre tainicele pustietă ț i de ghea ț ă de la polul sud. În ț eleptul Arraim a poruncit să se pună femeile pe lâ ngă temple ș i a învă ț at preo ț ii să se folosi de ciu data ș i tainica lor capacitate. Bărba ț ii tribului necunoscut degrabă au murit to ț i ș i numai femeile continuau să trăiască pe lâ ngă temple aidoma florilor de seară. Fata care a intrat, s - a uitat speriată împrejur. - Vino încoace, Arra! – i - a spus poruncitor Balchis. - Vino ș i ș ezi pe locul s fâ nt. Fata s - a apropiat ascultătoare de jertfelnic ș i s - a a ș ezat la piedestalul lui într - o într - un fel de fotoliu din bazalt incrustat cu pietre scumpe de diferite culori. Balchis i - a pus pe cap un cerc de aur, dinainte a vâ nd fixat un disc poleit dint r - un mare diamant, ș i a mi ș cat încet capul Arrei în a ș a fel în câ t centrul discului să prindă reflec ț ia Soarelui de la un disc gigantic concav de aur, a tâ rnat de un s tâ lp în mijlocul templului. S tâ lpul era mi ș cător ș i se în vâ rt ea cu ajutorul unui mecanism astfel în câ t razele soarelui se adunau întotdeauna în mijlocul lui. Îndată cum focarele discurilor au coincis, s - a u închis ochii Arrei ș i ea s - a cufundat înt r - un tainic somn de altă vi a ț ă , somn ale cărui principii î ț i sunt cuno scute, Arghive, ca unui ini ț iat. Ș i iată, cea adormită a început să vorbească: - Ce vrei de la mine, Balchis? - Găse ș te - l pe tatăl meu, - Balchis i - a spus porun citor. - Eu îl văd, - aproape imediat a urmat răspunsul. - Întreabă - l cum să - l găsesc. După o s curtă tăcere adormita a răspuns: - El spune că ț ie nu ț i se cade să - l cau ț i, de oarece picioarele - i sunt pe calea lui Dumnezeu pe care tu nu po ț i să mergi, Balchis. Nu pentru cei muritori este această cale. Furios ș i - a încruntat sp râ ncenele Balchis. - Spun e - i, - a strigat ea, - că el nu este în drept să renun ț e la fiica lui! Oare pe ce cale i - au fost picioarele câ nd el m - a conceput? Eu vreau să fiu lâ ngă el. - El nu renun ț ă la tine, Balchis, - a spus Arra, - de oarece el este totdeauna cu tine. Dar ș i la co nceperea ta el îndeplinea Legea Divină. Oricum, cu el, tu, muritoare, nu po ț i să fii... Întunecată se uit ă Balchis la fa ț a Arrei. - Bine dară, - a spus ea cu greu. – Întoarce - ț i privirile de la tatăl, Arra. Ascultă - mă: tu po ț i, cu minunatul tău duh, să gă se ș ti drumul spre marele foc al vie ț ii pă mâ nte ș ti? Preo ț ii au tresărit. Cu un gest de disperare ș i - a acoperit capul băt râ nul Kainan. Pe fa ț a adormitei s - a revărsat paloare de moarte. Buzele ei abia au z it au ș optit: - Pot... ș tiu... văd... Dar dacă - ț i voi s pune, se va stinge s câ nteia mea de via ț ă. Balchis a ridicat din umeri cu nerăbdare: - Care - i treaba ? Tu trebuie să - mi spui... Eu te voi ajuta pe urmă să te reîncarnezi ș i să fii lâ ngă mine... - Asta nu e în puterea ta, Balchis, - a răspuns adormita. - Eu nic iodată n - am să fiu lâ ngă tine... Eu mă tem de to ț i cei care nu fac voia Celui Unic... - Destul! - a bătut din picior Balchis. - Eu vreau să ș tiu, chiar dacă din cest motiv s - a r ruina tot Pă mâ ntul. Vorbe ș te, eu ascult! Mul ț imea preo ț ilor a dat buzna din templ u ur mâ ndu - l pe Kainan, nevoind să audă înfrico ș atul răspuns. Să nu - l auzim nici noi, Arghive; î ț i este destul să cuno ș ti că frumoasa Balchis a primit ceea ce a cerut cu pre ț ul vie ț ii sărmanei Arra. Ea a aflat drumul spre focul ve ș nic al vie ț ii pă mâ nte ș ti, a găsit acest foc ș i a primit în mo ș tenire via ț a planetei. Tu e ș ti uimit, Arghive, de îndrăzneala fără margini a Balchisei? Cine ș tie, Arghive, dacă împreună cu via ț a planetară ea nu a primit ș i o tot a tâ t de lungă suferin ț ă? Actualmente ea domne ș te în Sab a, mai spre nord de pă mâ ntul Or, ș i domne ș te în ț elept deoarece ea a avut timp destul să devină în ț eleaptă. Oricum, nici câ nd nu obose ș te ea să - l caute pe tatăl ei. - Dar noi îl cunoa ș tem doar pe marele în vă ț ător de patru ori măre ț , - am spus eu, Thales din Argos. - El a binevoit să ni se descopere, - mi - a răspuns He raclit, - dar niciodată nu se va descoperi fiicei lui ne ascultătoare. Acum, la fiecare mie de ani, ea dă o mare ser bare de în ț elepciune ș i st râ nge reprezentan ț ii tu turor ini ț ierilor, pe marii în ț elep ț i ai lumii, în zadarnica spe ran ț ă de a afla de la ei taina tatălui ei. Ș i aici este o viclenie, Arghive, deoarece mul ț i în ț elep ț i schimbă fidelitatea semnului ini ț ierii lor cu devotamentul celei mai frumoase femei a planetei ș i ră mâ n ata ș a ț i pe v eci de minunatul ei tron. - Dar aceasta este doar o cădere, învă ț ătorule?, - am întrebat eu. - Da, - mi - a răspuns trist Heraclit, - dar frumoasa Balchis imediat îi dăruie ș te celui căzut focul vie ț ii pă mâ ntului ș i prin aceasta împiedică moartea lui. Dar ori cum, puternicul Arraim stinge imediat amintirea despre el în cei care l - au cunoscut... Sanctuarul de la Theba, - a adăugat după o mică pauză Heraclit, - a pierdut la tronul ei trei fii ai săi... - De ce dară sanctuarul trimite la serbarea aceasta pe ini ț ia ț ii săi? - am întrebat eu, Thales din Argos. - Dar care sanctuar are voie să renun ț e la încercare? - mi - a răspuns cu întrebare în ț eleptul. – Acum se apropie timpul serbării ș i frumoasa Balchis a trimis deja invita ț ia ei. - Ș i tu ai hotă râ t să mă trimi ț i pe mine, învă ț ătorule, - am adăugat lini ș tit eu, Thales din Argos. - Da, fiul meu, - mi - a răspuns în ț eleptul. - Numai sufletul tău, f ecior a l Elladei, este aidoma lini ș tii s tâ ncilor de bazalt în a dâ ncurile oceanului ș i sanctuarul nostru este lini ș tit în privi n ț a ta. - Să fie! - am răspuns eu, căci iată atunci eu puteam să mă supun. Pe apele sacre ale Nilului eu am ajuns cu luntrea pâ nă în mun ț ii Etiopiei, tre câ nd cu bine a ș ezarea fiilor sălbatici ai pustiei ș i Ț ara Mor ț ilor. Dând drumul în pace marinarilor fen icieni care m - a u condus, eu singur am intrat în st râ mtoarea mun ț ilor, oblig â nd să - mi arate drumul o în ț ele a pt ă ș erpoaie , care repede se tâ ra înaintea mea. Nu era în obiceiul sanctuarului Thebei de a călători cu fast, căci iată ș tiam că strălucirea ș i luxul pă mâ ntului e pulbere sub picioarele Domnului, ș i în ț elepciunea noastră - nebunie în ochii Lui. Singuratici ș i mizeri umblau fiii în ț elep ț i ai farului Eternită ț ii pe fa ț a planetei, ș i n - a fost nici unul mai bogat de câ t noi. După vreo două zile de drum am î n tâ lnit o caravană luxuriantă, formată din vreo treizeci de cămile ș i vreo zece ele fan ț i, înso ț ită de un întreg deta ș ament de călăre ț i smoli ț i, frumos îmbrăca ț i ș i cu coifuri de aur; trei elefan ț i erau de culoare albă ș i purtau pe puternicele lor spinări turnuri întregi de aur, argint, platină ș i pietre scumpe, drapa ț i cu ț esături fine de mătase din meleagul dravizilor * . A ș a se îndreptau la festivalul în ț elepciun ii fiii Triunghiului. M - am dat la o parte cu umilin ț ă ș i prin efort volitiv am stins temporar s emnul Farului Eternită ț ii, ce strălucea pe fruntea mea, astfel în câ t să nu fiu recunoscut de fiii Triunghiului. Caravana aceasta a fost urmată de alta, formată din cămile albe, ș i capul caravanei - în ț eleptul ini ț iat al sanctuarului Lunii - un haldeu cărun t ș i robust, se afla în targa de filde ș , împodobită cu râ nduri de rubine ș i dantele din fire sub ț iri de aur. Targa era purtată de doisprezece sclavi negri din pă mâ ntul Capului Îndepărtat, pe care câ ndva l - am vizitat ș i eu, Thales din Argos, câ nd sanctuarul din Theba m - a trimis să - l conduc pe viteazul fenician Gannon în lunga sa călătorie. La început, privirea în ț eleptului halde u a alunecat indiferent asupra mea, dar oprindu - se asupra capului ș erpoaiei culcat e la picioarele mele, s - a aprins de focul recunoa ș terii ș i un su râ s ironic ș i bun i - a mi ș cat buzele. El a făcut un semn ș i sclavii s - a u oprit. - În ț eleptule străin, - mi s - a adresat binevoitor halde ul, - cer scuze pentru fra ț ii mei întru în ț elepciune din Simbolul Triunghiului care nu te - au recunoscut. Dar mare le este în ț elepciune a ș i nu încape pe acest pă mâ nt păcătos, de aceea privirea le este totdeauna îndreptată - n sus - spre cer. Însă privirea băt râ nului ș i săracului halde u întotdeauna lunecă pe pă mâ nt cău tâ nd să st râ ngă bobi ț ele în ț elepciunii împră ș tia te de ei; ș i, iată, am văzut capul călăuzei tale cam neobi ș nuite, în ț elepte elin din marele sanctuar al Thebei. N - ai fi tu oare a ș a bun ca să - mi cinste ș ti bătrâne ț ile cu a cceptul de a - mi împărtă ș i singurătatea în lungul meu drum? Am văzut că nu e chip să m ă ascund de în ț e lepciunea ș ireată a halde ului, dar nici nu era motiv de a refuza invita ț ia. M - am a ș ezat în lectică ș i am dat prietenos drumul călăuzei mele. - De unde ai cunoscut tu, venerabile halde u, că eu sunt elin? * Meleagul dravizilor – d in sudul Indiei, atribui ț i de unele tradi ț ii rasei lemuriene, cu cuno ș tin ț e în magia aplicată. - Nu numai elen, - a zâ mbit viclean halde ul, - dar ș i urma ș al rege ș tilor atlan ț i. Oare niciodată nu te - ai privit în aramă poleită? Statura ta, umerii tăi ș i dumnezeiasca ta constitu ț ie corporală imediat te dau de gol că tu e ș ti fiu al nobilei Ellade, iar lini ș tea severă a fe ț ei regulate ș i frumuse ț ea liniilor ei mă transportă în timpuri demult trecute, câ nd eu, halde u băt râ n, am avut plăcerea de a vedea colegiul preo ț ilor din templul Ve ș nic - Tinerei - Fecioare - Maică în Poseidonia. * Oare nu din mijlocul vostru a ie ș it dumnezeiescul Zoroastru, pe care l - am salutat odată câ nd el a avut bunăvoin ț a de a vizita ora ș ul meu natal - Urr din Caldeea? Dar că am recunoscut imediat în per soana ta pe fiul sanctuarului din Theba, asta gra ț ie călăuzei tale, nobile Thales din Argos, deoarece numai Meleagul Kemi † a păstrat legătura cu regnul ș erpilor. Dar eu văd că tu, în ț eleptule, vrei să mă întrebi de unde mi - e cunoscut numele tău? Oare nu tu ai să vâ r ș it renumita călătorie cu Gan n on fenicianul, vizi tâ nd ș i tribul k abirilor ‡ la S tâ lpii lui Hercules § ? Dar tribul acesta este sub protec ț ia noastră, în ț eleptule. Cum să nu te cunoa ș tem, nemaivorbind că la festivalul reginei Balchis în ț eleptul Heraclit putea să te trimită doar pe tine, Arghive. - Voi, halde ii, - i - am răspuns eu, Thales din Argos, - a ț i renun ț at la cont actul cu regatul ș erpilor, dar le - a ț i însu ș it în ț e lepciunea... - A ș a, a ș a, Arghive, - a spus cu triste ț e halde ul, netezindu - ș i barba lungă, - în schimb noi cu în ț elepciunea noastră ne târâ m pe pâ ntece pe fa ț a Maicii Terra... Eu, Thales din Argos, mi - am for ț at voin ț a ș i imediat m - a m transportat în împără ț ia simbolurilor ș i sunetelor ori ginare ș i, odată ce am aflat tot de ce - am avut nevoie, imediat m - a m întors. - Sunt bucuros, - am spus eu lini ș tit, - că Hermes de trei ori măre ț , în grija fără preget pentru c opiii lui, mi - a dat prilej să port o conversa ț ie plină de învă ț ătură cu în ț eleptul Rabbi Israel din Urr al halde ilor... Haldeu l s - a uitat la mine cu aten ț ie ș i cu respect a aplecat capul. - Ce e în ț elepciunea un e i târâ to a r e ș erpoaie pe lâ ngă în ț elepciunea un ui vultur care planează sub nori, de pri v irea căruia nimic nu se ascunde, - a adăugat el gâ nditor. După câ teva ore de drume ț ie petrecute în convorbire cu în ț eleptul halde u, am ajuns la b râ ul grădinilor ce înconjoară ora ș ul reginei. Aici l - am părăsit pe hal de u: - Deoarece, - i - am spus eu, - nu e bine ca ini ț iatul Thebe i să vină în ospe ț ie la regină în car străin. - Pe mâ i ne, în ț eleptule Thales, - mi - a răspuns cu respect halde ul. Eu, Thales din Argos, nu m - a m dus în ora ș , ci, înconju râ ndu - l, am plecat în pădu re ș i acolo am petrecut noaptea sacrifi câ nd orele întunericului convorbirilor ș i evocărilor necesare mie. Diminea ț a, splendidele grădini de basm ale reginei Balchis, împrejmuite cu garduri de marmoră roză ș i udate de sute de bazine mărgăritare s - a u umplut de * Poseidonia – Conform tradi ț iei ezoterice, la cea de - a treia catastrofă a Atlandiei din cele două mari insule, Laitia ș i Rut, a supravie ț uit doar un fragment di n aceasta din urmă - insula Poseidonis, care ș i ea a fost ulterior distrusă. † Pământul Kemi - nume antic al Egiptului. ‡ Kabiri - din ebraic gheber sau